bookblog.ro

Amintiri din realitate

Scris de • 21 March 2013 • in categoria

Titlu: Nemângâiații
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2005
Traducere:
ISBN: 9789735768720
Cumpara cartea

O carte ușor de citit dar care te seacă de puteri, mai ceva decât Crimă și pedeapsă. Este ca și cum ai fi într-un vis continuu, pentru că numai în vise vrei să fugi și te impiedici, vrei să țipi și nu poți, vrei să fii în siguranță și cazi în gropi adânci… Ești pur și simplu părtaș la ce se întâmplă fără să poți face ceva. Acesta e sentimentul pe care cartea mi l-a lăsat.

Cumpără titlul în engleză

Acțiunea romanului se desfășoară de-alungul a trei zile. Personajul principal, Ryder este un pianist celebru care se cazează într-un hotel, dintr-un oraș necunoscut sau mai bine zis un oraș al cărui nume nu este menționat de autor. În aceste trei zile Ryder suferă o pierdere de memorie iar apoi amintirile îi revin una câte una pe măsura ce întâlnește mai mulți oameni.

Prezentată astfel, viața lui Ryder este cu totul anormală, de la relația cu soția și copilul său până la cea cu el însuși. Tot ce știe este că trebuie să susțină în acest oraș un concert foarte important, dar amintirile il năpădesc, își dă seama că e posibil să mai fi vizitat acest oraș, e posibil să aibă o soție aici, chiar și un copil. Cei din jurul său, toți, așteaptă câte ceva de la el și se poartă ca și cum l-ar cunoaște de mult timp.

Viața lui Ryder este ca un vârtej, nu are control asupra ei, se lasă împins în toate direcțiile de către cei din jur, mai ales că el este un personaj public, este asaltat de cerințe, urări, cuvinte de laudă și toată lumea vrea să se bage măcar puțin în viața lui. Avem în față o societate al cărui comportament, afectează grav viața celor prinși în jocul ei.

Kazuo Ishiguro a creat un personaj cu o istorie interesantă și m-a făcut să fiu curioasă de celelalte scrieri ale sale. Nominalizat la Booker Prize, laureat al Whitbread Book of the Year Award și tradus în paisprezece limbi, autorul obține cu romanul Rămășițele zilei Booker Prize. Romanul a fost chiar și ecranizat de James Ivory, cu Sir Anthony Hopkins, Emma Thompson, James Fox, Hugh Grant și Christopher Reeve în rolurile principale.

  • Plusuri

    Deși este puțin obositoare scriitura lui Ishiguro, te acaparează. Subiectul romanului te pune pe gânduri și te face să suferi alături de personaj.

  • Recomandari

    Celor pasionați de literatura japoneză, celor care vor o carte profundă.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro