bookblog.ro

Biblia comunității geek

Scris de • 14 November 2016 • in categoria

Titlu: Ready Player One
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2016
Traducere:
Numar pagini: 456
ISBN: 978-606-758-652-7
Cumpara cartea

De Ready Player One am tot auzit vorbindu-se pe booktube-ul american, însă abia în momentul în care a fost anunțată ecranizarea în regia lui Steven Spielberg (!!!) am fost cu adevărat interesat de romanul de debut al lui Ernest Cline. O vreme m-a bătut gândul să-l citesc în engleză, dar apoi am aflat că urmează să fie publicat și la noi și, înarmat cu muuultă răbdare, am așteptat să văd dacă mult-lăudata carte se ridică la înălțimea așteptărilor. Răspunsul scurt? DAAA!!!

În viitorul nu prea îndepărtat, când resursele planetei au fost epuizate aproape în totalitate și majoritatea persoanelor trăiesc în parcuri de rulote suprapuse, singura și cea mai populară modalitate de a evada din cotidian este SISAO, un program de realitate virtuală care îți permite să fii oricine dorești, oricând dorești și oriunde dorești. Posibilitățile sunt nelimitate în această utopie virtuală, lumile pe care le poți vizita sunt și ele infinite, luxuriante, inspirate din cărți sau filme adânc înrădăcinate în cultura pop – cum ar fi Stăpânul inelelor ori Războiul stelelor –, fiind populate de fel de fel de creaturi, de la spiriduși inofensivi și până la roboți uriași care te-ar putea zdrobi cu ușurință. În această lume, Wade Watts este cunoscut sub numele de Parzival și devine celebru după ce găsește prima dintre cele trei chei necesare pentru a câștiga jocul pus la cale de fondatorul SISAO, James Halliday.

14971617_1150616301672923_266947384_o

Înainte de moartea lui, Halliday a programat o vânătoare de comori al cărei premiu consta într-un „ou de Paște” care îl va face pe câștigător proprietarul de drept al programului și îi va umfla contul bancar cu câteva miliarde de dolari. După ani și ani în care nimeni nu a reușit să găsească locația primei chei, Wade ajunge în posesia ei printr-un amestec de noroc, perseverență și perspicacitate, iar vânătoarea până atunci deloc interesantă se va transforma într-o teribilă luptă pentru supraviețuire – atât în online, cât și în viața reală.

Primul lucru de care te izbești atunci când începi Ready Player One e lumea uimitoare, atent conturată și incredibil de bogată pe care autorul a adus-o la viață. SISAO ar fi putut fi ceva banal, doar un decor în care persoanjele (sau avatarurile lor) să-și facă de cap, dar datorită pasiunii autorului pentru cultura anilor `80 a ieșit ceva cu adevărat spectaculos, care îți taie răsuflarea. Fiecare planetă din SISAO (și sunt o grămadă, credeți-mă) are ceva aparte, care o face să iasă în evidență, fie că vorbim despre un templu ciudat ori un castel impunător. Amestecul ingenios de fantasy și SF, de filme, cărți și jocuri video e o tentație de nerefuzat pentru orice nerd, o ispită căreia nu-i poate rezista. Acțiunea – deși lentă la început – odată ce-și intră cu adevărat în drepturi, nu te lasă să te plictisești nicio clipă. Avem parte de simulări interactive ale unor filme ori jocuri celebre, câteva momente extrem de tensionate în lumea reală care ar putea rivaliza cu un thriller de cea mai bună calitate și o bătălie de-a dreptul epică spre sfârșit, absolut totul fiind un festin vizual care va da extraordinar pe marele ecran.

Wade, protagonistul, e pur și simplu genial. Inteligent, descurcăreț, ambițios, uneori nătâg, un dicționar pe două picioare a tot ce înseamnă anii `80: s-a perfecționat în jocurile acelei perioade și a urmărit sute de filme și tot la fel de multe episoade din serialele decadei de foarte multe ori, astfel încât deține informații pentru care unii ar omorî. Nici nu am cuvinte să descriu cât de mult am adorat că Wade e doar un tip normal, pe care nu l-ai băga în seamă dacă ar trece pe lângă tine pe stradă, și că nu a întruchipat perfecțiunea masculină din punct de vedere fizic, așa cum pare să fie cazul cu majoritatea protagoniștilor din romanele destinate adolescenților. Poate că e un detaliu nesemnificativ, dar cu mine a rezonat puternic – și sunt sigur că așa se va întâmpla și în cazul celorlalți cititori – faptul că Wade nu e vreo întruchipare a lui Adonis și că, în ciuda tuturor imperfecțiunilor sale, nu se dă bătut și devine eroul nu numai al propriei povești, ci al întregii lumi.

În afară de Wade, mi-au plăcut la nebunie Art3mis și Aech, două personaje puternice și independente, care dau de pământ cu o grămadă de prejudecăți și concepții eronate despre statutul femeilor și minoritățile sexuale. Abia aștept să văd acest trio adus la viață pe marele ecran și sper din tot sufletul ca Hollywood să n-o dea în bară și acum, cum s-a întâmplat cu nenumărate alte adaptări, și să gândească outside the box în ceea ce privește distribuția. Totuși, pe lângă eroii, o *destul de mare* parte din savoarea unui roman este dată de antagonist și trebuie să recunosc că marele rău din Ready Player One e cât se poate de perfect. E mârșav, sadic, manipulator, nu se lasă înduplecat și face tot ce-i stă în putință ca să ajungă acolo unde vrea; pe scurt, o ființă umană dezgustătoare. Mi-a plăcut la nebunie să-l urăsc!

Citind Ready Player One am avut mereu un zâmbet larg pe față și mi-am ieșit din fire de câteva ori (I geeked out, în termeni de specialitate), atunci când am dat peste un nume de personaj, joc ori film care îmi erau cunoscute – aproape am urlat de entuziasm atunci când au fost pomeniți Batman, Superman/Clark Kent, Spider-Man/Peter Parker și Captain America. Pentru mine, romanul lui Ernest Cline a fost perfect, am învățat câteva (mai multe) lucruri noi despre anii `80 și ce era popular în acea perioadă și am întors și ultima pagină fericit că nu am avut nevoie de un dicționar care să mă ghideze prin oceanul de termeni și referințe. După cum spune și titlul recenziei, cartea este o adevărată biblie a comunității geek și sunt convins că, în timp, va ocupa locul pe care-l merită în istoria literaturii universale.

  • Plusuri

    Începutul destul de lent.

  • Recomandari

    Gamerilor, cinefililor, iubitorilor culturii pop.

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    Mda, e și asta o formă de ”cultură”….

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro