bookblog.ro

Albă ca Zăpada şi roşu bolşevic

Scris de • 6 November 2008 • in categoria

1Autor: Dorota Maslowska
Rating: 3 stele - Dorota Maslowska - Albă ca Zăpada şi roşu bolşevic rating - recenzii carti
Editura: Trei

Dorota Maslowska - Albă ca Zăpada şi roşu bolşevic - recenzie cartiDorota Maslowska scrie impetuos şi îndrăzneţ despre o Polonie postcomunistă, vopsită în alb şi roşu, violentă şi confuză. Înainte de a ne scutura, plictisiţi de mizerabilismul din proză, merită să remarcăm viziunea clară a autoarei. Scrisul ei nu iartă nimic, nu ignoră nimic din atmosfera dezabuzată şi, mai ales, nu încearcă să înfrumuseţeze literar povestea. Recunosc că răbdarea mea în ce priveşte limbajul frust care nu exprimă decît satiseala şi rutina este limitată. Ceea ce îi reuşeşte Dorotei Maslowska însă este să dea un anume conţinut acestui limbaj.

Ce înseamnă el? O înşiruire halucinantă, dar reperabilă în realitatea de toată ziua, de înjurături, ameninţări şi răstiri. Un jurnal obscen al mutilărilor limbajului. De ce se întîmplă aşa? Personajele, dependente de amfetamine (amfă, după alintul lor) sunt aşa cum vorbesc: marginalii societăţii, cei ignoraţi, murdari, ciudaţi, freaks, epuizaţi de pe la 17 ani, cu filosofii care de care mai dubioase şi relaţionări pasional-morbide. Are vreun rost, în fine, să scrii un roman despre experienţa drogurilor în felul în care l-a scris Dorota Maslowska? Pe de-o parte da, fiindcă pare suficient de verosimil, încît să dea fiori cititorilor. Pe de altă parte, a scrie despre cei de mai sus poate face pe un autor să fie etichetat şi el drept marginal, preocupat de subiecte minore.

Bineînţeles, dependenţa de droguri nu este un subiect minor, ci unul neplăcut, tragic, de preferat să fie ascuns bine şi adus pe scena numai în cadrul campaniilor anti-drog, unde se împart fluturaşi, se cîntă muzică la modă şi se discută nonşalant despre pericolele dependenţei. Romanul Albă ca Zăpada şi roşu bolşevic este, în privinţa asta, mai onest. O descriere amănunţită a nefericirilor unui anume Voinicul prin oraşul lui vopsit în alb şi roşu, cartea detronează normalitatea, pe principiul: Voi vă credeaţi cei normali? Unele scene de brutalitate şi teroare conduc direct la Portocala mecanică, altele la un fel de poezie bucolică a drogurilor.

Posibil ca aparenţa haotică şi neîngrijită a poveştii să fie tocmai o încercare de a arăta, prin asemănare, criza mentală provocată de droguri. Aşa cum alunecă întîmplările în viaţa Voinicului, într-un flux al conştiinţei joycean, aşa se poate să alunece şi să se confunde realităţile din mintea unui dependent de droguri. Voinicul şi prietenii lui seamănă cu nişte animale închise în cuşti prea strîmte, care se izbesc de pereţi şi de gratii, să iasă spre o libertate necunoscută. Deşi distanţa auctorială nu implică trezirea compasiunii, nu poţi citi la rece aventurile Voinicului în Ţara Alb-Roşie:

"şi într-adevăr, aşa e. cînd spun "nu"-ul ăla, tot caruselul se învîrte din nou, vîntul îmi zgîlţîie braţul, motorul mîrîie, iar acum următoarea întrebare care mi se pune sună "n-ai auzit?". N-ai auzit şi n-ai auzit, dacă n-ai înţeles întrebarea, o mai punem încă o dată şi încă o dată şi aşa pînă la sfîrşit, pînă cînd o să răspunzi şi poţi să şi mori, dar publicul vrea să ştie, ai auzit, n-ai auzit, publicul vrea să ştie adevărul."

Spre partea finală a cărţii apare o întorsătură interesantă: Maslowska se include printre personaje. Tehnica nu e nouă, însă felul în care o aplică ea dinamizează romanul. De altfel, şi imaginile păstrate din ediţia originală au efect: chiar dacă nu înţelegi replicile ataşate personajului desenat, cel puţin atrag atenţia şi dau nişte repere simple pentru a portretiza personajul.

În ce mă priveşte, chiar dacă nu văd cartea ca pe o revelaţie a literaturii tinere, mi se pare că autoarea merită atenţie. Are energie şi stricteţe în scris, necompromise încă de reţete despre cum se scrie o carte.

Scrisă de Mihaela Butnaru

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Stefan spune:

    N-am citit-o dar prezentarea cartii e foarte interesanta , sper sa o gasesc in librarii .

    raspunde

  2. Alex spune:

    De curand am terminat si eu de citit cartea. Ma interesa datorita subiectului ei, cu drogurile si asa mai departe. In mare parte sunt de accord cu ce ai zis tu. Mi s’a parut o carte oke.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro