Intr-o discutie personala despre Numele Trandafirului cu Umberto , el a afirmat ca a vrut sa scrie un roman politist :). Asta totusi nu inseamna ca “Picnic la marginea drumului” este SF.

Doi: Picnic… (şi, în general, cam orice scriitură a frăţiorilor Strugaţki) este SF în aceeaşi măsură în care Numele Trandafirului este un roman poliţist. Să spui că “Picnic…” nu te-a atras pentu că este SF, iar tu nu guşti genul, este o mare copilărie. Citeşte-l încă o dată, pune mâna pe “E greu să fii zeu”, aruncă-ţi un ochi peste “Lunea începe sâmbăta” şi o să vezi că fraţii Strugaţki n-au scris niciodată SF de dragul SF-ului. Pentru ei (şi o mulţime de “SF-işti” estici … taica Lem e printre ei) SF-ul a fost mai mult o unealtă decât un scop în sine. S-au folosit de SF pentru a discuta despre lucruri cât se poate de “pământeşti”.

Trei: Mă întorc la “recenzie” (sau “review”, ca să-i dau romglezei ce-i al romglezei). Am priceput încă de la început că mă aflu pe un blog şi nu răsfoiesc o revistă literară cu pretenţii. Nu-i dau în cap Ralucăi pentru că nu i-a plăcut Picnicul, e dreptul ei, nu i-l răpeşte nimeni, dar în aşa zisul “review” n-am văzut nimic care să-mi spună de ce Picnicul i-a căzut greu la stomac. Văd doar un rezumat al romanului (da, îl poţi numi roman:) ) … şi cam atât. Lipsesc complet argumentele, şi cu asta nu sunt de acord.

În încheiere, în niciun caz Picnicul nu se adresează doar împătimiţilor genului. Philip K. Dick (şi nici el, dacă-i împărtăşeşti spaimele), Klein, Spinrad, Egan, Robinson, Clarke … ăştia ar putea să-ţi creeze ceva probleme ca începător în ale SF-ului, însă în niciun caz fraţii Strugaţki.

(Primul si ultimul avertisment)