bookblog.ro

Cum să combateţi recesiunea

Scris de • 8 January 2009 • in categoria

0Autor: Nicholas Bate
Rating: Cum să combateţi recesiunea
Editura: Meteor Press

http://meteorpress.ro/

Ce înseamnă, de fapt, recesiune?

Deşi mai toată lumea vorbeşte acum despre criza economică, puţini înţeleg că "recesiunea" şi "criza" sunt lucruri un pic diferite. Ca să facem puţină lumină, se consideră că suntem într-o perioadă de recesiune atunci când activitatea economică a unei ţări încetineşte pentru o perioadă de cel puţin 6 luni. Iar o astfel de perioadă de recesiune durează din momentul în care activitatea economică a unei ţări începe să scadă, până în momentul în care activitatea economică începe din nou să crească. Pe înţelesul tuturor, această activitate economică se referă la totalitatea produselor şi serviciilor vândute şi cumpărate într-o ţară. În manuale, durata medie a unei astfel de recesiuni este de 1 an. Criza (depression, în limba engleză), este o recesiune mai gravă. Adică durează mai mult şi afectează mai serios economia.

Pierdem sau câştigăm?

Acum, în ciuda scepticilor, România a intrat într-o perioadă de recesiune. Este clar. La prima vedere, efectele acestei recesiuni sunt mai evidente la companiile mari, la corporaţii. Şi este ceva natural. Companiile-mamă sunt în afara României, mare parte dintre ele în Statele Unite. Iar în Statele Unite s-a cam trecut în perioada de criză economică, deci este mult mai grav. Ceea ce înseamnă că şi bugetele marilor companii de la noi sunt influenţate. Pe scurt, ne îndreptăm şi noi, cu paşi repezi, către criza economică.

În acest context apare cartea "Cum să combateţi recesiunea", într-un moment cum nu se putea mai bun. Dacă nu sunteţi economişti, s-ar putea să va intereseze mai puţin cum şi din ce cauză a apărut această criză. Însă în mod cert vă va interesa ce trebuie să faceţi pentru ca firma voastră să reziste şi, de ce nu? să prospere în această perioadă care abia începe. În perioadele de recesiune economică, mare parte din oameni şi companii pierd bani. Spun "mare parte" fiindcă, în mod evident, acei bani se duc undeva, deci există şi unii care câştigă. Deşi cartea lui Nicholas Bate pare să îşi propună doar să ne înveţe cum să rămânem pe linia de plutire, cred că există câteva capitole care ne-ar putea ajuta chiar să câştigăm bani în timp ce toţi ceilalţi pierd.

"Ce acţiune trebuie să întreprindeţi?"

Împărţind cartea în 17 capitole, autorul îşi defineşte o misiune foarte grea: aceea de a trece prin tot ce înseamnă un business, de la oameni, management şi marketing, până la creativitate, investiţii şi... relaxare. Bineînţeles, din fiecare dintre acestea alegând să vorbească doar despre aspectele pe care el le consideră importante într-o perioadă de recesiune economică. Şi îi reuşeşte destul de bine.

Da, există şi sfaturi care nu sunt specifice unei perioade de recesiune. Nu trebuie să ştii că treci printr-o criza pentru a pune preţ pe oameni. Nu e nevoie să îţi dai seamă că nu mai ai lichidităţi pentru a impulsiona echipa de vânzări. Însă în carte găsiţi şi foarte multe sfaturi practice, utile, perfect aplicabile într-o astfel de perioadă.

De reţinut ar mai fi şi faptul că fiecare capitol se termină cu o întrebare: "Ce acţiune trebuie să întreprindeţi?" şi cu un loc în care fiecare îşi poate scrie propria concluzie. În general, acest format de "handbook" îmi displace. În plus, nu mă entuziasmează ideea de a scrie pe cărţi. Există, totuşi, un motiv pentru care în cazul de faţă iniţiativa autorului este de apreciat: te ajută să nu uiţi. Te face să conştientizezi permanent faptul că citeşti acea carte pentru a schimba ceva. Nu e literatură, nu este o carte motivaţională. E genul de carte care îşi propune să te ajute, să te determine să faci ceva acum.

Scrisă de Andrei Rosca

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. kingquizz spune:

    Cartea pare interesanta dar rezolvarea crizei economice din prezent sau recesiunii economice este destul de complex de rezolvat. Statul se va implica activ in economia de piata si atunci se va vedea daca o solutie apare. Daca nu – atunci este foarte grav.

    raspunde

  2. gia spune:

    vreau sa aflu cine are de castigat in aceasta perioada si sa ma aflu printre ei :)

    in momente ca astea iti dai seama cat de interdependente sunt economiile companiilor/ statelor, intelegi mai usor sistemele, cand te lovesti de nefunctionalitatea lor.

    neaparat vreau sa citesc cartea asta care nu e nici motivationala, nici literara, ci care isi propune sa te ajute :) multumesc

    raspunde

  3. gxg spune:

    Ati schimbat ceva in feed-ul RSS? de la acest articol toate diacriticele au fost inlocuite de semne de intrebare, atat in titlu, cat si in corpul articolului.
    E foarte neplacut…

    raspunde

  4. St Murgeanu spune:

    corect Gia,

    oricat de devastatoare ar fi aceasta recesiune (sau criza) cu siguranta ca va exista si un procent (probabil infim), cativa oameni care vor iesi invingatori si, probabil, mai bogati, din aceasta stare

    iar EU, vreau sa fiu in acel procent infim

    succes :)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro