bookblog.ro

Amintiri… amintiri

Scris de • 2 May 2013 • in categoria

Titlu: Povestind despre atunci
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 232
ISBN: 978-973-503-811-3
Cumpara cartea

„- Vă lipsește o carte, am zâmbit mărind suspense-ul.
- Ți-am împrumutat vreun volum pe care ai uitat să ni-l înapoiezi? se neliniști Barbu.
- Nu, nu e vorba de așa ceva, am replicat, ronțăind amuzată din biscuit.
- Atunci? Mă iscodi Simona cu nerăbdare.
- Aș vrea să-l invit pe Barbu să intre cu mine într-o carte de memorii. Ne cunoaștem de atâta timp, familiile noastre – de și mai multă vreme, iar el povestește cu atâta farmec…”

Aceasta este ideea cărții de memorii Povestind despre atunci a Monicăi Pillat și a lui Barbu Cioculescu. După idee a apărut un plan: „Eu îți dau din când în când câte un capitol, scris de mână, pe o temă asupra căreia convenim dinainte și, când se adună destule pagini, ești liberă să le înșiri în ce ordine vrei tu și să le pui în scenă, imaginându-ți întrebările la care ți-am răspuns deja.” Și iată cum a fost creat acest volum, în care amintirile lui Barbu Cioculescu despre perioada interbelică, despre războiul al doilea mondial și despre perioada postbelică ni se înfățișează sub forma unui amplu interviu a cărui lectură este foarte plăcută.

Volumul oferă o imagine foarte vie a lumii în care a trăit Barbu Cioculescu, în care aura de mirific se stinge încetișor, fiind înlocuită mai întâi de fanatismul fascist și apoi de teroarea comunistă, acestuia luându-i locul incertitudinea regimului haotic care s-a instaurat după ’89. În capitole ce poartă numele „Portrete de Familie” sau „Bucureștii de altădată”, ne sunt oferite câteva descrieri ale unor personalități care, din copilărie și până în adolescență i-au marcat viața, gravând în memoria scriitorului imaginile unor înaintași învăluiți într-o lumină magică: mama sa, Maria Iovițiou, tatăl său, Șerban Cioculescu (chiar cu cei doi își începe Barbu Cioculescu depănarea amintirilor. „Într-unul din primii ani de după Primul Război Mondial pătrundeau în amfiteatrul Odobescu al Facultății de Litere și Filozofie din București, în mijlocul proaspeților studenți, un tânăr […], pe numele său Șerban Cioculescu și o tânără […] pe numele său Maria Iovițoiu”), bunicul său de pe mamă, Gheorghe Iovițiou, căruia îi spunea Granpa sau Unchiul Radu. Personaje insolite, aceștia aveau să-și pună în timp amprenta asupra caracterului și vocației lui Barbu Cioculescu.

„Dorința de a mă povesti este enormă, monstruoasă aș zice. Există riscul de a nu mă putea opri”, spune Barbu Cioculescu despre sine, iar așa ceva este de înțeles. El a trăit o vreme în care Bucureștiul era profund diferit de perioada de acum, când „a ieși cu sacoșa la cumpărături zilnice, a te întoarce cu câteva legături de zarzavat – garantat din import – și cu un număr impar de pachețele conținând strict hrana zilei în curs e un obicei generalizat ce nu miră, necum scandalizează pe nimeni.” Bucureștiul pe care îl rememorează el era plin de „mirosuri de mâncare ieșite pe geam, al cârciumilor și birturilor populare, orașul în care puii de găină se tăiau la colțul străzii, iar olteanul cu cobilița aducea peștele încă zvâcnind la poartă, în timp ce blocurile de gheață soseau cu camionul cu cai.” Un aer de tristețe acompaniază descrierile și rememorările, o melancolie plină de regret. Odată cu vechiul București a dispărut și normalitatea, acea normalitate pe care „chibzuitele socoteli ale părinteștii generații” au inculcat-o în educația acestei „generații pierdute” și care nu mai corespunde cu actualitatea.

Evadări în lecturile favorite (descrise în capitolul Deliciile lumilor imaginare, dedicat aproape integral evocării acestora), ore întregi petrecute alături de tatăl său aflat în discuții cu Vladimir Streinu (Aura celor două glasuri diferea profund: cel al lui Vladimir Streinu avea sunetul modulat, actoricesc aproape prin rotunjime și ecou, răspunzând fascinant scrisului său artist, iar tata avea glasul întru câtva răgușit, dar plenar persuasiv, și nu în afara unei anumite retorici.”), vizite în străinătate unde s-a întâlnit cu figuri marcante ale literaturii române, aflate în exil (cum a fost întâlnirea di 1969 cu Eugen Ionescu, la Paris), sunt toate cuprinse în acest volum de amintiri, care este un adevărat document depozitar al vieții unui cerc elitist al Bucureștiului „de altădată”.

Înțesat de personalități care au trăit într-un București despre care autorul păstrează o imagine mitică, volumul de amintiri Povestind despre atunci, lansat de editura Humanitas în colecția Portrete în dialog, ne vorbește despre George Călinescu, la cursurile căruia studenții ocupau amfiteatrul cu o oră înainte, Vladimir Streinu și Eugen Ionescu, despre care am mai vorbit, despre poetul Constant Tonegaru și prozatorul Pavel Chihaia, Vasile Voiculescu, Sandu Lăzărescu și despre mulți, mulți alții.

Deși tonul general al evocărilor este unul nostalgic, chiar trist, câteva întâmplări hilare reușesc să descrețească frunțile, una dintre ele fiind cea despre „piesa cu atractivul nume O femeie fără pat. Eugen Barbu prezentase piesa cu acest titlu, dar ea de fapt se numea „O femeie fără pată, banal, fumat, stereotip”.

Capitolul Vremuri de vitregie este unul special al volumului. În el este descrisă instaurarea comunismului privită prin ochii unui simpatizant al regimului (Barbu Cioculescu spune despre comunism: Am crezut că va salva lumea, că va aduce dreptatea, că va desființa exploatarea, că omul se va putea împlini indiferent de condiția sa socială, indiferent dacă se naște modest sau îmbelșugat.”), care însă este dezamăgit treptat de felul în care evoluează. Concedierile pe criterii politice, obligativitatea de a primi în vilele proprii „chiriași repartizați de la sfatul popular”, sechestrarea sa și a mamei sale, survenită imediat după arestarea lui Șerban Cioculescu și a fratelui acestuia, Radu Cioculescu, perioada în care „în fiecare zi era arestat cineva, în fiecare zi aflai că a mai murit cineva” l-au marcat pe Barbu Cioculescu atât de tare, încât evident că a devenit, în convingere, anticomunist. În acest capitol este descrisă de fapt, percepția pe care mai toți intelectualii vremii, dar și oamenii de rând, neangajați politic sau cultural, au avut-o asupra instaurării regimul comunist. Nu există resentimente. Doar o fatalitate, un sentiment – pur românesc – de „asta este, n-ai ce să-i faci”.

Intervențiile Monicăi Pillat cu întrebările și comentariile care completează memoriile lui Barbu Cioculescu, creează într-un mod foarte inspirat impresia de dialog între cei doi, astfel că volumului i se imprimă un ritm de lectură alert, plăcut, care garantat va oferi cititorului o experiență memorabilă. Povestind despre atunci este genul de carte memorialistică ce va fi citită din nou și din nou, chiar dacă dor pe sărite și doar anumite pasaje, alese la nimereală.

  • Plusuri

    Orice carte care rememorează perioade istorice care au fost alterate intenționat, a căror recuperare nu se mai poate face pe căi oficiale, este o carte mai mult decât binevenită. Acestea sunt așa numitele „cărți document”, care atestă că descrierea anumitor evenimente istorice a fost modificată pentru a servi scopurilor politice ale vremurilor. Povestind despre atunci este una dintre acele cărți. În plus, ea integrează evenimentele în perioade istorice care preced comunismul și care îi urmează, oferindu-i astfel o stabilitate.

  • Minusuri

    Din păcate unele dintre întrebările și intervenției Monicăi Pillat ar fi trebuit poate, concepute diferit. Ele par oarecum adăugite pe text, creând în mod clar impresia că au fost introduse după ce textul era finalizat.

  • Recomandari

    Există o anumită categorie de cititori care preferă literatura memorialistică. Totuși, îmi permit să recomand Povestind despre atunci și cititorilor care în general ocolesc astfel de cărți. Volumul de față are o valoare prea mare pentru a fi ocolit.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro