bookblog.ro

Când familia din prezent contează mai puțin decât prietenele din liceu

Scris de • 2 March 2018 • in categoria

Titlu: Jocul minciunii
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Traducere:
Numar pagini: 496
ISBN: 978-606-400-324-9
Cumpara cartea

Trebuie să vă avertizez încă de la început că încadrarea acestui volum la thriller este cel puțin forțată. Motivul: are premisă de thriller, dar se pierde în amintiri, evocări și rememorări de mistere lipsite de mister, încât ajungi la ultimele câteva pagini și stai și te întrebi unde o fi thrillerul acela promis? Și de ce a fost cartea asta atât de votată pe Amazon? (cam același lucru este valabil și cu precedentul volum al autoarei, Într-o pădure întunecată, dar cel puțin acolo am avut de-a face cu o atmosferă destul de tensionată și un cadru de desfășurare a acțiunii destul de creepy; bine, și în cazul volumului de față ar fi fost destul material, căci îmi și imaginam, văzând superb copertă cu Scufiţa Roşie, urmăriri prin mlaștini cu maceta sau cu furca), altfel eu unul nu-mi pot explica motivul popularității acestei povești (deși nota de pe Goodreads, 3.53, nu înseamnă chiar motiv de laudă, în ciuda celor aproape 30000 de cititori care s-au deranjat să-i dea notă).

Cred că Ruth Ware (și nu numai ea) și-a format un public-țintă și, fără să fiu misogin, chiar nu am intenția, acest public este format mai ales din femei. Eu ca bărbat, nu pot fi mulțumit de astfel de povești. Jocul minciunii este povestea minciunilor prostești în care se afundă un grup de patru femei, acum ajunse la casele lor, după ce, în urmă cu șaptesprezece ani, au făcut un jurământ, un pact, de fapt: să păstreze secretul asupra a ceea ce s-a întâmplat la „Moară”, casa lui Kate Atagon, una dintre protagoniste.

Dar stați un pic, telenovela a început cu stângul. Avem de-a face cu patru personaje principale, feminine, bineînțeles, în cazul în care încă nu sunteți familiarizați/te cu scrierile lui Ruth Ware (care, apropo, a fost invitată anul trecut la FILIT Iași). Acestea sunt Isa Wilde, personajul care narează povestea, Kate Atagon, proprietara Morii din mlaștină, Fatima Chaudry (născută Qureshy), doctoriță la un spital din Londra și cel mai responsabil personaj dintre toate, păcat că nu din punctul ei de vedere facem cunoștință cu ce se întâmplă acum și cu ce s-a întâmplat în trecut (însă probabil că autoarea n-a dorit să se îndepărteze de la obiectivul de-a inventa personaje feminine cât mai nesuferite), și Thea West, care, în afară de-a sta tot timpul cu paharul de băutură în mână (bine, am să vă șoptesc la final care cred eu că a fost de fapt rolul acelor pahare cu băutură), practic nu prea face nimic.

În urmă cu șaptesprezece ani au fost înscrise, mai mult forțat, de către părinții lor, la o îndepărtată și strictă școală din sudul Angliei. Acolo, respectând proverbul că cine se aseamănă se adună, cele patru au devenit un fel de surori de cruce în ale mințitului. Și-au tot mințit lumea, neținând cont de repercusiuni, așa cum sunt mai toți tinerii, până într-o zi când, după un scandal cu desene indecente, care le aveau ca protagoniste tocmai pe ele, iar ca artist, pe Ambrose Atagon, tatăl lui Kate, profesor de desen la școală, au fost exmatriculate toate patru; numai că Ambrose n-a mai putut fi tras la răspundere, pentru că dispăruse cu o zi în urmă, în mod misterios, bineînțeles. Și doar cele patru micuțe mincinoase (care pierdeau mare parte din vreme la „Moara” lui Kate) știu de fapt ce s-a întâmplat.

Am uitat totuși să vă spun că povestea începe cu descoperirea unui cadavru într-un șanț din mlaștina în care încă mai stă în picioare, deși nu se știe pentru cât timp, „Moara”, în continuare reședința lui Kate Atagon, artista care a moștenit talentul tatălui ei. Și ce poate face ea când aude de dezgroparea unui cadavru, despre care știe că nu-i poate aparține decât tatălui ei? Să se ducă la poliție și să mărturisească? Nicidecum. Cel mai bine e să-și sune aliatele în ale fărădelegilor, pe Isa, Fatima și Thea. Iar ele, ca niște căței bine dresați, lasă tot deoparte, soți, copii, slujbe, case, și dau fuga la prietenă. Pentru a-și pune la punct minciunile, a le sincroniza și unifica, fără să țină cont de consecințe.

Sincer, dacă aș fi femeie, eu nu știu cum aș proceda în locul acestora. Isa ar fi cea mai în măsură să ceară să fie lăsată în pace: lucrează în Ministerul de Interne, la fel ca soțul ei, dar acum este în concediu maternal și stă acasă cu fetița ei de șase luni, care urlă ca o sirenă de pompieri imediat ce sânul mamei se îndepărtează la mai mult de câțiva metri. Însă toate aceste lucruri nu contează, când jurământul din urmă cu șaptesprezece ani își cere tributul. Și ce urmează? Un nesfârșit lanț de minciuni, trădări, secrete murdare, șantaje, amintiri încețoșate și reprimate, certuri, discuții, tachinări, adevăruri (prea puține, dar teribile), care ajung să zăpăcească cititorul.

Oamenii reacționează în fel și chip atunci când nu mai au încotro, mai ales o tipă care doar ce-a născut, cum este Isa, una care are serioase probleme cu alcoolul, cum este Thea, sau una care a ajuns să aibă probleme mentale din cauza grijilor și a remușcărilor, cel puțin asta e impresia pe care o dă cititorului, cum este Kate. Fatima e chiar în regulă, având în vedere circumstanțele, iar Kate le cheamă la ea doar ca să se sfătuiască, nicidecum pentru a le șantaja, pentru a profita de faptul că toate sunt implicate în mare taină. Dar, din păcate, toate au câte ceva de pierdut. Ce anume, veți descoperi dacă nu veți mai reuși să rezistați în fața curiozității, pe care sper că v-am trezit-o, în ciuda vorbelor nu chiar de laudă la adresa poveștii.

„E o poveste despre curaj și altruism și despre sacrificiu – ... . Și este o poveste despre speranță, despre cum trebuie să continuăm după ce au avut loc evenimente greu de suportat. Să ne trăim viața din plin, de dragul celor care și-au sacrificat-o pe a lor.”

  • Plusuri

    Acținea curge șnur, în ciuda fracturilor de logică.
    Încă ceva, că rămăsesem dator cu o explicație care, cred eu, ar putea reprezenta un plus al poveștii: secretele le-au înveninat viețile bietelor femei. Sunt secrete la care au fost părtașe, pentru care au acceptat să-și mintă partenerii și pe ele însele, dar care le-au afectat iremediabil existența: una a luat-o razna de singurătate, una s-a retras în muncă și religie, alta a ajuns să nu se încreadă în nimeni, nici măcar în soțul care e clar ca lumina zilei că o iubește și că ar face orice pentru ea, atâta timp cât nu este mințit în față, cu nerușinare, iar alta și-a găsit refugiul în alcool, și-a neglijat corpul și continuă să lucreze într-un cazino. Dar veți descoperi voi cui aparțin aceste probleme.

  • Minusuri

    Mie, cu ochi de cititor de romane polițiste nu extraordinar de atent la detalii, mi se pare că multe dintre acțiunile personajelor nu au absolut nicio logică; felul în care niște femei, de peste treizeci de ani și cu copii acasă, lasă totul baltă și dau fuga să rezolve problema unei prietene aflată la mama naibii, și nu doar o singură dată, ci de două ori, în ciuda faptului că știu foarte bine că sunt mințite (în ciuda uneia dintre cele mai importante reguli ale „Jocului minciunii”, aceea de-a nu se minți între ele), mie mi s-a părut pur și simplu mult prea tras de păr pentru a-l accepta. Sau pentru a considera că femeile astea sunt normale la cap. De ce? Păi simt că mi se insultă inteligența. OK, panică, tensiune, amenințări, temeri, peisaj de coșmar, șușoteli ale sătenilor, dar autoarea parcă împinge totul mult prea departe. Iar când să-nceapă thrillerul... știți voi vorba aia.

  • Recomandari

    Cititorilor mai puțin exigenți.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Inainte sa adorm S J Watson

Copyright ©2011 Bookblog.ro