Titlu: Materiile întunecate. Luminile nordului
Autor: Philip Pullman
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2007
Traducere: Aida Oprea și Irina Pachițanu
Numar pagini: 420
ISBN: 978-973-501-905-1

Luminile nordului, primul volum al seriei Materiile întunecate, este o carte pentru copii și adolescenți, dar și, prin finalul surprinzător, pentru adulți. Filmul The Golden Compass păstrează și el aceeași notă, punând însă ceva mai mult în valoare aspectele vizuale, dar și modificând ușor finalul, sau mai bine spus, întrerupându-l înainte de finalul cărții. În trailerul filmului pot fi zărite câteva secvențe – pe care editorul a ales să le prezinte și la sfârșitul volumului, în imagini color pe hârtie glossy – din ceea ce Philip Pullman a imaginat ca sfârșit pentru acest volum. Cheia pentru înțelegerea acestei șarade se regăsește în celelalte două volume ale seriei, Pumnalul diafan, respectiv, Ocheanul de chihlimbar. Deși atât tema, cât și personajele respectă linia impusă de primul volum, ultimele două volume oferă perspective politice și religioase atât de radicale, încât pur și simplu am senzația că nu va exista niciodată un al doilea și un al treilea film care să respecte scenariul celor două volume finale din serie.

Cumpără titlul în engleză

Revenind la Materiile întunecate, Philip Pullman propune o variantă extrem de interesantă de ființe din altă lume: și anume, fiecare om are începând de la naștere și până la moarte un daimon, un animal capabil să vorbească, să gândească în sincron cu omul său și care chiar îi completează într-o oarecare măsură personalitatea, care se bucură și suferă odată cu omul lui, dar care, în mod bizar, nu pare să aibă nevoie de hrană. Pe mine m-a fascinat foarte mult această idee. Faptul că până la pubertate daimonii nu au o formă precisă, ei schimbându-se în funcție de starea copilului în primul rând, mi s-a părut extrem de realist, ca și faptul că daimonii nu se pot depărta de oameni foarte mult, acest lucru putându-le provoca chiar și moartea. Acesta este un aspect de o extrem de mare importanță în carte – ca și în film. Practic, pe asta se bazează o foarte mare parte a acțiunii. Intriga în sine a primului volum pleacă de la această legătură inextricabilă dintre om și daimon. Iar în această idee, termenul intercizie devine pe cât de infam, pe atât de important.

În privința daimonilor, un alt aspect foarte interesant și în același timp foarte realist este faptul că sunt, cu foarte rare excepții, de sex opus cu omul lor. Având în vedere explicațiile legate de existența acestora, explicații care apar mult mai târziu în roman, acest amănunt relevă multe despre natura umană, indiferent că este vorba despre cea din lumea lui Philip Pullman sau din lumea noastră.

Această legătură inviolabilă dintre om și daimon a făcut din crearea, descrierea și interacțiunea personajelor o muncă foarte complexă, autorul asumându-și un risc foarte mare: inconsecvența ar fi putut să apară în orice punct al romanului. Dar acest lucru nu se întâmplă. Existența unui daimon face ca fiecare activitate, fiecare decizie să fie diferită de cele din lumea noastră în care – după cum reiese ceva mai încolo - daimonul este adânc ascuns în interiorul omului. Iar personajele create astfel de autor au o dublă valoare, aceea de a fi personaje foarte realist conturate și aceea de a fi absolut inedite. În afară de oameni și daimonii lor, Philip Pullman mai creează un alt personaj inedit – Ursul cu armură. Este vorba de o specie de urs polar care trăiește pentru război, iar măiestria și-o arată construindu-și o armură din metal de meteorit. Este extrem de rezistentă, ceea ce-i permite să se avânte în război fără a-și face griji că ar putea fi rănit. Curajul lor este echivalat doar de măiestria de a-și forja aceste armuri. Faptul devine de o remarcabilă importanță în volumul al doilea în special, dar ideea este excelent plasată încă din primul volum. Remarcabil – pentru lumea creată de Philip Pullman – este faptul că urșii nu au daimoni. Un aspect cheie pentru o întorsătură foarte interesantă pe care o ia acțiunea spre sfârșitul cărții.

Evident, nu pot fi trecute cu vederea Vrăjitoarele, a căror principală caracteristică este capacitatea lor de a se depărta foarte mult de daimonii lor, chiar dacă moartea unuia dintre membrii perechii înseamnă automat și moartea celuilalt.

Acțiunea este plasată într-o lume despre care autorul nu oferă foarte multe detalii: este o lume extraterestră?; lumea noastră într-un trecut sau într-un viitor foarte îndepărtat? Ceea ce știm cu siguranță este că, în anumite puncte, această lume interacționează cu altele. Și aceste puncte devin ele însele intrigi într-o întortocheată țesătură de aventuri și personaje dintre cele mai insolite.

Deși diferențele dintre carte și film nu sunt remarcabile – cu excepția finalului, evident – filmul este, cred eu, ușor mai sărac. Impune imagini care se întipăresc definitiv în minte – nu mi-o imaginez pe Lyra Belacqua decât jucată de Dakota Blue Richards, așa cum nu reușesc să mă gândesc la Lord Asriel decât avându-l în față pe Daniel Craig, sau la Marisa Coulter doar reprezentată de Nicole Kidman – însă scapă anumite amănunte care sunt necesare pentru înțelegerea celorlalte două volume. Din acest motiv, recomand ca cititorul să vizioneze și filmul, indiferent dacă înainte sau după lecturare. Ceea ce trebuie reținut însă, este faptul că filmul este pentru adolescenți și pentru adulți, dar cartea este mai mult pentru adulți, în special dacă se intenționează lecturarea întregii serii.

• Plusuri

  Atât cartea Luminile nordului cât și filmul Busola de aur, propun personaje inedite conturate foarte elegant, foarte complex și realist. Puterea imaginativă a autorului – și a regizorului filmului, de altfel – se ridică la nivelul așteptărilor pe care cititorul le va avea încă de la primele pagini. Romanul este unul de aventuri, extrem de incitant și alert. Filmul este, cu siguranță, pe măsură.

• Recomandari

  Recomand romanul adolescenților doar în cazul în care nu intenționează să citească și celelalte două volume, din cauza problemelor radicale pe care le tratează autorul în volumele al doilea și al treilea. Recomand cu căldură trilogia și adulților, chiar dacă pare mai mult un roman pentru copii și adolescenți. Vor avea ocazia să descopere idei inedite despre probleme existențiale care au măcinat omenirea încă de la începuturile ei.