bookblog.ro

Cu cât mai sus te ridici, cu atât mai aspră îți va fi căderea

Scris de • 31 January 2018 • in categoria

Titlu: Romanovii. 1613 - 1918
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 217
Traducere:
Numar pagini: 855
ISBN: 978-606-40-0301-0
Cumpara cartea

Cu toată experiența anterioară în „domeniul” Simon Sebag Montefiore (cele două lucrări citite deja, „Stalin. Curtea țarului roșu” – Polirom, 2014; citită în limba engleză undeva, prin 2009, și „Tânărul Stalin” – Polirom, 2015 – citită în limba română în urmă cu un an, însumează aproape 1000 de pagini), nu m-am simțit complet pregătită pentru imensitatea reprezentată de acest compendiu al istoriei uneia dintre cele mai longevive și mai influente dinastii din istorie. „Romanovii” nu impresionează neapărat doar prin dimensiuni, ci, îndeosebi, prin cantitatea și mai ales prin calitatea informațiilor, prin relațiile cât se poate de complexe și de complicate dintre „personaje” și prin intimitatea copleșitoare a detaliilor oferite de autor, pentru ca noi, cei care citim, să ne putem imagina cât mai clar și în culori cât mai vii atât decorurile, cât și protagoniștii, dar și contextele social-economice, culturale și politice ale fiecărei epoci descrise.

Înainte de a plonja în universul care a fost descris, de către Mail on Sunday, drept „O combinație între <Război și Pace> și - o istorie la superlativ”, aș dori să explic, în câteva cuvinte, cine este Simon Sebag Montefiore. În esență istoric, autor a numeroase cărți de non-ficțiune cu multiple premii internaționale, a scris și ficțiune – trilogia sa moscovită a fost tradusă și la noi. După cum precizam ceva mai devreme, a devenit cunoscut pentru biografiile lui Stalin, de care se declara, într-un interviu pentru The Telegraph, „obsedat”. „Ador atmosfera flamboiantă, melodrama și teatrul sângeros al istoriei Rusiei”, declara el, pentru aceeași publicație, recunoscând că Lily și Sasha, cei doi copii ai lui, auziseră de Stalin cu mult înainte să audă de Thomas Locomotiva (puteți citi articolul aici).

În 2016, editura TREI a publicat traducerea unei alte opere colosale ținând de aceeași istorie: „Ecaterina cea Mare & Potemkin”. Acum, se zvonește că Angelina Jolie ar fi achiziționat drepturile pentru a realiza un film bazat pe această carte, numărând și ea în jur de 700-800 de pagini, în funcție de ediție. De altfel, la un nivel mult mai redus al detaliului, relația dintre cei doi este descrisă, cât se poate de „colorat” și de direct, și în „Romanovii”.

Despre „Romanovii”, până și Oprah Winfrey a scris că ar depăși ca intensitate dramele de familie ale clanului Kardashian – iar această afirmație este întărită de stilul în care a fost redactat acest compendiu de istorie. Departe de a fi o relatare anostă, caracteristică deseori scrierilor istorice, pagini întregi ale cărții par a fi desprinse din scenariul unei telenovele sau al unui film de acțiune... cu o latură horror destul de pronunțată.

Înainte de a discuta structura lucrării, aș dori să mă opresc puțin asupra acestei laturi. Puține sunt cărțile care mai reușesc să mă „atingă”, după atâtea filme „de speriat” și atâtea epopei Fantasy marcate de sânge, tortură și scene greu de digerat. Cu toate acestea, multe dintre practicile obișnuite la curtea țarilor ruși – în special cele mai timpurii – au ajuns să mă dezguste puternic; nimic nu s-a comparat cu descrierea amănunțită a felului în care au fost asasinați ultimii Romanovi: țarul Nicolae al II-lea, soția sa, Aleksandra, și cei cinci copii ai lui, împreună cu servitorii și chiar cu animalele de casă. Scenele acestea mi-au șters complet din minte viziuni romanțate, cu tușe Disney (vezi Anastasia, filmul animat), bazate pe presupunerile dovedite neîntemeiate că ultima prințesă ar fi rămas, totuși, în viață. Arhivele și martorii spun că nu, iar episodul rămâne unul dintre cele mai tulburătoare dintre paginile cărții.

Romanovii au devenit însăși definiția nu numai a dinastiei și a grandorii, cât și a despotismului, o parabolă a nesăbuinței și aroganței absolute.

Structurată sub forma unei piese de teatru în trei acte și 17 scene, „Romanovii” se deschide cu Actul I: Ascensiunea, continuă cu Actul al II-lea: Apogeul și se încheie cu Actul al III-lea: Declinul. Este prefațată de o introducere a autorului și de precizări privind mulțumirile și sursele folosite. Montefiore afirmă, în stilul caracteristic, că „... ridicarea și prăbușirea dinastiei Romanov rămâne pe cât de fascinantă, pe atât de relevantă, umană și, totodată, strategică, un hronic în paginile căruia întâlnim tați și fii, megalomani, monștri și sfinți.”

În cele ce urmează, relatările depășesc, ca intensitate și densitate, orice oră sau curs de istorie, orice capitol de manual, și, punând la încercare imaginația cititorului, majoritatea scenelor de film. Fără a insista asupra fiecărui țar și fiecărei țarine (cu mențiunea că, de-a lungul timpului, aceștia au mai purtat și alte titluri, printre care și cel de împărat/împărăteasă) în parte, concluziile mele au fost atât șocante, cât și amuzate; practic, desfășurarea acțiunii și abordarea subiectelor îți permite să te situezi fie la o extremă, fie la cealaltă – singurul scenariu imposibil fiind să rămâi indiferent.

Printre altele, am aflat că, dacă ești țar, devii too cool for school dacă sfidezi „parada de mirese” (un aranjament politic care făcea să defileze cele mai promițătoare candidate la „postul” de țarină sub ochii țarului, fiecare dintre ele fiind susținută de un grup de persoane influente, cu agendă și interese proprii), și te căsătorești din dragoste, chiar dacă ești anemic și suferi de scorbut. De asemenea, în ciuda pasiunilor care mai de care mai ciudate ale țarilor, nici țarinele/împărătesele nu s-au lăsat mai prejos, favorizând distracții precum aruncarea în aer a piticilor-bufoni, participarea la conspirații sau torturarea șerbilor.

Dincolo de picanterii și intrigi de curte, această cronică pe înțelesul tuturor prezintă și întorsăturile politice și diplomatice care au încoronat și izgonit autocrați, au înnobilat și mazilit demnitari și dregători, și au hotărât soarta nu doar a unui popor, nu doar o dată. Din fericire, pentru cititorii mai zăpăciți, există arbori genealogici, fotografii care oferă chipuri descrierilor și nenumărate note de subsol (care, de multe ori, nu doar clarifică, ci mai oferă tot pe atâta material de gândire ca paragraful de care sunt legate). Riscul de a încurca oamenii importanți între ei scade, însă doar moderat, în parte ca urmare a alegerilor limitate de nume din rândul monarhilor ruși, și în parte fiindcă există un număr restrâns de familii care își pasează puterea de la una la alta.

Cu ce am rămas, pe deasupra, după o lectură care s-a întins timp de 2-3 săptămâni? Cu faptul că, uneori, pornești războaie în numele credinței doar pe baza numărului de degete cu care îți faci cruce; că, multă vreme, singura deosebire între harem și terem a fost de ordin vestimentar; și că, rareori, în familiile nobile se înfiripau și sentimente precum admirația și respectul – un exemplu bun în acest sens este relația dintre Aleksandru I și sora sa, Ecaterina, alintată „Catiche”, care spunea: „A fi sora ta e cea mai bună carte de vizită”.

 

Iar dacă sunteți curioși, da, nu doar că recomand cu toată căldura această lectură (deși, recunosc, nu este una „de weekend”, ci, mai degrabă „de vacanța mare”), ci aștept cu sufletul la gură și următoarele cărți pe care le-ar putea avea în plan reputatul autor și istoric. Despre acestea, sperăm să aflăm mai multe în momentul vizitei sale mult-așteptate la București.

  • Plusuri

    Scriitură meșteșugită, narațiune plăcută, cu haz, întorsături de situație și frază care transformă lectura într-o plăcere; evitarea explicațiilor și detaliilor prea exacte – preferință pentru notele de subsol sau finale când este vorba despre citate, precizări, documente-sursă; înclinația spre morbid și cancan face din istorie un foileton.
    Nu pot să nu menționez și munca fantastică depusă de traducătoare – fiindcă avem aceeași meserie, recunosc și mă înclin în fața documentării asidue și priceperii sale; de asemenea, un gând de apreciere se îndreaptă și spre coperta cu o cromatică deosebită, care, cu siguranță, va fi pe placul colecționarilor!

  • Minusuri

    Eventual, faptul că, după aproape 1000 de pagini, tot am avut impresia că s-a sfârșit prea repede, și că aș mai fi citit.

  • Recomandari

    Pasionaților de istorie, în primul rând, dar și celor care sunt interesați de Rusia țaristă; persoanelor cu răbdare și interes pentru detalii, care caută amănuntele deosebite din poveste, fără a încerca să identifice eroi (în viziunea lui Montefiore, nimic nu este alb sau negru, iar etica și deciziile autocraților îmbracă mereu nuanțe de gri).

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Mariana spune:

    O recenzie incitantă, care m-a făcut curioasă. Pe Montefiore l-am descoperit recent și am citit doar One night in winter dar cu siguranță voi continua. Și Ierusalim îmi face cu ochiul de ceva vreme… și uite așa se lungește lista!

    raspunde

    • Iulia Dromereschi spune:

      Spre deosebire de cartea menționată de dvs., „Romanovii” este istorie pură. Doar că Montefiore are un dar al narării atât de bine însușit, încât face până și înșiruirile de date să fie interesante :)

      raspunde

  2. Rodica Gavril spune:

    O recenzie bine structurată, un ansamblu de informații utile și incitante, care își deschide, rând cu rând, porțile ascunse, prin explicații ca niște chei magice, spre un univers misterios, gata să fie cucerit. Capeți curaj să explorezi, iar lectura te ajută să înțelegi mai ușor o întreagă epocă, o lume fascinantă, pe care istoria încă o mai ține secretă.
    Devenită, in ultimii ani, pasionată de romanul istoric (bine scris), descopăr, in recenzie, noi și bine susținute motive de a căuta autorul și cărțile sale, pe care Iulia m-a convins că merită să le citesc!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro