bookblog.ro

Cărți care ar trebui să fie incluse în biografia școlară: monografia cu iz de legendă a Florinei Iliș

Scris de • 26 September 2019 • in categoria ,

Titlu: Cartea numerilor
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Numar pagini: 571
ISBN: 978-973-46-7667-5
Cumpara cartea

Am petrecut 12 ani încercând felurite combinații de limbi exotice la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Printre ele s-a numărat și o relație de un an – foarte intensă – cu limba japoneză. Fiindcă munceam în același timp, însă, nu prea ajungeam la cursuri; poate acesta a fost motivul pentru care nu am avut prilejul de a o cunoaște personal pe Florina Iliș.

Mai mult, cu toate că autoarea a publicat cărți foarte cunoscute, iar romanul său, „Cruciada copiilor” (editura Cartea Românească, 2005; editura Polirom, 2011), a obținut Premiul pentru proză al revistei România literară în 2005, a devenit Cartea Anului în 2005, a fost onorat cu numeroase alte distincții și tradus în ebraică, maghiară, italiană, spaniolă și franceză, „Cartea numerilor” marchează prima noastră întâlnire pe tărâmuri literare. O vorbă înțeleaptă spune: mai bine mai târziu decât niciodată. Complexitatea informației și stilul narativ ar fi făcut cartea dificil de urmărit pentru mine, cu ani în urmă.

Misterul titlului l-au dezlegat, împreună, notele autoarei și o căutare online, pentru că referințele mele religioase nu sunt tocmai puse la punct. „Numerii” este a patra carte din cele cinci care compun Pentateuhul, iar numele său vine de la recensămintele poporului lui Israel, organizate de Moise, la porunca lui Dumnezeu. Are două părți, relatând instituirea divină a unor reguli de viață, dar și pribegia poporului ales prin pustie, timp de 40 de ani, până la așezarea în țara făgăduită, Canaan.

Cartea numerilor” are o structură care mi-a sărit în ochi de pe prima pagină, și care am decis imediat că îmi place. În loc de capitole, etapele narațiunii (uneori lungi de un paragraf, alteori întinzându-se pe zeci de pagini) sunt marcate doar printr-o aliniere la dreapta și un număr la început. Pentru o minte organizată, care consideră că forma întregește fondul și că orice efort depus pentru a o valorifica este de apreciat, această împărțire a fost un prim semn că lectura îmi va face plăcere. Lucru care s-a adeverit, cu toate că mărturisesc că, pe alocuri, aproape m-am pierdut în amalgamul de nume și de încrengături familiale.

Să nu mă înțelegeți greșit. Trăiesc pentru conexiuni și mi se par a fi elementele care mișcă lumea. De la biografii sau memorii la romane fantasy cu mii de pagini, relațiile de familie și de rudenie mi se par cele mai savuroase și mai de urmărit. Florina Iliș, însă, duce povestea la un alt nivel și nu doar că o împarte în calupuri cu sens, ci le alocă și unor povestitori diferiți, ca exprimare, ca personalitate, ca educație și obiceiuri – povestitori care încearcă, în felul lor, să își descopere istoria: „(...) relația cu pământul a românilor din Transilvania de-a lungul celor patru perioade istorice mari: perioada de dinainte de Unire și până la Reforma agrară, apoi perioada interbelică, perioada comunistă și perioada de după 1989.”

Până să descopăr cheia lecturii și să înțeleg că naratorul este, el însuși, personaj, și provoacă o suită de alte personaje să se deschidă și să depene amintiri, am navigat în ape ușor tulburi. Odată cu descoperirea, însă, numele au început să se așeze, relațiile de familie să capete sens, anacronismele să se ordoneze cât de cât cronologic, și nu m-am mai simțit ca într-un episod din „Capcana timpului”.

M-am simțit cel mai aproape de unul dintre naratorii-personaje, Eusebiu Ilea. Acesta scrie, la rândul său, o carte despre tatăl său, Titus, care se încăpățânase să se înscrie la Drept, și nu la Politehnică, deși, pe linie paternă, profesia de avocat „(...) le adusese numai nenorociri”. Eusebiu narează drama unei familii deraiate de la un curs plin de avânt de arestarea tatălui, care petrece șapte ani în închisoare. Descrierile și dialogurile surprinse de calupurile care îl au ca povestitor mi-au mers la suflet, cu atât mai mult cu cât îmi puteam imagina proprii părinți în roluri de studenți care ieșeau la plimbare în pâlcuri, gătiți cu ce aveau mai bun și ce era mai hip atunci, doar că într-un alt oraș decât Clujul părinților lui Eusebiu Ilea. „La plimbările de pe floașter, fetele moderne de la Filologie, cu pletele libere pe spate și cu pantaloni, trebuie să fi făcut ceva senzație printre fetele cu părul strâns în coc în creștetul capului, acoperit cu un batic dantelat și țeapăn de la scrobeală, sau printre fetele din Sic, cu fuste largi, roșii, cu jachete lungi și cozile prinse în panglici.

Alte fragmente cu o putere deosebită sunt cele dedicate colectivizării – și sunt cu atât mai de impact cu cât se află în deschiderea romanului. Una dintre cele mai dramatice scene este cea cu bunicul naratorului, Spiridon, proprietarul celor mai frumoși boi din întreg satul, de care nu se poate despărți. „Nu vă dau! murmură țăranul. Mai bine vă omor cu mâna mea. Nu vă dau! Căline! Sorine! Pruncii mei! Spiridon avea cei mai frumoși boi din tot satul. Cu picioare albe ca omătul. Strălucitori ca soarele. Și coarne tari ca fildeșul. Cum să-i dea la gospodărie!? Așa ceva era peste puterile lui de înțelegere.” Lupta lui interioară se desfășoară pe parcursul câtorva pagini întregi, timp în care ia la rând toate scenariile și alege, crede el, cea mai sigură variantă de a nu ceda animalele la care ține ca la proprii copii, și nici de a fi învinuit de sabotaj, punându-și astfel familia în pericol.

Nu sunt vreo pricepută într-ale istoriei noastre și nici nu am avut legături puternice cu folclorul sau tradițiile. Dar este cert, chiar și pentru o neofită ca mine, că Florina Iliș reușește o monografie rurală de o amploare construită cu o răbdare și o minuțiozitate demne de cel mai pasionat documentarist. Cercetările pe care trebuie să le fi întreprins, toți oamenii cu care a vorbit și pe care i-a convins să vorbească, schițele și notițele pe baza cărora și-o fi clădit epopeea – toate îmi sporesc curiozitatea de a vorbi cu autoarea și de a primi răspuns la întrebări legate de timpul și de efortul necesare construirii unui roman precum „Cartea numerilor”. Asemenea romane se construiesc, nu doar se scriu, și, în mare parte, se trăiesc: de autori, de cititori, de unii în relație cu ceilalți, iar personajul care stă le stă la bază și care șerpuiește printre episoade, scene și fire narative este memoria, această trăsătură fabuloasă, care ne dezbină și ne unește și care ne confirmă (sau ne infirmă) istoria și identitatea.

 

  • Plusuri

    „Cartea numerilor” reușește să fie o combinație excelentă între istorie și dramă, între rural și urban, între diverse straturi sociale și background-uri personale, trecând fără piedici de la o perioadă la alta, cronologic, anacronic, sau și, și. Nu zăpăcește, doar îndeamnă, uneori, la recitirea unor paragrafe, la răsfoire sau la marcarea unor pagini cu câte un post-it cu referințe biografice ajutătoare.

  • Minusuri

    Nu aș descrie-o ca fiind masivă, însă cele aproape 600 de pagini ale sale o trec într-o categorie mai dificil de purtat în poșetă sau de citit la metrou. Aș vedea-o, mai degrabă, protagonistă a unor seri ploioase sau friguroase, alături de ceai aromat și o selecție de prăjiturele.

  • Recomandari

    Cartea poate fi pentru oricine, de la cei care nu cunosc prea bine perioadele istorice încorporate până la cei care le cunosc, dar și-ar dori detalii mai animate; de la pasionații de narațiuni complexe, cu personaje autentice, până la ahtiații după scene care să le aducă în viață nostalgia după studenție, după agitație, după traiul „la țară”.

Categorie: , | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro