bookblog.ro

A rupe tăcerea

Scris de • 28 October 2009 • in categoria

Titlu: A rupe tăcerea
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2008
Traducere:
Numar pagini: 106
ISBN: 978-973-50-2049-1

O carte mare într-o copertă mică. O frântură de trecut cu aromă de adevăr perpetuu. Un dialog care rupe tăcerea, numai pentru a o aşterne asupra asistenţei.

Citind aceste convorbiri, m-am îndrăgostit, din nou, de Eugí¨ne Ionesco. L-am găsit în aceste rânduri aşa cum Maestrul Radu Beligan îl descrie în Note de insomniac: "Spontan, mobil, neprevăzut, el se afla într-o continuă febră intelectuală, oscilând între un umor care îşi căuta şi îşi găsea pretutindeni obiectul şi o tristeţe care urca în valuri bruşte, din cele mai tainice zone ale fiinţei sale." Cu excepţia faptului că aici nu ne întâlnim cu faimosul său umor, ci cu tristeţea unui Iov care încă ne mai cheamă, însă, la arme împotriva războiului cu propria noastră umanitate.

Trebuie menţionat că aceste convorbiri datează de dinaintea căderii comunismului, pe care Ionesco a anticipat-o. În pofida numărului mic de pagini, sunt numeroase temele atinse - schiţate rapid, adeseori prin enunţuri ce au vocaţia unor aforisme. În cele şapte subcapitole, ni se perindă prin faţa ochilor probleme precum semnificaţia scrisului şi a literaturii, importanţa viselor, pericolul dezumanizării totale, iluzia tinereţii, învăţarea libertăţii prin pierderea ei, colonizarea prin decolonizare, viziuni totale versus viziuni totalitare, trecerea prin diferite curente şi ideologii, imposibilitatea găsirii adevărului... ba chiar şi ce înseamnă "o grămadă de Rinoceri". Toate aceste idei se subsumează celor două teme esenţiale ce l-au "torturat", şi anume cea a existenţei şi cea a morţii.

Ionesco pendulează în mod constant între afirmaţie şi negaţie - "nimic nu e în întregime fals", spune el, încercând îndoiala permanentă a celui care "ştie doar că nu ştie" şi simte că "am spus totul, iar spunând totul am sentimentul că n-am spus nimic". Adaugă, mai târziu: "înţelepciunea supremă e să mai pot afirma ceva după ce-am spus că nu pot afirma nimic."

Oare ar trebui să ne consoleze sau, dimpotrivă, să ne înteţească disperarea faptul că până şi Ionesco avea, la vârsta înţelepciunii, impresia că individul nu poate înţelege ce i se întâmplă, nu poate accede la adevărul unei vederi de ansamblu?

Declară că este "tentat de tăcere", recomandă "hibernarea" prin lucrul manual, retragerea din sfera socio-politicului, dar, de fapt, acestea sunt vorbele unui om aflat în imposibilitatea de a lăsa la o parte arma cuvântului pentru a semnala absurdul care, necombătut, pătrunde chiar şi în colţurile cele mai liniştite ale existenţei. Povara vorbelor sale aminteşte de greutatea cu care istoria apasă pe edificiul fragil al (ne)fericirii umane, sugerând oboseala şi amărăciunea celui ce este contrâns să trăiască într-o societate dezumanizată, în care oamenii nu mai au voinţa de a comunica, fiind lipsiţi de forţă emoţională - adevărata "milă pentru celălalt" - şi în care "totul nu e decât gâlceavă de cuvinte, gâlceavă ideologică". Cu toate acestea, însuşi faptul că Ionesco sesizează această rupere de realitate îl situează într-o sferă a înţelegerii superioară, mărginită chiar de locul geometric al adevărului căutat cu atâta ardoare.

Afirmă că literatura nu mântuie, dar cărţile ne pot salva "de groaza neantului". Scrie - "e paradoxul meu. Scriu ca să mă contrazic." Scrisul "înseamnă să ai conştiinţa acută că lumea e în acelaşi timp infern şi miracol", iar scriitorul "încearcă să se exprime în inexprimabil".

Acestea sunt doar câteva dintre ideile surprinse în convorbirile dintre Ionesco şi Coutin. Mă simt datoare să mai enumăr motivele pentru care am ales A rupe tăcerea pentru recenzia din această săptămână. În primul rând, deoarece este o carte ce (îmi) dezvăluie şi învăluie (nebănuite) tensiuni despre lumea în care trăim şi despre fiinţele care suntem. În al doilea rând, fiindcă tocmai ce am avut onoarea de a îl auzi pe cel mai bun Bérenger, Maestrul Radu Beligan, vorbind despre geniul lui Ionesco. Nu în ultimul rând, mi-am dorit să îi aduc un micuţ omagiu, mai ales fiindcă ne aflăm în anul Ionesco, şi numai ce va veni şi Festivalul Naţional de Teatru, unde să ne tot bucurăm de piesele dumnealui.

Nu mă pot gândi la un mod mai bun de a conchide această recenzie decât dându-i cuvântul dramaturgului Ionesco, prin intermediul unui îndemn din Rinocerii:

JEAN: În loc să-ţi cheltuieşti toţi banii pe spirtoase, nu mai bine cumperi bilete la cîte-un spectacol interesant? Ştii ceva despre noul teatru de avangardă, cel despre care se vorbeşte atîta? Ai fost la piesele lui Ionesco? [..] Chiar în momentul ăsta se joacă una. Nu lăsa să-ţi scape prilejul.

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

    1. claudiu spune:

      Vreau sa cumpar cartea “Note de insomniac ” de Radu Beligan, contact claudiupruteanu75@gmail.com

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro