bookblog.ro

Citind Lolita în Teheran

Scris de • 6 August 2008 • in categoria

1Autor: Azar Nafisi
Rating: Azar Nafisi - Citind Lolita in Teheran rating - recenzii carti
Editura: Rao

Azar Nafisi - Citind Lolita in Teheran - recenzie carti

"Un roman nu este o alegorie (...). Este o experienţă senzuală a unei alte lumi."

Şi exact aceasta este impresia în timp ce citeşti romanul: că ţi se deschide o poartă spre intimitatea unei lumi atât de îndepărtate de tine. Cu toate acestea Citind Lolita în Teheran nu poate fi citită ca o simplă poveste a opresiunii unui sistem teocratic sau ca un manifest împotriva discriminării femeilor în societatea islamica, ci trebuie atent analizată, cu un ochi critic şi raţional, pentru a descoperi implicaţiile sociale şi politice din spatele unui aparent simplu roman despre literatură.

Azar Nafisi s-a născut într-o familie cu vederi liberale şi cu importante funcţii publice: tatăl ei, Ahmad Nafisi, a fost primarul Teheranului, iar mama sa, Neshat Nafisi, a fost una dintre primele femei alese în parlamentul iranian. Educaţia lui Azar a fost una solidă şi bogată, ea având şansa de a-şi continua studiile în Statele Unite ale Americii, unde a şi obţinut un doctorat în literatură.
Întoarcerea ei în Iran şi debutul în cariera de profesoară de literatură coincide cu izbucnirea revoluţiei islamice care avea sa transforme Iranul din monarhie (prin înlăturarea Şahului Reza Pahlavi) în Republica Islamică - condusă de Ayatollahul Khomeini.

Tânăra şi entuziasta profesoară Nafisi se vede încolţită de noile prevederi ale guvernului. Dacă din punct de vedere profesional se afla pe un teren minat din cauză că romanele pe care alege să le predea studenţiilor sunt virulent atacate de propaganda revoluţionară, din punct de vedere personal se vede nevoită de a accepta numeroase umilinţe şi de a se ascunde mereu sub vălul tradiţional.

Dar spiritul ei tânăr nu se lasă atât de repede înfrânt. Participă la manifestaţii de protest, refuză să poarte vălul ca simbol al reformei politice şi continuă să îşi predea romanele interzise cu riscul de a fi expulzată din facultate. Şi pentru că regimul îşi impune voinţa în cele din urmă, inevitabilul se produce şi Nafisi se retrage din învăţământ şi se izoleaza în propria casă. Dar înainte să facă asta, selectează câteva dintre cele mai bune eleve ale sale şi le invită să participe la un curs particular, unde să citească şi să discute toate acele romane interzise în facultate.

Şeherezada, Nabokov, Fitzgerald şi Jane Austen

Când vine vorba despre întâlnirile de joi dimineaţa dintre fete şi profesoara lor, mă încearcă un sentiment paradoxal ce oscilează între încântare entuziastă şi o uşoară iritare de natură teoretică.

Vraja incontestabilă a dimineţilor de joi este dată de pasiunea pentru cărţi şi literatura. Iar această pasiune este şi cheia spre evadare dintr-o lume în care tinerele femei sunt ţinute prizoniere: "Dacă nu intri în această lume, nu îţi ţii răsuflarea împreună cu personajele şi nu te implici în destinul lor, nu vei putea fi capabil de empatie, iar empatia este miezul romanului. Aşa îl citeşti: inhalând experienţa. Aşa că, începeţi să respiraţi. Vreau doar să ţineţi minte acest lucru. Asta e tot, sunteţi liberi."

Astfel se materializează într-un mod nebănuit "evadarea prin lectură". Şi eu, ca cititor cu un total alt fundament religios şi social, cititor pentru care această evadare nu a fost nicodată crucială, nu pot decât să bănuiesc cât de importante erau pentru protagoniste acele ore de lectură.

Din păcate însă, acest aspect al romanului m-a nemulţumit pentru că în aceste momente autoarea romanului se folosea de context pentru a înşira diferite comentarii sugrumate de teorie privind operele discutate. În acele momente m-am surprins gândindu-mă că această carte mi-ar fi fost utilă înaintea unor examene la literatură engleză, dar tocmai aceste gânduri mi-au confirmat cât de deplasate erau aceste inserţii pentru ritmul natural al romanului şi cât de inutile pentru cititorul subjugat de vraja pasiunii de lectură.

De ce Lolita?

Sau mai exact de ce Lolita şi nu Marele Gatsby? Ambele romane sunt discutate pe larg în carte şi fiecare dintre ele îşi are rolul său în a accentua unele aspecte ideologice şi politice care coincideau cu Iranul revoluţionar al acelor zile.

Dacă Marele Gatsby este subiect de proces improvizat între studenţii Universităţii, Lolita este metafora perfectă pentru a ilustra statutul femeii în societatea iraniană revoluţionară. Interpretarea lui Nafisi şi a studentelor sale vine să arunce o nouă viziune asupra celebrului roman a lui Nabokov: dacă HH îşi doreşte subjugarea nimfetei prin anihilarea totală a ceea ce poate ea deveni ca femeie, la fel guvernul totalitar iranian îşi doreşte ca femeile să devină invizibile sub vălurile lor întunecate.

Aici doresc să fac o paranteză. Nu vreau să se înţeleagă prin asta că în noua Republică Islamică legile au venit să discrimineze doar femeile şi că ele erau singurele victime ale obtuzităţii guvernanţilor. Dimpotrivă. Noile legi morale au adus o îngrădire drastică a libertăţilor indiferent de sex, iar pedepsele se aplicau femeilor şi bărbaţilor în egală măsură.

Totuşi, cartea se concentrează pe situaţia dificilă a femeilor şi de aceea există riscul de a pune în umbră problema la nivel general. Într-adevar erau vremurile în care femeile erau biciuite dacă se dădeau cu ojă pe unghiile ascunse sub manuşi negre şi erau exmatriculate din universitate pentru că au alergat la un curs, dar asta nu înseamna că bărbaţii erau mai protejaţi sau mai liberi.

Citind Lolita în Teheran ca instrument politic?

Pe tot parcursul romanului America are un rol dual, bine determinat: pe de o parte este locul de unde vin toate relele (din punctul de vedere al revoluţionarilor) şi în acelaşi timp este Pământul Făgăduinţei pentru personajele care se simţeau prizonierele sistemului.
Astfel, autoarea recunoaşte: "Simţeam ca şi cum toate lucrurile personale îmi erau sfărâmate, smulse ca florile de câmp dintr-o grădină, unde urmau să fie plantate alte flori, mai decorative, unde totul urma să fie perfect aranjat şi organizat. N-am avut niciodată acest sentiment de gol pe când eram studentă în Statele Unite".

Aceasta atitudine îi aduce autoarei şi cele mai aspre critici. Acuzată de neoconservatorism şi de susţinerea implicării Statelor Unite în Iran, cartea a fost considerată ca un instrument de subtilă manipulare a societăţii occidentale, având mai ales avantajul garantării credibilităţii prin "vocea din interior".

"Am părăsit Iranul, dar Iranul nu m-a părăsit pe mine"

Nafisi părăseşte Iranul în primăvara lui 1997 pentru a se stabili în Statele Unite ale Americii. Aici îşi continuă cariera în învăţământul superior şi scrie Citind Lolita în Teheran în amintirea anilor în care s-a simţit în exil în propria ţară.

Scrisă de Ana-Maria Petriţan

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 29 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Jen spune:

    si mie mi-a placut foarte mult cartea, dar imi pare rau ca n-am citit nici unul dintre romanele discutate. recunosc ca si pe mine m-au plictisit un pic partile in care se vorbea despre literatura, dar era normal avand in vedere ca habar n-aveam despre ce se comenta.

    astept in continuare experii in islam sa ne spuna ca de fapt realitate e cu totul alta si cartea e o pierdere de timp…

    raspunde

  2. L. spune:

    Sunt si eu o admiratoare a autoarei si a cartii. Mie mi-au placut si pasajele teoretice despre literatura, poate pentru ca nu am urmat cursuri filologice si mi-as fi dorit sa stiu cum se desfasoara orele de literatura.
    Eu sunt convinsa 100% de realitatea celor relatate, dar Azar Nafisi a fost criticata pentru ca a pus Iranul intr-o “lumina nefavorabila”. A descris insa foarte bine transformarea idealurilor ei de la inceputul Revolutiei islamice in crunta dezamagire de dupa acapararea puterii de catre fundamentalisti. Iar modul in care a impletit in poveste istoria tarii cu relatari despre opere literare si despre viata ei si a altor femei m-a subjugat.
    Jen, daca nu ai citit “Mandrie si prejudecata” iti recomand cu caldura sa nu o mai amani, cat despre mine- am trecut mai sus pe lista de asteptare “Marele Gatsby”. :-)

    raspunde

  3. E. spune:

    Mi-a placut cartea si citind in paralel despre criticile aduse pentru “imaginea denaturata” a Iranului, am incercat sa vad dincolo de literatura, o relatare istorica a acelor ani.

    Pentru cei interesati, recomand memoriile Farei Pahlavi, sotia ultimului sah al Iranului, momorii care descriu si ele inceputurile revolutiei islamice.

    raspunde

  4. Raluca Hippie spune:

    sounds nice… o s-o caut si eu :)

    raspunde

  5. E. spune:

    Eu am gasit-o online, in format .doc de pe un site zeci de carti. Pe bookblog se pot incarca fisiere? Sau daca vrei, iti trimit pe email fisierul. Are dezavantajul cititului la calculator si nu miroase a tipar, dar e aici si acum :)

    raspunde

  6. Jen spune:

    nu se pot incarca in general, si cu atat mai putin versiuni electronice ilegale. va rog sa va abtineti de la discutii pe tema asta in viitor… vorbiti in privat, daca vreti.

    raspunde

  7. L. spune:

    Eu din memoriile Farahei Pahlavi, sotia ultimului sah al Iranului, nu am inteles de ce s-a produs revolutia. :-)) Totul era infatisat idilic, populatia a fost alfabetizata, a beneficiat de scoli, teatre, de specialisti care au studiat in Occident, era o libertate a religiilor si a opiniilor fara precedent, asa incat revolutia parea nejustificata. Cartea dnei Nafisi a fost exact ceea ce aveam nevoie pt o imagine de ansamblu, doream sa citesc si parerea nemultumitilor de monarhie.

    raspunde

  8. billy spune:

    Jen, o ironie ieftină şi absolut gratuită. Nu sunt un fan al ieşirilor autoritare emise uneori de Radu Iliescu. Dar le prefer oricând argumentelor de genul „mi-a plăcut , nu mi-a plăcut ”. In fine, e opţiunea voastră.

    raspunde

  9. Radu Iliescu spune:

    @ billy,

    multumesc pentru amabilitate, nici acum nu te dezminti. Cat priveste “iesirile autoritare”, te asigur ca nu le am cand se discuta fictiune, adica literatura strict ca literatura. Religia NU este fictiune.

    Ca sa n-o dezamagesc pe Jen, care poate e pe jar de cate ceasuri asteapta replica mea :-), ii spun ca Lolita lui Nabokov are cam tot atata valoare morala cat si scrierile Marchizului de Sade, care cel putin au meritul de a fi net superioare intelectual. Diavolul nefiind chiar prost prin secolul XVIII… dar intre timp s-a adaptat si el la mediu.

    raspunde

  10. Raluca Hippie spune:

    Ideea nu e de cata valoare morala are – chestie, de altfel, discutabila la nesfarsit- ci de libertatea de a judeca, cu mintea ta, ce valoare morala are o carte, sau orice altceva- versus un stat/o societate care iti baga pe gat judecati morale si de valoare.

    raspunde

  11. Radu Iliescu spune:

    @ Raluca Hippie,

    deci in opinia ta Iranul este un stat sau o societate care “iti baga pe gat judecati morale si de valoare”. Hai sa te intreb ciobaneste: cu cati iranieni ai discutat la viata ta? Cati iranieni ai vazut la mai putin de 3 metri de tine? Ahmadinejad nu se pune, pentru ca era la televizor :-)

    Te superi daca iti spun ca tot ceea ce stii tu despre Iran este la nivelul culturii-pokemon infuzate de mass-media? Ti se pare normal, sper, sa nu fiu foarte incantat sa dezbat cu cineva caruia ii lipsesc reperele esentiale in directia asta? Nu de alta, dar trebuie sa avem amandoi un anume nivel in comun, nu?

    Cat despre valoarea morala a cartii lui Nabokov, e usor de aflat. Ia-o sub brat si du-te la biserica in a carei parohie te afli, sau du-te la manastire, la o maica sau la un calugar. Spune-le ce scrie acolo. Citeste-le pasaje. Alea in care lolita povesteste cum fac unii copii sex din curiozitate. Si te vor lamuri sfintiile lor mai bine decat mine. Daca nu-i crezi, poti merge la rabbin, sau la preotii buddhisti din Bucuresti. Sau la moscheie. Daca unul singur iti va spune ca e o lectura morala si folositoare intelectului sau sufletului tau, sau macar o pierdere de vreme care sa nu fie de-a dreptul daunatoare, sunt gata sa ma inrolez la viitorul atac israelian impotriva Iranului.

    Mai mult n-are rost sa discutam. Nu in stadiul asta. N-avem baza comuna unde sa ne intalnim.

    raspunde

  12. billy spune:

    Radu Iliescu
    Distanţa de trei metri apare în vreo dogmă sau e arbitrară ? 5 iranieni sunt suficienţi sau trebuie să cunoaştem cel puţin 7 ?
    Dacă tot ai construit un pat procustian în limitele căruia ne putem exprima părerile, măcar să îi ştim dimensiunile exacte.
    Poate că apropierea prea intimă de un subiect diminuează capacitatea de sinteză. Poate că de-aia nu mai vedem pădurea, din cauza copacilor.
    Există oameni cărora li se pun la dispoziţie date dar care sunt ţinuţi la distanţă de obiectul concret al cercetării. Tocmai pentru obiectivarea analizei.
    Cât de bine o cunoşti pe Raluca Hippie ca să fii sigur că nu are o viziune mai corectă asupra Iranului decât oameni care sunt prea implicaţi pentru a mai da răspunsuri corecte ? (scuze Raluca, n-am vrut să fiu ireverenţios, am încercat să respect standardul cunoaşterii nemijlocite)

    Părerea unui călugăr, rabin, preot buddhist, imam despre Lolita este părerea unui om despre lucrarea altui om. Atât.
    Cunosc personal, subliniez, personal, câţiva preoţi a căror conduită l-ar face să se ruşineze pe H. H.
    In condiţiile astea îl prefer pe Nabokov, îmi asigură cel puţin satisfacţii estetice.

    raspunde

  13. Radu Iliescu spune:

    @ billy

    eu n-am sa raspund la toate intrebarile tale, pentru ca sunt retorica, si asa-i sta bine retoricii sa dea din coada, doar-doar produce ceva ce seamana cu clopotele catedralei…

    N-o cunosc pe Raluca, fireste, nu in sensul unei intalniri directe. Imi dau seama insa din ceea ce scrie ca e inteligenta, n-am nevoie din ceea ce scrie sa iau avionul s-o vad undeva la cafea. Te rog, nu ma intreba cum fac, ca nu-ti explic :-) Din pacate, a fi inteligent este perfect compatibil cu a gandi prost, si exact asta a facut Raluca atunci cand a spus ca “un stat/o societate care iti baga pe gat judecati morale si de valoare”. Si asta pentru ca toate societatile, dar absolut toate asta fac: iti baga pe gat judecati morale si de valoare.

    Deci nu doar Iranul. Si SUA. Si UE. Si China. Si Papua Noua-Guinee. Sub aspectul asta, prostioara spusa de Raluca poate fi trecuta la capitolul manipulare cu raza medie de actiune fara ca eu sa stiu daca ea si-a zugravit recent pe scara, sau daca dintre rasele de caini Shar Pei si Chow-Chow prefera pe cea cu limba albastra :-)

    Chestia cu “obiectivarea analizei prin distanta” e o alta mare iluzie, pe care n-o pot impartasi. Cunoasterea presupune identitatea dintre subiect si obiect, si nu eu sunt cel care da definita asta. Daca vreau sa aflu ceva despre matematica, ma duc la un matematician, nu la vacarul satului, care poate nu-si numara nici degetele de la picioare fara sa le scoata din opinci.

    Parerea unui calugar / rabin / preot buddhist / imam despre Lolita conteaza tocmai in masura in care NU este parerea unui om despre lucrarea altui om, ci parerea unui gardian al doctrinei despre o idee. Adica tocmai dimensiunea supra-umana pe care o implica sacrul, si pe care omul o poate traduce in limbaj. Desigur, pentru asta trebuie sa crezi, cu Pascal, ca “omul depaseste omul”, ca exista deci in om ceva mai mult decat omenescul ordinar.

    raspunde

  14. Jen spune:

    si de ce mi-ar pasa mie, ca o persoana nereligioasa, de parerea reprezentatului vreunei religii? sfatul tau e deci inutil pentru mine, si imi voi forma o parere despre lolita (si alte carti) cand le voi citi, in functie de modul in care o sa simt.

    si totusi aici era vorba de alta carte, nu?

    raspunde

  15. lust spune:

    Parerea unui preot sau calugar despre “Lolita”, pe mine unul nu ma intereseaza deloc. Ramane una dintre cartile mele preferate indiferent ce ar spune reprezentantii bisericii. Imi este de ajuns parerea unui profesor universitar ori a unui critic literar despre roman. In ce priveste comparatia dintre Marchizul de Sade si Nabokov,….. ei bine, te faci de ras, Radule

    raspunde

  16. anca spune:

    “Citind Lolita in Teheran” nu e la fel de incitanta precum “Lolita” insasi. N-am putut insa sa nu simt compasiune pentru acele studente iraniene a coror libertate de exprimare in orice privinta si directie parea sa fie atat de ingradita… Putem noi sa realizam cat de norocosi suntem sa avem inca dreptul la sustinerea unor pareri sau chiar si noi suntem supusi unor alte restrictii de alt ordin: etic, moral,social, economic sau mai stiu eu…

    raspunde

  17. Marilia spune:

    Va recomand filmul Cercul (2000) – titlul original “Dayereh” care vine sa completeze romanul doamnei Nafisi…

    raspunde

  18. alexandra spune:

    caut cartea de aprx o luna….doar din cateva mici articole am ajuns sa o ador:xnu ar fi o problema sa o cumpar..dar nu o gasesc…daca mi-ati putea spune de unde o pot lua de pe net,v-as fi foarte recunoscatoare:):)

    raspunde

  19. Jen spune:

    probabil e cam in toate librariile online, de exemplu aici: http://www.librariabucuresti.com/Carti-Citind_Lolita_in_Teheran-4127.htm

    dar poti sa mai cauti, poate e mai ieftina in alta parte.

    raspunde

  20. anca spune:

    da, am citit aceasta carte- recunosc- starnita de curiozitate: citisem lolita lui nabokov inaine. Dar, in afara faptului ca este o marturie a unor stari de fapte traite de autoarea romanului in Iranul acela inabusit in islamism extrem, in afara faptului ca admiram niste tinere care incearca sa depaseasca limitele si conventiile intelectuale ale perioadei respective, eu consider ca nu e nici de departe la fel de impresionanta precum Lolita… ii lipseste ceva, n-as putea sa spun exact ce anume, desi stiu ca azar nafisi e profesoara de literaura- deci cunoaste ceva din ale meseriei; cartea are totusi iz comercial… parca si titlul ma face sa ma duc cu gandul spre acest lucru… chiar asa, de ce nu citind marele gatsby sau marile sperante n teheran?!

    raspunde

  21. Aytana spune:

    Mie imi place mult cartulia asta pentru ca ne dezvaluie realitati.
    Multumesc pentru recenzia Ana-Maria.Din nou o carte pe care am achizitionat-o in urma “plimbarii” mele pe bookblog.

    raspunde

  22. Pingback: de citit cate ceva | Mariloco's Blog

  23. Pingback: CARTI | Mariloco's Blog

  24. Madelaine spune:

    Intr-adevar o carte remarcabila! Ma bucur ca m-am putut intrista/ delecta cu astfel de expozeuri din realitatea lumii iraniene!

    raspunde

  25. Radu Iliescu spune:

    @ Madelaine,

    cand te plictisesti de savurat realitatea lumii iraniene prin intermediul cartilor, te invit la un ceai si o prajitura absolut delicioase. Nu trebuie sa-ti consulti agenda ca sa vezi daca esti libera, tot ce-am sa fac va fi sa-ti trimit o reteta de ceai indian si o reteta de prajitura cu frisca. Asculta la mine, ai sa te lingi pe degete citind retetele astea!

    raspunde

  26. Madelaine spune:

    @ Radu Iliescu

    Chiar ca suna savuros! :)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • clarisse frederic vitoux

Copyright ©2011 Bookblog.ro