„Mi-a luat mult timp și am străbătut aproape întreaga lume până am aflat ceea ce știu acum despre dragoste, despre destin, despre alegerile pe care le facem, însă esența acestor lucruri m-a lovit într-o clipă, în timp ce eram înlănțuit de un zid și torturat.”
Cumpără titlul în engleză
În romanul de inspirație autobiografică, Gregory David Roberts spune povestea australianului Lindsay, unul dintre cei mai vânați oameni ai planetei. Dependent de heroină și încarcerat pentru jaf armat, Lindsay evadează și se stabilește în Bombay, unde numele său va deveni Shantaram - adică „om al păcii".
Însoțit de ghidul și prietenul său credincios, Prabaker, cei doi intră în societatea ascunsă a Bombay-ului plină de cerșetori și gangsteri, prostituate și oameni sfinți, soldați și actori, și indieni și exilați din alte țări, care caută în acest loc ceea ce ei nu pot găsi în altă parte.
Scris în două volume care împreună au peste 1000 de pagini, Shantaram este o aventură de la început până la sfârșit. Te enervează și te uimește uneori, te pune pe gânduri și apoi iarăși te enervează. O să spun că e o carte ciudată, al cărei fir al acțiunii nu este ușor de urmărit… pur și simplu pentru că e plină de descrieri și multe personaje care apar și dispar. Cred că autorul a țintit ca din fiecare personaj sau situație să rămânem cu o învățătură.
„La început, când iubim cu adevărat pe cineva, cea mai mare teamă a noastră este că cel iubit se va opri din a ne iubi. De ce ar trebui să ne fie teamă și groază, de fapt, este că nu ne vom opri din a iubi acea persoană nici măcar după ce aceasta e demult moartă "
Ca un om hăituit, fără o casă, familie, sau o identitate, Lin își caută sensul pe lume în timp ce conduce o clinică într-una din cele mai sărace mahalalele ale orașului și își face ucenicia în mafia din Bombay. Doi oameni marchează viața lui Lyn: primul este Khader Khan: mafiot și mentorul său în lumea interlopă din Orașul de Aur, iar al doilea este Karla: personajul feminin, o femeie frumoasă, puternică și plină de secrete.
Mahalale și hoteluri de cinci stele, povești de dragoste și penitenciare, crime și filme Bollywood, India în toată splendoarea ei. Un lucru este cert, Gregory David Roberts a scris un roman din pasiune pentru India, țara sa salvatoare.
-
Plusuri
Felul cum este creionată India, este un plus al romanului. Autorul iubește India iar acest lucru se vede în scriitura sa.
-
Minusuri
Fir al acțiunii destul de greu de urmărit, dar nu imposibil.
-
Recomandari
Celor curioși despre India, o carte perfectă pentru vacanță.
Categorie: Aventura | Autor: Gregory David Roberts | Editura: ALL
Andie spune:
4 April 2014 | 2:12 am
Mie mi-a placut foarte mult cartea asta, mai ales pentru felul in care si-a descris trairile. Si pentru Karla, cred ca a pus in ea cam tot ce si-ar dori sa fie o femeie, si pentru minunata explicatie a iesirii din mare….
M-a pierdut un pic spre final, mi s-a parut cam macho partea din Afghanistan insa una peste alta este o carte din care am avut de invatat.
Nu trebuie pierdut din vedere ca este totusi un roman, nu o autobiografie. Eu i-as fi dat patru stele :-)