Autor: Giorgio Bassani
Rating:

Prin acest volum, împreună cu Giorgio Bassani, pătrundem firesc, fără emfază, "între zidurile" Ferrarei, îi străbatem şi îi cunoaştem străzile, întârziem mai mult pe strada Manzzini, contemplăm porticele bisericilor, nostalgia pieţelor, bucurându-ne de cafenele şi terase, dar mai ales trăim o frântura din viaţa cetăţii din anii imediat următori celui de al doilea război mondial.

Deşi capodopera autorului rămâne romanul Bâtlanul, povestirile din Ferrara, editate sub titlul Între ziduri, sunt relevante pentru cunoaşterea stilisticii bassaniene, de esenţă clasicizantă, situată pe poziţia antifascismului literar italian.

Prin cele cinci nuvele ale volumului: "Lida Mantovani", "Plimbarea dinaintea cinei", "O placă memorială pe strada Manzzini", "Ultimii ani ai Celiei Trotti", "O noapte a lui ̉43" devenim familiari, fără efuziuni, cu spaţiul geografic şi spiritual al Ferrarei, observând, mai ales aspecte mărunte ale existenţei, prizând realitatea în manieră Joyce, Proust, dar mai ales Italo Svevo. Personajele bassaniene se izolează, se refugiază din faţa vieţii, acceptă, nu se împotrivesc. Iată câteva exemple: Lida Mantovani, abandonată de iubit, cu un copil, se resemnează şi priveşte viaţa din perspectiva condiţiei sale sociale inferioare, Geo Josz, din nuvela "O placă memorială de pe strada Manzzini", scăpat ca prin minune din lagărul de exterminare nazist de la Buchenwald, se izolează într-un turn ce fusese anterior folosit ca hambar de grâu, find respins de societatea postbelică dornică de a se reface si a uita ororile trecutului.

Privesc povestirile ferrareze mai degrabă ca pe un exerciţiu intelectual, afectiv, nu mă pot apropia prea mult, dată fiind o oarecare rigiditate a construcţiei stilistice, care apare ca un ochean inflexibil, scrutător al realităţii sociale, al momentului istoric, dar si al psihologiei intime a individului prins între zidurile istoriei. Frumuseţea vine din subtilitatea scriiturii extrem de elaborate, din umanizarea spaţiului, din accente şi leit-motive: zidul, cimitirul, casa, cafeneaua.

Nu mă mai opresc asupra simbolului zidului, nedetaliat, aici, în manieră existenţialistă (ca în nuvela omonimă a lui Sartre), ci într-o stilistică proprie, apropiată mai mult de un solid realism, pentru că vreau să evidenţiez alt aspect. Cheia de boltă a edificiului bassanian îl reprezintă, în opinia mea, spaţiul. Relaţia fiinţei cu spaţiul, fie el casa, sau un perimetru delimitat de ziduri, piaţa sau cafeneaua, sau turnul sau orice alt ceva, chiar spaţiul specific al regiunii italiene evocate, este fundamentală în opera bassaniană. Este locul de retragere al fiinţei, dar, poate mai mult decât atât, spaţiul ferrarez din paginile lui Bassani are o metafizică proprie.
Sacralitatea pieţii Della Certosa, străduţele de pe langa zidul cetăţii unde se strecoară Lida sa nu fie văzută când se întalneste cu iubitul, tânjind după marile bulevarde, Strada Manzzini, cafeneaua Della Borsa, toate formează o reţea nevăzută, inefabilă, pe care se sprijină, însă, structura de rezistenţă a artei narative a lui Bassani.

Opera lui Giorgio Bassani trebuie privită, însă, în contextul istoric al luptei italiene de rezistenţă, al idealurilor antifasciste şi decepţiei postbelice.

O recenzie de: Oana Mezanote