Autor: Jean Sévillia
Subtitlu: Căutăm cu disperare valori
Rating:
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2009
Traducători: Alina-Daniela Marinescu şi Paul Marinescu
193 pagini
ISBN 978-973-50-2494-9
|
Pret: 25,99 lei |
Într-o lume unde informaţia se reactualizează permanent, omului de rând (adică nouă tuturor) îi revine sarcina dificilă de a încerca să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său. Fenomenul globalist ne-a adus pe toţi mult mai aproape unii de alţii - poate mai mult decât credeam că vrem - şi, brusc, ni se cere să fim egali în gândire şi în atitudini. Alinierea la un soi de scrupulozitate morală a devenit un principiu politic şi social sine qua non al naţiunilor moderne şi civilizate de azi.
Ne-am obişnuit să invidiem iarba din curtea vecinului, chiar dacă n-o vedeam prea bine din cauza gardului. Jean Sévillia, eseist şi jurnalist francez, deschide larg poarta şi ne arată că nu numai că nu e mai verde, dar iarba din curtea galică mai e şi atacată de tot felul de paraziţi. Şi deşi începi cu precauţie, spunându-ţi în barbă că la "ei" nu are cum să fie totul aşa de negru, că e doar plăcerea perversă a unui jurnalist cu ştaif de a zugrăvi doar răul, continui totuşi să citeşti, să ridici din sprâncene sau să te cutremuri. Pentru că deşi este o realitate statistică franceză, instinctiv ştii că este deja o tendinţă răspândită la nivel mondial.
Despre ce este vorba mai exact? Despre o schimbare la nivel moral, în primul rând: drepturile omului, atât de trâmbiţate, nu-i mai permit individului să trăiască în sânul societăţii, ci să o pună pe aceasta ultimă în serviciul lui: "Binele şi răul nu mai există în sine: toate valorile, schimbătoare, sunt supuse liberului-arbitru al individului". Toleranţa este singura direcţie, adoptată atât la nivel politic, cât şi în interiorul familiei. Începând cu nucleul familial, autoritatea a dispărut, adultul cedează în faţa copilului, nu mai ştie cum să-l educe pentru că aude din toate părţile că este interzis să interzici, interdicţia fiind percepută ca un atac la persoană.
Mai departe, şi şcoala se află într-o criză de repere, profesorii trecând printr-o perioadă de confuzie (" Principiul fondator al IUFM: elevul trebuie să fie autorul propriilor sale cunoştinţe. Noi nu trebuie să ne pregătim pentru a transmite cunoştinţe, ci pentru a învăţa pe cineva să înveţe). Iar statisticile, aşa cum le invocă la tot pasul Sévillia sunt dramatice: elevii intră automat în clasa a cincea chiar dacă nu ştiu să citească sau "un adolescent din zece iese din şcoală fără să fi reţinut nimic". Ca şi celelalte domenii, şcoala suferă de o boală a timpului său: "O epocă ce supraestimează drepturile individului în detrimental îndatoririlor sale". Individualizarea este sistematic blamată pentru că nu dă naştere decât unei exagerate afirmări de sine. Cu toate acestea, societatea spune că nu mai este imoral să fii atât de preocupat de propria persoană.
Fumatul, drogurile şi alcoolul sunt parte ale acestei dorinţe crescânde de a-şi face plăcere: vârsta medie a unei ţigări cu canabis este 15 ani în Franţa. Cât despre alcool: "vomă, comă etilică: viitoarea elită economică a Franţei îşi pregăteşte cariera aplecată deasupra toaletei". Depresia, "excesul de inexistenţă" apare astfel dintr-un mare vid de valori, nu mai există îngrădire, numai rătăcire.
Din punct de vedere sexual, ideea predominată este aceea că nimic nu mai scandalizează pe nimeni, exhibiţionismul şi voyeurismul sunt legitime, filmele porno sunt prizate de un copil din doi, chiar de la 11 ani. De asemenea, importanţa muncii a fost şi ea relativizată, nemaifiind o datorie faţă de sine însuşi, pe tineri nu-i mai atrage săptămâna de lucru de 35 de ore, ei vor să câştige bine fără prea mult efort.
Delincvenţa şi violenţa (vezi revoltele din suburbii) sunt explicate din perspectiva unui nihilism, un gap cultural, negrii sau arabii de confesiune musulmană neavând nevoie doar de politici sociale: "I-am putea acorda o slujbă puştiului înarmat cu un cocteil Molotov: dar, mai întâi, şi cineva să-l înveţe să se trezească în mod regulat de dimineaţă".
Jean Sévillia nu aduce soluţii politice ce ar putea fi aplicate pe loc pentru regăsirea unor valori comune tuturor francezilor. El susţine că cea mai bună tactică ar fi reinstaurarea limitelor, redescoperirea tabuurilor, restabilirea autorităţii, adăugând că "fără interdicţii nu există umanitate". Sancţiunea, "ca primă verigă a prevenirii" este o reiterare a ideii că un stat civilizat este un stat bine amendat.
Categorie: Eseuri | Autor: Jean Sévillia | Editura: Humanitas
C.SÎRB spune:
21 October 2009 | 3:01 pm
Noa, musai să o citim şi pe asta! ‘Corectitudinea istorică’ de Sevillia m-a zguduit de-a dreptul! Nu mai eşti acelaşi după ce citeşti asemenea idei tranşante.
Am zâmbit aici: “Din punct de vedere sexual, ideea predominată este aceea că nimic nu mai scandalizează pe nimeni, exhibiţionismul şi voyeurismul sunt legitime, filmele porno sunt prizate de un copil din doi, chiar de la 11 ani.”
Numai ce scriam şi eu acest lucru în recenzia la VIAŢA AMOROASÄ‚.