Esti aici: bookblog.ro » Cristian Sirb, Proza scurta » Târfe asasine
Târfe asasine
Autor: Roberto Bolaño
Rating: 
Editura: Curtea Veche
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Alina Cantacuzino
211 pagini
ISBN: 978-973-669-770-8
Relația mea vitregă cu Roberto Bolaño
Mi-am dorit mult să nu închei anul cu lectura unei cărți așa și așa. Dorința mi-a fost, întâmplător și-n cele din urmă, împlinită: chilipirind, cum mi-e obiceiul, am avut norocul să dau, la “reduceri”, peste Târfe asasine a lui Roberto Bolaño. O carte cu parfum frumos, aspect vintage și hârtie aspră la pipăit, care a zăcut câteva săptămâni pe-un raft al bibliotecii până să ajung la ea cu pofta mea de citit, caracteristică unui respectabil final de decembrie. Antreu potrivit pentru festinul care i-a succedat.
Mărturisesc că, până acum, l-am ocolit cu premeditare pe Bolaño, dându-i doar de departe târcoale, amușinându-l cu încăpățânată neîncredere. Într-o vreme, nici măcar nu atingeam puținele-i volume zărite sporadic prin librării. Ce să le mai și răsfoiesc!? Încercam față de chilianul pribeag acel inexplicabil sentiment de respingere pe care-l resimt față de orice autor despre care aflu că a devenit un cult pentru masa (de numeroase ori, în mod dezolant lipsită de spirit critic a) cititorimii blogosferice.
Moartea lui neanunțată, în 2003, l-a transformat pe nestatornicul sud-american (pe atunci, deja celebru, apreciat și premiat pentru ceea ce scrisese) într-un fel de Che Guevara malgré lui al literelor emisferei sudice. Desigur, comparația este nefericită. Spre deosebire de Ernesto ”Împuțitul”, Bolaño dovedește cu prisosință, dincolo de dispariția sa abruptă, a-și fi dobândit pe drept faima, fiind creatorul unei opere autentice, de o indubitabilă valoare.
Senzația că citești un roman
Târfe triste adună laolaltă 13 proze scurte, despre care, pentru început – dar și pentru a-mi masca reala fundătură hermeneutică în care cartea m-a azvârlit -, aș prefera să las să vorbească un anumit personaj (al nuvelei mele favorite); el o va face ca și când ne-am confrunta cu un text unic, într-o asemenea măsură vorbele sale se aplică tuturor narațiunilor (sublinierea îmi aparține): ”Povestirea avea patru pagini, poate de asta am ales-o, pentru că era scurtă, dar când am terminat-o de citit am avut senzația că citisem un roman.” Dacă aș fi onest, aș încheia ”recenzia” în acest punct al ei, care atinge, de fapt, esența cărții în discuție. Dar, cum nu-s în cele mai oneste clipe ale mele, aleg să mai pun niște gaz pe foc, sau, dacă preferați, să mai strecor o cărămidă în soclul deja semeț al scriitorului chilian.
În dialogurile cu prietenii mei devoratori de cărți, obișnuiesc să repet ades că criteriul suprem conform căruia iubesc, judec și clasez, aș spune: definitiv, un bun scriitor este felul în care acesta se ”achită” de inevitabilele (în aproape orice carieră beletristică) proze scurte. Rari sunt cei care nu au cochetat cu acest foarte pretențios gen literar. Contrar altor opinii, eu, unul, nu mă declar atât de lesne impresionat de ”întinderile copleșitoare” ale romanului; nu am neapărat nevoie de 500 de pagini pentru a cântări și a mă delecta cu un condeier de talent. Din contră, mă atrage irezistibil și povestirea scurtă, condensată sau fragmentară, fărâma șlefuită să strălucească, obligată să cuprindă totul în pagini puține, dar și să lase în mintea cititorului suficient ferment cât să-i permită acestuia (ba chiar să-l determine!) să fabuleze oarece timp după isprăvirea cărții.
Senzația că tocmai ”citisem un roman” nu m-a părăsit la finalizarea nici uneia din cele 13 bijuterii ”culese” sub înșelătorul titlu Târfe asasine (există, bineînțeles, în interior, o nuvelă omonimă – crudă și senzuală în aceeași măsură). O stare de neliniște ce ne tranchilizează picură răbdător din fiecare rând citit. Tribulațiile la care sunt supuși protagoniștii, răsturnările absurde de situații izbesc surd în toropeala ca de deochi a lectorului; rând pe rând, le primim complet anesteziați, dar nu mai puțin fermecați de sinceritatea exactă, aproape monotonă – aducând când a incantație de vraci voodoo, când a… Borges – a stilului bolañian.
Istoria secretă sau lectura fără sfârșit
Povestirile incluse în acest volum se întrețes, una după alta, – ca alipite unui inefabil sistem osos – cu ceea ce chiar unul dintre eroii fără nume (”Dentistul”) ai lui Bolaño definește a fi câte ”o istorie secretă”. Fiecare textură finită e susținută în ”subteran” de această istorie secretă, pe care nu o vom afla niciodată, pe care ”o trăim zi de zi, crezând (subl.mea) că trăim, crezând că deținem controlul, crezând că tot ce ne depășește înțelegerea nu are nici o importanță”. Dincolo de formulările scriitoricești foarte economice și de o precizie implacabilă, colcăie mistere nedeslușite, ce aparțin, totuși, de această lume; e ceva ce rămâne să ”lucreze” în noi cu mult în urma lecturii. Apare, de aceea, și fireasca nevoie de a-ți îngădui un oarecare răgaz, un interludiu pe parcursul căruia să poată dospi, apoi, în tine, fiecare nuvelă. Cu toate acestea, să nu uit să contrazic deja încolțitele concluzii pripite: nu discutăm aici despre o operă bună de încadrat în ceea ce se numește literatura fantastică! Nici despre eternul ”realism magic” nu poate fi vorba…
De reținut atât, ca să recapitulăm: nici una din cele treisprezece piese din volum nu vine singură. În dosul oricăreia fermentează ”istoria secretă” – un soi de poveste paralelă (poate că adevărata poveste!), derulată în mare parte în underground, dar care-și trimite, la răstimpuri, către suprateran ”semnalele” ce le rămân indescifrabile eroilor inapți pentru orice suflu metafizic. Nu răzbim, în orice caz, decât cu imense dificultăți să discernem natura celor scrise cu o așa dezechilibrantă simplitate de Bolaño: ”Niciodată nu terminăm de citit, nici dacă ar fi să dispară cărțile, la fel cum nu ne săturăm de citit, deși moartea este un lucru cert.”
Nu văd de ce m-aș strădui să-l mărginesc pe povestitorul chilian, ținând neapărat să-i definesc munca în niște cuvinte din start deformatoare – teren fertil pentru viitoare prejudecăți de lectură. Din acest motiv, nu voi lua la rând prozele acestea, nu voi face un ”clasament” al lor și nu voi schița portretele personajelor (niște străini, de altfel, ancorați nebunește în realitate, fără a reuși să priceapă o iotă din ea). Mai bine vă ”dezvălui” doar faptul că scrisul lui Roberto Bolaño izbutește nu atât să semene scrisului vreunui predecesor sau contemporan de-al său, cât să-și câștige originalitatea într-o epocă în care prohodul și priveghiul literaturii au fost ”consumate” și consemnate ani în șir, în mod repetat, în presa de critică literară a mapamondului.
Scris de Cristian Sîrb
Să vă spun, d-le Sîrb, un secret cochet şi autoincriminator. Mă apucă uneori să-mi cumpăr cărţi sau un parfum nou. Cărţi de autori necunoscuţi mie, parfumuri cu arome neobişnuite temperamentului meu. Cum credeţi că aleg produsul şi în cazul a şi în cazul b? După ambalaj, desigur. Ce nasoală ar fi viaţa fără un strop de risc, nu-i aşa?…Bref, cartea asta are o copertă inspirată( ocultă, ezoterică)şi pun pariu( pe-un coş de mere)că nu aţi fi cumpărat-o dacă pe ea se afla un nud nepotrivit, asortat la titlul incriminant în sine? N-aţi fi putut suporta privirea fetei de la casă, presupun…
Să știi că am întâlnit cărți slăbuțe, din seria erotică a celor de la TREI, având pe copertă nuduri extrem de reușite, atrăgătoare! Nu le-am cumpărat, desigur, numai pentru atât, dar spun așa, pentru a fi consemnat…
Această carte, în speță, am cumpărat-o pentru că era ”Bolano la reducere”, 20%. Să fi avut prețul întreg, deși nu cu mult mai mare, nu aș fi achiziționat-o încă. Pretextul Întâlnirii mele cu R.Bolano este, iată, cât se poate de prozaic și nu mi-e rușine să-l dezvălui.
@Cristian Sirb:
Sint de acord cu ce spuneti la sfirsit: oricit de tocite ar fi cuvintele ’scriitor mare’, ‘originalitate’ etc., sint primele care mi-au venit si mie in minte dupa ce l-am citit pe Bolaño.
Felul in care va brodati recenzia in jurul ‘fundaturii hermeneutice’ mi se pare ca se potriveste cu povestile din ‘Tirfe asasine’, care ar fi ecouri ale unor povesti subterane, secrete: interpretarea ramine cumva paralela cu cartea, sau cel putin nu se apropie prea mult de text. Daca o sa cititi ‘Literatura nazista…’ – si va doresc sa o cititi -, o sa ajungeti intr-o altfel de fundatura – etica (asta a fost experienta mea).
Am o mica curiozitate: cum puteti sa sustineti ca Bolaño e ‘creatorul unei opere autentice, de o indubitabilă valoare’, de vreme ce nu i-ati citit doar o carte? (din recenzia dvs. nu se intelege ca ati fi citit ‘2066′, ‘Detectivii salbatici’, ‘Istoria literaturii naziste…’ si pe celelalte). Daca e vorba de o intuitie, epitetul ‘indubitabil’ nu e cel mai potrivit, nu-i asa?
En passant, nu mi se pare ca Bolaño a devenit un scriitor-cult in blogosfera. Eu nu-mi aduc aminte sa fi intilnit mai mult de trei-patru insemnari despre el, pe blogurile unor cititori care nu pot fi acuzati de lipsa de spirit critic. Nu inteleg de ce tineti sa inventati un om de paie, de fapt o masa de oameni de paie indistincti – ‘masa (de numeroase ori, în mod dezolant lipsită de spirit critic a cititorimii blogosferice’, spuneti dvs. -, ca sa subliniati, prin contrast, cit de bun cititor sinteti. Mi se pare o strategie de autoprezentare/legitimare cam facila. Si care va poate juca feste, fiindca nici dvs. nu dovediti spirit critic fata de propriile afirmatii (v. – ‘creatorul unei opere autentice, de o indubitabilă valoare’). : )
Altfel spus, ma intreb de ce va vine greu sa presupuneti ca si alti cititori din blogosfera l-au descoperit si il citesc pe Bolaño nu din conformism, ci pentru ca le place, pentru ca au suficient discernamint ca sa-si dea seama ca e un scriitor bun – adica din aceleasi motive pentru care il cititi si dvs.
Eu l-am descoperit pe Bolaño acum vreo patru ani, intr-o carte de Vila-Matas (‘Desde la ciudad nerviosa’). Am inceput cu ‘Literatura nazista’, am cautat repede si alte carti de-ale lui, cu certitudinea ca am descoperit ditamai scriitorul. Nu stiam mai nimic despre el, nici ca murise, habar n-aveam ca ajunsese atit de in voga. Si m-as bucura la fel de mult daca l-as descoperi azi, nu mi-ar pasa ca e la moda.
*e un ‘nu’ in plus intr-o intrebare de mai sus.
Intrebarea (corecta) era: ‘cum puteti sa sustineti ca Bolaño e ‘creatorul unei opere autentice, de o indubitabilă valoare’, de vreme ce i-ati citit doar o carte?’
OK, cartea asta e o ”operă autentică, de indubitabilă valoare”. Carte=operă. Nu mă refer la Operă, după cum se poate lesne observa, deşi aveţi dreptate că poate apărea confuzia. Dacă aş fi avut pretenţia că i-am parcurs OPERA, nu mai făceam introducerea respectivă, în care subliniez cât se poate de clar că e prima carte citită (prima carte citită din Opera lui R.B, ca să se înţleagă), etc. Nu e majusculă, nu-s italice. Altceva nu aţi găsit?
Nu am găsit nici o intervenţie anterioară dv cu un NU în minus… Binevoitorii au şters-o. Să le mulţumim. Sunt mereu ”pe fază”, uneori.
E de adăugat că apreciez atenţia cu care aţi citit, e binevenită. Nici măcar eu nu am dat dovadă de aşa ceva, spre ruşinea-mi, când am verificat textul, aşa se pare, deşi mă consideram un cusurgiu în acest domeniu. Ce să mai zic de ceilalţi vizitatori…
Aş fi măgulit dacă fiecare producţie mi-ar fi citită în spirit şi-n literă. Păcat că nu se întâmplă prea des. Prea suntem obişnuiţi să ”periem” textele atunci când le citim online. Ori, poate că într-adevăr nu merită să ne stricăm ochii cu unele. Y compris ale mele. Mulţumesc.
Nu prea inteleg ultimul dvs. comentariu, asa ca ma grabesc sa adaug ca nu v-am citit recenzia cu ostilitate. V-am citit-o cu interes si curiozitate si-am rasuflat usurat cind am aflat ca ati trecut peste rezervele provocate de voga lui Bolano. Ar fi fost pacat sa-l ocoliti in continuare.
@Cred ca e a doua, cel mult a treia, recenzie gasita pe bloguri despre aceasta “opera autentica, de indubitabila valoare”, cum de altfel pot fi calificate majoritatea cartilor lui Bolano, dincolo de derizoriul revelatiilor personale. Motivatia respingerii de pana acum a autorului mi se pare o ipocrizie sau cel putin un moft copilaresc. Esti la moda ocolind autorii la moda. Din pacate, atitudinea asta te poate priva de lecturi extrem de interesante din multi autori valorosi, care an de an, sau pe perioade mai scurte, ori mai lungi, ajung “la moda”. O tara de care sufera marea parte a “cititorimii blogosferice” pomenite mai sus.
Apoi, nu-mi dau seama de unde reiese că aş fi MÂNDRU că l-am ocolit până acum (drept să spun, nu e nici un an de când am aflat câte ceva despre RB, nu se poate spune că-l ocolesc de o viaţă, sau alte grozăvii din astea!).
Nu am fost “la nici o modă”, evitându-l pe Bolano. E bizar ce spui… Am comis, mai degrabă, o mică eroare (dacă m-aş fi perpelit, totuşi, de jenă, nu aş fi fost onest recunoscând asta; admiţând public este felul meu de a mă “autopenaliza” sau, măcar, autoironiza). Dar nu consider că e prea târziu, nici o ocazie de a fi executat pe eşafod, indiferent dacă între mine şi el au stat “mofturi” sau “motive bine întemeiate”. Oricum, nu RB a fost revelaţia mea în anul 2009, dar nu o voi dezvălui aici, ca să nu fie pentru “cineva” motiv de “rizibilitate”…
Şi da, SUNT cu adevărat “rizibile” slabele raţiuni ce m-au ţinut departe de acest scriitor. Pot realiza şi singur. Poate că experienţa mea “proastă” o să fie învăţătură pentru altcineva, la rându-i, pasibil a fi ispitit să-l amâne. De altfel, recomand oricui cartea asta! Iar recenzia mea, deşi e “pe lângă subiect”, cum mă anunţa cineva mai sus, sper că NU face un deserviciu cărţii.
Am spus eu altceva? Bine c-am descoperit, în cele din urmă, America, dară.
PS: începe să mă-ncerce un vag regret pentru acel “de indubitabilă valoare”. Şi nu e Bolano de vină.