bookblog.ro

Coborîrea de pe cruce

Scris de • 16 October 2010 • in categoria

Titlu: Coborîrea de pe cruce
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2006
Numar pagini: 464
ISBN: 973-23-1868-6

Probabil că v-ați întîlnit cu remarca: Ești unic, la fel ca toți ceilalți, fie sub formă de încurajare, fie de persiflare. Același paradox se întîmplă și cu unele romane, uneori unicul e construit din elemente comune, temele mari ale literaturii aduse într-o formă nouă sau cu o atitudine diferită. În cazul romanului Coborîrea de pe cruce, este vorba despre teme ca drama creatorului, sacrificiu, istoria unei maturizări și a unei iubiri imposibile. Acestea sunt încadrate într-un decor românesc, pe de-o parte (lumea mănăstirească și rurală, cu specificul ei), și pe de altă parte, mediul artistic internațional (Italia și nu numai). Însă romanul nu este frescă socială, ci mai mult una psihologică, bazată pe sondarea introspectivă a personajului principal, Theo.

El este un pictor de biserici, cu talent și determinare, cu o viziune fermă asupra artei și menirii sale, dar și aflat în mijlocul unei lupte cu Dumnezeu - în sensul în care aceasta devine luptă cu sine: cred sau nu cred? contează dacă eu cred? mi-ar face bine să cred? O indecizie care este drama intelectuală și morală a multora. Am citit și am auzit oameni spunînd: ce bine ar fi să cred în Dumnezeu sau în orice, viața mea ar fi mai plină, mai ușoară, aș avea mai puține griji etc. În aceeași dramă se găsește și personajul romanului, amplificată de faptul că orbește. Luptă nu doar cu neputința de a crede, ci și cu pierderea a ceea ce pare a fi cel mai important lucru pentru un pictor: vederea. Dar este oare așa? Theo reîncepe să picteze folosindu-se de celelalte simțuri, iar drumul inițierii sale l-am urmărit cu emoție și empatie.

Istoria întreagă este reconstituită atît din caietele sale, cît și din povestirile lui Daniel, „copilul călugărilor”, care îi devine cel mai apropiat prieten. De remarcat că notațiile care apar sub formă de jurnal sau carnet sunt ca un ritual în literatura română, evitînd astfel multe nedumeriri cu privire la schimbarea perspectivei narative. Călătorind în Italia, Theo stă față în față cu marile capodopere ale Renașterii, întîlnește diferite personaje, trăind un vis artistic al inițierii. Acesta, pe lîngă propriile reflecții, constituie formarea sa. Cînd hotărăște să picteze o biserică, el se află singur cu creația sa, cînd învins în fața măreției, cînd entuziast, aprins de mîndrie. Dacă există un substrat moral al poveștii sale, poate că acesta este: mîndria este necesară pentru a crea, însă de cele mai multe ori se pedepsește. Orice creator e ca un dumnezeu pentru creația sa, iar sentimentul acesta poate fi cel mai bun motiv pentru a continua, însă în același timp, lipsa modestiei lovește ca un bumerang.

Prin urmare, povestea lui Theo pare a fi istoria cu morală a unei înfrîngeri. Picturile sale, care se îndepărtează de canoanele bisericii fiindcă vor să se apropie de oameni, sunt pe cale de a fi acoperite, chiar dacă sacrificase pentru ele o viață lejeră și o iubire constantă, fidelă. Mai mult decît o înfrîngere, mi se pare retragerea unui idealist. Întîlnirea sa cu lumea se face de pe poziții de război: el pornește cu gîndul de a o schimba, iar lumea socială are oricum efecte de nivelare.

Efectele se văd și pentru Daniel, care îl însoțește pe pictor, ca martor, atît în extazul său creator și amoros, cît și în cădere. Prin intermediul său, autoarea descrie lumea mănăstirilor și călugărilor, realizînd portrete excepționale, nuanțate. Infiltrarea intereselor lumești în cele divine este suprinsă, de asemenea, apoi sentimentele autentice, dragostea paternă și o întîmplare misterioasă conturează un univers viu, dinamic.

Toate firele narative sunt prinse într-un stil continuu-fragmentat, care amintește de Faulkner și Marquez. Eu nu am simțit în tot romanul o continuitate, o imersiune a poveștii în poveste care să ceară un astfel de stil de a scrie, însă probabil că impresiile variază în funcție de cititor. De altfel, pentru mine, stilul este marele minus al unui roman decent, pe care altfel l-am citit cu curiozitate și atenție la rețeaua de simboluri pe care o conține. Poate că fără a fi scris astfel, Coborîrea de pe cruce ar fi fost încă un roman în stilul clasic despre mitul meșterului Manole. L-aș fi preferat așa, însă recomand să-l citiți, fie și pentru a vedea cum mai arată proza românească contemporană. Cel puțin, cea serioasă, cu lecțiile bine făcute la școala clasicilor, fără autobiografii de bloc și tablouri despre viața sordidă din postcomunism.

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Citeste cele 7 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. Un subiect de discutie este acceptarea credintei dincolo de orice dogma sau acceptarea primara a credintei daca am avea posibilitatea sa stim filozofia celorlalte credinte inainte de a alege ceea ce ni se potriveste.

      raspunde

    2. roxy spune:

      pare foarte interesanta cartea..cred ca o s-o citesc:)

      raspunde

    3. cristian.sirb spune:

      Diavolul – acest neîntrecut teolog!

      Felicit onestitatea (mai ales abținerea de la ironia facilă, care pe alții i-ar fi tentat, poate) cu care ai tratat frământările morale (și religioase) ale protagonistului.

      Pictura bisericească – prilej de zbucium sufletesc și sursă de ispită, de păcat al vanității, iată o temă mare și (încă) actuală în același timp (în care eul obscur, scara blocului și blocul au devenit preocupări centrale, cum spuneai)!

      raspunde

    4. Da, e o temă mare şi ofertantă. Are mai multe ramificaţii: iubirea pentru un alt om vs. iubirea pentru pictură, iar mai precis, pentru operă (sfinţii ieşiţi din figurile pe care le ştie toată lumea; la un moment dat spune un părinte ideea că omul vine la biserică şi să vadă sfinţii la locul lor, aşa cum îi ştie, pictura nu trebuie să îi atragă atenţia în sens neliniştitor).

      Relaţia dintre cei doi tineri, Theo şi Daniel, e iarăşi interesantă, dedicarea unuia, în timp ce celălalt e distrat, absorbit de opera lui. Dar nu vreau să vă stric plăcerea lecturii…Oricum, prefer de o mie de ori o carte căreia să-i „reproşez” cuminţenia decît una mizerabilistă sau hipersexualizată fără sens. Mai bine mă opresc aici cu comparaţiile.

      raspunde

    5. anca giura spune:

      Ai făcut remarci extrem de juste despre tabloul prozei noastre contemporane, Mihaela.

      raspunde

    6. cristian.sirb spune:

      Poate că lupta (interioară) a pictorului nu se desfășoară cu Dumnezeu (nu am citit cartea, desprind din recenzie), ci e mai mult o căutare, destul de disperată, a Lui.

      raspunde

    7. Pingback: În timpul nepotrivit « Biblioteca Babel

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro