bookblog.ro

Creaturi proaspete, locaţie nepopulară

Scris de • 19 March 2013 • in categoria

Titlu: Sărmane creaturi
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 300
ISBN: 978-973-46-2083-8
Cumpara cartea

Roman ilustrat de autor despre mitul lui Frankenstein şi cum se poate acesta spune de la capăt, Sărmane creaturi porneşte de la motivul manuscrisului găsit pentru a alătura trei perspective asupra poveştii unei femei scoţiene.

„Când soarele va ajunge la crepuscul, el va fi aici: va veni încet dinspre stradă, va intra pe uşa aceea din zidul de-acolo, de departe, şi va pune o cârpă pe zăvor, ca să nu facă nici un zgomot. Apoi, tiptil-tiptil, veni-va el pe cărare şi pune-va pe furiş scara în stratul acela de varză creaţă – nu e bine ascuns, îl poţi vedea uşor – şi, vai, cât de atent şi de tandru şi cu câtă pricepere o va ridica, cât de încet îi va înclina el capătul spre mine, ca s-o pot prinde şi s-o pun cu mâinile mele pe pervazul ferestrei. Tu n-ai făcut asta niciodată cu mine.”

Alasdair Gray, născut la Glasgow în 1934, a lucrat ca pictor, grafician, profesor, actor; a publicat romane, poeme, piese de teatru, volume de proză scurtă, non-ficţiune. Lanark: O viaţă în patru cărţi (1981; Polirom, 2008), roman la care a lucrat timp de trei decenii, i-a adus faima celui mai bun scriitor scoţian după Sir Walter Scott – din care a nu se deduce vreo asemănare între scrierile celor doi. Masivului şi greu descriptibilului Lanark i-au urmat romane mai puţin intimidante, printre care şi recentul Bătrâni îndrăgostiţi (2007; Polirom, 2010).

Sărmane creaturi este, ca şi Lanark, dintr-un anumit unghi, pretextul unui locuitor al Glasgow-ului de a povesti trecutul oraşului său unor oameni care nu au nicio intenţie de a se informa despre un asemenea loc; sau, altfel spus, e încercarea celui frustrat, epuizat şi totodată îndrăgostit de un oraş anume de a şi-l repovesti cu ajustările propice reîndrăgostirii: „Archie nu era nebun. Ştia că această carte este o minciună iscusită. Când chicotea la vederea ei, în ultimele săptămâni de viaţă, îl amuza de fapt chipul isteţ în care ficţiunea lui învingea adevărul.”

Pe la începutul secolului XX, Bella Baxter, alias Victoria McCandless, locuieşte într-un oraş industrial, călătoreşte, studiază şi devine una dintre primele femei-medic din lume. În plan personal, duce o viaţă neremarcabilă.

Să o luăm altfel. Victoria Blessington, soţia unui general, încearcă să se înece, fiind însărcinată în luna a noua. Medicul şi cercetătorul Godwin Baxter îşi pune în practică planul mai vechi de a crea o fiinţă, prin transplantul creierului fătului în creştetul mamei şi resuscitarea acesteia. Fiinţa cea nouă primeşte numele Bella Baxter, iar gândirea ei se dezvoltă cu o viteză supraomenească, dar şi cu inevitabilele aberaţii comice. După diverse peripeţii care includ o călătorie în jurul lumii şi jobul de curtezană într-un stabiliment parizian, urmează căsătoria cu singurul prieten al lui Baxter, Archie McCandless.

Lui Alasdair Gray însă nu-i face plăcere să lase lucrurile... terminate, aşa că, după ce aşa-zisul manuscris al lui Archie despre ciudatul destin al soţiei sale se încheie într-o notă optimistă, Bella/Victoria reia povestea din propria perspectivă. Dacă în versiunea lui Archie Baxter o iubeşte fără speranţă pe Bella, iar aceasta se îndrăgosteşte la prima vedere de narator, vocea feminină precizează că în realitate l-a iubit toată viaţa pe Baxter, dar nu o deranjează ca Archie să fi trăit cu impresia că i-a trezit pasiunea. Contestând de la un capăt la altul istorisirea lui Archie, Bella totuşi o lasă moştenire unui potenţial urmaş. Iar „Notele critice şi istorice” semnate de autor cu propriul nume contestă aspecte ale celor două versiuni, încheindu-se printr-o scurtcircuitare a pretenţiilor de fragment non-ficţional.

În mod neaşteptat, titlul trimite la cei aflaţi sub observaţia şi îngrijirea protagoniştilor, iar nu la aceştia înşişi. Dar puţine lucruri s-ar putea numi „aşteptate” în romanele lui Gray.

  • Plusuri

    Atmosfera gotică a primei părţi, vocea „realistă” a părţii a doua, cea istorico-militantă a „Notelor critice şi istorice”; din suprapunerea palimpsestică, halucinantă, a versiunilor, cred că majoritatea o vom alege, romantic, pe prima.

  • Minusuri

    Unele pasaje în favoarea socialismului, la care autorul a aderat o lungă perioadă.

  • Recomandari

    Celor ce au citit cu plăcere literatură gotică şi/sau reinterpretările ei postmoderne; celor curioşi cine mai scrie foarte bine în Scoţia pe lângă Irvine Welsh :).

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro