bookblog.ro

Clar de femeie

Scris de • 31 March 2010 • in categoria

0Clar de femeie recenzie
Autor: Romain Gary
Rating: Clar de femeie rating - recenzii carti
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2008
Traducător: Daria-Laura Bârsan
159 pagini
ISBN: 978-973-50-2044-6

Primul gând a fost: "Scenariu de film, nu carte." N-am apucat încă să văd filmul (Costa-Gavras, 1979), dar nu m-ar mira să mă impresioneze mai tare decât cartea. Sinopsis: Doi colaci de salvare care încearcă să se salveze unul pe altul.

Câteodată e greu să îţi dai seama din titlul unei cărţi exact despre ce va fi vorba (în minte îmi vine "Jocul cu mărgele de sticlă", confundabil aparent cu o carte pentru copii), dar aici este... clar. Despre femeie. Ideea de femeie. De remarcat cantitatea de citate care te pun pe gânduri pe centimetru pătrat de pagina - spre exemplu: Iubirea este o aventură fără hartă şi fără busolă, în care numai prudenţa te face să te rătăceşti.. De admirat că autorului i s-a acordat de două ori Premiul Goncourt, dat fiind faptul că dumnealui a scris sub varii pseudonime, aflându-se dupa moartea sa că acestea ascundeau un singur om. De cercetat biografia acestuia, după lectura cărţii.

Un el şi o ea se întâlnesc accidental, el coboară din taxi, îi împrăştie ei cumpărăturile pe jos, replicile curg isteţ, repede - parcă un pic prea isteţ şi prea repede pentru a nu semăna cu o scenă de film. Pe parcurs, însă, personajele capătă consistenţă, veridicitate, înţeleg de unde vin acele replici, sunt interesante gândurile neterminate, şi mai interesante ideile care vin după punct. E un spectacol de umbre dupa o cortină care se ridică puţin câte puţin, cititorul este îndemnat să îşi pună imaginaţia la contribuţie. Câteodată, protagoniştii îşi citesc gândurile, probabil prin priviri, gesturi, zâmbete invizibile dincolo de cortină, dar tocmai acest joc poate că face participarea cititorului la acţiune mai intensă.

Primul meu instinct a fost, recunosc, să mă strâmb şi să consider Clar de femeie o dulcegărie tristă. M-am gândit: probabil că ar fi avut alt efect în liceu. Probabil mi-ar fi spus ceva nou. Sau peste alţi ani, când probabil voi fi înţeles mai bine psihologia personajelor. Impresia iniţială de scenă regizată a întâlnirii accidentale dintre Michel şi Lydia, de "asta se întâmplă numai în filme", a fost, totuşi, depăşită prin naturaleţea cu care paginile au curs mai apoi - un firesc al nefirescului. De asta se purtau aşa bizar. Dincolo de piedicile formale, cartea tratează un subiect sfâşietor. Moartea persoanei iubite, supravieţuirea iubirii prin alta. Prin ideea de femeie.

Mi-a fost greu să mă împrietenesc cu personajele - poate de aceea mi-a rămas cartea oarecum străină, în ciuda încărcăturii emoţionale puternice - cum să te apropii de cineva care nu e el, nu e ea, v-aţi întâlnit doar întâmplător când s-a deschis uşa de taxi şi tu ai deschis cartea, şi totul se va sfârşi peste exact 159 de pagini, fără a afla cum erau ei, de fapt? E greu prin replici care fac apel în mare măsură la mental. Și totuşi, cum altfel se poate verbaliza exhaustiv sfâşierea?

Este o carte de recitit - amintirea ei mă impresionează mai mult decat prima lectură. Din pauza dintre cele doua acte ies întrebări care se învârt în jurul propriei cozi. În ce măsură poate afecta moartea cuiva drag fiinţa alăturată? În ce măsură poate un străin să îţi înţeleagă durerea? Dar să o simtă? Cât de mult o poate alina? Cum supravieţuieşte dragostea după ce întruparea ei a dispărut? Cât se contopesc ideea şi întruchiparea care ar trebui să participe la idee? Ce este mai pustiitor pentru speranţă - moartea întruchipării sau a ideii?

Scris de Alexandra Popa

Categorie: | Autor: | Editura:

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. anca giura spune:

    Spre ruşinea mea, deţin cartea într-o ediţie veche, acum depozitată în casa părinţilor mei, dar a rămas necitită. În două zile, ajung la ei şi o caut. De fapt, mereu am considerat că are un titlu superb…Unde mai pui că eu încă nu mi-am descoperit propriul “clar de femeie“, în ciuda experienţelor diverse pe care le-am parcurs. Încă mă simt într-un clarobscur interior care primeşte, e drept, tot mai multă luminozitate. Poate însă că o limpezime perfectă, un “clar“ desăvârşit, m-ar plictisi.:)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro