bookblog.ro

„Adela” sau tipul domnişoarei care îţi fură ochii în mod ireversibil

Scris de • 2 March 2013 • in categoria

Titlu: Adela
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Numar pagini: 240
ISBN: 978-973-67-5667-2
Cumpara cartea

„M-a necajit tare...Adela...Odată m-am supărat pe ea şi m-am hotărât s-o fac să fugă cu un ofiţer, ca să scap de dânsa. Pe urmă, am renunţat.”
G. Ibrăileanu despre romanul său

Roman de dragoste apărut în prima jumătate a secolului XX, Adela este o carte care trebuie simţită mai mult decât citită, este o însumare a unei game variate de emoţii ce au însă o rădăcină comună sau, în genere, o legătură specială prestabilită, menită să atribuie unitatea indestructibilă a operei. In fond şi la urma urmei, Adela este primul roman al lui Ibrăileanu, privit mai mult ca un exerciţiu de creaţie, „o carte de analiză sufletească” ce se conturează din jurnalul domnului Emil Codreanu, doctor cu o vârstă înaintată din punctul de vedere al iubirilor cu mult tumult, care sfidează canoanele moralităţii impuse de sfârşitul secolului XIX, în Moldova.

Cu toate acestea, bărbatul încalcă în cunoştinţă de cauză regulile, însă ceea ce surprinde este că rafinamentul fin şi unitatea armoniei sunt păstrate intacte; autorul impune o serie de norme ale raţiunii care, în ciuda afectivităţii ridicate ce dă senzaţia de instabilitate emoţională venită din partea protagonistului, nu sunt în niciun fel încălcate – în esenţă, romanul este lipsit de contact fizic concret, în antiteză cu beletristica contemporană. Se observă la Ibrăileanu un paradox uimitor, legat evident de felul în care episoade aparent neînsemnate. Ca de exemplu, modul în care Adela zâmbeşte sau îşi arată pentru cateva momente încheietura, sunt transformate în scene pasionale, descrise în amănunt, analizate pană la cel mai adânc punct filozofic prin intermediul lui Codreanu.

Prezintă dualismul tipic adult- adolescent perpetuu, complementaritate ce îl consumă atât pe el, cât şi pe noi, cititorii obişnuiţi, martori la o degradare sufletească necontenită suferită de orice îndrăgostit care ajunge la o răscruce, a face ceea ce trebuie sau ceea ce e bine pentru sine („Adela îmi puse şalul pe braţ, fără să i-l mai cer, pe urmă îşi scoase şi tulpanul, care se prindea în penajul dur al cetinii, îl pături şi mi-l puse singură în buzunarul surtucului. Simplitatea şi naturalul, lipsa de ceremonie cu care mă împovăra cu obiectele ei erau dovezi scumpe că-mi face darul de a-şi lua drepturi asupra mea...”)

De altfel, Ibrăileanu recunoaşte cu nonşalanţa, chiar mândrie, modul de realizare a „Adelei”, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”, 1932:
„-Deşi am pus multă pornografie într-însul (roman)...Am o scenă grozavă: când se urcă Adela în trasură, i se vede colţunul de două degete.
Râsul nostru stârneşte nedumerirea d-lui Ibrăileanu:
-Cum? Nu-i destul?

Pe de altă parte, eleganţa romanului este alimentată şi de către sfera semantica utilizată, opera abundă în neologisme şi cuvinte cu un puternic indice cultural, mărci ce influenţează în mod evident percepţia noastră atât asupra personajelor, cât şi, în sine, asupra unei epoci înfloritoare din punctul de vedere al dezvoltării personale prin intermediul culturii şi absorbită cât mai în profunzime.

„...Adela! La ora asta era desigur în cerdac, pe scaunul ei pliant, cu şalul împletit pe umerii largi, pe braţele rotunde, pe bustul înalt, cu ochii pe jumătate închişi de lumina soarelui, filtrându-şi azurul printre genele lungi... Ochii ei albaştri... Culoarea cerului pentru un detaliu organic!...Abandonarea extatică a unei femei cu privirile albastre...”

In concluzie, putem defini Adela ca pe un etalon al afectivităţii, o metafizică a unei iubiri aparent neîmplinite din cauza unor norme sociale puse în rigoare de epoca descrisă, cu puternice inserţii ale unei ideologii mai apropiate de contemporaneitate, aici amintindu-se gândirea complexă a domnului Codreanu, la care avem deplin acces prin intermediul jurnalului ca mod de scriere a romanului ales de autor.

  • Plusuri

    Jurnal lejer, puternică introspecţie psihologică care ajută la o localizare exactă a individului în societate şi a rapoartelor dintre el şi celelalte personaje.

  • Minusuri

    Utilizarea jurnalului ca formă de manifestare narativă aduce de la sine o ingradire a emoţiilor transmise – ne este, deci, greu să ne dăm seama de ceea ce simte Adela pe parcursul romanului. De asemenea, planurile spaţiale şi temporale sunt limitate la experienţa empirică a protagonistului.

  • Recomandari

    Oricui doreşte să cunoască o poveste de dragoste şi modul în care o relaţie se dezvolta acum un veac. ;

Categorie: | Autor: | Editura:



Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. harry spune:

    Cartea este povestire originala unicat , de o sensibilitate extraordinara si -cred eu – cea mai reusita realizare literara a lui Ibraileanu Imi opare rau ca nu am putut vedea filmul, Enigma: dece m-a impresionat acest roman jurnal: pt ca si eu am fost celibatar pana la varsta de xx ani , m-am casatorit cu o d-ra cu 12 ani mai tanara decat mine si am apreciat in mod deosebit analiza psihologica a d-lui Codreanu eroul secundar al Adelei. Cred ca exista si autobiografie in povestirea lui IbraileanuPrivind retrospectiv am realizat ca exista vieti paralele caci in perioada cand am citit Adela/ intr-noapte am terminat-o inclusiv trei cafele/ eram celibatar si flirtam cu fete mult mai tinere decat mine iar ideea ca pot injgheba o casnicie cu o fata mult mai tanara decat mine imi dadeau fiori reci
    Harry / Astazi sunt vaduv cu doi copii si bunic la doi nepoti. dar psihanaliza lui Ibraileanu nu o, pot uita niciodata H

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro