bookblog.ro

Când moare o epocă

Scris de • 20 March 2010 • in categoria

0Când moare o epocă recenzie
Autor: Dan Ciachir
Rating: Când moare o epocă rating - recenzii carti
Editura: Paideia
Anul apariţiei: 2005
143 pagini
ISBN: 973-596-276-4


Scrisă într-un limbaj deloc metaforizant, Când moare o epocă este mărturia unui om care a avut şansa unor întâlniri fabuloase. Iar dacă e adevărat că suntem suma oamenilor pe care i-am cunoscut la un moment dat în viaţă, atunci nevoia de a articula importanţa acestor întâlniri este cu atât mai mare. Acesta este probabil demersul cel mai important al lui Dan Ciachir: re-cunoaşterea întâlnirilor.

Una din întâmplările cele mai pline de forţă rememorate de autor îl are în centru pe omul care spunea cu voce tare tot ce gândea: Petre Ţuţea: "Împreună cu un prieten [...], ne-am instalat la o masă şi am cerut o sticlă de vin şi inevitabilele fripturi de porc. Restaurantul era ocupat pe sfert: Eugen Jebeleanu se plictisea în colţul lui, mai erau la vreo două mese muşterii, între care una la care se afla Petre Ţuţea. Un prozator care publicase puţin, un boem, [...], a venit să ne caute pricină; era afumat. S-a aşezat nepoftit lângă noi [...] şi a început să îşi desfăşoare acel amestec de joc şi harţă agresivă. De la locul lui, Jebeleanu savura încântat scena. Când era aproape să mă lovească, s-a auzit glasul tunător al lui Ţuţea, care se ridicase de la locul lui şi venea înspre masa noastră: <>"

Un capitol special îl ocupă descrierea anilor '60, autorul notând temeinic pentru a marca cum se cuvine perioada aceea de relaxare ideologică - cartierele nou construite, bufetele şi bodegile, mandatarii (ex: restaurantul Prepeleac unde clienţii erau aşezaţi într-un copac uriaş pe ale cărui crengi erau puse mesele), magazinele de automobile, ţigările americane, stilourile Mont Blanc, ceasurile de mână, înmormântarea Mariei Tănase, concertele lui Yves Montand şi Charlez Aznavour, împuţinarea filmelor sovietice, ceaiurile de la sfârşit de săptămână, poezia lui Prévert, piesele lui Lucian Pintilie, tunsoarea Beatles, studenţii de la Arhitectură şi clubul lor de pe Blănari, oameni şi îndeletnicirile lor uitate (coşari, tocilari, lustragii, omul cu luneta).

Dacă oraşul este un loc al boemei, satul evocat de Dan Ciachir - cel al copilăriei olteneşti - este prin excelenţă şi, în primul rând, anticomunist. Oamenii trăiesc "după vechi cutume şi cu nădejdea mistică în dispariţia comunismului". Un sat arhaic, vegheat de figura lui Petrache Lupu, sfântul din Maglavit. Un sat cu oameni ca-n poveşti (ca mama notarului, care la 90 de ani, stătea în pragul casei, cu bastonul alături, sorbind dintr-o cană de vin şi zicând: "Ia-mă, Doamne!". Satul şi puritatea lui fonică, gramofonul bunicilor şi moşierii de demult ("Sunt Otto Fieraru! Prindeţi-mă de puteţi!").

Evocările continuă cu omul care a "înmuzicit" o epocă, Iosif Sava, părintele Stăniloae, traducătorul Taşcu Gheorghiu, actorul Octavian Cotescu şi mulţi, mulţi alţii, cunoscuţi sau necunoscuţi, dar la fel de vii şi expresivi. Pentru oamenii aceştia, cel puţin, merită să ne întoarcem privirea spre acei ani sumbri, de frică generalizată şi vom vedea că Dan Ciachir le surâde nostalgic pe bună dreptate. Oamenii mari se călesc în perioade de prefaceri violente, iar în tranziţii mediocre, scăparea poate veni mergând spre ei.

Scris de Ioana Ristea

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 7 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. az spune:

    ce ar putea sugera coperta? proximitatea unui cimitir?

    raspunde

  2. Ioana spune:

    Banuiesc ca se poate interpreta si asa. Eu m-am gandit la regasirea unei spiritualitati sugrumate prea mult timp.

    raspunde

  3. Bogdan spune:

    Foarte faină recenzia asta a ta. Scurtă şi extrem de la obiect. De fapt, nici nu i-aş spune recenzie ci mai degrabă aş numi-o radiografie. Scrisă cu concizie şi o precizie, pe alocuri chirurgicală. În ciuda vîrstei tinere pe care o afişează fotografia ta de pe blog, rîndurile trădează o siguranţă de sine a scriiturii specifică unui cititor profesionist cu o bună apropriere a mijloacelor de exprimare artistică. O singură observaţie (de formă, nu de fond): în finalul articolului, prenumele celui care a „înmuzicit” o epocă este Iosif şi nu Dan Sava).
    Cu nădejde,
    Bogdan
    p.s. Prietenul meu Dan Ciachir doreşte să-ţi mulţumească personal pentru rîndurile tale însă nu prin intermediul calculatorului, la care nu se pricepe absolut deloc. Cum o poate face?

    raspunde

    • Elysa spune:

      Bogdan,

      Ma numesc Elysa si sunt o Colega de scoala Generala de a lui Dan, Scoala Gen nr.5 din Calea Victoriei, care avea intrare si prin Piata Amzei
      doresc sa mi se trimeata un email unde il pot gasi pe Dan…

      Cu multumiri
      Elysa

      raspunde

  4. mimi spune:

    d-le ciachir,nu stiu daca prezentele randuri vor ajunge pana la dvs.daca da multumesc celor care vor inlesni demersul meu.traiesc in israel.sotul meu imi aduce carti romanesti cand se intoarce dela baile pe care le face anual la herculane.carti de predilectie despre bucuresti.in urma cu cativa ani ,mi-a adus o carte care m-a fermecat cu descrierea marilor vizitate de autor ,in special marea neagra.in 1937 m’am nascut la silistra in bulgaria,capitala judetului durostor a adrilaterului cedat.in 1938 .din cauza de comitagii ne-am mutat la constanta .ma consider constanteanca, desi am parasit-o plecand la facultate in 1954 si apoi am plecat in 1962 in israel (jumatate secol).mi-am recapatat cetatenia romana dar eu sunt CONSTANTEANCA.nu cred sa existe anii copilariei mai frumosi ca cei petrecuti la constanta.asa cum scrieti dvs.mirosul marii pe care nu il are nici o alta mare.mare neagra vorbeste cand e calma si straluceste in briliante , sau e neagra si furioasa.eu pot sa adaug:mirajul stropilor de apa care ingheata aer cand e frig,sau sa faci “pasi” pe zapada virgina,abia asternuta,sau asa cum spune cantecul pe malul marii cand “rasare luna”.anul acesta ,sotul mi-a adus din nou o carte care mi-a reamintit-o pe cea din urma cu ani.am cautat indicii:poate ca autorul este dobrogean (m’a incantat comparatia pamantului arid cu cel al israelului).pe scurt tot cautand sa dau de ceva care sa ma aduca la ceva cunoscut imi sare in ochi numele dvs. ,si de asta va scriu.poate numele de ciachir este un pseudonim; dar mi-am adus aminte ca in pzele de familie am cateva care pe verso este notat CIAHIR MAHLI cu anii 1920-1937.se poate face o asociatie intre ciahir si ciachir ?!va multumesc pentru placerea care am avut-o citind cartea dvs.si iertare ca m`am pierdut in atatea fraze .cu foarte multa stima , mimi.

    raspunde

  5. Elysa spune:

    Te rog draga Mimi sa ma contactezi in email, se pare ca am avea multe de spus, sunt generatia lui Dan Chachir am fost la aceiasi scoala generala, el e mai matre cu un an ca mine, il stiu …si ii admir scrierile….nu politica.
    descrierile despre Bucuresti m-au fascinat…si vreau mai mult
    Elysa

    raspunde

    • mimi spune:

      elysa, fiind obsedata de acest nume ,ma tot intorc la cele ce am scris si surpriza: am citit ca ma cauti.nu stiu cu ce iti pot fi de folos,caci eu insumi caut o adresa ,dar cea a d-lui ciachir si nu ca sa-l bat la cap.curiozitatea e mare ,pe acele meleaguri,am avut o familie cu numele de ALHALEL.a fost acolo si o moara cu primul motor electric din regiune si cu crescatorie de porci, etc.toate acestea din povestile din familie.cand ai mei au plecat la constanta s’a vandut totul.cand am citit cartea “cand moare o epoca ” am crezut ca tot ce este legat de marea neagra ,este prin nu stiu ce fenomen ,trait de mine si asemanarea numelui cu numele de pe verso-ul fotografiilor unchiului meu (care era prefectul DUROSTORULUI ),m’au facut sa indraznesc sa scriu.pescurt,ma numesc mimi naghel fosta alhalel:
      mir-n@015.net.il cred ca ti-am satisfacut curiozitatea,
      mimi (TEL .mobil 9720547575356.

      raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Rousseau Robert Wokler

Copyright ©2011 Bookblog.ro