bookblog.ro

Asasinarea lui Roger Ackroyd

Scris de • 13 January 2015 • in categoria

Titlu: Asasinarea lui Roger Ackroyd
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Traducere:
Numar pagini: 312
ISBN: 978-606-686-926-3
Cumpara cartea

M-am apucat de acest roman cu mare interes, cu dorinţa de a pătrunde iar în lumea misterioasă a lui Hercule Poirot, de a dezlega enigmele care planează asupra crimelor şi, într-un final, de a îmbina piesele puzzle-ului şi a descoperi asasinul. Am început lectura cu speranţa că, măcar de această dată, voi descoperi adevăratul criminal. Vai-şi-amar cât m-am înşelat! Cred că este practic imposibil să înţelegi cum funcţionează mintea Agathei Christie, cum reuşeşte să te întoarcă pe toate părţile, să iţi ofere speranţe şi în următorul minut să ţi le spulbere. Este impresionant faptul că această autoare are capacitatea de a face cititorul să se simtă incapabil sau chiar nătărău.

Cumpără titlul în engleză

De mică am fost pasionată de detectivi, de romane poliţiste, de psihologia criminalului, dar şi a persoanelor care rezolvă aceste cazuri. M-a fascinat mintea umană, factorii care declanşează acţiunile crude, latura întunecată a personalităţii. Iar scrierea Agathei Christie îmi îndeplineşte toate aceste pofte pentru mister, pentru situaţii nebănuite, răsturnări de situaţie, acţiune, intrigă palpitantă, tensiune şi personaje simpatice şi amuzante.

În Asasinarea lui Roger Ackroyd, Hercule Poirot, aflat acum la pensie, este solicitat de către Flora pentru aflarea adevăratului ucigaş al unchiului său. Acţiunea este relatată din punctul de vedere al Dr. Sheppard, prieten al Domnului Roger Ackroyd şi totodată vecin al lui Hercule Poirot. Intriga începe cu moartea doamnei Ferrars (despre care se spune că şi-ar fi omorât soţul) în împrejurări neelucidate şi continuă cu moartea domnului Roger, găsit înjunghiat în biroul său. Enigma se adânceşte cu fiecare pagină dată: un șantaj, o scrisoare de destăinuire lipsă, o conversaţie intrigantă, un străin misterios… şi, rând pe rând, fiecare membru al familiei, fiecare angajat al casei este considerat suspect. Toţi ascund câte un secret, toţi ar fi avut motive pentru a-l ucide pe Roger Ackroyd. Însă răspunsul este mult mai simplu, stă chiar în faţa ta, dar tu nu eşti capabil să îl vezi. Este frustrant ce face Agatha Christie cu mintea cititorilor.

Hercule-Poirot-poirot-23876005-800-600

Faţă de alte opere din seria Hercule Poirot, construcţia personajelor din prezentul volum este remarcabilă. Descrieri amuzante, personalităţi puternice, caractere opuse, voci pe care nu ai cum să le uiţi uşor. Se pune accentul şi pe personajele secundare, pe prestanţa şi acţiunile acestora. Un personaj pe care cu siguranţă îl veţi îndrăgi şi voi este Caroline, sora Dr. Sheppard. Are o personalitate puternică, influentă, amuzantă, cicălitoare, bârfitoare, şi niciun detaliu din vieţile private ale locuitorilor nu îi scapă. Descrierile acestui personaj sunt un deliciu:

„Caroline poate descoperi foarte multe stând în tihnă acasă. Nu ştiu cum reuşeşte să facă acest lucru, dar e întru totul adevărat. Bănuiesc că servitorii şi negustorii constituie serviciul ei de spionaj. Când iese în lume, nu o face pentru a aduna informaţii, ci pentru a le răspândi.”

Sau

„Dar acesta nu e genul de informaţie pe care o caută Caroline. Ea vrea să ştie de unde vine el, cu ce se ocupă, dacă este căsătorit, cum a fost sau este soţia lui, dacă are sau nu copii, care a fost numele de fată al mamei lui şi aşa mai departe. Cred că cineva precum Carolina a inventat întrebările de pe paşapoarte.”

Finalul este cea mai bună parte. După lungi „experimențe” şi teorii ale lui Poirot, după conversaţii îndelungate şi răsturnări de situaţie, adevărul te izbeşte şi te trezeşti râzând. Te întrebi cum de-ai putut fi atât de naiv încât să nu ghicești ce se întâmplă. Este imposibil să nu îţi doreşti să reciteşti romanul, pentru a-ţi da seama cum de-ai putut rata toate indiciile.

  • Plusuri

    O mare bilă albă se acordă personajelor. Sunt puternice, acţiunile lor sunt credibile, sunt amuzante, te ataşezi foarte uşor de ele, îţi provoacă sentimente contradictorii: acum ai încredere în ei, acum nu mai ai.
    Din punctul meu de vedere, finalul reprezintă cel mai mare avantaj. Probabil este unul dintre cele mai bune din volumele Agathei Christie. Este imposibil să îţi dai seama cine este criminalul. Iar atunci când acesta este dezvăluit, rămâi la propriu cu gura căscată. N-am mai dat de foarte mult timp peste o carte cu o asemenea răsturnare de situaţie.

  • Recomandari

    Recomand „Asasinarea lui Roger Ackroyd” oricărui iubitor de romane poliţiste, cititorilor care îl îndrăgesc pe Hercule Poirot, dar nu au avut încă şansa să îl însoţească în această aventură şi mai ales persoanelor care nu au lecturat încă vreo carte de-a Agathei Christie. Ar fi un început perfect pentru a vă aventura în misterioasa lume a autoarei, pe care cu siguranţă nu veţi mai dori să o părăsiţi.

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Cititorul spune:

    Impresionanta descrierea actiunii, te tine cu sfletul la gura apoi iti da lovitura de gratie. foarte buna cartea.

    raspunde

  2. Naica spune:

    Eu,trebuie sa recunosc, sunt o pasionata cititoare a romanelor Aghatei Christie; tot ce a aparut !
    Sunt fascinata de firele banuitoare,ce se rup mereu !Greu de descoperit criminalul.
    Am fost incantata de jocul magistral a lui David Suchet, in rolul lui Hercule Poirot in filmele-serial excelente.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro