bookblog.ro

Charles Saatchi: filosofia Money, art and no damn to give

Scris de • 21 July 2017 • in categoria

Titlu: Mă cheamă Charles Saatchi și sunt un artoholic
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2017
Traducere:
Numar pagini: 221
ISBN: 978-606-978-049-7
Cumpara cartea

 

Care erau ambițiile dumneavoastră la început?

Îmi doream foarte mult să învăț să merg.

Dacă ați cochetat vreodată cu publicitatea, dacă ați urmărit Mad Men pe nerăsuflate pentru ca apoi să aplicați pentru un internship sperând să fiți următorul copywriter Coca-Cola, această carte s-ar putea să fie noua dumneavoastră prioritate de lectură. Volumul de față este un interviu extins cu Charles Saatchi, un interviu cu zeci de întrebări, dintre cele mai variate, formulate de jurnaliști și publicitari aspiranți. Este de fapt un produs derivat din fenomenul clickbait, se creează un orizont de așteptare înalt, aștepți cu sufletul la gură o „rețetă” a succesului, iar Charles Saatchi pare că te privește adânc în ochi, iar când suspansul a atins cote maxime, declară sec, cu un zâmbet bonom: „Nu există nicio rețetă!”.

Ceea ce face acest interviu lizibil este onestitatea brutală a lui Charles Saatchi, care, în ciuda mentalității sale pragmatice, specifică unui om de afaceri care a făcut avere din publicitate în anii ’80, este colecționar de artă, nu suficient de artist pentru a picta, dar pasionat în așa măsură de artele vizuale încât a decis să-și folosească flerul de businessman în licitații. Rezultatul: o personalitate complexă, un mizantrop împăcat cu cine este, totuși refractar la a vorbi prea mult despre sine. Această lectură nu riscă să devină un ghid în haosul industriei publicitare, este doar un instrument de cunoaștere pentru cei care vor să înțeleagă ce se întâmplă în mintea unei legende – afaceristul britanic care a înființat agenția Saatchi&Saatchi, colecționarul generos care susține YBA (Young British Artists), acel Mecena obsedat de nou, dar îndrăgostit de Goya.      

Educația e un mit!

Charles Saatchi nu crede în manuale și într-o fișă de prezență impecabilă. Întrebat ce a învățat în anii de școală, își amintește că a interpretat rolul Primei Vrăjitoare într-o punere în scenă a piesei Macbeth. Ulterior, revista școlii a publicat o recenzie a spectacolului, recenzie în care tânărul Saatchi a fost numit de-a dreptul „strălucitor”. În rest, se declară un elev mediocru și îi îndeamnă pe toți cei care nu au un talent special să încerce calea publicității pentru că aici nimic nu se risipește, orice e valorificat într-un fel sau altul: carisma, abilitatea de a convinge, strategia de a evita subiectele incomode, inteligența emoțională, răbdarea, talentul de a intui „momentul potrivit”. De-a lungul cărții, pe măsură ce intervievatorul îl întreabă ce citește, ce privește, ce admiră, ce filme urmărește și ce teatre frecventează, Charles Saatchi transmite un mesaj transparent – nu îi pasă de standarde culturale, consumă cultură așa cum ai fuma un pachet de țigări, atent nu la marcă, ci la savoarea și intensitatea care i se potrivesc cel mai bine. Cu alte cuvinte, la teatru adoarme pe scaun, gusturile de cinefil și le-a format în funcție de câțiva eroi personali (Gregory Peck-Marlon, Brando-Cary, Grant-Burt, Lancaster-Gary Cooper), citește Shakespeare, merge la muzeul Prado oricând are drum prin Spania și când lumea prezice moartea artei, își investește toți banii în artă chineză contemporană pe care nu o înțelege sau  într-o lucrare bizară precum Indigestie II (în fotografie!) a lui Liu Wei. Nu se așteaptă să fie mereu înconjurat de Frumos, uneori e mulțumit cu ceea ce e Incomod sau pur și simplu Bizar.

Vrei răspunsuri? Saatchi găsește întrebări noi!

Volumul e un joc de ping-pong între un intervievator insistent și un publicitar abil care joacă pe cartea I don’t give a fuck! Cu o agendă plină de întrebări „fierbinți”, jurnalistul încearcă să surprindă esența succesului și să-l ornamenteze cu detalii picante, Saatchi însă dezamorsează acestă strategie de a face volumul vandabil, răspunzând fie în doi peri, fie agresiv. Ca toată lumea să fie mulțumită, zâmbește la final sau mai strecoară un compliment mascat, asta așa… ca să nu fie complet dezagrabil. Vă las mai jos câteva mostre:

Credeți în univers?

Nu sunt suficient de deștept ca să fiu cinic, așa că pentru mine cedința este singura opțiune disponibilă.

Vi s-a întâmplat să aveți inima zdrobită?

Nu am nici măcar un by-pass.

Unde vă găsiți pacea interioară?

La toaletă. (fie vorba între noi, asta explică investiția în opera lui Liu Wei)

  • Plusuri

    Un interviu atotcuprinzător despre viață și artă, din perspectiva unui publicitar cu experiență; nu este o lectură revelatoare, dar e o bună familiarizare cu mentalitatea laissez-faire a unui om pragmatic.

  • Minusuri

    Prea puține informații relevante, prea multe calambururi.

  • Recomandari

    Pentru publicitarii mici și mari, pentru studenții de la Arte, pentru pictorii tineri, pentru cei care vor să facă un milion de dolari peste noapte, pentru fanii Mad Men... o lectură pentru zilele de vară în care n-ai chef de nimic prea serios

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro