bookblog.ro

Cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla este să te îndrăgostești de o problemă

Scris de • 3 October 2018 • in categoria

Titlu: Primele 20 de ore. Cum să înveți orice rapid.
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Traducere:
Numar pagini: 349
ISBN: 978-606-722-313-2
Cumpara cartea

Cred că avem cu toții o listă mai lungă sau mai scurtă cu lucruri pe care dorim să le învățăm și pe care le tot amânăm, din lipsă de timp, de motivație, din convingerea că va fi foarte greu, va dura mult, iar progresele nu vor fi pe măsura așteptărilor. Cartea lui Josh Kaufman ne oferă o speranță – aceea că putem învăța aproape orice în doar 20 de ore de practică deliberată.

În general, sunt destul de sceptică cu astfel de rețete și le consider cel mult un marketing reușit al scriitorilor și editurilor, dar Josh Kaufman aproape m-a convins să încerc să aplic eu însămi regula celor 20 de ore de practică deliberată (nu vă pot împărtăși încă rezultatele pentru că sunt în plin proces de învățare, dar pare să meargă).

În primul rând, autorul abordează conceptul celor 10.000 de ore de învățare promovat în cartea lui Malcolm Gladwell, Outliners: The Story of Success, și care are la bază cercetările realizate de doctorul K. Anders Ericsson de la Universitatea de Stat din Florida. Regula menționează că atingerea unor performanțe de expert necesită în medie 10.000 de ore de practică deliberată, adică opt ore în fiecare zi, timp de aproximativ trei ani și jumătate, fără pauze, fără week-end-uri sau vacanțe. Suficient pentru a ne simți demotivați și a amâna încă o dată orice proces de învățare, nu-i așa ?

Kaufman face, însă, o precizare importantă: regula celor 10.000 de ore este interpretată greșit pentru că ea face referire doar la dezvoltarea unor performanțe de expert în domenii competitive, dar nu se aplică și în cazul deprinderii unor abilități noi pentru uz personal. Cu alte cuvinte, dacă vrei să devii Tiger Woods sau Nadia Comăneci, cercetările lui Ericsson sugerează că ar trebui să petreceți 10.000 de ore exersând golful sau gimnastica. Dar realitatea pentru majoritatea dintre noi este că ne dorim să învățăm golf sau gimnastică destul de bine cât să nu ne facem de râs, să ne păstrăm forma fizică și să ne distrăm. Așa că este o idee mult mai bună să începem cu cele 20 de ore de practică deliberată, pe care le propune Kaufman.

Autorul sugerează cinci pași principali ai procesului de învățare:

- Decideți exact ce vreți să învățați

- Împărțiți abilitatea în cele mai mici subabilități posibile

- Învățați suficient despre fiecare subabilitate pentru a putea exersa în mod inteligent și pentru a vă corecta singuri

- Eliminați barierele fizice, mentale și emoționale care vă împiedică să exersați

- Exersați cele mai importante subabilități cel puțin 20 de ore

Și un ultim element important...alegeți să învățați ceva care să vă placă cu adevărat... o abilitate de care să vă îndrăgostiți și pe care să o priviți ca pe o provocare numai bună de rezolvat.

Sună destul de simplu, nu ? Pentru mai multe detalii, vă las să citiți cartea lui Kaufman. Eu mă duc să învăț câte ceva despre content marketing... ora a douăsprezecea de practică deliberată mă așteaptă :).

  • Plusuri

    Stilul simplu și amuzant al autorului care transformă cartea într-o lectură interesantă și plăcută.
    Amestecul echilibrat de cercetări științifice cu experiența personală a lui Kaufman.

  • Recomandari

    O carte interesantă care poate acționa ca un plus de motivație atunci când ne apucăm să învățăm noi abilități.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro