Comentarii la: Pe culmile disperării

De către: diana

diana — Thu, 10 Dec 2009 06:39:54 +0000

eu am ras de cateva ori citind cartea:))
oamenii ar trebui sa renuntze sa mai analizeze cartea asta ca o opera…si sa o gaseasca in viatza si in lumea inconjuratoare..astfel l-am multumi si pe domnul Cioran..incercand sa il intzelegem.:)
nu e asha de greu..
e doar viatza…depinde cat de intens traieshti..dar de acolo ti se trage si gradul de intelegere!
daca citea si commentul meu..azi nu mai era misogin!
si femeile pot atinge culmile,abisurile pe care le-a trait el!;)

De către: Ciprian

Ciprian — Wed, 15 Oct 2008 12:00:39 +0000

si eu am citit Pe culmile disperari acum cateva zile am terminat-o.Modul de abordare a problemelor este unul pesimit dar aceasta carte nu a fost scrisa in tinerete?

De către: emma

emma — Sun, 29 Jun 2008 10:10:45 +0000

pe-es : am uitat sa mentionez faptul ca domnul (raposatu`) emil cioran – este unul din acei putini romani recunoscuti si apreciati in lumea intelectuala occidentala .
in pofida unor “amanunte” de ordin biografic cam nesatisfacatoare/compromitatoare ( “fix un pic” ) – el ramane un mare ganditor roman .

De către: emma

emma — Sun, 29 Jun 2008 09:43:28 +0000

sa nu ne sclifosim prea afectant cand incercam a(l) intelege pe monsiu cioran – ca ar fi un petit mai mult de spicuit despre dansul .
in primul rand – un comentariu – face referire la varsta autoarei recenzie – adica – la domnisoara draguta raluca. si a incepe sa il citesti pe cioran mai devreme este mai bine generalmente – decat sa nu o faci deloc . a reveni(i) la cioran intr-un oarecare interval de tempus e si mai bine – bicoz – insusi (o fi bine ? ) ganditorul cioran – a inceput a pensa chestiuni abisale – la o varsta mai frageda . de aici si faptul ca acei binevoitori critici care au incercat a(i) amputa increderea in “sine” – au declansat un peu si frustul dumnealui . el simtindu-se in final cam neinteles . rezultatul este ca cioran a efectuat procesul ganditural – largind sfera asupra unui ansamblu de idei , convingeri , pe terenul idealurilor filozofice , sociale ,politice , morale , religioase si raporturile sale cu lumea inconjuratoare .iar gradul de profunzime al reflectarii si cugetarii care implica actul reflexiv-explicativ – nu poate fi pus cu claritate in lumina particularitatilor individuale sau sub amprenta structurii personalitatii psihicului – asa pe intelesul fiecarui lecturant .

De către: Vero

Vero — Sun, 29 Jun 2008 08:44:11 +0000

Gyges, te contrazic. Nu numai in vecinatatea mortii viata poate fi traita cu intensitate maxima, ci in vecinatatea “bolii” asa cum o denumea Cioran, adicatelea e nevoie de a avea un organism proiectat pentru a suporta intensitati mari, este ceva cu care te nasti, asa cum starea de “sanatate bruta, organica” este incurabila si este la fel de nativa, asa cum o intelege Cioran. De fapt el se referea la genialitate versus mediocritate numai ca in alti termeni.

De către: gyges77

gyges77 — Sun, 29 Jun 2008 04:54:15 +0000

Foarte putini il inteleg cu adevarat pe Cioran. Filosofia lui Cioran nu este una a pesimismului, ci din contra. Ideea este ca in vecinatatea mortii, si numai acolo, viata poate fi traita cu intensitate. De aici si obsesia lui pentru sinucidere. Deci filosofia lui Cioran este una a vietii, nu cum este ea de obicei interpretata. Tema principala a filosofiei lui Cioran este viata, nu moartea.

De către: Raluca

Raluca — Wed, 25 Jun 2008 21:06:54 +0000

Vero, pe mine nu m-a marcat cand am citit-o prima oara :) Dar am “simtit” cartea abia mai tarziu. Nu mi se pare ironic ce spui tu :) .

Mda, cam asta fac filosofii, te fac sa iti pui intrebari fundamentale.

De către: Vero

Vero — Wed, 25 Jun 2008 16:04:30 +0000

Am citit Pe culmile disperarii prima oara la 17 ani si m-a marcat profund pentru ca m-am regasit in ceea ce a scris Emil in ea, am avut senzatia ciudata ca este primul om care ma intelege cu adevarat. Au trecut 10 ani de atunci si pot sa spun ca am citit-o de zeci de ori. A fost cartea care m-a ridicat si mi-=a redat optimismul in perioadele de criza, ironic nu? A ramas cartea mea favorita. Cred ca Cioran ne invata sa traim intens, sa ne punem intrebarile fundamentale si ne invata sa spunem nu.