Titlu: Pasărea Domnului
Autor: Mary Doria Russel
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Bogdan Perdivară
Numar pagini: 616
ISBN: 9789737077080

Totul, în istoria Societății lui Isus, dădea măsura iscusinței și eficienței sale în acțiune, explorare și cercetare. În timpul epocii pe care europenilor le plăcea să o numeasca Era Descoperirilor, preoții iezuiți nu se aflaseră niciodată la mai puțin de un an sau doi în urma celor care stabilieau contactele inițiale cu populații până atunci necunoscute; iezuiții erau cu adevarat în avangarda exploratorilor.

Rețeta e simplă și rezultatul tragic asigurat: se ia o societate care acționează după propriile principii, se stabilește o misiune nu atât secretă cât mai degrabă privată și se pleacă într-o expediție spre necunoscut cu un echipaj excepțional, dar amator. La prima vedere avem de-a face cu o poveste despre primul contact cu o altă civilizație, dar esența acesteia este mai degrabă cărarea credinței pe care o străbate Emilio Sandoz. Acesta este singurul supraviețuitor al unei expediții nefaste, o victimă a incapacității de comunicare interculturală, un om care a plecat visător și plin de speranță întorcându-se într-o stare deplorabilă. Este înfiorător să privești acest personaj în timp ce autoarea îi frânge destinul ca pe o pasăre a Domnului. Nimic din cariera timpurie a părintelui Emilio nu părea să aibă vreun sens. Abia ajungând la finalul poveștii sale realizezi că mintea colectivă a Societății lui Isus lucrase cu răbdare și migală într-o direcție pe care majoritatea oamenilor de rând n-o putuseră prezice sau percepe.

Folosindu-se de o rețeta ce pare inspirată de Hitchcock pentru a crea suspans, Mary Doria Russel scapă din capcana unor lamentații morale plictisitoare, tratându-și subiectul într-o manieră complexă, pasionantă și plină de vitalitate. Avem parte cu această ocazie de o călătorie printr-o sumedenie de dileme extrem de vechi și încă nerezolvate, legate de credință, Dumnezeu, umanitate, suferință, pierderi, atrocități. Autoarea nu se rezumă la examinarea lor atentă ci se înhamă cu curaj în misiunea de a le rezolva. Iar diferența majoră față de alte romane asemănătoare este faptul că abordează religia dintr-o perspectivă extrem de tolerantă, în afara oricăror tipologii.

Există în viața fiecărui om momente speciale în care i se relevă ceva care-i schimbă în totalitate viața. Eforturile lui vor fi investite în încercarea de a pune în cuvinte acele trăiri cu speranța că astfel va reuși a păstra ceva. Căutând un nume pentru a-l da acelui adevăr pe care îl simte cu toți porii în urma unei astfel de experiențe, omul îi va spune Dumnezeu. În timp ce poezia fără început și sfârșit care surprinde această nouă înțelegere se va numi rugăciune. Problema cu ateismul va fi aceea că nu ai pe cine să disprețuiești și să învinuiești în afară te tine însuți, dar dacă alegi să crezi în Dumnezeu, automat îl poți acuza pe el de toate răutățile lumii, te poți consola cu ura față de divinitate. Așadar, tu ce alegi?

Indiferent de tipul sau gradul credinței tale, n-ai cum să citești Pasărea Domnului fără să fii măcar un pic pus la încercare. Mary Doria Russel știe exact unde sunt punctele slabe, fazele în care istoria religiei scârțâie și le livrează direct șocând și determinând cititorul să-și pună noi întrebări. Cel mai bun exemplu e cel din vechea poveste evreiască ce spune că la început Dumnezeu era totul și era pretutindeni. Un Dumnezeu care pentru a crea nu a fost capabil să găsească altă soluție decât aceea de a se retrage pe el însuși dintr-o parte a universului, spre a face loc și existenței a altceva în afara lui. Astfel s-a retras în sine și în locul rămas liber s-a înfiripat creația. Ce am putea noi înțelege de aici, că acolo unde există Dumnezeu nu e loc și pentru oameni și viceversa, suntem chiar atât de singuri și neajutorați? Și oare merită venerat un astfel de zeu care nu face decât să nutrească păreri de rău pentru copiii săi, fără să miște vreun deget pentru a-i ajuta?

După cum se poate foarte ușor observa, SF-urile tipice se învârt în jurul unei întrebări de tipul „cum ar fi dacă...?”. Dar acesta este departe de a fi un science-fiction obișnuit, având un pronunțat caracter de lucrare antropologică ce vizează atât oamenii cât și ființele extraterestre, așadar întrebarea care planează la fiecare pagină întoarsă este mai degrabă „de ce?”, mai ales că pe măsură ce cunoștințele tale sporesc, nu ai parte de mai multă claritate, întrucât și numărul întrebărilor va crește simțitor. Poate unii vor găsi totuși consolare în ceea ce spunea Eschil: În somnul nostru, durerea ce nu uită se abate picătură cu picătură spre inimă, până ce, din deznădejde, fără s-o vrem, înțelepciunea vine prin glorioasa bunăvoință a Zeului.

• Plusuri

  Dialogul inteligent și plin de spirit, personajele de care te poți atașa cu ușurință, fascinanta juxtapunere a religie cu tema exploratorului

• Recomandari

  Fiind un SF atipic, îl recomand chiar și celor care nu sunt fanii acestui gen
  Este foarte probabil să fie pe placul celor care apreciază și Cantică pentru Leibowitz