Titlu: Cu fiecare zi mai aproape
Autor: Irvin D. Yalom, Ginny Elkin
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Smaranda Nistor
Numar pagini: 376
ISBN: 978-973-707-268-9

Cu Irvin D. Yalom m-am întâlnit prima dată în calitatea sa de romancier, citindu-i volumele Plânsul lui Nietzsche şi Minciuni pe canapea. Departe de a fi simple lucrări de proză, dincolo de intrigi, volumele pun în discuţie relaţia medic-pacient şi calitatea acesteia. Ceea ce constituie deosebirea dintre cărţile pe care le-am menţionat mai devreme şi Cu fiecare zi mai aproape este faptul că primele conţin poveşti care aparţin ficţiunii, în timp ce a doua conţine o poveste reală.

După cum se observă şi din (sub)titlu, cartea îşi propune să prezinte o terapie din perspectiva ambilor participanţi: medicul şi pacientul.

Pseudonimul Ginny Elkin ascunde o tânără scriitoare ce se confruntă nu numai cu un blocaj în a crea, dar şi cu anumite probleme psihice. Din nefericire, în ciuda încercării mai multor tipuri de terapie, nu a fost găsită o soluţie şi a fost diagnosticată ca fiind "schizoidă".

Acesta este stadiul în care o întâlneşte doctorul Yalom. După 18 luni de terapie de grup, care s-a dovedit a fi fără roade, cei doi încep o terapie individuală dar cu condiţia ca Ginny să scrie un rezumat după fiecare şedinţă (lucru pe care îl va face şi doctorul), urmând ca la fiecare şase luni să le citească şi discute pe marginea lor.

Aflăm de acest experiment în acelaşi timp literar şi psihoterapeutic tot dintr-o dublă perspectivă: de la soţii Yalom (soţia sa a fost editorul manuscrisului ) şi de la Ginny. Cuvântului înainte îi urmează 6 capitole, 5 dintre care împărţite pe anotimpuri iar ultimul dând numele volumului, în care sunt prezentate alternativ rezumatele şedinţelor de-a lungul a doi ani, cu scurte întreruperi. În încheiere se află tot un dublu deznodământ din partea autorilor.

"S-ar putea de fapt oferi ca definiţie a bolii mentale ideea că suntem bolnavi psihic în măsura în care ne lăsăm conduşi de forţe inconştiente." Aşadar, ce se întâmplă în spatele uşilor închise în timpul şedinţelor de terapie?

Interesant de observat la descrierile celor doi este tocmai diferenţa de stil între modurile de a-şi prezenta perspectiva. Rezumatele lui Ginny iau pe alocuri forme de experimente literare ("Satira lui Ginny - Neadaptata") părând a fi cel mult scrisori adresate unui prieten. Talentul ei artistic este vizibil, stilul fiind unul aproape ludic, dar abundând de analogii şi comparaţii revelatoare, după cum chiar ea observă: "Am încercat să găsesc confort psihic prin a săpa adânc, croindu-mi o galerie înapoi spre cuib, înconjurându-mă cu calm. Zău, cred că sunt probabil şi acum îngropată în vizuina din pământ, ca în peştera lui Platon din moment ce scriu şi gândesc numai în analogii. Toate parcă sunt altceva."

Contrastând, observaţiile lui Yalom sunt redactate aparent obiectiv, ca o descriere profesională. Deşi tonul predominant este acesta, din pagini mai răzbate şi un "menuet de transfer şi contratransfer", justificabil prin condiţia doctorului. În anul 1970, Yalom se afla în poziţia de profesor de psihiatrie la Stanford University, însă era abia la începutul carierei sale în materie de scris. Astfel, nu este surprinzător faptul că îl vedem pe doctor în postura sa "umană", de persoană care are fantezii chiar în privinţa apariţiei cărţii de faţă.

Cuvântul de încheiere care îi aparţine este relevant citirii întregii cărţi, punând-o într-o altă lumină. Aici, el descrie din nou evoluţia lui Ginny, de această dată numind şi metodele pe care le-a folosit şi principiile cu ajutorul cărora şi-a condus terapia, ceea ce pentru cineva interesat de domeniu se poate dovedi util.

Metoda pe care o foloseşte este poate una atipică, dar care oferă rezultate. Spre deosebire de alţi psihoterapeuţi, Yalom nu îşi concentrează interpretările pe axa trecutului, ci pe rezolvarea problemelor curente: "Săpăturile arheologice, căutarea sursei de la care provine ceva, cauza primordială - întrebări interesante, despre probleme care intrigă, dar nicidecum sinonime cu procesul terapeutic. Dar nici irelevante, totuşi." Se axează pe relaţia medic - pacient pentru a deschide mai uşor poarta spre ceea ce numeşte voinţa de a vrea, cea care facilitează şi declanşează schimbarea din viaţa pacientului. Şi nu numai. Nu doar pacientul este cel care îşi rezolvă din probleme, ci şi doctorul care spune că "terapia a fost pentru mine. Am devenit Ginny şi m-am tratat singur."

Pe de altă parte, prezentarea terapiei în acest fel oferă o experienţă interesantă cititorului. Ca persoană care doreşte să practice în domeniu, mi-a satisfăcut întrucâtva curiozitatea în ceea ce priveşte modul în care se desfăşoară astfel de şedinţe. Pe de altă parte, fluctuaţiile de dispoziţie ori momentele de derută descrise pot fi familiare multora, lucru ce îndeamnă la autoreflecţie.

Aş putea rezuma ce se întâmplă în Cu fiecare zi mai aproape prin următorul pasaj:

"Arta psihoterapiei are pentru mine o dublă semnificaţie : artă în sensul că executarea terapiei presupune utilizarea facultăţilor intuitive, pe care nu le poţi deriva din principii ştiinţifice, şi artă în sensul dat de Keats, anume că-şi instituie propria analiză obiectivă care transcende adevărul. Adevărul este minunăţia pe care Ginny şi cu mine am trăit-o împreună."

La sfârşitul cărţii, este greu de oferit o concluzie. Povestea nu are un sfârşit, având în vedere că ceea ce descrie este viaţa, iar ea se modifică în afara maculaturii. Psihoterapia este şi ea greu de definit; a lua parte la ea pe această cale este o experienţă care îndeamnă la întrebări pe măsură ce oferă unele răspunsuri.

Ca şi cititor, volumul te pune în ambele posturi, astfel că la final sfârşeşti prin a avea o nouă perspectivă. Pentru cineva care nu a avut o experienţă directă care să implice terapia, este o ocazie bună de a o cunoaşte, altfel decât din cărţile de specialitate. Folosindu-se de principiul "Nu există boală, există numai bolnavi", Yalom pare să demonstreze faptul că nu putem vorbi de psihoterapie ci de psihoterapii, iar a descoperi universul interior al fiecăruia nu este numai o aventură, ci şi o artă.