bookblog.ro

A, dar pe asta o ştim…

Scris de • 25 January 2011 • in categoria

1Dracula
  recenzie

Titlu: Dracula
Autor: Bram Stoker
Rating: rating - recenzii carti
Editura: Leda
Anul apariţiei: 2004
Traducere: Ileana Verzea, Barbu Cioculescu
564 de pagini
ISBN: 973-7786-04-1

Una dintre puţinele poveşti de groază care au atins statusul de capodopere ale literaturii universale, Dracula este, totodată, un roman psihologic, de aventuri şi de critică socială.

„Am citit că toate superstiţiile cunoscute în lume s-au adunat în potcoava Carpaţilor, ca şi cum aici ar fi fost centrul tuturor vârtejurilor imaginaţiei.”

Sper că vi s-a întâmplat măcar o dată să vă enerveze o vedetă care se plânge de povara celebrităţii. Deşi optimismul iremediabil mă fereşte de frustrări cu privire la modesta-mi trecere prin lume, eu n-aş refuza să fac (de probă) schimb cu un astfel de nemulţumit.

Insă nu despre oameni celebri am de gând să vă spun, ci despre o poveste arhicunoscută; o poveste atât de faimoasă, încât devine producătoare de somnolenţă, iar povestitorii se văd nevoiţi să prescurteze, să inoveze, să bâjbâie după noi concluzii, pentru a evita să fie întrerupţi cu: „a, dar pe asta o ştim...” Din povestea aceasta roasă de timp a rezistat cotorul, pe baza căruia se mai construiesc încă alte şi alte poveşti, unele cu tentă romantică (vezi Anne Rice şi deprimant de anosta Stephenie Meyer, dar şi aproape acceptabila ecranizare a originalului, cu Gary Oldman în rolul contelui monstruos), altele mai degrabă SF (seria cinematografică Blade, I Am Legend), nenumărate altele horror.

Dacă tot am pomenit de science fiction, să ne teleportăm în anul 1897. Aţi ajuns? Se poate să vi se pară cam piperat preţul călătoriei în maşina timpului, aşa că mai bine vă povestesc unde am nimerit eu: alături de cvasi-necunoscutul irlandez Bram Stoker, autorul romanului Dracula şi al unui lung şir de „rude sărace” ale acestuia. Interesat de ocultism, acesta dispreţuia totuşi superstiţiile şi era încrezător în progresul ştiinţific al omenirii. Contele Dracula, ştim bine, este o ficţionalizare a lui Vlad Ţepeş, domnitor al Ţării Româneşti în secolul al XV-lea, renumit pentru cruzime în pedepsirea trădătorilor şi a nelegiuiţilor. Însă Bram Stoker nu a căpătat acces la documente autentice despre viaţa acestuia, romanul său bazându-se pe surse orale îndoielnice. Imaginea contelui vampir este influenţată, pe deasupra, de anumite creaturi supranaturale din mitologia irlandeză (din rasa Sídhe, un soi de zâne malefice) şi de istoria contesei maghiare Erzsébet Bathory, suspectată că ar fi căutat tinereţea veşnică prin îmbăierea în sângele a sute de fecioare.

Deşi noţiunea de vampir exista cu mult înaintea apariţiei cărţii lui Stoker, aceasta a fost cea care a popularizat-o la nivel mondial. În versiunea de faţă, Contele Dracula este primul vampir care a existat vreodată. Transformarea personajului din muritor în „nemort” este lăsată într-un con de umbră. Aflăm însă că, în viaţa sa naturală, contele a fost una dintre cele mai luminate minţi ale epocii, om de stat, militar şi alchimist. În funcţie de calitatea şi cantitatea sângelui consumat, Dracula se înfăţişează drept un bătrân uscăţiv sau un om în puterea vârstei; privit de aproape, înspăimântă prin caninii ascuţiţi şi ochii roşii. Se poate metamorfoza în liliac sau lup, se caţără pe clădiri precum o şopârlă, se strecoară prin crăpături cât un deget şi se poate învălui după plac într-un nor ce ceaţă. Animalele se supun fără excepţie comenzilor sale telepatice. Pentru a se înstăpâni asupra unui suflet uman, are nevoie de o invitaţie din partea viitoarei victime – însă şarmul său, conservat din perioada activităţii de politician, îi deschide numeroase uşi (dar mai ales ferestre).

Principalul său dezavantaj este un anumit tip de regresie intelectuală, care-l face incapabil să-şi detecteze vulnerabilităţile. Absenţa imaginii sale de pe suprafeţele reflectoare simbolizează atât neputinţa de autoevaluare, cât şi segregarea dintre trup şi suflet. În mod firesc, sufletul este cel lipsit de reflexie; în cazul vampirului, neoglindirea trupului sugerează starea nenaturală a acestuia. El poate, la nevoie, să rămână treaz după răsăritul soarelui, dar pe parcursul zilei forţa sa fizică este extrem de scăzută. Conform descoperirilor treptate ale antagoniştilor lui Dracula, sufletul celui transformat în vampir tânjeşte permanent la odihnă, care poate fi obţinută prin uciderea rituală a trupului nemort. Armele eroilor se împart în două categorii: fizice (ţăruşul, cuţitul de vânătoare, armele de foc) şi spirituale (pâinea sfinţită); cât despre armură, aceasta e reprezentată de crucifix şi de funiile de usturoi.

Roman epistolar, Dracula îşi confruntă cititorul cu o remarcabilă galerie de voci: de la aceea emerită, însă neexperimentată în uzul limbii engleze a universitarului olandez Van Helsing, până la acelea necultivate ale muncitorilor şi micilor meseriaşi ce intră în contact cu personajele principale, de la cele detaşate obiectiv ale medicului Seward şi avocatului Harker, până la cele voit subiective ale personajelor feminine, Mina şi Lucy. În cadrul fiecărei scrisori sau însemnări de jurnal, am remarcat grija scriitorului de a-şi individualiza naratorii, atât prin caracteristici ale limbajului, cât şi prin diversele moduri de gândire proprii acestora.

Romanul a fost deseori interpretat drept confruntarea dintre intelectualitatea burgheză a sfârşitului de secol XIX cu iraţionalitatea animalică, pericol ce pândeşte la periferia societăţii, izolat provizoriu în azile psihiatrice şi închisori sau dezlănţuit sub forma cerşetorilor şi a tâlharilor neinstituţionalizaţi şi a izbucnirilor isterice feminine. În Anglia victoriană, realismul şi pudoarea sunt valori de căpătâi; totuşi, supranaturalul şi senzualitatea ameninţă să erupă în orice moment din subteran. În ciuda faptului că personajele îşi pun speranţe în sprijinul divin, raţiunii ştiinţifice îi este acordată întâietate. Jonathan Harker şi prietenii săi se împotrivesc îndelung evidenţelor, dorind din răsputeri să ia manifestările supranaturalului drept înşelătoriile unei minţi abile.

Scopul lui Dracula e stăpânirea întregii lumi, prin crearea unei armate de nemorţi; el creează noi vampiri din victimele feminine, percepute atât drept mult mai vulnerabile decât personajele masculine, cât şi capabile de a le atrage pe acestea din urmă de partea lor, oricare ar fi aceea. Însă în cele din urmă raţiunea umană copleşeşte forţa animalică, iar sufletul contelui îşi găseşte odihna veşnică. Psihicul corupt al nemortului dispare odată cu transformarea corpului său în cenuşă, pe când spiritul este nemuritor şi niciodată condamnat definitiv; iertarea divină se petrece simultan cu dispariţia posibilităţii păcatului.

De ce prefer versiunea lui Bram Stoker tuturor reciclărilor contemporane? Pentru că este imaginea unei lumi dispărute, văzută printr-o pereche de ochi naiv-încrezători, ce încă nu cunoşteau cinematograful, dar intuiau conceptul de ficţiune 3D.

Plusuri: plurivalenţa, analiza socială şi psihologică, elementele gotice, imaginea de ansamblu a epocii victoriene, limbajul cu buchet de vin vechi.

Minusuri: detaliile istorice comic eronate, conservatismul poveştilor de dragoste.

Recomandare: fanilor Anne Rice, Stephenie Meyer, True Blood et comp.; fanilor Mary Shelley, E. A. Poe, H. P. Lovecraft.

Scris de Alexandra Găujan

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. La fel de bune ca bunicul “Dracula” de B.S. mi s-au părut “I am legend” de Richard Matheson și “The Strain” de Guillermo del Toro și Chuck Hogan. M-au impresionat în special datorită faptului că se elaborează o explicație științifică pentru virusul vampiric, care este o boală gravă și nu un vis romantic adolescentin. Sunt de asemenea înlăturate elementele de superstiție – o cruce nu ar trebui să afecteze un vampir care a fost evreu, musulman sau budist în timpul vieții.
    Nici “Salem’s Lot” de Stephen King nu e de lepădat.

    raspunde

  2. Anca spune:

    Inainte de a citi Anne Rice (care de asemenea, imi place) cred ca trebuie citit Bram Stocker. E ciudat cum acum, in aceste zile, citim ceea ce a avut un punct de pornire, inspiratie in alte timpuri, dar nu mergem sa cercetam originalul. Dracula e o carte de citit in adolescenta si nu numai.

    raspunde

  3. Pingback: Săptămîna SF (24)

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro