bookblog.ro

Cântul Ursitoarelor

Scris de • 30 August 2010 • in categoria

Titlu: Cântul Ursitoarelor
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Traducere:
ISBN: 978-606-8082-19-6

Cred că am făcut o nouă pasiune: se numeşte Bildungsroman, iar până la cartea Marianei Beliş nu cred că mi-am dat seama cât de mult îmi place genul ăsta, deşi semnele au fost destul de vizibile. Îmi plac şi biografiile, desigur, dar este ceva ce mă atrage la ficţiune mai mult decât la o persoană care chiar a existat. Probabil din cauză că ştiu că Al Pacino (de exemplu, că tot am văzut biografia lui pe undeva) nu poate fi decât unul, pe când Anda Vorgu poate fi oricine.

De fapt Anda Vorgu, personajul principal, chiar ar putea fi oricare din femeile care au trăit în România în perioada comunismului, încercând să se adapteze la bunele (mai puţine) şi relele regimului. Ce o deosebeşte de povestea tipică a personajelor din acele vremuri este faptul că la un moment dat alege să fugă din ţară, trecând prin câteva situaţii pentru depăşirea cărora chiar trebuie să fii puternică şi să ai o voinţă de fier. Văzând că şi autoarea a plecat din ţară în 1986 şi locuieşte în Franţa, mă tot întreb cât din parcursul personajului fictiv este identic cu al Marianei Beliş.

Încă de la primele pagini mi-a venit în minte un nume: Ileana Vulpescu, probabil cea mai talentată povestitoare de vieţi de pe vremea comunismului. Chiar dacă povestea începe timid şi chiar pe alocuri dialogurile par false, deja după 30 de pagini am început să mă simt ca în De-amor, de-amar, de inimă albastră. Diferenţa pozitivă o face acţiunea din Cântul Ursitoarelor, care este ceva mai alertă decât în romanele Ilenei Vulpescu citite de mine.

Faptul că Anda se “trezeşte” însărcinată cu un copil mulatru, fără familie, fără vreun soţ şi lasă tot ce mai avea în urmă pentru a trece graniţa spre Ungaria tăvălindu-se prin noroiul câmpului dintre cele două vămi, că stă zece ore în spatele unor lăzi dintr-un camion care traversează Austria pentru a ajunge în Germania, unde mai are de înfruntat câteva greutăţi este doar una din deosebirile pozitive faţă de romanele Ilenei Vulpescu. O alta ar fi aceea că am întâlnit în Cântul Ursitoarelor o atmosferă mai senină- în ciuda momentelor de disperare, Anda lasă impresia că se va descurca orice s-ar întâmpla, deşi nu este pe deplin conştientă de cât este de puternică. Şi chiar asta face, sfârşitul lăsând un sentiment plăcut, chiar dacă este totuşi... sfârşit.

Ce nu mi-a plăcut, pe de altă parte, -dar asta este doar o părere foarte personală- este referirea obsesivă la destin, la forţe nevăzute care iau deciziile în locul nostru, la faptul că suntem doar pioni, şi la ursitoare (Moire sau Parce, în mitologia greco-romană ) care hotărăsc parcursul vieţii oamenilor. Nu sunt de acord cu altceva decât cu liberul-arbitru nici în ruptul capului, iar Mariana Beliş nu mi-a schimbat părerea.

Posibil ca şi din această cauză cele câteva dialoguri ale ursitoarelor să nu mi se fi părut că se integrează în peisaj. Mi s-au părut forţate şi în plus le-a lipsit autoritatea care ar fi trebuit să emane din discuţia unor hotărâtoare de vieţi- parcă ar fi ştiut şi ele, ca şi mine, că de fapt nu au nici o putere.

Rămân deci la părerea că Anda Vorgu este puternică şi în stare să ia singură nişte decizii corecte, care să îi influenţeze viaţa în bine. Adică este un model pe care îl poate urma oricine- dovada faptului că se poate, orice piedică ţi-ar pune în cale... ursitoarele.

 

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    • Mostenirea Katherine Webb

    Copyright ©2011 Bookblog.ro