bookblog.ro

Ia dezastrul de unde nu-i

Scris de • 4 April 2011 • in categoria

Titlu: Curs special de fizica dezastrelor
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2010
Traducere:
Numar pagini: 688
ISBN: 978-973-675-973-4

O fată cu capul pe umeri şi cu nume de culoare trăieşte anii care, în mod normal, sunt destinaţi descoperirii de sine, aflând vrute şi (mai mult) nevrute despre lumea largă.

„Mă încadram mai mult în categoria Jane Eyre înainte de Rochester, căreia i-ar fi dat un pseudonim cum ar fi Nu Ştiu Despre Ce Vorbeşti sau Ah, Da, Ea.”

Cum am ajuns să citesc o carte despre adolescenţi de aproape 700 de pagini într-o zi şi un pic, pe când ar fi trebuit să fiu în febra unor cu totul alte activităţi? Păi, a fost cu totul şi cu totul vina lui Jonathan Safran Foer. Dacă numele ăsta nu vă spune nimic, căutaţi Totul este iluminat, cartea şi filmul; citiţi, priviţi. Apoi reveniţi la articolul de faţă şi o să pricepeţi despre ce vorbesc (ei, nici chiar aşa, citiţi aici şi lăsaţi ce-i mai bun pentru la urmă).

Căci, conform descrierii de pe coperta a patra, avem de-a face cu „romanul de debut cel mai inteligent şi mai erudit după Totul este iluminat”. Chestia asta nu pot spune că m-a convins, pentru că mă îndoiam că un roman de asemenea dimensiuni poate fi compus exclusiv din fraze geniale. Dar m-a făcut insuportabil de curioasă.

Blue, orfană de mamă, se mută cam de trei ori pe an dintr-un stat american în altul, datorită excentricităţilor tatălui său. Erudit profesor de ştiinţe politice, acesta dispreţuieşte stabilirea într-un loc oarecare, considerând că numai prin călătorie se poate câştiga o veritabilă cultură generală, fără de care vieţii umane nu i se poate oferi niciun sens. Până în ultimul an de liceu, Blue nu vede nimic deplasat în faptul că tatăl ei îi este şi singurul prieten, şi un părinte cu mână de fier, care îi organizează minuţios programul de studiu şi îi formează încet-încet convingerea că respectarea regulilor sale este garanţia unui destin măreţ.

Însă, ajunsă în orăşelul Stockton şi pregătindu-se pentru admiterea la Universitatea Harvard, Blue îşi găseşte pentru prima dată un grup de prieteni. Ca de obicei, descoperă din primele zile că aceştia (şi tot restul şcolii) îi sunt inferiori intelectual, dar începe să o chinuie bănuiala că rezultatele la examene nu sunt totul în viaţă. Cei cinci adolescenţi (Jade – experta în modă, Leulah – aeriana, Charles – fermecătorul, Nigel – ochelaristul pipernicit, Milton – durul) se întâlnesc în secret în casa profesoarei de film, Hannah Schneider. Pe lângă asemănarea fizică, probabil intenţionată, cu Audrey Hepburn, aceasta rămâne pentru grupul lor o enigmă. Înconjurată de câini şi pisici, nu prea deşteaptă, tare aiurită, dar o maestră în arta culinară, Hannah evită comunicarea cu restul profesorilor şi nu oferă niciun fel de informaţie despre sine. Pe lângă asta, ea este cea care i-a selectat pe cei şase beneficiari ai cinelor sale extravagante, impunându-le subtil să devină amici.

O mică problemă a cărţii este faptul că protagonista, Blue (care, apropo, îşi urăşte numele), o ţine tot într-un citat. Pe mine de obicei nu mă deranjează chestia asta, sunt fan al intertextualităţii, numai că aici este vorba de o trecere semi-gratuită prin întreg canonul occidental. Ce-i drept, în felul acesta niciun cititor nu poate fi surprins în momentul când se anunţă triumfal admiterea la Harvard; pe deasupra, sigur veţi descoperi măcar o carte pe care aţi ratat-o în mod nepermis (cu rezerva: dacă nu vă asemănaţi îngrijorător tatălui eroinei). Iar lipsa aproape totală a interferenţelor culturii de masă a fost o surpriză bine-venită - vezi miile de romane similare, presărate cu versuri de cântece pop rock interschimbabile.

În orice caz, Curs special de fizica dezastrelor e unul dintre romanele pe care nu le vei lăsa uşor din mână (asta trecând peste faptul că probabil nu-l vei putea ţine doar într-o mână). Răsturnările de situaţie sunt suficiente pentru adaptarea într-o miniserie. Dacă se întâmplă să te recunoşti în sintagma „şoarece de bibliotecă”, personajul central ţi se va părea deosebit de carismatic. Dacă nu, va începe să te irite abia undeva pe la mijlocul poveştii. Cât despre comparaţia cu Jonathan Safran Foer, da, merge până la un punct; dar, per total, aş spune că este vorba despre versiunea lui light: un aperitiv delicios.

  • Plusuri

    Este o îmbinare inedită de comic, mici informaţii culturale şi thriller. Personajele sunt bine individualizate şi firul narativ se leagă ingenios. La sfârşit există o secţiune intitulată „Examen final”, unde se oferă diverse posibile interpretări ale cărţii.

  • Minusuri

    Numărul puţin exagerat de citate şi parafraze, dar asta din punct de vedere strict estetic; ca mod de trezire a curiozităţii pentru literatura universală şi filosofie, funcţionează.

  • Recomandari

    celor în căutarea unui roman cu şi pentru adolescenţi cu mult peste medie; celor cărora le-au plăcut Totul este iluminat şi, în copilărie, ironia lui Mary Poppins.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro