De către: Horia

Horia — Sun, 11 Mar 2007 23:03:04 +0000

E o carte superbă, dar care mi se pare doar un aperitiv pentru următoarele 2 romane ale lui Sabato. Surprinzător, nu le-a recenzat încă nimeni pe blog. Sunt mai dificile, desigur, dar aş fi fost curios să observ cum le văd alţii.

De către: Mihu

Mihu — Tue, 06 Feb 2007 11:23:43 +0000

Siderare:o carte subtire,dar din pacate fara poze…Si pe langa faptul ca e subtire va va satisface curiozitatea morbida legata de criminali si gandurile lor.”Tunelul” este cartea de debut a lui Ernesto Sabato,scriitor argentinian(de fapt fizician cu veleitati de literat) cunoscut mai degraba pentru genilul roman “Despre eroi si morminte” .
“Tunelul” se vrea a fi confindenta unui criminal,asa ca daca suferiti de vreun “voyeurism sufletesc” puteti plonja in aceasta pseudo-scrisoare de dupa gratii.Naratiunea e bine construita(cu unele scapari,cum ar fi scena crimei tratata superficial)iar Sabato este un maestru al frazeologiei si al metaforei.Iata o mostra pentru cei care va confruntati cu vreo angoasa existentiala:”Sa fie oare viata noastra in intregime doar un strigat anonim intr-un pustiu de astrii indiferenti?”…Veti fi surprinsi de aburditatea deciziilor acestui personaj care isi recunoaste crima(surprinde prin franchete) fara a cauta compasiune sau justificare.E un tip enervant de banuitor care demonteaza totul acordand semnuficatii suprarealiste unor evenimente minore.Avem de a face cu o operatie pe suflet,fara anestezie insa,cum de altfel sunt toate operatiile pe suflet.E halucinanata scena in care personajul principal(Juan Pablo Castel) primeste o scrisoare de la propria-i amanta,prin intermediul sotului orb al acesteia si o citeste de fata cu el.Cinism pur.
Va rog un singur lucru:nu va fie mila de criminal,deoarece el e perfect constient de cercul vicios in care e prins si isi asuma singuratatea.E un tip prea lucid pentru asemenea manifestari.
Citind cartea am ajuns la concluzia ca dragostea e un cliseu.Se potriveste dar nu vindeca…Pentru ca in cele din urma nu suntem decat singuri si faptul ca uneori ne mai intersectam drumurile se datoreaza unei simple coincidente.Acelasi lucru se intampla si cu personajul principal,pictor de profesie,care in final nu regreta nimic,fericit ca in toata nebunia a ramas cu pictura.Cartea este un lung monolog,pana la urma,o dureroasa prefatare a conditiei uman urmarita mereu de lianele morale ale singuratatii.Iar pentru a-mi sustine punctul de vedere,recomand cu insistenta a se citi capitolul 36.Devastator de dureros…
Cum Sabato a fost un apropiat al lui Cioran,acesta propune chintesenta intregii carti(involuntar fireste):”Viata nu are nici un sens,fiecare ii gaseste insa unul”

Comentarii la: Tunelul

De către: Horia

De către: Mihu