bookblog.ro

Când „a avea” ţine loc de „a fi”

Scris de • 27 September 2012 • in categoria

Titlu: Grădina plăcerilor lumeşti
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 540
ISBN: 978-973-46-2377-8
Cumpara cartea

„Câteodată se simţea mai în vârstă decât Nancy. Asta o obosea. O copleşea brusc un sentiment de expansiune, uneori ameţitor, era prea mult ca să-l poată îndura; ca în visele alea în care alergi, alergi, alergi- dar încotro? Sau ca atunci când, treaz fiind, după ce te-ai frecat mult la ochi, vezi lucruri pe care alţii nu le văd sau nu doresc să le vadă.”

Grădina plăcerilor lumeşti este destinul unei femei, modelat de cei trei bărbaţi importanţi din viaţa ei: tatăl-Carlton, bărbatul iubit-Lowry şi fiul-Swan. Povestea a trei generaţii din familia Walpole, mizeria în care trăiesc, ascensiunea şi declinul. Povestea unor oameni care se zbat cu propriile limite, care nu-şi găsesc rostul în lume, ancoraţi în diverse abuzuri şi împovăraţi de trecutul moştenit. Dacă în viaţă clasa socială, educaţia, averea fac distincţie clară între indivizi, în moarte e egalitate, destinul tragic loveşte-n toţi cu aceeaşi cruzime.

Încă de la primele pagini m-a surprins realismul care îmbracă fiecare rând, făcându-mă să mă gândesc la afirmaţia lui Stendhal: „romanul e o oglindă care se plimbă pe un drum, reflectând când azurul aerului imaculat, când gunoiul şanţurilor murdare”. Realism creat cel mai bine prin limbajul aparte, care este şi punctul forte al autoarei, mai ales în această parte, unde, cu un stil brut, aproape bărbătesc, punctează fără menajamente chestiuni mai delicate, nelipsind nici violenţa sub diverse forme, care i-a atras şi multe critici. Dar a acuza scriitura lui Oates de prea multă violenţă e ca şi cum ai acuza viaţa de prea multă realitate.

Textul frapează nu prin povestea, care este până la urmă destul de banală, sau prin personajele cu care oricum nu-ţi prea vine a simpatiza, ci prin vocea naratorului ce conturează atât de clar zbaterea interioară a acestora. Cea mai bună parte este, fără îndoială, începutul care se concentrează asupra lui Carlton şi a primilor ani din viaţa fiicei sale, Clara, portretizând existenţa dezolantă a culegătorilor sezonieri. Citind Grădina plăcerilor lumeşti, mai ales primele două capitole, aveam impresia că sunt în lumea surorii mai întunecate a romanului lui Kerouac- Pe drum.

De mulţi ani mă tot chinui să înţeleg ce sare şi piper îi trebuie unui roman pentru a ajunge în literatura clasică. Chiar dacă răspunsul la această întrebare, cel puţin vag, l-am intuit, oricât de complexe şi captivante ar fi fost cărţile citite, nici una nu avea acel ceva, pentru a-şi câştiga locul în această categorie. Până acum. „Mda, asta e vocea unui clasic” mi-am spus citind Grădina plăcerilor lumeşti, fiind atât cronica unor timpuri, un document socio-cultural al unei Americi tulburată de recesiune, cât şi în afara timpului prin drama personajelor care ar rămâne aceeaşi, chiar şi scoase din context, pentru că, în fond, toată tragedia provine mai puţin din exterior şi mai mult din alegerile fiecăruia, din instinctele care-l conduc, ignoranţă şi lipsa credinţei.

Din fata visătoare care „Credea că iubirea era o stare în care avea să intre aşa cum intrai într-o casă nouă sau aşa cum treceai graniţa într-o altă ţară. Şi nu doar această dragoste neîmpărtăşită, unidirecţională; ci şi acel tip de iubire care-i era prezentat în cărţile de benzi desenate şi în revistele cu poveşti romantice: o iubire care s-o transforme şi s-o schimbe pentru totdeauna.“, Clara se metamorfozează rapid într-o femeie ce alege, fără să stea prea mult pe gânduri, stabilitatea pe care putea să i-o ofere Curt Revere, în detrimentul celui pe care-l va iubi toată viaţa.

Cea mai fermecătoare prezenţă a cărţii este neliniştitul Lowry, pe care mi-l imaginam ca pe unul dintre personajele lui Kerouac, unul dintre tinerii generaţiei beat. Opusul ei şi-al lui Revere, acesta îi mărturiseşte Clarei: „Mi-ar plăcea ca tot ce posed să fie într-o geantă pe care s-o iau cu mine. Nu vreau lucruri care să mă lege de un loc. Dacă aş poseda multe lucruri, cum avea tatăl meu, atunci ele mi-ar sta în cale şi n-aş vedea limpede. Când ai lucruri eşti nevoit să-ţi fie teamă de ele. De pierderea lor.” Fără a fi vreun erou, deşi el este cel care o salvează pe fată din mocirla în care trăia, cu defecte, greşeli şi temeri ca orice om, acesta pare singurul care observă un adevăr fundamental ce altora le scapă: „a avea, dar a nu fi, înseamnă să-ţi pierzi sufletul”

  • Plusuri

    Realismul, limbajul colorat, personajele în care te regăseşti cu uşurinţă fiind o îmbinare de stereotipuri

  • Minusuri

    Finalul previzibil

  • Recomandari

    Celor care suportă o poveste deprimantă, o porţie zdravănă de realitate şi dovada clară a cât de puţin au de-a face banii cu fericirea

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro