bookblog.ro

Amurg

Scris de • 15 September 2008 • in categoria

0Autor: Stephanie Meyer
Rating: 4 stele - Stephanie Meyer - Amurg rating - recenzii carti
Editura: Rao

Cumpără cartea(sau cumpără aici ediţia în limba engleză)

Stephanie Meyer - Amurg - recenzie carti

Până să citesc această carte nu am ştiut că există vampiri

Chiar există. Lăsând povestea la o parte, sunt acei oameni care te fascinează şi te determină să faci ce vor ei. Sunt frumoşi, inteligenţi, puternici. Au un parfum, o aromă irezistibilă, care te atrage, aşa cum o plantă carnivoră îşi atrage victima. Sunt ca nişte feline, încordate, atente la fiecare gest pe care îl faci. Ştiu să se alinte pe lângă ţine, să toarcă, liniştindu-te. Ştiu să şi mârâie încet dacă încerci să le faci ceva împotrivă, gata să sară la gâtul tău dacă măcar ţi-ar trece prin gând să ataci.

Acestor oameni nu li te poţi opune. Ai două şanse. Ori să pleci capul, să îi laşi să te cucerească încet, până te îndrăgosteşti iremediabil de ei, ori să încerci să rezişti tentaţiei pe care o provoacă în tine, să strângi din dinţi şi să fugi cât mai departe, rămânând totuşi cu frustrarea că nu i-ai cunoscut. Şi este greu să rezişti tentaţiei când simţi că ai vrea uneori doar să îi vezi cum se mişcă, să îi auzi cum vorbesc, chiar fără a pretinde o privire sau un cuvânt. Ai vrea pur şi simplu să le stai alături şi ar fi de ajuns.

Pielea albă, rece, părul negru, ochii ameţitori

Intorcandu-ne acum la poveste, Amurg este o carte despre vampiri. În afara celor descrise mai sus, într-o nuanţa fantezista, vampirii sunt creaturi ce se deosebesc de oamenii normali printr-o serie de caracteristici bine definite. Au în primul rând pielea foarte albă, rece, părul în contrast cu ea, ochii ameţitori, de o culoare schimbătoare: spre exemplu albastru închis când le este sete, sau albastru deschis, spre alb, după ce s-au hrănit. Sunt frumoşi, aşa cum am spus, cu un corp de felină, mişcându-se graţios şi cu tact.

Amurg este despre dragostea dintre un vampir şi o fată. Despre dragostea dintre prădător şi vânat, dintre pantera neagră şi gazela plăpândă. Vampirul, în afara faptului că este frumos şi puternic, apare totuşi la fel ca ceilalţi oameni. Vorbeşte ca ei, merge în aceleaşi locuri, deşi se străduieşte să stea cât mai departe, pentru a nu cădea tentaţiei de a ataca. În această poveste vampirii vanează animale, totuşi, setea lor este mereu de sânge uman.

Dragoste, atracţie, instincte, control

Vampirul se indragosteste de fată pentru că la început îl atrage foarte mult mirosul ei, mai delicios decât al oricărui om pe care l-a întâlnit până atunci. Se abţine cu greu prima dată când stă lângă ea să nu o ademenească şi să îi sugă sângele cu poftă, însă apoi se controlează şi îşi dă seama că este şi ca persoană, extraordinară. Aşa că în el se va da o luptă, între atracţia instinctuală şi atracţia personală. Pe o parte simte că ar vrea să îi ia viaţa, pe cealaltă parte că vrea să aibă grijă de ea, să nu i se întâmple nimic rău.

Fata se indragosteste de vampir pentru toate calităţile înnebunitoare pe care le are. Este de ajuns să se uite la el ca să se liniştească, o uimeşte mereu frumuseţea lui care nu este un lucru cu care te poţi obişnui, face excepţii pentru el, ce devin apoi regulă, doar pentru a-i sta mai mult alături. Pe de altă parte este o fire cinică, sarcastică, râzând de el şi făcând glume pe seama faptului că este vampir, după ce află. Spre exemplu el spune o dată că e timpul pentru micul dejun şi ea îşi acoperă gâtul, zâmbind...

În întuneric dar împreună

Ceea ce îi ţine împreună este atracţia pe care fiecare o exercită asupra celuilalt, controlul pe care şi-l poate impune vampirul pentru a nu-i face nici un rău fetei şi faptul că ea nu are nici un instinct de auto-conservare, nefiindu-i frică. Astfel că este o relaţie aproape inconştientă, între un el care ar putea să o chinuie şi o ea care nu se fereşte deloc. Se pare uneori că atracţia este mai puternică decât orice instinct.

Astfel, îşi mărturisesc iubirea şi au grijă unul de celălalt. El o prezintă familiei lui, o duce prin locurile lui dragi, şi ea la fel, îl prezintă părinţilor ca fiind iubitul ei, singura persoană cu care ar mai trăi de acum. Şi aici apare singura cu adevărat importantă problemă pe care o au... Faptul că el este nemuritor şi ea muritoare. Totul se poate termina în acest moment, când îşi dau seama, sau... pot alege să o transforme şi pe ea în nemuritoare, să fie ca el. Mereu în întuneric dar împreună. Rămâne de văzut care va fi alegerea.

Stephenie Meyer - Amurg, Eclipsa, Luna Noua

Cumpără cartea

Scrisă de Gia Codrescu

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 195 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Spadez spune:

    Imi pare bine ca pot sa citesc si o parere ” avizata ” despre Amurg. Nu am citit cartea insa am auzit destul de multe despre ea. Dupa ce s-a scris aici, e probabil sa mi-o cumpar si eu :-) Sau sa fac rost de ea intr-un fel sau altul.

    raspunde

  2. theheartcollector spune:

    “Live forever in darkness eternal…”

    raspunde

  3. Anca R. spune:

    Ma bucur sa vad recenzia asta :)

    Si mie mi-a placut mult prima carte din seria “Twilight”. Din pacate, nu pot spune acelasi lucru despre cele care i-au urmat…

    raspunde

    • Dan Andrei spune:

      Eu as zice ca cea mai intensa carte din serie(am citit numai primele trei) este Eclipsa.
      Prima carte este destul de plictisitoare, cel putin pana la jumatate.
      Oricum cam ca la toate cartile traduse in romana, seria Twillight isi pierde o parte din farmec, fata de versiunea originala…

      raspunde

      • Anonimus spune:

        :) sunt placut surprinsa sa aflu asta, pentru ca sunt de aceeasi parere cu tine. Mie mi-a mai placut si a4-a; nu neg ca e trasa de par, dar…
        Merita sa citesti Cronicile Vampirilor de Anne Rice

        raspunde

  4. Ovidiu Miron spune:

    Gia, cred ca impreuna vor putea invinge intunericul.

    Iubirea lor poate aduce lumina in beciul vechii sale existente de vampir. Exista intr-adevar si posibilitatea ca aceasta sa fie doar o iluzie care explodeze deodata si sa doara tare de tot. Pe de alta parte, poti ramane si cu regretul ca nu ai incercat niciodata sa te lupti cu imposibilul.

    Sunt oameni care intra in razboaie pe care stiu dinainte ca nu le pot castiga. Si ei totusi incearca, totusi spera ca va veni ziua in care vor putea vedea soarele de aproape. Si astfel se multumesc sa invinga in cateva batalii. Sunt de neinteles pentru cei din jur, nu au biruinta deplina conform standardelor societatii, dar in inima lor sunt niste invingatori.

    Si cel mai important, sunt fericiti.

    raspunde

  5. Selene spune:

    varianta originala (in engleza) este mult mai buna
    “Amurg” e prost tradusa, din pacate. Dar tot este o carte extraordinara

    raspunde

  6. Gia spune:

    Ovidiu, te-ai dus cam departe, aici e doar o poveste, insa e frumos ce spui :)

    Selene, stiu ca varianta originala a titlului e Twilight, un cuvant foarte bun. Sa dea senzatia si de intuneric si de mister. M-am gandit ca Amurg este destul de bun, inseamna mai mult decat Crepuscular, varianta alternativa, si suna mai bine :)

    raspunde

  7. Andrei Rosca spune:

    Ovidiu, s-a stins lumina. :p

    raspunde

  8. meropi spune:

    La cat de penibil se exprima Stephanie Mayers nu vad cum o poate traduce cineva ok. Chiar n-am invatat nimic din Buffy?! Toata cartea e o masturbare literara a autoarei, m-a apucat greata citind-o, asta cand nu muream de ras. Si pentru ca nu credeam ca se poate ceva mai prost scris, am sarit direct la volumul 4, care intrece orice limite imaginabile ale kitschului. Nu o sa inteleg niciodata cum aceasta aberatie literara dusa la extrem a vazut lumina tiparului :-|

    raspunde

    • margot spune:

      iti respect parerea si totusi daca ai o asemenea “recenzie” colorata, de ce ai mai citit si vol 4? sau de ce nu te-ai oprit de “greata” si l-ai terminat pe primul?

      raspunde

    • Akasha spune:

      Cum ai putut citi cartea cand nici numele autoarei nu il sti? E Stephenie Meyer.

      raspunde

      • papicotonela spune:

        Akasha, tu ai citit cumva Cronicile Vampirilor de Anne Rice? Adik te intreb din cauza nikname-ului ;)

        dak e stam de vb. id meu: andora.serena

        raspunde

        • Anonimus spune:

          Cronicile Vampirilor de Anne sunt absolut minunate, departe de a fi ” o masturbare” desi sunt erotice, sunt excelent scrise.

      • bogdan spune:

        eh, crezi ca a citit-o? :) probabil a vazut filmul si s-a gandit sa injure cartea, tot e la moda sa fii hater

        raspunde

    • anonima spune:

      meropi de ce nu incerci u sa scrii asa ceva?…
      nu esti fortat omule sa cumperi sau sa vizionezi filmul..:-j..

      “gurirele rele” ca tine se gasesc sa comenteze:-j da ce esti vreun critic ceva si nu stim si noi :-j…

      mai lasa-ne frate nu-ti place nu citi ;)..crezi ca fara tine sau cu tine inseamna vreo cv ptr noi…lasa-te;)

      raspunde

    • terenis spune:

      eu nu te intzeleg pe tine de ce comentezi aiurea , daca este o carte care a placut multora tot ce apreciezi tu este desuet si inutil… cand spui ca nu intelegi cum de a prins cartea gandestete ca majoritatea a inteles … deci problema e la tine…

      raspunde

      • meropi spune:

        Inteleg cum a prins cartea, ce nu inteleg e cum a ajuns publicata.
        Atata timp cat cea mai mare parte din fani au citit la viata lor cam maxim 10 carti (incluzand cele 4 amurguri), continui sa cred ca problema e intr-adevar la ei.

        raspunde

        • Blast spune:

          Stii toti fanii amurg pe care ii cunosc eu au citit multe carti nu doar 10. Problema e la tine. Daca toata cartea e o “masturbare literara de ce ai mai citit-o? Puteai sa te opresti sa inchizi cartea si sa nu mai citesti, nu te obliga nimeni sa continui. Si apoi ai mai citit si volumul 4. Stii in realitate esti un/o ipocrit/a…pentru ca ai citit volumul 4. Ai vrut sa stii cum se sfarseste masturbarea literara. Ai vrut sa afli sfarsitul incercarilor prin care trec Edward si Bella. Stii de ce? Pentru ca autoarea aia “penibila” Stephenie Meyer, al carei nume nici nu stii sa-l scrii, te-a atras cumva. Felul in care scrie, foarte usor de digerat, te-a facut sa vrei sa afli sfarsitul celor 4 carti. Asta pentru ca desi te dai mare si crezi ca stilul in care scrie S.M. e de tot rahatul ti se potriveste si tie, desi nu vrei sa recunosti. Plus ca daca nu ti-ar fi placut o carte si nu te-ar fi interesat deloc n-ai mai fi citit recenzia cartii si nu ai mai fi postat comentarii. Cel putin eu cand citesc o carte…si apoi constat ca nu mi-a placut deloc nu mai stau sa mai caut recenzii despre ea sau sa judec lumea pentru ca le place sau nu cartea respectiva. Nu mai comenta daca nu ti-a placut cartea ca dai commuri degeaba.

        • meropi spune:

          Exista dreptul la opinii negative, recenzia am citit-o intamplator, iar comentiarul l-am lasat pentru ca pot. Am citit cartea ca sa vad cu ochii mei daca e chiar asa monstruasa cum imi povestise o prietena. Si m-am convins. Apoi aceeasi prietena mi-a povestit ca volumul IV contine o scena natala in care fetusul vampir mananca mama pe dinauntru, iar tatal face o cezariana ad-hoc cu dintii. Asa ca am citit si din volumul IV partile care ma interesau. In nici un caz pentru ca ma rodea curiozitatea sa aflu daca Bella si Edward vor ramane impreuna (pentru nu era deloc evident din primele 20 de pagini ale primului volum) sau daca Bella va deveni vampiroaica (quelle surprise). Sunt carti proaste care sunt banale si plicticoase si carti proaste care sunt pestrite si te traznesc cu umorul lor involuntar. Am ras copios de tampeniile autoarei, pentru ca de atatea ori intrece limitele ridicolului.
          Asa ca hold your horses kids, play nice si nu faceti sex inainte de casatorie ca o sa muriti. May Edward wet your dreams.

        • arianna spune:

          Stii ce nu pricep eu la tine? Ca tu nu stii sa scrii bine romaneste, imi dau seama cat de bine citesti. Si daca nu prea le ai cu cititul, nu vad cum ai putea sa intelegi o carte. Am si eu o curiozitate totusi. Cam cate carti ai citit tu la viata ta?

        • meropi spune:

          @arianna – da, arianna, imi pare rau, intelepciunea ta vorbeste. eu nu stiu sa scriu, stiu numai sa citesc.

        • arianna spune:

          Nu sunt nici prea inteleapta dar nici vreo minte de 12 ani nu am. La 38 de ani ai mei cred ca sunt totusi undeva la mijloc. Asa ca mai vorbim cand o sa ai si tu macar 35 de ani. Pana atunci…

        • papicotonela spune:

          fato, esti lipsita de imaginatie… e o carte f. buna… si spre deosebire de altii ea se straduie si reuseste…. ie nu mi se pare ca ai fii in stare sa comentezi tu… tu nu stii sa scrii si te apuci de comm… plus ca eu am citit 13 carti si inca citesc (si am doar 12 ani) ca spre deosebire de tine si de multi altii nu stau pe net in continuu… si nu vreau deloc sa ma laud dar si eu scriu un roman (nu stiu cat de bine l-am scris dar e bn sa incerci)

        • meropi spune:

          @papicotonela
          “nu mi se pare ca ai fii in stare sa comentezi tu… tu nu stii sa scrii si te apuci de comm”
          lasa, e in regula ca nu stiu sa scriu, invat de la tine sa scriu “ai fi” cu doi “i”. succes si cu romanul pe care il scrii (de data asta chiar cu doi “i”) probabil la fel de bine ca propozitia de mai sus.
          serios acum, sper sa cresti, sa inveti sa scrii (tot cu doi “i”), sa-ti vina mintea la cap si sa-ti dai seama cate carti sunt pe lumea asta si care ar fi cele care merita citite.

        • Pseudo spune:

          @ papicotonela

          Ce faci, ma?!?

          I-auzi, “fato”, ea scrie un roman =))) Vai ce copil talentat si neinteles esti… m-ai dat gata.

          Jur ca fiecare generatie aduce cu sine o tona in plus de prostie si aroganta. E ceva cu Internetul asta; va ascundeti in spatele unui nick 24/7 si vedeti ca puteti raspunde oricui oricum doriti fara sa trageti ponoasele – si ramaneti cu atitudinea asta si in viata reala. Sa fie clar ca nu o sa te “iau usor” pentru ca ai 12 ani – bunul-simt tot iti trebuie, orice varsta ai avea. Imi place in special ca numeri cartile pe care le-ai citit (ai si o lista cumva?!? intr-o agenduta sau un caietel secret?). Nici eu nu vreau sa te laud, dar banuiesc ca ai o experienta de viata uluitoare! Cred ca “romanul” tau va iesi mult mai bun decat intreaga serie Twilight! — iar aici chiar sunt sincera, fato! Si daca tot iti place atat de mult Twilight, te sfatuiesc sa incerci si ORICE scris de Sandra Brown (literatura de aceeasi calitate); ti se potriveste.

          Da’… ia spune: taica-tau stie cam ce fel de “carti” citesti? (si scrii?). Daca nu, te rog frumos da-i o mostra (sau du-l direct la film, e mai scurt asa) si spune-ne si noua cum a reactionat. Astept cu nerabdare.

          Mult noroc! Pupicei.

          P.S. Prostul parca nu-i prost destul daca nu e si fudul.

        • papicotonela spune:

          tata stie… imi plac cartile horror… si stie ca m-am apucat de un roman inca de anul trecut… nu am scris prea mult… decat 321 de pagini si l-am impartit in 3 parti si partile in capitole dar nu am terminat… mai am de scris dar merge treaba deocamdata

        • Anamaria spune:

          meropi exista persoane care citesc foarte mult si care apreciaza volumele “Amurg”.Nu sunt numai persoane care au citit doar maxim 10 carti,sunt si persoane care fac parte din categoria cititorilor infocati.

        • cezz spune:

          Meropi, am citit sute de carti…De la Povesti Nemuritoare pana la Isaac Asimov si totusi mi-a placut si Twilight!SUTE! Am lecturat volumele in engleza…

    • andreea spune:

      frate nu mai comenta despre amurg dak-ti place citeste-o, dak nu-ti place nu o citi. Altora chiar le plac volumele. Sincer eu nu am citit decat primele 2 volume si luni le primesc prin posta pe celelalte 2…app si pe autoare o cheama Stephanie Meyer. Cartea e super palpitanta- scene de groaza,de dragoste,de actiune, thriller

      raspunde

    • vampiresknight spune:

      esti cumva vreun critic literar???????????asta asa de curiozitate…as prefera sa-ti tii “greata” sub control si citeste ceti lace doar.nu mai aduce critici la adresa altora….respect stephenie meyer

      raspunde

  9. Paula spune:

    Oare o fi cartea dupa care s-a facut Buffy Spaima Vampirilor?Cred ca da.O parte descrisa din carte mi se pare ca a fost facuta scena unui videoclip intre vampir si Buffy.:)

    raspunde

  10. meropi spune:

    Ar fi cam imposibil ca Stephanie Meyer sa fi inspirat Buffy, avand in vedere ca ea s-a apucat “scris” in 2006. Mai degraba invers.

    raspunde

  11. gia spune:

    Meropi, esti satena cu parul lung si cret si ochii foarte verzi? Am cunoscut o fata cu numele asta, odata :)

    Nu m-am uitat la Buffy. Cat despre ce spui tu cu stilul de a scrie a lui Stephanie, cred ca exagerezi mult :) Scrie foarte simplu, ca pentru adolescenti, insa lucrurile pe care le spune sunt fantezii frumoase, cum au fost si in povestea asta, Amurg. Insa iti accept puctul de vedere, as vrea sa il si inteleg, asta daca mi-ai spune spre comparatie cativa autori care iti plac foarte mult, cum scriu si ce

    raspunde

  12. gia spune:

    Vroiam sa mai adaug cateva versuri, din Corydon (Pasarea Colibri) care se potrivesc foarte bine cu povestea cartii, cu vampirul nostru… :)

    “Nascut din incestul luminii cu-amurgul,
    Privirile mele dezmiarda genunea,
    De mine vorbeste-n oras toata lumea,
    De mine se teme in taina tot burgul.
    Sunt Printul penumbrelor, eu sunt amurgul…

    Nu-i chip sa ma scap de priviri patimase,
    Prin parul meu vanat, subtiri trec ca ata,
    Si toti ma intreaba: sunt moartea, sunt viata ?…”

    raspunde

  13. meropi spune:

    Cred ca eu sunt :P m-am uitat pe profilul tau si te-am recunoscut, nu stiam ca scrii pe aici :)
    Nu stiu cum suna in romana cartea, dar in engleza mi s-a parut un dezastru. 80% din carte e Edward descris in toata perfectiunea lui, again and again pana cand am simtit ca o sa fac implozie daca mai citesc fraze de genul “I tried to avert my eyes from his sparkling perfection” si cam asta e senzatia pe care mi-a lasat-o Twilight.
    Mi s-a parut ca citesc un fanfiction al unei adolescente care are fantezii interzise cu protagonistul. E netul plin de ele. Ce ma socheaza e ca tipa asta are 30 si ceva de ani, e mormoana, are copii, sot si scrie asa ceva. Ba mai e si publicata.
    Cat despre preferintele mele literare, ma consider destul de open minded, Jack Kerouac, McEwan, Cartarescu, Rushdie, Nick Hornby, Saramago, Ishiguro, Boris Vian, depinde de mood.
    Sunt curioasa daca o sa apuci sa citesti Breaking Dawn (ultima carte din serie), ce parere o sa ai de scena nasterii. Mie mi s-a parut traumatizant de prost scrisa si nu numai, am simtit ca-mi sta mintea in loc. Nu vreau sa mai dau detalii, you have to read to believe :P Pe langa asta, toata seria e o campanie anti-avort, anti-sex premarital si anti-contraceptie, fara un dram de subtilitate. Deja e prea mult. Daca e nevoie de o carte care sa faca adolescentii sa citeasca, Harry Potter s-a scris deja :)

    raspunde

  14. Georgiana Codrescu spune:

    Meropi, cred ca nu ai intalnit vreodata pe cineva in fata caruia sa cazi in admiratie, sa ti se para perfect, stralucitor, sa-ti placa totul la el, sa nu poti gandi sau intoarce privirea :)

    E vorba de un vis, iar daca e casatorita si are copii nu inteleg de ce nu i s-ar mai permite sa viseze :)

    Frumos ce iti place tie, cred ca autorii de care spui scriu foarte subtil si mai profund fata de Stephanie, insa nu prea poti compara, sunt stiluri foarte diferite.

    Daca ar fi vorba de campanie sociala, toata seria, nu cred ca m-ar influenta cu ceva. De fiecare data cand scriem ne implicam si propriile idei despre cum ar trebui sa fie lumea. Asa ca pot sa ii accept ideile si sa iau din ce scrie ce mi se pare frumos. Povestea si micile fantezii :) Sunt carti foarte senzitive :)

    raspunde

  15. jerzy spune:

    pe de o parte, da putem critica stilul in care e scrisa cartea, sunt prea multe descrieri despre mimica personajelor, care banuiesc ca au fost folosite sa te atraga mai mult in actiune, sa simti cu adevarat ca esti langa ei, dar pana la urma tot te exaspereaza. inafara de asta, este excelenta. acum depinde si de cat de mult vrei sa auzi genul asta de fantezii, poate chiar vrei o doza de realitate si te plictiseste, dar sunt si unii care au avut nevoie de asa ceva mult timp si acum sunt mult mai linistiti. autoarea practic a dat conturul a ceea ce vor multe dintre noi.

    raspunde

  16. carina spune:

    si mie mi se pare foarte prost tradusa….traducatoarea foloseste uneori niste expresii foarte ciudate…trecand peste asta mie imi place foarte mult…eu am citit doar varianta in limba romana pentru ca nu a gasit cartea in engleza dar sunt convinsa ca este mult mai buna…am citit doar prima carte si mia placut foarte mult(am citit-o de 4 ori in 10 zile…:D)miar placea ca cei de la rao sa gaseasca un alt traducator pentru celelalte volume…sunt convinsa ca vor avea mai mult succes traduse corect si frumos…:d

    raspunde

    • andreea spune:

      cf carina?dak tot nu iti place traducerea si tinand cont k esti in vacanta nu ai vrea sa te oferi u??(X(Xmai lasati toanele astea zi macar k a tradus dak nu iti convine pdf-urile in engleza? le gasesti pe orice site;)

      raspunde

  17. ioana spune:

    e prea tare cartea azi am terminat-o de citit dar dap e f nasol tradusa si urasc termenul “chicoti” folosit de nenumarate ori in traducerea ei :)) dar povestea in sine e super tare si urmeaza sa vad filmul maine :X

    raspunde

  18. gia spune:

    ma bucur sa aud, ioana
    cu ocazia asta aflu si ca exista film, am fugit sa-l caut :)

    raspunde

  19. acsi spune:

    despre amurg ar fi atatea de zis ,dar pot spune doar ca odata ce am inceput s-o citesc n-am mai putut s-o las din mana pana am ajuns la ultima pagina.si da,la fel cum au mai zis cativa,mi se pare prost tradusa.
    si am o singura intrebare…stii cumva ceva despre al doilea volum din serie sau unde as putea sa-l gasesc?

    raspunde

  20. Gia spune:

    Luna noua cred ca se numeste volumul 2, se gaseste in librarii, l-am vazut la gaudeamus :) si eu abia astept sa mi-l iau, si sa vad filmul dupa prima :)

    raspunde

  21. alexandra spune:

    super cartea .abia astept sa citesc volumul 2 .

    raspunde

  22. ioana spune:

    am vazut filmul ‘Twilight’ si mi s’a parut superb, desi multi nu l’ar considera atat de extraordinar. Acum citesc volumul 2 din serie- Luna noua, inceputul e captivant, DAR odata cu plecarea lui Edward cartea devine enervanta..cred ca o sa’mi cumpar si primul volum..

    raspunde

  23. ioana spune:

    hahaa! legat de anumite traduceri..cealalta ioana spunea ceva de cum e traducerea..crede’ma ‘chicoti’ e mult mai acceptabil fata de ‘ranji’, care suna aproape grotesc :))
    cat despre film..luati’l cu torrentul de pe mininova(parca) -cel cu vreo 3000 de seederi. astfel o sa se ia rapid filmul si claritatea e extrem de buna.. Bafta!

    raspunde

  24. Gia spune:

    ioana, mai bine imprumutam dvd-ul sau mergem la cinema :)

    raspunde

  25. mihaela spune:

    buna,
    can vine corba despre Amurg este impotant de retinut ca nu cum este scrisa sau tradusa este important ci ceea ce te face sa simti si sa visezi conteaza.
    lumina si intuneric,viata si moarte,doua inimi din doua lumi diferite batand la unison asta este extraordinar la aceasta carte……dragostea care te ia prin surprindere si care iti da viata(sau te apropie si mai mult de sfarsit)
    iubesc cartea nu pentru valoarea ei literara ci pentru ceea ce ma face sa simt …. imi place edward petru ca intruchipeaza tentatia,ispita dragostea aproape imposibila izvorul acela de viata,adrenalina care te face sa vibrezi sa simti viata prin toti pori.desi parte din intuneric el aduce lumina in viata bellei.
    bella poate parea banala,inca una in multime dar sufletele pereche se gasesc unul pe celalalt si se iubesc….chiar daca vin din doua lumi diferite.
    iubirea lui edward o salveaza .
    ciocnirea acestor doua inimi puterea dragostei lor speranta si credinta in iubire este ceea ce e invata carte.
    credeti sperati iubiti cu intensitate,cu patima ispititi si lasati-va ispititi….doar asa viata va pulsa in fiecare dintre voi.
    pupici….

    raspunde

  26. Luiza spune:

    am citit cartea cam in 2 zile nu puteam sa o las din mana.m-a enervat faptul ca e prost tradusa.nu am citit cartea in engleza dar sunt sigura ca in loc de “librarie” trebuia sa fie “biblioteca” pt ca library in engleza asta inseamna.greseala tipica. cuvantul “strengaret” este repetat intruna.
    oricum, ador cartea abia astept sa le citesc pe celelalte si sa vad filmul-il ador!! dar are cineva idee daca ultimele 2 volume:eclipse si breakind dawn au aparut? nu le-am vazut nicaieri.peste tot sunt doar primele doua

    raspunde

    • Akma spune:

      “Librarie” e corect tradus pentru ca Bella cumpara cartea, nu o imprumuta…Dar cu siguranta ca deja ai vazut filmul….

      raspunde

  27. alina spune:

    am citit cartea in cateva zile.este superba.o ador.chiar asa ultimele 2 vol se gasesc in romania?am auzit ca ultimul vol abia a aparut in america deci slabe sanse sa o gasim in romania.twilight merita cititta!

    raspunde

  28. diana33 spune:

    foarte frumoasa povestea….pakt k e doar pura fantezie….cred k oricare dintre noi si-ar dori sa aibe parte de asa ceva,cel putin yo,una….dar sa ne intorcem la realitate……nu trebuie decat sa visezi……filmul e super cu toate k au km taiat multe faze,asa k e mai bn sa citesti cartea iar dupa aceea sa vezi filmul…..

    raspunde

  29. aresbus spune:

    Am citit primele doua volume din seria Amurg , primul este captivant cu multe metafore, dragoste, poezie si suspans. Al doilea undeva pe la sfarsit este mai interesant . Astept sa apara si urmatoarele volume la noi, respectiv: Eclipse, Breaking dawn si Midnight sun.
    E frumos si filmul. Au luat ce era de baza din carte.

    raspunde

  30. ramona spune:

    Mie mi-au placut foarte mult toate cele patru volume. Am auzit de ele dupa ce, din curiozitate si plictiseala dintre sarbatori, am cautat trailerul filmului.
    M-a intrigat faptul ca am gasit pe you tube zeci de filmulete nu numai despre film ci si despe Saga Twilight si “nebunia” adulescentelor la lansarea filmului.
    Am gasit pe net toate volumele in format pdf si nu le-am mai putut lasa din mana , intre Craciun si Anu Nou am facut maraton. Le-am citit in engleza, deci nu pot comenta traducerile in limba romana, mi s-au parut captivante si foarte usor de citit.
    Parerea mea e ca sunt carti de concediu,dupa multe luni de stres si munca creierul este lasat liber sa viseze la povesti cu eroi nemuritori .

    Astept sa citesc si Midnight Sun, povestea de dragoste privita din perspectiva lui Edward. Inceputul pare promitatator (http://www.stepheniemeyer.com/pdf/newmoon_chapter1.pdf)

    raspunde

    • Thea spune:

      Ramona, daca poti as dori sa stiu unde ai gasit volumele din seria Amurg in format PDF.Mutumesc
      PS: Am citit primele 2 volume in limba romana si nu le-am putut lasa din mana pana nu le-am terminat. Excelente

      raspunde

  31. carina spune:

    la rao abia a aparut luna noua pe 20 noiembrie mi se pare si tinand cont ca prima carte a a parut in mai ,probabil ca eclipse va apare prin mai anul asta iar breaking down nici nu vreau sa ma gandesc……..daca stie cineva DE UNDE POT SA IAU SI EU CARTILE 3,4 IN ENGLEZA VA ROOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOG!!!!!!!!!!!!!!!!!urasc sa astept,!!

    raspunde

    • Bibi spune:

      Cartile in engleza in pdf le gasesti pe torenturi. Daca preferi totusi cartile le poti comanda de pe amazon. Eu personal am optat pentru audiobooks pentru toate cele 4 volume si am fost foarte multumita, spre deosebire de cartile de la RAO a caror traducere lasa de dorit.

      raspunde

  32. shurubel spune:

    toate 4 volumele au fost interesante.x3 primul m-a fascinat imediat, urmand celelalte 2, new moon si eclipse, iar apoi breaking dawn, care este un pic…diferit, dar si mai…wow xD >.

    raspunde

  33. gia spune:

    abia astept si eu sa le citesc, sa-l reintalnesc pe Edward :)

    raspunde

  34. ramona spune:

    Buna
    Pentru carina.
    Twilight Series by Stephenie Meyer(PDF) [h33t] [t00_h0t] cauta in http://www.mininova.org
    Apropo exista si Audio Books la cele 4 volume, le gasesti in sie-ul de mai sus.

    raspunde

  35. Taina spune:

    Este cea mai frumoasă carte pe care am citit-o vreodată, cea mai vie, cea mai personală. Există şi părţile 2,3,4, eu sunt doar la a 3a carte şi de abia aştept să plec de la servici să intru iarăşi în lumea lor :)

    raspunde

  36. Taina spune:

    @Carina:
    Roagă pe cineva să ţi le ia din străinătate, eu una mi le-am luat din Germania, nici nu ştiam că a apărut şi la noi :)

    raspunde

  37. lidia spune:

    Buna,
    Gasiti Eclipse si Breaking Dawn si in romania la Libraria Engleza,eu le-am luat de acolo acum o saptamana.Libraria e pe Bul Victoria nr 45 pe langa magazinul Muzica.Credeti-ma merita!!Sunt scrise superb si sun imense!

    raspunde

  38. aresbus spune:

    mda… am fost la libraria engleza si nu mai au nimik …OUT OF STOCK !

    raspunde

  39. Raluca spune:

    Eu mi-am achizitionat de curand primul volum din seria AMURG (e vb de Twilight)…;am gasit-o la DIVERTA in Platza Romania, ed. RAO.Am vazut ca aveau si celalalte volume!Deci dati iama!!
    E placuta cartea, nu te oboseste.., si daca aveti ocazia vizionati si filmul…, actorul care il interpreteaza pe Edward Cullen, e bestial!!
    Seara faina si lectura placuta!

    raspunde

  40. Iulia spune:

    S-a speculat foarte mult ca Stephenie Meyer aduce a J K Rowling. Prost! Harry Potter e fabulos pur ;are prostul obicei si leaga cititorul cu o urma de respiratie de relitate si-l arunca in lumea noua, fabuloasa, unde binele invinge raul.In ceea ce priveste seria Twilight, e diferita prin modul de abordare al fabulosului. E o carte care tine mortis sa impleteasca fabulosul cu realitatea crunta adolescentina. Si sa fim seriosi. Cartea nu e universala. Se incadreaza in categoria adolescenti si atat. De ce? Pentru ca in general, “oamenilor mari” subiectele trate in carte li se par banale, un impediment pentru tineri inspre a-si ingropa capul in carti, caiete, scoala, seriozitate. Nu poti “simti” aceasta carte decat daca te dedici intru totul ei, decat daca, ceva din tine se regaseste acolo. Recunosc, ca o impatimita a lecturii, stilul autoarei e slab. Dar se ascunde altceva acolo: o forta nemaipomenita de a reda sentimente, gesturi umane in cel mai profund mod. Nu se poate numi nici pe departe o capodopera pentru ca nu revolutioneaza nimic, in paginile cartii nu se ascund filozofii de viata, personaje atipice care sa ramana prototipe, nu se ascunde nimic defapt, ci totul iti este pus pe tava; e doar o carte plina de banalitati, banalitati redate in toata complexitatea lor, menite sa te impinga sa le simti pana in stomac. O carte pe care, mentionez, am citit-o parca intr-o rasuflare, am devorat-o in tot cuprinsul ei si care pentru cateva zile a reusit sa ma tina in priza. Nici nu stiam de ce.
    P.S.: Nu m-am indragostit de Edward. Poate doar de simtire.

    raspunde

  41. gia spune:

    iulia, cat de frumos ai spus, intr-adevar, iti dau dreptate. sunt lucruri banale pe care ea insa te face sa le simti. si totusi viata se compune din lucruri banale… dupa ce pe ele le intelegem putem sa ne construim propria filosofie de viata.

    andreea, exista ceea ce vrei sa crezi ca exista :)

    raspunde

  42. Clau` spune:

    deci asta e prima recenzie reusita care o citesc pentru cartea asta…deci felicitari!mi-a placut foarte mult filmu care l-am vazut prin decembrie park si deabia dupa aceea am aflat ca exista si o serie de carti!deabia astept s apara al 2-lea film prin noiembrie anu asta!chiar mi-a placut idea in sine despre o dragoste aproape imposibila dintre o “prada” si vanatorul!ink o data felicitari pentru recezie(eu am ras vro 10min cand am vazut cum e descrisa cartea pe site la editura rao)

    raspunde

  43. Iulia spune:

    Gia…astept o recenzie la New Moon. Acolo am multe de spus.

    raspunde

  44. deny spune:

    am reusit si eu sa citesc primele doua carti din serie si mi se par superbe chiar daca este pura fictiune.am cautat si celelalte 2 volume dar inca nu le-am gasit. as dori si eu un mic rezumat la acestea daca se poate ca nu mai am rebdare pana le cumpar. va rog mult.

    raspunde

  45. andres spune:

    Eu am vazut filmul… A fost absolut superb, desi daca il iei la bani marunti “superbitatea” se pierde; inclin sa cred ca e mult mai buna cartea. Nu imi place insa titlul, Amurg e fad, lipseste acea “sclipire” din Twillight. Eu as fi pastrat titlul!
    Si cum e prima carte despre vampiri? Iti recomand Cronicile Vampirilor, de Anne Rice – si in mod special Vampirul Lestat. Este o serie de carti superba, le-am descoperit (si citit) prin liceu si ma gandesac sa le reiau candva. Nu cred ca exista autor cu o “viziune” asupra vampirilor mai inspirata decat A. Rice. Cand am vazut filmele (interviu cu un vampir si regina damnatilor) am fost oarecum dezamagita, oamenii aia nu au citit cartile :P.
    Sunt curioasa cum e cartea asta. Alta pe lista!

    raspunde

  46. adelina 69 spune:

    am citit primele 2 carti si s-au parut nemaipomenite , din punct de vedere literar mai ales. n-am citit varianta tradusa in limba romana pentru ca am auzit ca e foarte prost tradusa, poate da cineva mai multe detalii in legatura cu asta. amandoua mi s-au parut a fi niste carti scrise foarte sensibil. se vede clar ca sunt scrise de o femeie. parerea mea este in schimb ca nu vor fi apreciate de persoane care n-au iubit cu adevarat pe cineva. aceasta carte m-a facut sa-mi amintesc de prima mea iubire (si singura), de trairile si sentimentele pe care le-am avut atunci si pe care acum dupa 20 de ani le cam uitasem. a doua carte cel putin mi s-a parut si mai sensibila decat prima si jumatate din ea am plans de am rupt. stiu multe fete tinere carora nu le-a placut cartea a doua din cauza ca edward dispare din ea in proportie de 60% dar nu pot spune ca din aceasta cauza este mai prost scrisa, dimpotriva chiar. m-a dezamagit un pic filmul din cauza ca nu respecta cartea in totalitate, iar jacob nu mi se pare pare potrivit dpdv fizic pentru rolul asta.

    raspunde

  47. Cristina spune:

    “Amurg” e indr-adevar o poveste fascinanta (de nu am vazut filmul de mii de ori) shi o sa cumpar cartiile (toate cartiile). Inteleg intr-una din comentarii ca cartea pare scrisa de Bella insusi. Banuiesc ca asha este si in cartiile Vraciului (care in sfarsit am toate partiile) Vreau sa stiu cand face si “Ucenicul Vraciului” filmul :(( ? Amurg nici nu a aparut bine la noi si deja a aparut si filmul.

    raspunde

  48. ionutz spune:

    un singur cuvant: plictisitoare!!!!

    raspunde

  49. carina spune:

    ms muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuult de tot ramona!!!!!!!!!!!!!!!!te iubesc!!!!!a sia m sa incerc sa caut si pe calea victoriei la libraria aia….poate s-au gandit la mn si au mai adus 2 volume…..nu vor sa stie ce-i asteapta daca nu

    raspunde

  50. rox spune:

    cartea este intradevar captivanta.l-am citit pe primele doua i doua zile,si mi le-m comandat si pe celelalte…abia astept sa le citesc.
    dar m-ar interesa sa stiu daca filmul facut dupa luna noua si urmatoarele volume va aparea si daca da,cand se va intampla asta…abia astept sa -l revad pe edward.

    raspunde

  51. carina spune:

    nu mai aveau cartile la libraria engleza…:((:(( dar m-am inscris pe lista de comanda ;);)daca mai vreti sa va luati ,vb cu tipa de acolo siva trece pe lista pt eclipse acre o sa vina cam peste 2-3c sapt….cu breacking dawn e mai greu pt ca s-aepuizat stocul pana si la editura in sua….:((

    raspunde

  52. Amaya spune:

    Este cea mai buna recenzie pe care am citit-o despre “Amurg”.Desi am citit toate volumele,”Amurg” ramane cea mai frumoasa deoarece este singura in care iubirea lor nu este alterata de fortele exterioare.Si toate etapele prin care au trecut,prima privire,apoi episodul cu masina si dorinta lui Edward de a o proteja sunt cu adevarat memorabile.Fara indoiala,iubirea se manifesta cel mai frumos la inceput.Mi-a parut rau ca filmul nu a pus mai mult accentul pe povestea celor doi si s-a trecut prea repede la actiune.

    raspunde

  53. deedee spune:

    recenzia asta mi-a lăsat un gust amar pentru ca unele informatzii sunt mai mult decat gresite. Unde anume pomeneste Stephenie Meyer de ochii ALBASTRI?? Vampirii au ochii negri cand le este sete, si caprui-aurii dupa ce s-au hranit, cel putzin asa scrie in cartzile originale…cand vine vorba despre traduceri, nu bag mana in foc, n-as vrea sa ma ard.
    Iar Bella isi da patul de pe gat, atunci cand Edward ii spune ca este timpul pentru micul dejun. Unde ar mai fii sarcasmul pe care l-ai mentionat daca ea si-ar acoperi gatul?
    Cartile mi-au captat atentia destul de repede, le-am citit pe toate, in engleza, in 5 zile…nu mai faceam nimic altceva.Filmul a fost foarte bun, desi nu a reusit sa surprinda suficiente emotii, dar macar am putut sa adaug “fetze” personajelor.

    raspunde

  54. alina spune:

    exista 4 volume :) sunt foarte frumoase toate 4!! 1:amurg 2: luna noua 3: eclipsa 4: dimineata

    raspunde

    • Miro spune:

      Buna.. volumul 4 se numeste defapt zori de zi(Breaking dawn)..eu l-am citit si mi-a placut foarte mult..desi am doar 12 ani…am citit foarte multe romane dar nici unul nu mi-a placut asa de mult ca si Twilight..:*

      raspunde

  55. Gia spune:

    Alina, intr-adevar o tetralogie draguta :) Si din cate vad in cele 60 de comentarii, aproape exclusiv pentru fete :)

    raspunde

  56. IsZ. spune:

    Salut!
    La Libraria engleza ultimele doua volume sunt traduse in romana?

    raspunde

  57. catalina spune:

    buna,
    am citit si eu cartea, am aflat despre ce este vorba in urmatoarele 2 si sunt foarte curioasa daca raman impreuna.
    imi spune si mie cineva care le-a citit pe toate, va rog.
    pana ajung sa fac rost de volumele 3 si 4 cred ca mai dureaza putin.
    va rog, raman impreuna la sfarsitul volumului 4?

    raspunde

  58. Ioana spune:

    mi se pare o adevarata porcarie … am vazut trailerul filmului shi mi-a ajuns … o iubire imposibila … chestii din astea s-au mai vazut … spunetzi atzi vazut sau auzit vreodata de ceva la fel de incredibil , la fel de original ca Harry Potter ? ( bn k dupa aceea s-au scris o gramada de cartzi care au preluat cu nerushinare lucruri din hp ). Shi nu spun asta doar asha ….recunosc k sunt un fan fffff mare al Hp … caci pana la urma sunt genuri diferite … nu le potzi compara … shi toate poveshtile despre cum fanii hp s-au saturat de ea shi iubesc akum twilight sunt nishte minciuni shi, normal, nu fanii hp spun asta… oricum dak vretzi sa cititzi intr-adevar o carte buna shi vretzi sa intratzi nu numai intr-o poveste incredibila, ci intr-un univers magic intr-adevar( shi nu numai ,, citesc hp k am auzit k e o poveste dragutza cu un baietzel kre salveaza lumea “) …. cititzi hp….. merita …. !!!

    P.S. : Care e fan Hp shi numai fanii Hp ( va rog ) shi vrea sa vb despre Hp adresa mea de mess e [email protected]

    raspunde

    • Darkness spune:

      Asta este parerea ta …:| mie Harry Potter mi se pare o porcarie … iar Twilight … e prea marfa … l-am vazut de cel putin 10 ori ci nu m-am plictisit de el… crd nu te multumi cu thrilleru .. vezi filmul sau eventual inainte citeste cartea …

      raspunde

    • Andreea spune:

      eu am citit toate cartile din seria HP si toate cartile din seria Amurg . Ambele mi s-au parut extraordinare. Ambele autoare au alt mod de a scrie dar amandoua au reusit sa ma faca sa nu mai las cartile din mana. Si daca stam sa ne gandim , ambele autoare abordeaza ambele tema:IUBIREA. de ce parintii lui HP si-au dat viata ? […spoiler…](si lista poare continua)
      raspunsul e :din dragoste. dragostea le salveaza lumile.
      mie ambele carti mi-au placut la fel de mult . si daca vreti sa evadati din cotidianul plictisitor intr-o lume in care binele invinge mereu raul , va recomand aceste carti .

      raspunde

    • Miro spune:

      Hy…si eu am fost o mare fana Harry potter cand aveam vreo 10 ani…chiar mi-am luat toate cartile de cand au aparut in librarii..dar cred ca twilight este mult mai bun decat harry potter(poate doar m-i se pare mie)….si sincer nu l-as recomanda copiilor care nici macar nu isi dau seama ce a vrut Stephenie sa spuna in acele carti..si filmul este ff bun si actorii care joaca in el mi se par ff potriviti pt acel rol

      raspunde

  59. roxx spune:

    eu prima data am vazut filmul si am fost foarte incantata de el … este o poveste superba. am aflat ca exista carte acum 2 ore … tin sa spun ca de 15 minute am venit de la librarie, si m-am apucat sa citesc :)

    raspunde

  60. Taina spune:

    http://www.stepheniemeyer.com/

    Cititi aici si nu mai speculati atata! :)

    raspunde

  61. IOANA B spune:

    Buna, am vazut si eu aseara filmul si mi-a placut foarte mult. Abia astept sa-mi cumpar si cartea sa o citesc. Dar am citit pe aici ca sunt mai multe volume.Imi puteti spune si mie care e primul volum? Eu am vazut in librarii cartea “Amurg”. Asta sa fie primul volum? Multumesc mult!

    raspunde

  62. maria spune:

    mi-a placut mult cartea.le-am citit deja pe primele 3 si pot sa spun k m-am indragostit de ele.insa am auzit ca ceea de-a patra carte din aceasta serie nu e cam super.adica:am citit un comentariu care parea destul de obiectiv,sau poate k nu era chiar atat de obiectiv pana la urma care spunea ca aceasta a patra carte este destul de dezamagitoare. [ comentariu editat de administrator– Maria, e pacat sa povestesti toata cartea, chiar daca nu este cea la care s-a facut recenzia :) strici placerea altora de a o citi :) ]

    raspunde

  63. maria spune:

    nu e chiar asa de rau,nu?io nu am citit cartea si mai trebuie sa astept inca destul timp pana sa apara in Romana…..e adevarat k la sfarsit mor toti?

    raspunde

  64. Crina spune:

    Buna fetelor!!! As vrea enorm de mult sa citesc macar primele volume (Amurg , Luna Noua) care am inteles ca sunt traduse,am vazut filmul e superb …cat poate fii de emotionant.. dar nu sunt in tara si nu pot accesa la nici una din ele :(( stie care vre’un site de unde le pot lua sau daca le are cineva in pdf sau word , as fii profund recunoscatoare.

    raspunde

  65. Mia spune:

    foarte buna recenzia, felicitari :) am vazut filmul, imi pare rau ca am citit cartea dupa, oricum sunt impresionata atat de ambele carti cat si de film :) aproape ca mi-as dori sa fiu Bella :)) astept cu nerabdare si cartile 3 si 4.
    ca un ps asa, adresat celor care posteaza si care au postat comentarii aici. incercati sa va spuneti parerile fara a dezvalui actiuni din carti :) nu cred ca sunt singura care uraste sa i se spuna ce se va intampla ;) suspansul e mare, ca sa zic asa, e pacat sa-l stricati voi cu tot felul de comentari.
    o zi buna

    raspunde

  66. Cristina spune:

    Am citit prima carte si pot spune k am ramas impresionata. Povestea este extraordinara..nu e de mirare k aproape egaleaza fenomenul Harry Potter. Nu imi place insa k titlul parca isi pierde farmecul in romana “amurg”..suna mai bine Twilight…si nici traducerea nu e prea bine facuta…Filmul nu l-am vazut..cine imi poate spune de unde il pot lua ii raman datoare

    raspunde

  67. Bibi spune:

    Din punctul meu de vedere Twilight e una din cele mai bune si captivante carti pe care le-am citit in ultima perioada. Initial am vazut filmul la insistentele unui prieten dupa care m-am hotarat sa citesc si cartile. Desi initial am citit primele 2 volume in romana si nu am fost prea incantata de traducere am gasit audiobooks pentru toate cele 4 volume plus pentru Midnight Sun. Desi a durat putin pana am ascultat toate cartile pot spune ca a meritat si am devenit fan Twilight. Intradevar comentariile la adresa volumelor difera de la persoana la persoana, dar e o cartte care in mod cert iti va placea daca vrei poveste de dragoste, drama, actiune si umor negru.
    Pentru cei carora le-a placut filmul pot sa va spun ca se filmeaza deja New Moon care va fi lansat pe 20.11.2009 si deja se lucreaza la scenariu pentru Breaking Dawn.

    raspunde

  68. Akasha spune:

    Si eu am citit din carti… Le am in format PDF cu tot cu coperta. Dar in engleza, din pacate…
    Pe primele 2 le are o colega de la mine din clasa (cumparate).
    Am citit si Midnight Sun. Stephenie Meyer o va continua cand se va “uita” de ea… Pacat ca primele pagini au fost “furate” si asta o fost o cauza pt. intreruperea scrierii.
    Filmul l-am vazut de mai multe ori. Si nu e rau. Pentru ca atunci cand te uiti de mai multe ori, observi framantarile si reactiile actorilor si faptul ca se potrivesc atat de bine cu ceea ce este scris in carte.. Toate au o noima…
    Genial!
    Am vazut si eu, New Moon filmul – va aparea pe 20 Noiembrie 2009. Se dezbate cine il va interpreta pe Jacob, care trebuie sa “creasca”…
    Abia astept…
    A.. si btw… Actori mai potriviti decat Kristen Stewart , dar mai ales Robert Pattison nici ca existau…
    Imi place!

    raspunde

  69. Bibi spune:

    Deja au inceput sa se pregateasca de filmari si Taylor Lautner il va interpreta pe jacob din nou…

    raspunde

  70. amelya spune:

    Am vazut filumul am ramas uimita,dar nu am vazut parea a doua sa dori sa stiu si eu cand apare sau daca este deja aparuta vreau sa vad si partea a2 daca se poate imi puteti da saiutul sa il descar(a fost un film fascinant):)

    raspunde

  71. teothora spune:

    amurg este o cartea geniala,la fel ca si volumele urmatoare,eu am citit primele 2 vol,iar acuma il citesc pe al treilea……si sunt foarte foarte bune:X:X:XMinunat

    raspunde

  72. teothora spune:

    am citit si eu harry potter….si am citit si amurg….nu se pot compara,amurg este de 100000 de ori mai buna,mai fantastica,eu cand am inceput sa citesc amurg,nu imi mai lua nimeni cartea din mana,e o poveste absolut fascinanta….amurg merita citit,hp,,,deja e prea incerdibil,e o poveste petrnu copii

    raspunde

    • meropi spune:

      Macar HP are o poveste, o intriga, un PLOT! Twilight e ca un Harry Potter in care aflam de durerea sufleteasca a lui Ginny, indragostita iremediabil de Harry si cam atat.

      raspunde

  73. andreea spune:

    am citit din amurg primele 2 parti iar acum sunt pe cale sa termin si eclipsa,cartile sunt foarte bune dar filmul lasa de dorit pt ca a scos foarte multe intamplari esentiale din carte
    eu sincer as fi preferat sa vad filmul si dupaia sa citesc cartea,pt ca asa nu mi-as fi dat seama de lucrurile acestea.dupa parerea mea mai bine sa faceti asa.

    raspunde

  74. DeEa spune:

    are cnv idee daca se gaseste cartea la Diverta?:)
    si cat costa..??
    ?

    sa-mi tr un e’mail la [email protected]

    plz plz..:p

    raspunde

  75. ralu spune:

    Eu am citit toate cele patru carti si pot sa spun ca mi-au placut extraordinar de mult. Si nu sunt o pustoaica de 12 ani care viseaza la cai verzi pe pereti, cum am mai vazut comentandu-se despre cei carora le-a placut . Din contra.
    Nu stiu cum sunt traduse in romana, eu le-am citit in engleza, si mi se par foarte bine scrise( le-am descarcat in format PDF). O data ce m-am apucat sa le citesc nu am putut sa le las din mana pana nu le-am terminat. Pot sa spun ca incepand cu New Moon pana la sfarsitul ultimei parti, Breaking Dawn, am stat cu sufletul la gura. Pur si simplu aveam senzatia ca traiesc alaturi de personaje si experimentez aceleasi senzatii, aceleasi sentimente. Din punctul meu de vedere, este una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste pe care le-am citit si o recomand cu placere tuturor, indiferent de varsta.

    raspunde

  76. olly spune:

    am citit cartile dupa ce am vazut filmul. le-am luat pdf de pe net in engleza.nu stiu cum sunt in romana dar nici nu vreau sa le citesc. mi-au placut f mult. am terminat de citit toata seria plus midnight sun care este preferata mea, si inca nu reusesc sa ma despart de ele. cat le-am citit eram intr-o alta lume, parca nu mai vroiam sa revin la realitate. azi mi-am cumparat cartile toate, in engleza. in romania cartile in engleza sunt foarte scumpe. in afara sunt la jumatate de pret.

    raspunde

  77. Alle spune:

    Observ că Amurg nu a avut un impact aşa de mare ca Harry Potter.

    Am citit cartea, deoarece am fost curioasă. Şi, sincer, mi-a plăcut.

    raspunde

  78. Ramo spune:

    daca citesti cartea cu atentie si stii sa o simti o sa ti se para superba eu am terminat deja si ultima parte volumul 5 se pare pacat ca nu e inca tradus e doar in engleza dar merita oricum citit mi-as dori sa apara si un al 6-lea de ce nu la fel de bun ca primele 5. eu una sunt fascinata de poveste am prin casa tot ce inseamna AMURG. LUNA NOUA, ECLIPSA …chiar si o carte in care sunt selectate poze de pe platorl de filmare al filmului si anumite secrete de culise e belea :X

    raspunde

  79. alexandra spune:

    buan numele meu este alexandra am 12 ani si imi dorsc toate volumele ce biblioteca stiti ?

    raspunde

  80. rares spune:

    ideea cartii este in general buna… dar exista unele chestii care imi provoaca greata sau ma fac sa ma prapadesc de ras … cum s-a zis mai sus

    raspunde

  81. iulia92 spune:

    hey, iulia, desi comentariul tau e un pic rautacios, ai dreptate. totusi sunt convinsa ca cititorii twilight nu sunt tocmai insetati de a acumula idei filozofice sau de a reflecta asupra framantarilor launtrice ale omenirii, ci sunt mai degraba avizi dupa emotii. stiu ca suna pueril, dar in general cataloghez cartile dupa cat de tare imi pot provoca inima sa bata, iar twilight este una din cartile care pur si simplu reusesc sa te scoata cu totul din lumea ta…

    raspunde

  82. Jean Bica spune:

    Mi se pare incredibil! 91 de comentarii?! Si cu mine 92!Ai fi tentat sa spun ca este vorba fie de memoriile lui Casanova (asta asa pentru ineditul sexual care cred ca inca mai atrage) sau macar o carte de Tolstoi sau Balzac…adica o carte care a invis timpul datorita calitatii ei…e nu, e vorba de Amurg?! Nu imi explic genul asta de interes pentru carti de genul asta…
    Fie am imbatranit, fie nu am o cultura suficient de mare…

    raspunde

  83. pseudo spune:

    Eu sunt cam impotriva Twilight. Nu am de gand sa scriu iar aici toate motivele, dar daca e careva curios gasiti o “recenzie” – de fapt o “critica” mai degraba – aici: http://pseudo-wisdom.blogspot.com/2009/04/recenzie-amurg-varianta-mea.html Daca v-a placut foarte tare cartea si sunteti predispusi la a fi ofensati mai bine nu-l cititi :P you have been warned…

    raspunde

  84. Suguleasa spune:

    Cartile in engleza le puteti gasi pe un site in care sunt vre-o cateva sute, daca nu cateva mii de carti in engleza, romana, franceza, spaniola, si etc.

    Fa google cu digibook cartionline (user : digibook password : cartionline ), te loghezi si sunt postate chiar pe prima pagina; prima pagina e cam lunga, dar cu CTRL+F ajungi imediat la “meyer” sau “twilight” sau etc…

    raspunde

  85. Suguleasa spune:

    Ah, si Midnight Sun e pusa pe net de Stephenie Meyer, chiar pe site-ul ei.

    http://www.stepheniemeyer.com/midnightsun.html

    Din pacate, s-a suparat foarte rau in August cand primele 14 capitole au aparut pe net si a spus ca suspenda pe termen nedefinit continuarea volumului… too bad. :(

    A zis ca va reincepe sa scrie Midnight Sun cand lumea va uita ca exista… asta inseamna: never… sper sa o scrie in urmatorii 5 ani… nu vreau sa ajung in my 30s si sa nu mai simt entuziasmul pe care il acuma pt carti.

    Twilight e AMAZING! Odata ce am inceput prima carte nu m-am putut opri pana nu am terminat-o si pe a 4a (n-am mancat, nu m-am culcat un intreg weekend). Le-am citit in engleza si sunt intr-adevar foarte bine scrise. Mi-e si frica sa incerc sa citesc in romana, pt ca de regula traducerile nu sunt foarte bune.

    Am citit si Harry Potter (toate 7 intr-o saptamana si din nou in engleza) si desi mi-a fost greu sa le las din mana, de-abia am asteptat sa termin cartea 7. Cu Amurg, insa si acuma am impresia ca imi lipseste sa le citesc. As fi vrut sa fie mai lungi…

    raspunde

  86. simina spune:

    Am vazut filmul Amurg de 6 ori ca mia placut foarte mult si am citit si cele 4 carti care sunt . Amurg este decat 1 carte dar e si a 2 , 3 si a 4 si a 4 e si cea mai groasa si mia placut foarte mult si de Robert pattinson si de Edward Cullen sunt amandoi foarte frumosi . Recomanda sa cititi toate cartile ca sunt foarte faine si depea astept sa vad si filmul de la a doua carte Luna noua care apare in cinematograf pe 13 de noviembrie

    raspunde

    • inteleapta spune:

      wow, respira!

      raspunde

    • Jean Bica spune:

      Evident ca abia astepti sa vezi filmul…si tu si pisica care tot mia-una pe langa tine…ca doar Amurg e 1 carte, dar mai e si 2 carte si 3 carte si, uimitor, 4 carte…
      A, da… pentru ca si eu tin la tine si apreciez patosul tau, ca sa mai ai parte sa vezi si sa citesti si 2 carte/film si 3 carte/film si, mai ales, 4 carte/film…RESPIRA!

      raspunde

  87. dya spune:

    buna!daca va placut filmul si actorii din amurg fanii twilight(amurg)au facut o petitie pentru ca actorii sa fie adusi in romania daca vrei si u acelasi lucri semneaza petitia pe http://www.petitieonline.ro/petitie/twilight_in_romania_-p54273047.html

    raspunde

    • inteleapta (pseudo /\ ) spune:

      In Romania… ca sa faca c? Sa se plimbe prin Bucuresti? Sa vada Branul pentru inspiratie? Ce Dumnezeului vrei sa faca oamenii aia aici? Sau crezi ca un actor ar veni intr-o tara straina doar pentru a satisface fanele care vor sa-i tipe in timpan si sa se inghesuie cu alte cateva sute de fane pentru a-l putea atinge – pentru ca apoi sa aureasca mana respectiva sau sa tatueze “Robert Pattison was here” pe ea?

      Va rog luminati-ma, sunt prea inevoluata ca sa inteleg: PENTRU CE ar veni oamenii astia in Romania?

      raspunde

  88. Jean Bica spune:

    Si daca vrem sa ii scutim de stres si oboseala…unde semnam?
    e? imi zice “u” unde? Ca mai suntem cativa miloshi care vrem acelasi “lucri”?
    Si o ultima intrebare…unde invat si eu limba asta noua…e o romana altoita cu ce?

    raspunde

  89. Roxycuta spune:

    Jean Bica esti rautacioasa. In ceea ce priveste petita, oricat de mult mi-au placut cartile, filmul si actorii, nu i-as vrea in Romania. Ati aflat ce s-a intamplat la filmarile pt. new moon din Italia- fiecare actor a fost insotit de 2 bodyguarzi. Nebunie curata. Sunt totusi oameni, nu Dumnezeu. Asa ca…sa-i lasam sa se odihneasca acasa la ei.

    raspunde

  90. ANDREEA tl spune:

    Mia placut foarte mult AMURG si celelalte carti:NEW MOON,ECLIPSE.Acum citesc ZORI DE ZI simi place la nebunie.E o nebunie intre iubirea vampirului Edward si a vampirului nou nascut Bella.Si mai ales sa nu o uitram pe micuta Renesmee!!!!!!!!!!!!

    raspunde

  91. tasha spune:

    mi-a placut la nebunia primul volum am vazut si filmul dar imi pare rau ca nu este detaliat ca in carte…totusi este foarte frumos.acum citesc al 2-lea volum luna noua dar odata cu plecarea lui edward incepe sa ma enerveze cu jacob …..as vrea sa sar mai departe pana ajung la intalniea lor dar…nu prea ma lasa inima este superba poveste dintre cei doi.cred ac multe dintre noi ar vrea sa traiasca o poveste asemanatoare.o zi buna va doresc !

    raspunde

  92. cristina spune:

    am observat ca toata lumea citeste aceste carti.sper sa fie bune, dar mi se par cam scumpe 50 lei bucata.

    raspunde

    • pseudo spune:

      Faptul ca toata lumea le citeste nu spune nimic. Toata lumea citeste si Libertatea; dar asta nu inseamna ca e un ziar bun! Daca ti se pare ca sunt cam scumpe si nu vrei sa arunci banii pe prostii, asculta-mi sfatul si nu le cumpara. NU merita.

      Daca vrei neaparat sa vezi cum e seria imprumuta prima carte de la o prietena sau o colega. Nu da banii pana nu te asiguri ca-ti place…

      Just some friendly advice.

      raspunde

  93. dani spune:

    Imi poate trimite si mie cineva in format pdf si traduse , daca nu sunt prea pretentios , New moon ,Amurg sau Eclipse ,sau pe toate ?

    raspunde

  94. dani spune:

    daca da ,adresa mea e [email protected]

    raspunde

  95. ludovicianul spune:

    Mi se par comerciale genul asta de carti. Asta nu inseamna ca nu le citesti cu placere.

    raspunde

  96. gina-ionela spune:

    buna! eu voiam sa spun doar atat:nu mai comparati seria twilight cu harry potter!daca primele sunt niste carti pentru adolescenti,cele cu harry potter sunt pentru copii!e ca si cum as citi alba ca zapada sau lebedele! nici nu exista comparatie!;) mersi! :)

    raspunde

    • meropi spune:

      actaully, ultimele 4 carti din seria HP sunt mult mai intunecate si au mult mult plot decat toate cele 4 twilighturi la un loc. not to mention ca sunt mult mai bine scrise…

      raspunde

  97. gina-ionela spune:

    si inca ceva: robert pattison este absolut superb ca si edward cullen,dar in rest nu mi se mai pare asa fumos!e cam obisnuit! :)

    raspunde

  98. Pingback: Raluk.ro – Coolhunting in Bucuresti » 10 mari ecranizari dupa bestseller-uri

  99. pffff spune:

    Este destul de interesant sa observ ca lumea apreciaza mai mult seria Twilight decat seria HP, am ramas mut cand am citit ca HP este pentru copii iar Twilight pentru adolescenti…daca le comparam pe cele doua Twilight este cartea pentru copii si HP ajunge sa fie o carte greoaie pentru unii dintre adolescenti..din pacate toata seria Twilight este ieftina, supercomerciala si de proasta calitate, singurul segment de populatie care poate citi acea carte fiind adolescentii foarte tineri si fetele instabile emotional…Sfatul meu este sa nu o mai ridicati in slavi pe aceasta autoare si sa va indreptati spre scriitori de pre4stigiu cu opere cu adevarat complexe si complete cum ar fi Anne Rice(tot ce a scris are o maturitate incredibila), Stephen King(in special seria Turnul Intunecat care acum se editeaza si in Ro), George RR Martin cu capodopera “Cantec de gheata si foc” etc.

    raspunde

  100. gina-ionela spune:

    Buna! Cine vrea Eclipsa in format pdf(nu scanata ci tradusa) o gasiti pe forum romania inedit . Eu de acolo am luat-o! ;)

    raspunde

  101. Dydy spune:

    Chiar daca am vazut filmul, am inceput sa citesc si cartea… si e o diferenta intre film si carte :)
    Anyway… astept sa termin Amurg si sa incep Luna noua si apoi Eclipsa :D
    Chiar daca ati vazut filmul merita sa cititi si cartea, e cu mult mai multe intamplari… ;)

    raspunde

  102. violleta spune:

    nu inteleg de ce se cearta lumea atat din cauza acestor carti. eu le-am citit pe toate si mi-au placut foarte mult si nu sunt o adolescenta instabila emotional, asa cum a spus cineva intr-un comentariu, iar de citit am citit multe carti si inca mai citesc. respect parerea tuturor, dar cui nu ii plac aceste carti sa nu le citeasca.

    raspunde

  103. anca spune:

    imi pare rau sa zic asta dar Gia daca tu ai tradus cartea asta nu ai nici o treaba.
    in primul rand TWILIGHT= CREPUSCUL
    Titlul de amurg pe care i l-ai dat nu are nici o legatura cu cartea.
    si iti spun asta pentru ca am citit toata colectia lui STEPHENIE MEYER in egleza. sper ca nu ai tredus si cartea incorect. Iar daca tot tu ai sa traduci celelalte carti( NEW MOON, ECLIPSE, BREAKING DAWN) sper sa le traduci corect

    raspunde

  104. meropi spune:

    Ai putea sa te uiti in dictionar sa vezi ce inseamna de fapt ‘crepuscul’. De parca traducerea (corecta de altfel) a titlului e cea mai mare problema a cartii. Si din cate stiam nu Gia a tradus cartea.

    raspunde

  105. Gia spune:

    @anca ar fi amuzant ca traducatorii sa faca recenzii – doar ei cunosc cel mai bine cartea :) din pacate (fiindca as fi avut ceva faima) nu eu am tradus-o insa daca as fi tradus titlul probabil i-as fi zis tot Amurg. Nu e traducere fidela, insa este adaptata ca sa sune la fel de bine ca Twilight.

    …Crepuscul nu suna la fel de bine. Poate “Crepuscular” da, insa e un adjectiv. Mai e si problema ca poate mai sunt oameni care nu cunosc intelesul acestui cuvant – nu este atat de des folosit.

    Amurg suna bine si exprima cam aceleasi stari ca si Twilight – momentul ala al imbinarii luminii de zi cu noaptea cand se poate intampla orice… :) deja m-a luat cu fiori :P

    raspunde

  106. Posea Andreea spune:

    Cartile din seria “Amurg” sunt minunate, le citesti de placere… Mi se pare cea mai mare prostie din partea unora sa comenteze cu un drept pe care nu il au parerea lor aiurita…nu e treaba noastra deoarece nici noi nu suntem poate mai presus dar totusi nu e cazul…dat fiind ca majoriatea sunt pentru si nu impotriva caestor volume ar trebui sa le dea de gandit celor care spun ca le sete”greata” macar sa pastreze pentru ei parerea lor nu e cazul sa demonstreze si pe net gesturile proaste pe care le au…

    raspunde

    • Pseudo spune:

      “deoarece”? Vai ce limbaj de lemn ai, mai Andreea, mai… se vede ca citesti mult (pe draq). E Internet, imi pot spune parerea indiferent ca esti sau nu de acord cu mine. Mi-o pot spune si in mijlocul strazii, de fapt – e dreptul meu. Dar acolo nu ai indrazni sa faci pe justitiara si sa te iei de mine.

      Nu-ti place? Foarte bine, scoate modemul de Internet si du-te sa te culci.

      Chiar nu vad ce intelegeti voi, domnisoare aristocrate si delicate, prin cuvintele “conversatie”, “discutie” sau “argumentatie” daca nici nu vreti sa acceptati existenta unei pareri diferita de a voastra. Spune-mi de ce ti se pare o carte geniala, iar eu iti voi spune de ce mi se pare o porcarie – ASA merge o conversatie. Sau ti se pare ca singurii care citesc un “review” sunt fanii infocati? WRONG AGAIN! Daca o carte mi s-a parut penibila chiar vreau sa stiu ce au zis altii de ea, sa vad daca mai e cineva de acord cu mine – si voi scrie la “comments” si impresia pe care mi-a facut-o MIE, duh!

      Asadar imi pare rau ca ai fost ofensata de cele ce ai citit aici. Sper sa nu mai dai de nesimtiti din astia cu pareri. Auzi la ei! Sa “gandeasca” – si sa mai si faca misto de prostia colectiva! Cat tupeu…

      raspunde

  107. C. spune:

    Nu inteleg de ce este lumea atat de ofensata de parerile negative. Nu cred ca este nevoie sa fi terminat facultati si sa ai studii in domeniu sa iti poti da cu parerea despre o carte de consum.

    Referitor la carte. Eu o cataloghez simplu. MEDIOCRA. Si din pacate pentru fani, este vorba de o mediocritate in imensa mediocritate a cartilor de consum, ceea ce face ca romanul sa nu fie prost, ci inexistent, literar vorbind. El nu exista decat material, niste pagini unite, pline de scris. Substanta necesara oricarei carti de consum, actiunea aia minima, lipseste cu desavarsire. Scena de lupta vandammiana, nu se pune. Este prea penibila.Despre succesiunea de scene, pentru ca altfel nu o pot numi, nu se prea poate spune mare lucru, doar ca ele nu se prea leaga, iar conceptul de unitate nu prea exista.

    Stephen King vorbea despre tensiunea sexuala a cartii ( SK considera cartea un dezastru), iar cineva mai sus spunea ceva despre “o masturbare literara”. Cam despre asta este vorba aici. Despre o tensiune sexuala, pe care scriitoarea nu cred ca a observat-o, dar care face AMURG atat de atragatoare pentru adolescente. Pentru ca sigur romanul nu se sustine nici macar ca roman de dragoste de duzina a la Sandra Brown. Inca o data este pusa in aplicare simpla reteta “sex sells…”

    Eu asa imi explic succesul romanului si nu vreau sa mai zic nimic despre vocabularul de 1500 de cuvinte pe care il are scriitoarea si nici despre frazele din care reiese frustrarea personala. Despre lipsa de cultura si despre grosolania exprimarii.

    raspunde

  108. andreea spune:

    am citit toate cartile din seia twilight. amurg mi se pare a fi ce mai frumoasa si luna noua cea mai urata, celelalte doua sunt acceptabile.

    raspunde

  109. Posea Andreea spune:

    toate cartile mi se par fascinante eu zic sa nu comentati de la incepput macar vedetzi filmul si veti vedea ca va veti schimba parerea iar pentru toti fanii seriei amurg am doar sentimente de caldura stiind ca exista oameni ce apreciaza adevaratele capdopere

    raspunde

  110. Amerrie spune:

    uhmmm…esti sigura ca ai citit Twilight? sa fim seriosi “albastru închis când le este sete, sau albastru deschis, spre alb, după ce s-au hrănit”…ultima data cand am verificat erau negri cand erau insetati si aurii dupa ce se hraneau…ori asta e varianta ta de vampir?

    raspunde

  111. SandraTNMEBD spune:

    Tocmai am terminat de citit cartea si este minunat de fascinanta.Sunt insa destul de deprimnata din cauza ca mama mea nu mi-a cumparat-o astazi si pe a doua.Probabil si sper sa se intamplea acest lucru marti,dupa cum a promis.Am citit cartea in 3 zile.M-am apucat de ea vineri la ora 6:30P.m. si am terminat-o astazi,la 4:45 P.M.Timp de 3 zile nu am deschis calculatorul-ceea este o mirare venind din partea mea-nici macar televizorul.Am fost total absorbita de carte.Este minunata,ma fascineaza-probabil am acelasi sentiment ca si Edward fata de Bella,numai ca am acest sentiment fata de carte.

    raspunde

  112. spy girl spune:

    e super amurg l-am vazut de mii de ori si mi se pare super . cand se uita edward in ochii belei mie imi vine sa lesin dar ce sa mai zicem de personaj.

    raspunde

  113. anya spune:

    Oameni buni,va place,nu va place,asta e,dar asta nu inseamna sa jignesti pe cineva.Fiecare cu placerile lui,cu defectele lui,nimeni nu-i perfect.Mie mi se pare o carte extraordinara.Si filmul este extraordinar(de fapt 4).Imi place mult,am terminat volumul 2.Abia astept sa citesc si urmatoarele.FIECARE CU PAREREA LUI.NU MAI JIGNITI PE CINEVA CARE A MUNCIT SA SCRIE ACEASTA CARTE.

    raspunde

  114. AlexandraM spune:

    ochii nu erau negri si se schimbau in aurii?!
    oricum,eu am citit primul volum de la o prietena si urmeaza sa-l citesc si pe al doilea.
    În rest, cui ii place, ii place, cui nu-i place, tot la fel.

    raspunde

  115. Antonela spune:

    Am citit toate 4 cartile:*
    ultima ZOri de zi,este absolut superba.:x

    raspunde

  116. Florin Anghel spune:

    Au în primul rând pielea foarte albă, rece, părul în contrast cu ea, ochii ameţitori, de o culoare schimbătoare: spre exemplu albastru închis când le este sete, sau albastru deschis, spre alb, după ce s-au hrănit.

    Gia, aşa scrie în Amurg? Că vampirii au ochiii albaştri? Poate e tradusă greşit cartea, aşa că nu dau vina pe tine. Dar în varianta originală zicea “amber”, adică de culoarea chihlimbarului. Auriu, chiar. Dar nu albastru.

    Fără supărare, dar recenzia asta a ta nu arată nici 30% din adevărata valoare a cărţii. De fapt, nici nu e chiar o recenzie, e mai degrabă un fel de rezumat. Pe un cititor îl interesează impresiile tale, sentimentele şi trăirile sufleteşti provocate de citirea cărţii etc.

    raspunde

  117. Pingback: Amurg – imersiune intr-o lume magica a aventurii, atractiei si romantismului | Raluk.ro - Review-uri de filme, cafenele, ceainarii si restaurante din Bucuresti

  118. razvanns spune:

    este extraordinar filmul l-am vazut de foarte multe ori de abia astept al4-lea film adica breaking dawn cartile nu le-am citit.asa ca va rog mult de tot daca puteti sa-mi trimiteti si mie cartile.

    raspunde

  119. Roxana spune:

    credeti-ma, am 15 ani shi CU SIGURANTA am citit mai mult de 10 carti pana acum, incluzand shi seria Twilight… de ce nu lasati tot acest cinism shi va ganditi k, din moment ce atatea milioane de cititori din lume au catalogat aceasta carte ca fiind buna, probabil chiar este o carte ce merita citita… eu am vrut mereu shi ink vreau sai ajut pe oamnei sa descopere ce inseamna a citi o carte buna shi de obicei am succes pentru k sunt atetea persoane care habar naveau cum se deschide o carte shi pe care iam convins sa citeasca macar o carte(una care sa le ridice intersul) iar acum ma suna o data pe saptamana k sa ma intrebe ce sa mai citeasca… iar amurg este una dintre cartile pe care le recomand celor care nu doresc sa citeasca pentru k te face cu adevarat sa ti se deschida apetitul pentru citit… “Nu poti spune k o carte este de prost gust pana cand nu ai citit o alta carte mai proasta ca ea shi una mai buna”… nu stiu al cui este acest citat, dar cred k se potriveste situatiei noastre… atatea persoane care nu citesc Twilight doar pentru k e pe placul atator persoana…

    raspunde

    • teodora spune:

      Sper ca esti un caz izolat si ca nu reprezinti generatia ta. Ai facut atat de multe greseli de ortografie si esti atat de superficiala incat ma intreb cum sunt ceilalti care iti cer sfaturi. Daca tie iti place Twilight asta nu inseamna ca este o carte buna. Este o carte oribila scrisa de o persoana care nu a mai scris nimic inainte. A scris-o in doar 3 luni deci iti dai seama…. Aceasta carte face parte din categoria cartilor de doi bani de care este plina literatura americana daca ne gandim la cat “romance” citesc americancele.
      Eu la varsta ta citeam Stefan Zweig (Suflete zbuciumate) sau Martin Eden de Jack London. Ca sa poti afirma daca o carte este buna sau nu, trebuie sa citesti nu 10 ci mai mult de o suta. Este mult mai de calitate Rebreanu al nostru decat aceasta Meyer.

      raspunde

  120. andreea spune:

    am citit toate cele 4 volume si mi-au placut foarte mult vi le recomand cu mare placere

    raspunde

  121. MUSE spune:

    @Roxana ne-ai dat gata, cel putin pe mine, dar totusi data viitoare cand mai ai o opinie la fel de adolescentina pastreaz-o pentru tine domnisoara. ”shi” (sa fim mai ”cool”’) daca aveti ceva impotriva acestei serii Amurg scrieti voi alta mai buna scriitorii lu’ peste…

    raspunde

  122. vampiresknight spune:

    d obicei is moarta dup filme/carti/informatii despre vampiri….si stephenie meyer aduce un alt tip d vampiri.fiecare scrie in felul sau.eu chiar dac nus scriitoare imi place sa imi creez propria mea lume,in care vampri din saga amurg joaca cel mai de pret rol.am vazut si alte carti si filme cu vampiri dar fiecare are stilul sau

    raspunde

  123. mihaela spune:

    Si mie mi-a placut mai mult versiunea in limba engleza, parca se pierde ceva la traducere, cat despre continut…..nu conteaza numai cine scrie o carte, e important si cine o citeste si cata imaginatie e in sufletul lui pe care sa se grefeze ideea scriitorului

    raspunde

  124. Filmevk spune:

    foarte buna, merita citita…toate partile (pentru amatori)

    raspunde

  125. Roxana spune:

    Îmi place foarte mult comentariul tău. Este o prezentare frumoasă şi care incită la lectură. Poate că romanul nu este la fel de bun ca şi Pe aripile vântului, dar nici nu asta este ideea. Sunt genuri diferite, sunt scrise în epoci diferite. Margaret Mitchell a scris în 10 ani romanul ei, Stephenie Meyer în 3 luni. Ideea e că a prins la public, că a fost un roman atractiv. Eu nu sunt pro cărţi comerciale, dar nu ne atracţia pe care acestea le au în general. Iar acum, cu afluxul acesta de filme, internet şi televiziune mă bucur când cineva vine şi cere o carte – chiar dacă nu este cel mai important roman al mileniului. Mă bucur că citeşte. Pentru cine nu ştie, deşi sunt atât de multe titluri pe piaţă, oamenii citesc din ce în ce mai puţin. Felicitări pentru articol. Este remarcabil de bine scris.

    raspunde

  126. Urmuz spune:

    Aş dori şi eu o lămurire din partea autorului acestei recenzii. Şi fac acum o paranteză că nu mă pot obţine.
    – Am ajuns într-o vreme cînd ne bucurăm că tinerii citesc orice, fie Sandra Brown, Playboy-ul, Revista femeii etc etc etc. Să înţeleg că nu mai contează ce citeşti atîta timp cît o faci, raportarea la calitate ducîndu-se pe cele “şase cărări narative” ale lui Eco şi punem şi un = cu 0(ZERO), de amorul pragmatismului. Prin urmare, efortul meu de a îmi imagina o lume de cititori care să adere la o campanie pentru neuroni este pur şi simplu o reducere la absurd. Hm! Raţionamentul de mai sus mă face să mă întreb pentru ce naiba se mai fac recenzii!? Deşi nu acest aspect primează, pe cuvînt! Mai mult mă intrigă faptul că am ajuns să devorăm maculatură. Probabil că ar fi caraghios să mă raportez la integritate. Ce e aia? Sau să îmi pun problema discernămîntului. De parcă ar conta cu ceva!? Probabil că într-o lume absurdă, unde a citi se confundă cu ceva mai amplu, mai transcendent, ar conta. Dar în normalitatea asta, unde suntem bombardaţi cu “lasă, mă! că e bine oricum” nu mai are rost nimic. Aşa că tac mîlc, doar nu vreau să indispun un devorator de maculatură şi să atrag covîrşitoare contraargumente pasionale. Duuuamne, cine ar vrea aşa ceva???- Să revin la umila mea cerere. Să înţeleg că e de dorit să citeşti cartea. Spun asta pentru că din articol reiese că Borges ar fi mic copchil pe lîngă acest “Amurg” al lit… Numai că nu nu mi-a fost liniştită curiozitatea. Despre autoare nimic? Stil? Talent? Pe ce bază susţineţi cele scrise mai sus? Sau pe acest blog sunt fluturate axiomatice opinii subiective, care par să manipuleze unii cititori înflăcăraţi?

    raspunde

  127. Gia spune:

    Buna Urmuz,

    Multumesc pentru comentariu! Cred ca oricat am incerca noi, sau incercat alti ilustri critici avizati sa stabileasca o valoare obiectiva a unor creatii artistice, rezultatul este nul sau fals :) Conceptul bookblog tocmai asta sustine: subiectivitatea. Cartile sunt impartite de cititor in placute si neplacute, pe baza propriului gust format sau deformat de citirile/ experientele anterioare :) Mie mi-a placut aceasta carte si am recomandat-o cand ea nu devenise inca un succes (am luat-o eu sa o citesc fiindca nimeni nu vroia) :)) Mi-a placut si unele carti de Borges, Dante, Kant si Saramago. Altele mi s-au parut maculatura, scrise de aceeasi autori. Pentru mine, fiindca nu am rezonat cu ele. Atat conteaza, sa rezonezi :)

    Cu respect :)

    raspunde

  128. Urmuz spune:

    Ştiţi ce mă scoate pe mine din sărite? Că acest tip de cărţi, scrise cu minim bun simţ literar, au ajuns formatoare de opinii. Şi cărţuliile care se citeau pe ascuns în pensioane acum 150 de ani erau mai acătării. Adică, da, tres bien,citeşte fiecare ce vrea. Numai că pe acelaşi considerent vorbeşte fiecare cum vrea, se comportă fiecare cum vrea. Îmi pun problema cît o să mai supravieţuiască literatura de calibru. Deşi nu e atît de greu de prevăzut, acum, cu toată masa aceasta de consumatori febrili, care preferă pentru destindere un film prostuţ de la Hollywood sau romane de prost gust care nici măcar nu te obligă la un stimul intelectual. Problema e la mine. Nu accept încă să fiu realist şi să recunosc că ceea ce cer eu este desuet, anacronic, pe cale de dispariţie.
    Cu acelaşi respect!

    raspunde

  129. Gia spune:

    Exista o diferenta intre a citi ce vrei si a spune/ face ce vrei. Prima este o actiune individuala, celelalte doua pot afecta ceilalti oameni daca metoda este una nepotrivita (urata/ violenta, etc). Faptul ca am scris acum despre aceasta carte nu cred ca afecteze negativ totusi pe nimeni… Mai ales atata timp cat pe acest site sunt carti de toate felurile – literatura de calibru sau usurica :)
    Nu cred ca literatura de calibru o sa dispara, dimpotriva cred ca acum citesc mai multi oameni decat oricand altcandva in istorie :)
    Problema principala cred ca e in alta parte – mi-e teama ca scriitorii sa nu fie pe cale de disparitie… E atat de scump sa fii scriitor… Poate mai scump ca alta data fiindca acum e promovat un stil de viata care se cumpara cu mai multi bani… :)

    raspunde

  130. Maria spune:

    Seria Twilight , cea mai incitantă serie pe care am citit-o până acum… M-am uitat peste comentarii ( nu toate, recunosc) , dar din câte am văzut , unii au cam început să devieze de la subiect.
    Eu nu am de gând să fac asta. Este normal să fie argumente *pro* şi *contra* , până la urmă , vorba aceea , “Gusturile nu se discută ” . Seria Twilight a avut foarte mare succes, începând cu ” Amurg” , şi terminând cu ” Breaking Dawn”. Până şi ” Noua şi scurta viaţă a lui Bree Tanner ” a fost destul de reuşită . Dacă ar fi să aleg o singură carte, aş alege Breaking Dawn . Acţiunea, intriga, dialogurile, faptele… totul, sunt impresionante.
    Îmi pare sincer rău , că succesul seriei s-a cam terminat atunci când oamenii au început să devină obsedaţi de The Vampire Diaries.
    Am citit şi seria aia… Dar nu se compară .
    Oricum, seria Twilight merită citită şi recitită . Recomandată şi mai ales , povestită.
    Un singur cuvânt : Genial.

    raspunde

  131. Urmuz spune:

    Doamnă/domnişoară Maria, nici nu îmi închipui ce a-ţi putut citi dumneavoastră pînă acum dacă seria “Amurg” este cea mai cea. Lăsînd la o parte tonul dinadins tragic de mai sus, axiomatica afirmaţie “Gusturile nu se discută” nu e atît de axiomatică pe cît crdeţi că e. Nu este axiomatică nicidecum, chiar. Mai ales în domeniul artelor. Plecînd de la premisa că literatura este artă, premisă de foarte mult bun simţ, “gusturilii” se discută. Înţelegeţi dumneavoastă? Adică nu poţi vomita ce vrei, cu pretenţia de a scăpa curat. Aici intervine discernămîntul, luciditatea actului critic. Ce să faci? Aşa se cuvine. Chiar de-mi repugnă Balzac, tipul e o forţă. Şi exemplele pot continua. A place ceva nu conferă lucrului plăcut loc pe frontispiciul artei. Din punctul acesta de vedere, seria “Amurg” este mai jos de benzile desenate. Talent literar niet, mesaj nici pe faţi nic ascuns NIET! Şi nu în ultimul rînd să nu uităm că atunci cînd răsfoim atît de discutata serie, neuronii pleacă cîrduri, cîrduri în vacanţă.
    Genialitatea nu se găseşte la orice colţ de stradă.

    raspunde

    • iovanescu andrei spune:

      Eu personal am citit prima carte si mi-a placut (si am vazut si ecranizarile romanelor , daca asta are vreo importanta, si mi-au placut si ele)…E drept ca e o carte usurica , dar atunci cand Anticii au spus – ”De gustibus et coloribus non disputandum”, chiar au avut dreptate…..Dumneata , domnule /doamna Urmuz (pentru ca nu stiu cine se ascunde in spatele acestui pseudonim) AI, si in acelasi timp, NU AI DREPTATE dreptate…..O mica obiectie am, in privinta limbajului folosit de dumneata – nu e deloc livresc si nici nu apartine unui gentleman sau unei lady…..Recenzia cartii a fost scrisa cu sinceritate…E drept ca Stephanie Meyer nu se poate compara cu Balzac – in primul rand pentru ca apartin unor epoci si curente literare diferite…..Luciditatea actului critic de care vorbesti ….Trebuia sa asculti prima parte a interviului difuzat la Radio Romania Cultural de marti ,11noiembrie, ora 22.20 in cadrul emisiunii ”Blogcultura” cu cele 2 blogger-ite care au fondat bookblog.ro….Si ai fi aflat ca cei care scriu aceste recenzii nu se cred nici macar o clipa critici literari…Ba dimpotriva, ele( caci sunt mai mult doamne …A, era sa uit , e si un domn prezent) au spus foarte clar in interviu ca recenziile sunt scrise intr-un limbaj accesibil, in care se ”strecoara” si termeni de critica literara….Parerea mea e ca, daca nu iti placeau cartile sau ideile prezentate in ele nu trebuia sa le citesti….Pe de alta parte, inca de la aparitia termenului de ”democratie” in Grecia Antica, oamenii respectau parerile interlocutorilor , pentru ca in asta consta esenta democratiei….In democratie nu se regaseste vreo clipa acordul in privinta folosirii unui limbaj jignitor, ofensator la adresa interlocutorului ci a unuia civilizat….Pentru ca tocmai din dezbateri sau discutii se nasc idei interesante, noi, unele chiar originale, ”proaspete”…..Dumneata afirmi ca ”Genialitatea nu se gaseste la orice colt de strada”….Pai poate autoarea nu a scris aceste carti cu intentia de a se ridica vreo clipa la inaltimea unui Balzac, ci pentru ca pur si simplu i-a placut ideea centrala a cartilor – povestea de dragoste dintre o muritoare care devine ulterior vampir si un nemuritor…Idee pe care a dorit sa o ”vinda” sub forma unor carti care ulterior au devenit carti de succes , adevarate bestseller-uri…..Stiu ca subiectul pare frivol si ca despre vampiri s-au scris (si se vor mai scrie ) foarte multe carti…Pe de alta parte, in cartile autoarei se ascund mai multe simboluri….In primul rand ca ea crede cu tarie in uniunea pe viata dintre un barbat si o femeie (o fi de vina educatia religioasa pe care a primit-o ?)…..Da , probabil ca critica literara a ”desfiintat-o” pe aceasta scriitoare…..Dar sa nu uitam ca aceasta critica literara reprezinta doar o mica parte din cititori…..Si apoi de multe ori cititorii adevarati ” nu se iau ”dupa critica literara, ei preferand sa decopere singuri frumusetea unei carti…. Eu unul salut sincer initiativa persoanelor care scriu sincer si frumos pe acest blog…In primul rand pentru ca era nevoie de asa ceva….In al doilea rand pentru ca criticii literari sunt de multe ori prea sententiosi si sa nu uitam ca si ei sunt adesea subiectivi (oricat ar incerca sa nu fie)…..Si apoi e nevoie de cineva care sa fie aproape de cititori, pentru ca lectura unei carti e o indeletnicire pe cat de placuta pe atat de frumoasa si de provocatoare d.p.d.v. intelectual si sufletesc….Si pentru ca mie mi-au ramas in minte vorbele marelui Goethe – ”Sa nu treaca o zi fara sa citesti sau sa auzi ceva frumos”, le spun ori de cate ori am ocazia, pentru ca oamenii sa nu le uite….In fine, ca sa inchei , frumusetea se gaseste in ochii privitorului (in cazul nostru al cititorului), sau mai pe romaneste – ”Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce imi place mie ”…..

      raspunde

  132. Si eu am auzit multe despre cartea aceasta si asemenea si despre film..dar nu am vazut niciodata filmul..dar am auzit despre ce e vorba si… adica as vrea sa o citesc..dar vreau si alte carti sa le citesc pe langa…pana acum Amurg e pe lista de asteptate :)

    raspunde

  133. Papi spune:

    Super recenzie, m-ai facut foarte curios :D

    raspunde

  134. Papi spune:

    Oricum cartea bate filmu din orice pozitie.Asa ca merita citita.

    raspunde

  135. Daria spune:

    uau ! cate comentarii ! da, cartea nu e scrisa in vezi doamne ce mod, dar e frumoasa. Nu stiu sa spun de ce. Imi place. In acelasi timp e incitanta, enervanta si romanitca. Plus, ca e fantastica o duce cu mult mai sus decat ar trebui daca nu ar fi fantastica.

    raspunde

  136. 먹튀검증 spune:

    Your style is very unique compared to other people I’ve read stuff from.

    raspunde

  137. Thanks for posting when you have the opportunity,

    raspunde

  138. 토토 spune:

    It as really a great and helpful piece of info.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Dolly Alderton - Fantome

Copyright ©2011 Bookblog.ro