bookblog.ro

Ciberiada

Scris de • 27 April 2010 • in categoria

Titlu: Ciberiada
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 1994
Numar pagini: 436

Cândva demult, în vremea copilăriei, printre nenumăratele poveşti cu prinţi şi balauri, am citit una mai altfel. Un basm un pic ciudat, unde cavalerul avea de luptat cu un animal puţin scârbos, greţos, viclean şi urât. O vietate căreia voia să-i semene, pentru a intra în graţiile prinţesei strălucitoare ce-i furase inima. Mi-a rămas multă vreme în minte nu atât imaginea cristalină a celor doi îndrăgostiţi, cât descrierea acelui animal căruia nu am putut să-i dau un nume. Dar cum în poveşti găseşti mereu tot felul de fiinţe dincolo de realitate, nu mi-am frământat prea mult mintea.

Mai bine de 20 de ani după, adică săptămâna trecută, am reîntâlnit povestea. În volumul Ciberiada al lui Stanislaw Lem. E cea a prinţului Ferritius şi a prinţesei Cristala. Şi-acum am indentificat şi animalul ciudat: e de fapt omul. În Universul curat, ordonat, riguros organizat al roboţilor lui Lem se strecoară din când în când această "faţă palidă" al cărei scop pare a fi mereu doar distrugerea: "Fiintele acestea, în aparenţă slabe şi plăpânde, că e destul să cadă de la o înălţime de şaizeci de picioare ca să se sfârşească într-o baltă roşie, reprezintă, datorită vicleniei lor înnăscute, o primejdie mai mare decât toate vârtejurile şi recifele Inelului Astral la un loc!" (Cum l-a înfrânt Erg Reanimatorul pe Faţă palidă)

Lumea Ciberiadei e populată de tot felul de construcţii robotice deţinătoare de viaţă şi conştiinţă. Au toate calităţile şi defectele lui "a fi", însă chiar şi aşa scriitorul reuşeşte, în câteva povestiri, să creeze un contrast hiperbolizat cu fiinţa umană. Antiteza produce hohote de râs autoironice: "Ferritius, deşi lipit cu noroi, praf şi cretă, deşi uns cu ulei şi clipocind ca apa, nu-şi putea ascunde statura lui de electrocavaler, impunătoare, nici lărgimea umerilor de oţel, nici mersul răsunător. În schimb faţă palidă [..] era o adevărată aschimodie; când păşea parcă s-ar fi răsturnat nişte hârdaie, privirea îi era ca o fântână plină de noroi, când respira, cu o respiraţie puturoasă, oglinzile se acopereau cu o ceaţă deasă, iar rugina năpădea îndată fierul. Atunci înţelese prinţesa cât de scârboasă e o faţă palidă, care, când vorbea, i se mişca ceva în gură ca un vierme roşietic." (Povestea prinţului Ferritius şi a prinţesei Cristala)

Dincolo de înfăţişarea dezgustătoare, obiceiurile omului sunt chiar şi mai urâte: el se joacă de-a cimitirul făcând din corpul său cavou pentru fiinţele patrupede care îi populează lumea, aleargă mereu doar după plăcere fiind în stare să-şi ucidă pe loc semenii care îi produc durere (Altriuzina sau povestea adevărată a sihastrului Bunitius care a vrut să fericească cosmosul şi ce a ieşit din asta),  schingiuiesc metalele nobile, chinuind dulcea electricitate şi depravând  energia nucleară. "Fără de sfârşit este puterea acestor fiinţe palide, căci dacă pier, renasc de mai multe ori din nou, departe de sorii puternici!" (Moartea albă).

Geneza maşinilor este explicată împreună cu cea a umanităţii. Dar pe când omul e făcut din noroi ("La început au fost ca un fel de mucegai şi se târau; apoi s-au revărsat din ocean pe pământ, devorându-se unul pe altul. Şi cu cât devorau mai mult, cu atât se înmulţeau mai tare") şi s-a dezvoltat oarecum la întâmplare, în funcţie de condiţiile mediului, fără să aibă un cuvânt de spus în evoluţia sa, maşinile s-au construit pe ele însele întru perfecţiune: "Din aceste strămaşini s-au născut maşinile inteligente, care, la rândul lor, au creat maşini înţelepte, iar acestea au născocit maşini perfecte". (Povestea prinţului Ferritius şi a prinţesei Cristala)

Spre deosebire de "faţa palidă", roboţii tind spre perfecţiune, la care vor să ajungă de unii singuri, debarasându-se de de caracteristicile cu care au fost înzestraţi de creatorii lor: "Candva, demult, arătam - adică strămoşii noştri arătau - altfel, pentru că se născuseră din voinţa unor fiinţe palide, mocirlos-tremurânde, care i-au meşterit şi pe ei după chipul şi asemănarea lor; aveau şi mâini, şi picioare, cap şi trup care le lega pe toate. Dar eliberându-se de creatorii lor, dorind chiar să distrugă din fiinţa lor urmele acelei origini, generaţiile succesive ale strămoşilor mei s-au transformat pe rând, până ce au ajuns în starea de sfera" (Basmul despre cele trei maşini povestitoare ale Regelui Genialon).

Această imagine a omului, care poate părea exagerată, este de fapt în perfect acord cu filosofia restului scrierilor lui Lem. Întotdeauna pământeanul a fost înfăţişat că un ignorant, pus pe distrugerea a tot ceea ce nu înţelegea, pentru simplul motiv că nu ştia să măsoare decât cu metrul propriilor convingeri şi experienţe. Înzestrarea roboţilor cu raţiune i-a scos pe aceştia de sub domeniul activităţii mecanice şi repetitive, i-a purificat, lăsând omul pradă ideilor fixe şi-a convingerilor de care nu se poate dezbăra.

de Hanelore Alexa

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. wolverine spune:

      naspa prea lungă povestirea

      raspunde

    2. Myha82 spune:

      cam lunga povestirea :>:)

      raspunde

    3. Pauna Oana spune:

      cartea merita nota 10.nu am reusit sa o termin pentru ca e rupta la final,dar as vrea sa o cumpar.

      raspunde

    4. Diana spune:

      Ii frumoasa povestea dar ii si lunga mia luat 3 saptamani sa o citesc

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro