bookblog.ro

Acid sulfuric

Scris de • 9 February 2010 • in categoria

0Acid sulfuric recenzie
Autor: Amélie Nothomb
Rating: Acid sulfuric rating - recenzii carti
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2007
Traducător: Ada Tănasă
192 pagini
ISBN:973-46-0462-7

(ediţia în limba engleză)

Aparent, premisa de la care ar trebui să încep să vorbesc despre romanul lui Amélie Nothomb ar fi următoarea: undeva de-a lungul anilor conceptul de lume ca scenă pe care îl tot găsim în opere ca ale lui Shakespeare s-a transformat în noţiunea de lume ca reality-show. Oamenii nu mai sunt pur şi simplu actori într-o piesă a unei instanţe supreme ci joacă un rol unii în faţa celorlalţi, într-un spectacol pus la cale absolut la întâmplare. Pentru a sublinia ideea, din nou voi aminti de 1984 şi de Fetiţa şi ţigara.

Dacă în romanul lui Duteurtre programul televizat ce prezenta viaţa deţinuţilor era conturat abia la final, aici totul porneşte de la răpirea de pe stradă a unor persoane, cu scopul de a fi duse într-un loc asemănător lagărelor de concentrare naziste. Singura diferenţă faţă de acestea e că, datorită camerelor de filmat prezente aici, se obţine o audienţă record pentru emisiunea "Concentrarea".

În ciuda numărului mic de pagini, planurile pe care le conturează autoarea sunt numeroase, unele din ele fiind chiar recurente în scrierile sale de până acum: obsesia faţă de un personaj feminin idealizat din varii motive sau absenţa lui Dumnezeu şi nevoia de a-i compensa lipsa cumva. Am folosit termenul "conturează" deoarece, justificat sau nu, impresia generală pe care o lasă este aceea de lucru neterminat, ca şi cum autorul ar face un maraton al ideilor bune, dar din care la sfârşit cititorul nu rămâne decât cu graba. Ca un exemplu, pasajele referitoare la asumarea rolului de Dumnezeu sunt cât se poate de lucid şi tăios realizate ca mai apoi totul să fie abandonat într-o trecere puţin plauzibilă către altă idee.

Acelaşi lucru se petrece şi în cazul personajelor principale: Pannonique ar fi putut cu uşurinţă să fie un caracter intrigant şi complex, Zdena ar fi putut fi mai mult decât un personaj indecis iar relaţia dintre cele două ar fi putut fi pilonul de rezistenţă al cărţii. În schimb, avem parte de o oscilare că între a le schiţa lor trăirile şi existenţele strict limitate la perioada concentrării, şi a sublinia răul pe care îl provoacă uşurinţa cu care pot fi manipulate masele. Dincolo de acesta din urmă răzbate nevoia personajelor ori a autoarei înseşi de a (se) salva prin imaginaţie: "Orice fiinţă supusă unui infern durabil sau trecător poate recurge, pentru a-l înfrunta, la tehnica mentală cea mai generoasă din câte au existat vreodată: poate să-şi spună o poveste. Muncitorul exploatat se închipuie prizonier de război, prizonierul de război se imaginează cavaler al Graalului etc. Orice situaţie mizeră poartă în ea emblema şi eroismul său. Nefericitul care poate trage în piept suflul măreţiei sale înalţă capul şi încetează să-şi mai plângă de milă."

În ciuda punctelor slabe, odată ce te obişnuieşti cu stilul lapidar în sunt descrise evenimentele poţi să le apreciezi pe cele din urmă, sarcasmul şi cinismul care le încadrează. Cu atât mai mult, stilul lasă loc întrebărilor pe care ţi le poţi pune singur în privinţa contururilor desenate de autoare. Poate că lumea pe care o vede nu este întregime plauzibilă, poate că nu avem toţi de ales între a fi Dumnezeul propriei lumi sau a fi cel care-l ajuta pe Hristos să ducă crucea. Poate că nu vom vedea vreodată asemenea "proiecte sociale", dar pe atât de posibil este să nu avem parte de o rezolvare aproape fericită precum cea din carte. Dacă pentru Amélie Nothomb umanitatea poate fi într-o oarecare măsură salvată de ea însăşi, pentru cititor asta rămâne de văzut.

Scris de Silvia Grădinaru

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. anca giura spune:

    Amelie N., ca ne me dit rien… Stilul acestei frantuzoaice este exact lipsa de stil literar, e fada, incapabila de profunzime.

    raspunde

    • Silvia spune:

      Din contra, eu as spune ca e capabila de profunzime dar se pierde intr-o expunere prea succinta.

      raspunde

      • Anca Giura spune:

        Eu respect opinia ta, Silvia, dar chiar şi tu spui că “se pierde“…E meritoriu că tu dezvolţi ceea ce scriitura ei lasă în suspensie. Eu nu, eu sunt pentru scriituri feminine cu profunzimi ameţitoare. Legat de scriitură feminină de forţă o ador pe Yourcenar sau pe H. Muller.

        raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro