"Când viitorul pare prea vag, iar prezentul e o problemă de nerezolvat , tot ce te ajută este sa te întorci in lumea copilariei", am citit undeva, desi nu imi amintesc unde. Spatiul securizant al copilariei, absenţa regulilor, curajul, dorinţa de a şti, toate ne lipsesc mai mult sau mai puţin aproape în fiecare zi.

Uităm treptat copii care am fost, iubim alţi copii, ai noştri, ai altor oameni apropiaţi. Şi pentru că uităm, avem nevoie de lucruri care să ne înveţe din nou ce e important pentru un copil.

Dincolo de dragoste, de sarutatul obrajilor rotunzi, de veghea de la capătul pătuţului, ajungem la ei, in lumea lor atât de vastă, citindu-le poveşti. Prin poveşti, ne întâlnim cu ei într-un spaţiu comun, unde cerul e mai limpede si norii sunt mereu alungaţi de cel mai frumos soare.

Poveştile sunt prima lecţie despre viaţă pe care o primesc copii de la noi. O lecţie simplă cu personaje pitoreşti, care reuşesc prin farmecul lor să îi însoţească mult timp în gandurile lor şi în micile lor alegeri.

Sunt mulţi psihologi care recomandă părinţilor să le citească poveşti copiilor, enumerând totodată o listă cu beneficii ale acestei activităţi, cum ar fi formarea unui simţ al valorii, al binelui sau al esteticii, dar dincolo de asta ar trebui să fie altceva - citind poveşti le oferim copiilor posibilitatea unei lumi în care timpul nu există şi în care se pot întoarce atunci când nu mai sunt copii şi alegerile nu mai sunt mici, când modelele nu mai sunt uşor de reperat şi când soarele nu apare mereu de după nori atunci când îl aşteaptă.

Scris de Ada Ivan