Citeste cele 16 COMENTARII si spune-ti parerea!

1. 

   C.SÎRB spune:

   26 decembrie 2009 | 10:41 am

   Am observat în ultima vreme (dar asta e doar pentru că m-am È›inut mai la curent ca oricând) că în FranÈ›a chiar poate apărea orice.

   Și mai cred că un campion al acestor măscărici de modă nouă, al acestor ÎmpăraÈ›i goi ai literelor potrivite cu mâna nu cu inspiraÈ›ia, este Pascal Quignard. Cu stilul său – reprezentativ pentru generaÈ›ia de băgători de seamă, cu pretenÈ›ii filosofico-moraliste – suspendat, eliptic, etimologizant-speculativ. Ridicol, până la urmă. EseiÈ™tii-hermeneuÈ›i de foi franci mănâncă o pâine bună în Hexagon. De la Montaigne, La Rochefoucauld, Sevigne încoace toată lumea crede că se pricepe la eseuri, aforistică, memorialistică.

   Forma o deprind dumnealor bine, nu zic nu, dar făcătura conÈ›inutului nu scapă unor ochi atenÈ›i cum sunt È™i ai dumitale.

   Ai surprins bine, ideile nu trebuie nici sfârÈ™ite, nici urmate de concluzii, taman asta e tehnica măscăricilor ăstora. Trebuie mereu lăsat loc pentru volumul al II-lea, al III-leam, ca È™i când am avea de a face cu o Operă în plină construcÈ›ie…Mda.

   Permite-mi să cred, cu mai mare îngăduinÈ›ă, că lecturile anterioare nu È›i-au activat exclusiv niÈ™te pre-judecăÈ›i, ci È™i, iată, un sănătos È™i binevenit spirit critic. Èši-a activat bunul simÈ› necesar în a trata cu precauÈ›ie sau cu umor asemenea însăilări, parade de stil deÈ™ertificat.

   raspunde

2. 

   Mihaela Butnaru spune:

   27 decembrie 2009 | 7:40 pm

   Nu am nimic de adăugat, în afară de un mulţumesc pentru aprecieri. Mi se pare obositoare inconsistenţa eseurilor & articolelor de azi, precum şi idealul lor de cititor: infantilizat, uşuratic, înghitetot.

   raspunde

3. 

   octav spune:

   28 decembrie 2009 | 5:03 am

   N-aÈ™ vrea să vă stric mica bună-dispoziÈ›iune, dar, din afara discuÈ›iei de-aici, cineva ar putea pe bună dreptate spune că numărul cărÈ›ilor de eseuri proaste (observaÈ›i simpatica amfibolie) dă apă la moară numărului articolelor care deplâng romantic dezagreabilul ”mai nou”. Ei mănâncă o pâine scriindu-le È™chiop, ceilal mănâncă o altă pâine făcându-le praf.

   Două-trei patinaje dubioase în zona eseurilor: ”mai nou” au loc patinaje dubioase în zona eseurilor. Două-trei romane istorice prostuÈ›e: ”mai nou” romanul istoric este gen super-prostuÈ› È™i faze. Articole de genul acesta fabrică pe bandă rulantă pre-concepÈ›ii È™i pre-judecăÈ›i în cel mai psiho-social înÈ›eles cu putinÈ›ă (de exemplu, că mai nou cam toÈ›i au pretenÈ›ii aforistice È™i alte chestiuni atâât de nasoaaalee …).

   Și-acum, aterizând în zona discuÈ›iei voastre: chiar dacă tot ce aÈ›i spus ar fi aÈ™a cum îl spuneÈ›i – deÈ™i pe undeva tare mă îndoiesc că aveÈ›i habar despre ce vorbiÈ›i, dar nu mai contează, vom presupune că aveÈ›i 100% dreptate -, după capul meu voi plecaÈ›i de la premisa că toÈ›i cititorii sunt ca voi. Și, mai rău, că cine nu e ca voi e sub-sub voi i.e. ”infantilizat, uÈ™uratic, înghitetot”.

   Îmi pare rău să vă anunÈ› (mai ales aici) dar pe lume mai există È™i non-critici-literari, non-istorici, non-absolvenÈ›i-de-facultate, non-spirite-critice-È™i-gen-uber-tăioase, non-raÈ›iuni-pure, non- , non- …

   PermiteÈ›i-mi È™i mie să cred, ”cu mare îngăduinÈ›ă” (???), că amândoi aveÈ›i activat spiritul mega-critic. Sunt convins că niciunul dintre voi nu înghite argumente fabricate la pleaÈ™că, învelite preÈ›ios È™i livrate È™ui, È™i vă felicit pentru asta. TotuÈ™i, ceva din ce faceÈ›i aici e câÈ™: ori rupeÈ›i gura târgului cu un aÈ™a spirit critic pe cărÈ›i zdravene (”serioase”), ori daÈ›i restului lumii ce-i a-l restului lumii È™i, mai ales, în notele È™i tonalitatea ce i se cuvin! Păstrând proporÈ›iile, sunt puÈ›ine diferenÈ›e de solemnitate între ce s-a întâmplat aici È™i situaÈ›ia ipotetică în care am lua o carte de colorat È™i ne-am apuca să urlăm în gura mare (chiar foarte mare, dacă citim bara cu subscriberi) că manipulează camuflând adevărata realitate: pisicile nu sunt niciodată gri complet iar È™oarecii nu sunt niciodată maro complet. Ce ”infantilizat È™i uÈ™uratic” trebuie să fii să înghiÈ›i aÈ™a ceva! Repet, păstrez proporÈ›iile, dar sunt puÈ›ine locuri în care analogia scârÈ›âie.

   Punând punct: eu unul aÈ™tept asemenea trânteală cu autori (È™i cărÈ›i) serioÈ™i (È™i serioase) iar pentru cărÈ›ile de colorat măcar un strop de modestie, dacă nu sesizarea unei teribile nepotriviri.

   raspunde

   • 

     Mihaela Butnaru spune:

     28 decembrie 2009 | 10:55 am

     Octav, nu ştiu care “voi”(noi?) te indispun atît de rău. Lipsă de modestie? “Am realizat cum lecturile anterioare mi-au structurat aşteptările, prin urmare şi dezamăgirile. Nu citim fără pre-judecăţi…”. Îmi asum asta, am spus-o de la bun început, nu sunt specialist, iar opinia de mai sus e a cuiva care s-a săturat să fie luat de cititor inghitetot. Nu ştiu unde vezi dumneata “cine nu e ca voi e sub-sub voi”. Cred că supra-interpretezi.

     raspunde

4. 

   C.SÎRB spune:

   28 decembrie 2009 | 11:50 am

   D-le Octav, nefiind nici măcar urme de infatuare în ce am scris, ci doar cruntă dezamăgire faÈ›ă de conÈ›inutul acestui volum,È™i faÈ›ă de ”hermeneutica chibritului”, nu văd de unde să mai scoatem È™i ”modestia” despre care faceÈ›i vorbire.

   Cartea este aÈ™a cum a prezentat-o Mihaela Butnaru, PENTRU Mihaela Butnaru. Când o să o disecaÈ›i dv, sunt foarte sigur că o să o faceÈ›i cu totul ALTFEL. Cu smerenie È™i umilinÈ›ă, deÈ™i cartea aflată sub lupă ESTE vădit slabă, paradă lexicalo-hermeneutică în cel mai pur È™i găunos stil francez…

   Nu È™tiu de ce am ”desfiinÈ›a” cu plecăciune È™i deferenÈ›ă o carte care se oferă singură, pe tavă, atât de lesne, acestui inevitabil gest de bun simÈ›, menit să pună citiorii în gardă!

   În continuare, pe lângă niÈ™te comentarii care numai par a atinge pertinenÈ›a, nu faceÈ›i decât să trădaÈ›i într-o veselie o frustrare de zile mari faÈ›ă de spiritul critic. Nu orice critică, nu orice cronică îÈ™i situează automat autorul pe poziÈ›ii superioare. ReproÈ™urile pot fi aduse È™i de la nivel amical. De pe poziÈ›ia îndrăgostitului de Carte. V-aÈ›i gândit la asta? Putem iubi de-a binelea un scriitor È™i, dacă ne dezamăgeÈ™te, să-l tratăm cu maximă exigenÈ›ă. Este scriitorul nostru preferat. Un rateu nu ne poate determina să nu-l mai iubim, dar nici să-i ”îngăduim” ca nătângii derapajul!

   Oricum, nu È™tiu de unde ideea dv mai mult răutăcioasă, că am putea crede vreo clipă, ”lipsiÈ›i de modestie”, că ne-am putea substitui, în închipuirea noastră sau la nivel declarativ, valoric unui bun autor sau cititorului generic – dacă există aÈ™a ceva.

   Dacă am fi tămâiat gratuit autori pe acest blog, nu È™tiu ce-mi spune că aÈ›i fi avut acelaÈ™i tip de intervenÈ›ie, doar că aÈ›i fi înfierat tămâierea, ploconeala…Pff.

   Nu È™tiu cum aÈ›i putut spera că un comentariu, mai mult răuvoitor decât critic, ca al dv poate fi începutul unui dialog (aÈ™a cum ne-am fi aÈ™teptat), fie È™i-n contradictoriu. Dar din momentul în care dv afirmaÈ›i că ”pe undeva tare mă îndoiesc că aveÈ›i habar despre ce vorbiÈ›i”, mă tem că nu mai prea încape o discuÈ›ie atât de civilizată între noi. E inutil să reveniÈ›i apoi È™i să spuneÈ›i că, totuÈ™i, deÈ›inem ”spiritul mega-critic”. Sună cam în deÈ™ert, după ce aÈ›i aruncat cu jucată neglijenÈ›ă insinuarea că am scrie fără a avea habar despre ce…

   TotuÈ™i, dv aÈ›i citit cartea, sau discutăm aici DOAR despre tonul folosit în recenzia de mai sus, care, pare-se, v-a ars ca apa sfinÈ›ită? Dv aveÈ›i idee despre ce carte vorbim?

   raspunde

5. 

   octav spune:

   28 decembrie 2009 | 1:06 pm

   Era evident că n-aveam să primesc floricele de dreptate. TotuÈ™i:

   (1) faptul că anunÈ›i cu pietate că nu eÈ™ti specialist nu schimbă faptul că ai făcut cartea È›ăndări de pe un soclu-innuendo. Iar o dovadă în plus pentru asta: ai făcut-o fără măcar 1 citat. Unul mic micuÈ›, să să vadă de la o poÈ™tă că ai dreptate.

   (2) modestia (ori lipsa ei) nu reiese din asumarea privirii fixate de lecturile anterioare. E frumos că ai făcut-o, dar sunt multe feluri de a trăi È™i a pune în faÈ›ă o dezamăgire. ”EÈ™ti împrăÈ™tiat, dezordonat, ”nebun”, ai idei diluate È™i nu reuÈ™eÈ™ti să te faci înÈ›eles iar ceea ce ai scris e direct înÈ™elătorie”, nu e tipul modest de a o face. [că tot veni vorba, aÈ™ fi curios să citesc un pasaj pe care cititorul nu l-a înÈ›eles defel]

   (3) la discuiile câtor ”voi” m-aÈ™ fi putut referi, în condiÈ›iile în care un singur om a comentat È™i unui singur om i-ai răspuns?

   Nu supra-interpretez. ”Idealul de cititor infantilizat, uÈ™uratic, înghitetot” (nu sună a sub-sub?) este pur È™i simplu cititorul îndeajuns de timid încât să nu sară ca ars dacă cineva îl subestimează pe ici pe colo. AÈ™adar ALT, pur È™i simplu ALT (tip de) cititor. Poate de aceea te simÈ›i ”obosită de inconsistenÈ›a eseurilor È™i articolelor de azi”.

   raspunde

   • 

     Mihaela Butnaru spune:

     28 decembrie 2009 | 3:41 pm

     Octav, te invit să citeşti fragmentele în care Jean-Pierre Martin înfăţişează ruşinile unor Albert Camus şi Aharon Appelfeld pe baza cîtorva fragmente din literatura respectivilor autori, după un algoritm numai de el ştiut, neverificabil, fără o minimă analiză, dar cu multe certitudini. Şi cînd mă gîndesc de cîte ori am auzit în şcoală “nu confundaţi autorul cu naratorul/personajul” şi alte fleacuri din astea. Există o relaţie în linie dreaptă, pentru el, între psihologia autorilor pe care îi ia drept exemplu şi scrierile lor. De cînd citesc literatură nu am găsit o asemenea transparenţă în ficţiune, nici cînd autorul o proclamă. Dar e bine că pentru J.-P. Martin lucrurile sunt aşa simple.

     Există Sigmund Freud care s-a hazardat să analizeze creatori şi creaţii, dar el a luat în considerare atît biografia, cît şi opera în amănuntele ei. Chiar cînd se îndepărtează de realitate, studiile lui sunt model de analiză. Ca să ne apropiem de contemporani, vezi Marinov, vezi Anzieu.

     Nu îmi pot da seama dacă sari în apărarea cititorilor năpăstuiţi sau a diversităţii sau a corectitudinii politice. Dar, pentru comparaţie, citeşte cartea – e mai util decît a pune lupa pe modestia mea sau lipsa ei. Sper că pentru tine va fi o lectură satisfăcătoare.

     raspunde

6. 

   octav spune:

   28 decembrie 2009 | 3:46 pm

   Ei hap! E o răutate a mă îndoi că poÈ›i vorbi despre ”eseistica franceză” la modul ”Pascal et al”? Există generalizări pripite È™i generalizări ”dumnezeule, de unde a scos-o È™i pe asta?”. E ilegal (necivilizat?) să te îndoieÈ™ti de afirmaÈ›ia cuiva atunci când nu aduce nicio dovadă în sprijinul ei? Vroiam un citat în recenzie È™i alte câteva în comentariul tău. Atât. Cum să fac în lipsa lor, să te cred pe cuvânt? E un plânset cam copilăros acesta cu ”răule! mi-ai zis că nu-i adevărat! răule!”.

   Apoi, văd că nu vă despărÈ›iÈ›i deloc de postura celui ”dezamăgit crunt” È™i ”gata să pună cititorii în gardă”. Într-un fel admir asta. În ochii mei, repet totuÈ™i, aÈ™a superioritate merită manifestată faÈ›ă de cărÈ›i care o cer È™i o fac posibilă. LuaÈ›i atunci Sandra Brown È™i puneÈ›i cititorii cu stângu’ înainte È™i dreapta la obraz. Care-ar fi diferenÈ›a?

   Și dacă tot suntem la capitolul generalizări repezite, domnule Sârb, sunteÈ›i în mică măsură în situaÈ›ia de a spune ce È™i cum (mai ales cum) se întâmplă lucrurile ”pe acest blog”. Dincolo de faptul că n-a adus nimeni vorba de ”acest blog” în general, ce vă veni să deveniÈ›i brusc reprezentantu-i?

   PS: Și nu vă jucaÈ›i ping-pong fără fileu, domnule Sârb. Evident că am citit cartea.

   raspunde

7. 

   octav spune:

   28 decembrie 2009 | 3:52 pm

   Mihaela, n-am pus nici jumătate de secundă la îndoială faptul că ai dreptate. Cartea este cum este. Lanterna mea viza contextul È™i Do-ul mult prea de sus, nu cântecelul în sine.

   raspunde

8. 

   C.SÎRB spune:

   28 decembrie 2009 | 4:01 pm

   Păi nu, că nu a citit cartea, fireÈ™te. Nici nu-l interesează pe el cartea, doar e evident! Am bănuiala că nu a parcurs nici măcar recenzia, ci s-a alimentat exclusiv din comentarii, ca È™i când Asta era cu adevărat important.

   În plus, pentru Octav e mai comod să se comporte ca È™i când Mihaela Butnaru ar fi tratat TOÈšI cititorii ca fiind infantilizaÈ›i È™i uÈ™uratici, nu doar aceia care cad victime acestui gen de scris, de sine admirator, practicat de mulÈ›i dintre hermeneuÈ›ii francezi…Îi este mai uÈ™or să-È™i adape frustrările de sfârÈ™it de an la această falsă interpretare a intenÈ›iilor recenzentei.

   Or, poate că se consideră reprezentant sindical al acestei categorii năpăstuite, docile, de cititori, pe care abia noi, superiorii cronicari aroganÈ›i o dispreÈ›uim, pasămite, nu È™i asemenea autori, doldora de stilistică, găunoÈ™i de conÈ›inut…nu È™tim clar. AÈ™a cum n-am aflat dacă dânsul a citit sau nu cartea despre care ”știe ce vorbeÈ™te”.

   Dacă ar fi citit recenzia (ceea ce acum sunt sigur că nu mai e posibil) ar fi văzut Octav că nu conÈ›ine opinii derapante sau ”de sus” emise asupra cititorimii. Este un text decent, nepreocupat să È›ină lecÈ›ii de la catedră.

   Io zic să-i acordaÈ›i un premiu pentru cel mai vehement vizitator care critică ideile/formulările unei recenzii (deÈ™i încă am dubii că a citit altceva decât comentariile) la o carte pe care nu a pracurs-o. Asta dacă nu È™i-a cumpărat-o azi…NemulÈ›umirea lui Octav are o altă adresă È™i o altă sursă, indescifrabile deocamdată.

   raspunde

9. 

   C.SÎRB spune:

   28 decembrie 2009 | 4:02 pm

   D-le Sârb… Nu din nou!

   raspunde

10. 

    C.SÎRB spune:

    28 decembrie 2009 | 4:30 pm

    Îmi cer scuze, se pare că Octav a citit, totuÈ™i, cartea. OK, de atâta timp se ocupă de aroganÈ›i ca noi, rămâne, deci, întrebarea: de ce nu ne împărtăÈ™eÈ™te dl Octav din impresiile dumisale despre carte, aparent contrare celor scrise de M.B.?

    În loc să te ocupi de noi, dl Octav, arată barem parte din mărinimia-È›i, treci peste nesemnificativele noastre contribuÈ›ii, treci peste indispoziÈ›ia clară pe care nesuferitele noastre persoane È›i-o provoacă, È™i spune-ne, pe larg, sus È™i tare, care este în viziunea dumitale reuÈ™ita notabilă a acestei cărÈ›i. AÈ™ fi mult mai curios decât în cazul pseudoanalizelor pe care ni le-ai făcut mai sus.

    raspunde

11. 

    octav spune:

    28 decembrie 2009 | 10:33 pm

    C, dacă aveai cinci secunde de răbdare observai că n-am avut în gând de nicio culoare să pun tocuri unei cărÈ›ulii scunde. ”Impresiile mele aparent contrare” sunt presimÈ›irile tale, atât. Nici măcar o frază nu s-a referit la ce e (sau mai exact ce nu e) în cărticica aceea. Am avut câteva opinii cu minus vizavi de generalizările voastre cu privire la eseiÈ™ti È™i cititori È™i presupuÈ™i cititori.

    Cât despre toată găleata servită cu ad hominem de autobază, dă-mi voie un pas în lateral. Succes acolo.

    raspunde

12. 

    C.SÎRB spune:

    29 decembrie 2009 | 9:26 pm

    Cu atât mai bine, aşa vom uita şi noi acel ”pe undeva” a la Cornel Dinu, de parcă am fi stat întinşi în acelaşi pat când am citit noi eseiştii francezi, atât de sigur ai fost că „habar n-avem despre ce vorbim”.

    Dacă ţi-ar fi repugnat atât de mult, în genere, argumentaţia ad hominem, te-ai fi referit dintru început la carte, doct şi cu citate, aşa cum noi zici că nu am făcut, nu te-ai fi luat de stupizenia noastră, închipuită sau dovedită cu acte, whatever.

    Nu ştiai că o contraargumentaţie, dacă stăpâneşti subiectul în discuţie, porneşte de la obiectul discutat (că-i o carte sau o idee, etc), nu de la capacitatea intelectuală sau de la premisa falsificării efectuate de autorul argumentelor iniţiale, în viziunea ta, infatuate.

    Pentru tine, ca şofer, a fost mai savuros să arunci cu premisa habarnismului decât să spui lumii: iată ce am descoperit eu însumi în cartea cutare, spre deosebire de (şi abia aici ai fi putut adăuga, pentru un plus de scandal tâmpenia cu habarnismul) de recenzenta MB şi aplaudacul ei CS.

    Dar pariez in continuare că NU ai citit cartea, deşi o susţii. Tot ce ai putut spune despre acest volum a fost o rostire tipic marian vanghelica: cartea este cum este! halal, epocal, profuuund! Cuart autobază!

    Creştinesc!

    raspunde

13. 

    Alexandru spune:

    2 ianuarie 2010 | 4:05 am

    @Hiacint:

    N-am citit cartea, dar îţi înţeleg nemulţumirea.

    Nici mie nu-mi plac deloc eseurile de genul ăsta, noroc că sînt reperabile de la primele pagini şi le pot da deoparte. Prefer demonstraţiile mai strînse, chiar şi în eseuri. Mă enervează retorica goală, iar enervarea îmi atinge cota maximă cînd ajung la formule sintetice de mare anvergură, gen ”literatura ruşinii” : )

    (P. S. Altfel, văd jumătatea plină a paharului – sînt atîtea eseuri minunate. Anul trecut, dintre francezi, i-am descoperit pe Pierre Bayard şi pe Charles Dantzig. Din primul, în caz că nu-l ştii, uită-te – dacă vrei, bineînţeles : ) – pe prezentările de la ”Peut-on appliquer la littérature à la psychanalyse?”, ”Demain est écrit” şi ”Comment améliorer les oeuvres ratées” (pe site-ul editurii Minuit). Din al doilea, le ”Dictionnaire égoïste de la littérature française”, colecţie de minieseuri foarte personale, într-adevăr, despre o grămadă de teme şi scriitori, destul de în răspar cu ce se ştie îndeobşte despre ei – M. Dantzig are o inteligenţă literară sclipitoare şi e şi foarte amuzant : )

    raspunde

    • 

      Mihaela Butnaru spune:

      3 ianuarie 2010 | 1:58 pm

      Mulţumesc pentru recomandări, sună bine descoperirile tale – dacă mă ajută franceza pe care o mai ştiu, le voi citi. De Pierre Bayard am citit Cine l-a ucis pe Roger Ackroyd? şi scris despre ea aici. Spune-mi cum ţi se pare.

      raspunde