Titlu: Calea regală
Autor: Andre Malraux
Rating:
Editura: Cartea Românească
Anul aparitiei: 1971
Traducere: Miron Radu Paraschivescu
Numar pagini: 192

Înainte de a vorbi despre Calea regală, trebuie ştiut că, în 1923, Malraux se regăsea închis într-o închisoare din Cambodgia, motivul fiind acela că a participat acolo la furtul unor relicve din Angkor. Am menţionat asta deoarece respectivul incident este sursa de inspiraţie pentru romanul de faţă, pe care îl publică trei ani mai târziu.

De-a lungul celor aproape 200 de pagini, cititorul este făcut părtaş la călătoria pe care o întreprind Claude Vannec şi Perken în Cambodgia, Laos şi Siam având scopul de a fura, ce altceva decât o serie de relicve.

Aparenţele sunt înşelătoare, deoarece acesta nu e deloc un roman de aventuri în sensul clasic al cuvântului. Din contră, în ceea ce priveşte acţiunea, chiar lasă de dorit. Aceasta e slab conturată, suficient încât constituie un pretext adecvat pentru reflecţii despre erotism, viaţă şi, implicit, moarte.

Ne găsim în faţa unui text existenţialist, aşa că e firesc ca viaţa să fie prezentată ca fiind ceva absurd, iar destinul ca pe un joc de zaruri ("- Nu facem niciodată nimic cu viaţa noastră - Dar ea tot face din noi ceva"). Dar, cum nu este în întregime un text de aventuri, nu este nici întru totul unul de filosofie. Reflecţiile şi concluziile sunt episodice şi, îndrăznesc să spun, nu atât de bine dezvoltate pe cât ar fi putut să fie. Personajele, unite iniţial în vederea scopului pomenit, devin apropiate de-a lungul călătoriei în ciuda caracterelor diferite. Claude este tânărul entuziast şi materialist iar Perken cel trecut prin viaţă, ce îi caută de fapt un sens ("Nu ca să mor mă gândesc la moartea mea, ci ca să trăiesc"). Personajul lui Perken este, de altfel, cel care promite cel mai mult dar despre care în final nu ştim atât cât am fi vrut să ştim. Îi cunoaştem o parte din convingeri, dar acestea vin mai mult ca nişte concluzii la dezvoltarea cărora nu am avut şi nici nu vom avea acces. De aceea, având premisele bune împlinite doar parţial, la finalul romanului impresia rămâne aceea de o oarecare dezamăgire.

Ceea ce îl face plăcut citirii este arhitectonica textului. Acesta este alcătuit din fraze frumos aduse din condei, capabile să captiveze, traducerea având avantajul de a fi fidelă textului original pe cât posibil. Din păcate, lumea descrisă, pe cât se poate de vie, este revelată în mod telegrafic.

Ca o concluzie, despre Calea Regală nu pot spune nici că face o impresie marcantă dar nici că este de ignorat. Nu oferă explicaţii pentru ceea ce susţine, dar nu este nici convingător în atmosfera pe care vrea să o creeze. În ansamblu, persoanele care vor fi dezamăgite de textul lui Malraux vor fi următoarele: cei care sunt atraşi de exotismul locaţiei şi aventura promisă, şi cei care se aşteaptă la trăiri sau gânduri cu puterea de a le schimba perspectivele.