bookblog.ro

Ca lupii când vor lupe

Scris de • 11 February 2013 • in categoria

Titlu: Dilecta
Autor:
Rating:
Editura:
Numar pagini: 46
Descarca gratuit

Octavian Soviany, Octavian Soviany, Octavian So-vi-a-ny. Doctor Zhivago, marchizul de Sade, blândul anticrist sunt decoloraţi, micşoraţi, denaturaţi în trupul şi suflul rahitic al celui ce-aşteaptă, preschimbaţi în gestul fără sens a celui ce se-apropie, uitaţi în focul ce poate arde trecutul întreg, şi incapacitatea şi liniştea şi tremurul Lui ce nu se mai termină în faţa Dilectei.

E inevitabil să nu-ţi crească părul puţin mai repede şi unghiile să nu ţi se înnegrească pe la colţuri, să aduci în final măcar cu ceva marchiz. Şi îţi arde palma de versuri licenţioase scrise pe evantai, şi respiri din atmosfera „Marilor speranţe”, unde cognacul e mai dulce şi aerul e mai plin de micro-fantasmele prafului, unde Dilecta îşi deznoadă trupul ca o năpârlire de lumesc: „Dilecta îşi / desface cămaşa. / Sânii ei seamănă / cu doi dinţi de / lapte.”

>Octavian Soviany versus Dilecta, runda I - Dilecta desnuda

Prima „rundă” se deosebeşte prin o construcţie fracturistă a versurilor, un tremur în voce, o diluare a primului şi purului gând în cel de-al doilea şi-apoi în cel de-al treilea, până la o atingere valorică a membranei translucente şi impenetrabile a Dilectei. Acesta e prezentul, e cel ce se trăieşte. Dilecta se răsfrânge şi se deschide.

Aici Dilecta e tot, Dilecta e cruntă şi rece iarnă, Dilecta e caldă şi voluptoasă primăvară, Dilecta e abanos, e frunză de plop, e crenguţă de vişin, Dilecta dictează razboaie („-Adu-mi / pe o tavă de / aur / ochii bărbaţilor care / au privit vreodată / goliciunea Dilectei.”) şi linişteşte natura, Dilecta se joacă („In altă viaţă / am fost / pisica Dilectei.”), Dilecta e mai presus de Bine, Adevăr şi Frumuseţe, Dilecta e reală. Dilectei i te poţi adresa.

Octavian Soviany versus Dilecta, runda II - Evantaiul Dilectei

Se schimbă registrul, se caută alt sens, e altă abordare, Dilecta e aproape inabordabilă, Dilecta trebuie cucerită. Marchizul se schimbă, preia forme, devine pe rând Adam, Giaccomo Casanova, emir din Samos, Rudolf Valentino, Colon şi Cristobal, orice pentru cea cu trup de fildeş, cea fără asemănare, cea care devine fără doar şi poate aer, viaţă, Muză : „Dacă există-n lume vreo operă perfecta, / Nu-i Venus de la Millo, sunt ochii tăi, Dilecta.” Dar Muza e înşelătoare, muza nu e doar pentru Unul, nu poate fi satisfăcută doar de mici răvaşe şi versuri lamentabile şi astfel „picioarele Dilectei fac vâlvă prin Paris”. Cu claritate se definesc antipozii: „Sunt negru de tristeţe. Dilecta este albă.”şi iată că în ciuda încercărilor, în ciuda purităţii, a devoţiunii („Eu am crezut în tine mai mult ca-n Dumnezeu.”), în ciuda iubirii sempiterne, Dilecta trădează „-Cum mă iubeşti, Dilecta? Ca Iuda pe Isus?”. Astfel marchizul îşi pierde sensul existenţei, caută răspunsuri la marele arhitect, dar fară amorul Dilectei devine, în final, „mortul perfect”.

Octavian Soviany versus Dilecta, runda III - Les billets doux

S-a terminat inevitabil războiul crunt dintre marchiz şi Dilecta sa. Se înlocuieşte viaţa, se păşeşte cu înverşunare într-un univers paralel, unul necunoscut, unul mai moale, mai lăptos, mai de încredere. Adora e noua Dilectă. Dar spre deosebire de Dilecta, Adora nu mai cere iubire pură şi devotament, cere adoraţie, cere drag, cere dorinţă iar în schimb dă viaţă şi pe urmă moarte.

Octavian Soviany versus Dilecta, runda IV - Grădina din Şiraz

Adora e acum lumina călăuzitoare, e cea fără de care nu ar fi posibilă călătoria mesianică. Există un „de la Ana la Caiafa”, există un nesfârşit, există un Nou Testament al amorului, există o Adora: „Noi ne-am născut,Adora! / Aşa a vrut Allah!”. Şi peste toate se aşterne roua, ca după o bătălie teribilă, ca după o furtună înverşunată, căci depărtarea pustieşte („Departe eşti de mine, ca Mekka de Medina.”) într-o îndepărtare alb-argintie sau una glorios de aurie, un joc al arătărilor, o moarte prin miraj.

Iar fatalismul la care se recurge se pietrifică într-un simbol etern al frumuseţii începuturilor, al pasionalului mijloc şi al tragicului deznodământ.
„Lăsaţi sa se răstoarne clepsidra peste noi,
Lăsaţi, amici, şacalii din noi sa se înfrupte.”

Octavian Soviany reuşeşte fără doar şi poate să reîncălzească atmosfera feerică a iubirii eterne, un „Adam şi Eva” liric, concentrat în seria expansivă şi totodată concentrică a catrenelor şi distihurilor, o călătorie de la pudic la lasciv, de la manie la melancolie, de la sacrificiu la adoraţie, condusă de jocul stărilor frapant-colocviale, în care te găseşti suspendat ca într-o postură de voyeur fără pleoape, constrâns a privi teatrul celor „o mie şi una de nopţi” până la final.


E-book gratuit !

Descarcă în format PDF Cover
    Categorie: | Autor: | Editura:

    Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

    1. marius tatar spune:

      ..sunt foarte mandru sa fi fost elevul dlui Soviany in timpul liceului, la clasa de Literatura Universala..erau anii 90 si era o placere sa il ascultam la clasa cand ne lectura din diverse capodopere literare..pe care din pacate, atunci nu le-am apreciat cu adevarat, dar pe care le-am descoperit ulterior..ar fi o reala placere sa il asculti citind din Dostoevski…

      Cautati Viata lui Kostas Venetis, romanul dlui Soviany, pentru o lectura cu adevarat frapanta…dar si foarte addictive. :)

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro