Esti aici: bookblog.ro » Critica, Raluca Alexe » Impresioniştii

Impresioniştii

Autor: Diana Newall
Rating:
Editura:Vellant
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Mihai Murariu
127 pagini
ISBN: 978-973-1984-10-0

Mi se pare că atunci când vine vorba despre artă, pictura e marele perdant în ceea ce priveşte atenţia acordată de oamenii obişnuiţi, cel puţin în ziua de azi. Arhitectura îţi ia ochii, detaliile unei sculpturi te pot fascina, dansul te subjugă, teatrul te încântă , nu mai vorbesc de puterea muzicii. Însă pictura mie mi se pare că stă de ceva vreme într-un con de umbră- asta dacă nu e vorba să vizitezi vreun muzeu din Paris.

Eu fac parte mai degrabă din categoria oamenior de mai sus. Nu prea găsesc lucruri fascinante în pictură, astfel încât să-mi petrec ore întregi în faţa unor tablouri. De fapt, mult timp, dacă mă întreba cineva ce pictor îmi place ridicam din umeri. Asta până când am văzut un film. L-am descoperit pe Monet când am văzut Vanilla Sky şi de atunci m-am îndrăgostit de picturile lui. Am mai căutat şi alţi pictori impresionişti, însă tablourile lui mi-au plăcut cel mai mult. N-am ştiut însă niciodată exact de ce.

Am aflat atunci când mi-a picat în mână cartea de la Vellant. Câteva lucruri generale ştiam şi eu despre impresionişti, însă o carte atât de detaliată a fost chiar binevenită. E drept, atunci când te concentrezi pe 20 de tablouri reprezentative ale impresioniştilor, poţi vorbi cu lejeritate despre tehnici, culori, să atragi atenţia asupra panglicii de satin sau a fundei roşii care atrage privirea în partea stângă a picturii.

Cu siguranţă că despre tablourile lui Monet, Renoir, Degas, Sisley, Manet sau Pissaro s-a mai scris. Cu puţină bunăvoinţă găseşti toate tehnicile folosite de mai toţi dintre pictorii impresionişti. Sunt albume întregi, mai mari, cu mai multe picturi şi mai multe detalii biografice. Însă cărţile din colecţia Arta în detalii (mai urmează una, în curând ) au ceva nou: structura cărţii- decupaje, chenare, palete de culori, genul de aspecte pe care multe cărţi nu le iau în serios, dar care fac diferenţa dintre o carte despre impresionişti şi o Carte Despre Impresionişti.

E clar că Impresioniştii nu şi-a propus să fie o antologie a genului. Sunt 127 de pagini, care povestesc despre 20 de tablouri, deci nici vorbă să ţină locul vreunui Taschen. Dar eu bănuiesc că şi-a propus să arate “fanilor” de ce le plac Monet&Co, iar indiferenţilor că una din cele 7 arte e pictura.

Prin urmare, de ce îmi place mie Monet? Pentru că se joacă cu culorile apei, cu cremul şi rozul, cu lumina, pentru că sugerează formele, lăsându-te să îţi imaginezi singur detaliile, pentru că privind de aproape tablourile lui nu mai reuşeşti să îţi dai seama ce reprezintă de fapt în ansamblu. Însă acesta e doar Monet. Ceilalţi îmi plac pentru că spun poveşti, fac fotografii- Pe terasă la Sevres, Dejunul canotierilor, Clasa de dans, Leagănul, La Grenouillere. Oameni şi locuri, aşa cum erau ei acum peste 100 de ani.

Scris de Raluca Alexe