bookblog.ro

Adevăr sau minciună?

Scris de • 9 June 2012 • in categoria

Titlu: Adevăr sau provocare (Jocul minciunii 2)
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 320
ISBN: 978-973-102-445-5

Pe Sara Shepard o ştiţi, probabil, ca fiind cea care a scris Micuţele mincinoase, seria care a avut parte şi de-o ecranizare, Pretty little liars devenind un serial foarte popular printre adolescente şi nu numai.

Împrejurarea în care am ajuns să citesc această carte e destul de amuzantă. Ei bine, din prea mult entuziasm şi neştiind că Sara Shepard a mai scris şi altceva, am crezut că Adevăr sau provocare e unul dintre volumele ce alcătuiesc seria Micuţele mincinoase.

Ce dezamăgire pe mine când am constatat că m-am înşelat! Adevăr sau provocare este, de fapt, al doilea volum din seria Jocul minciunii. Totuşi, nu pot păstra o care necitită, aşa că m-am lăsat sedusă de acest joc al minciunii din lumea unor adolescente cu vieţi perfecte.

Povestea le are în prim plan pe cele două surori gemene, despărţite la naştere. Emma Becker a fost crescută de mama sa, Becky până la vârsta de 5 ani, când aceasta o abandonează şi ajunge în tot felul de familii adoptive, singura şansă de scăpare văzând-o ca fiind momentul în care va intra la facultate. Sora sa geamănă, Sutton Mercer, a avut, aparent, mai mult noroc, fiind adoptată de o familie înstărită şi ducând o viaţă lipită de griji.

Viaţa Emmei se schimbă total în momentul în care descoperă existenţa surorii sale. Fuge de acasă în căutarea lui Sutton, dar află că aceasta fusese ucisă şi nimeni nu ştie încă acest lucru, iar Emma este forţată să pretindă a fi sora sa, atât sub presiunea ameninţărilor făcute de misteriosul criminal, cât şi pentru că îşi doreşte să descopere ce s-a întâmplat de fapt cu ea.

În volumul al II-lea, Adevăr sau provocare, Emma îşi continuă încercările de a-l descoperi pe ucigaşul surorii sale. Se pune foarte mult accentul pe surorile Twitter. Un cadou însoţit de un bileţel misterios, incidentul de la bal sau ameninţarea pe care o face Lili după farsa cu trenul sunt toate indicii ce dau de înţeles că aceste gemene ciudate ar fi făptaşul. Dar, să fie, oare, acesta adevărul? Lumea lui Sutton era una cladită pe minciuni, toată lumea o iubea, dar, după toate farsele făcute, cu siguranţă mulţi voiau să o vada moartă. Când toţi în jurul tău au două feţe, mai poţi fi sigură de ceva?

Jocul minciunii, numele acestei serii, vine de la jocul pe care Sutton şi prietenele sale îl jucau pentru amuzament. Din dorinţa de a descoperi ucigaşul surorii sale, Emma se vede prinsă în acest joc periculos, un joc al minciunii. Cât de departe poate merge noua Sutton cu acest joc?

Ideea de gemene separate la naştere sau care fac schimb de locuri nu e ceva nou. Dar faptul că una dintre ele, mai exact geamăna moartă, este şi naratorul acestei poveşti, îi oferă acestei cărţi un plus de originalitate.

Chiar dacă pentru mine nu a fost o lectură extrem de interesantă, cu siguranţă nu e nici una de ignorat. Pentru că, la fel ca în cazul seriei precedente, şi aceasta are parte de-o ecranizare, deşi mai puţin cunoscută la noi. Dacă e să facem comparaţie între serial şi carte, trebuie să ştiţi de la bun început că diferenţele dintre cele două sunt destul de mari. Ceea ce este prezentat în mod diferit în serial, îl face să semene extrem de mult cu un altul cu subiect asemănător, Ringer. Deşi despre serialul ce are la bază cărţile Sarei Shepard se zice că ar fi o mai bună abordare/prezentare a acestui subiect.

N-a fost o carte extrem de grozavă, poate pentru că nu e genul meu, dar a fost totuşi o lectură plăcută, pe alocuri chiar captivantă, uneori amuzantă, dar, mai ales relaxantă, perfectă pentru o duminică ploioasă, cu chef de lenevit în pat. Deşi consider că ceea ce scrie Sara Shepard este lipsit de profunzime, are totuşi talentul de a crea acel suspans prin care îl ţine lipit de carte până la final chiar şi pe un cititor mai reticent.

  • Plusuri

    Suspansul, lectură uşoară, amuzantă

  • Minusuri

    Lipsa profunzimii, personaje superficiale, prea multe întrebări neclarificate

  • Recomandari

    Celor care sunt fanii acestui gen, în principal celor cu vârsta între 14-20 de ani

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro