Cuvântul
Scris de Gabriel Adrian Mirea • 2 iunie 2008 • in categoria Religie/Spiritualitate
1Autor: Irving Wallace
Rating: 
Editura: Leda
Pace şi bine!
Există cărţi care iniţial au întruchipat o obsesie umană colocvială. Să zicem vrăjitoria. Sau secretul religios - şi de aici s-au născut Harry Potter şi Codul lui Da Vinci, scrieri cu un succes financiar rapid, deoarece ambele presupun un mister palpitant estompat sub faldurile unor pretenţii realiste. Sunt folosite în cărţi de felul acesta tehnici moderne naratologice precum psihologia abisală, detectivistica, monologul şi continua mutare a personajelor printr-un labirint de oameni şi lucruri care dau credibilitate misterelor vizate.
Ideea este că, printre alte consecinţe asupra publiculu,i este şi aceea că astfel de cărţi se dovedesc generatoare de alte zeci de cărţi similare. Dacă mergi prin librăriile româneşti actuale vei zări tot felul de manuale de vrăjitorie, de Witch-uri şi paranormali ori serii de "reale dezvăluiri" asupra naturii religiei creştine.
Bun, hai să zicem că există un numeros public ateu. Totuşi, iată un fapt paradoxal, nu găsesc pe acele rafturi decât cărţi care atacă doctrina creştină, nu şi pe cea a altor religii. Dacă vrei să găseşti argumente pentru a fi consecvent să zicem într-o atitudine atee, ar trebui să ţi se furnizeze şi semnale despre erorile din budism, mahomedanism, hinduism etc. Aceste semnale sunt însă ca şi inexistente şi, de aceea, azi pare un comportament perfect normal ca un individ să se declare ateu când vine vorba de creştinism, dar un simpatizant încă nedeclarat al budismului.
Ateismul ultimelor generaţii se dovedeşte o reacţie la atmosfera ternă şi habotnică generată de anumite cercuri religioase. Dacă nu mai există miracole - fiindcă, nu-i aşa! cum apare o minune, cum se găsesc o mulţime de cercetători s-o şi explice "ştiinţific" -tinerii, doritori de spectaculos, fug spre excese. Spre zonele unde totuşi s-ar putea găsi o urmă magică, cumva admisă de ştiinţă. Drogurile care dau iluzia individului că s-ar afla dincolo de realitate, libertinajul care aduce pentru o zi regine porno şi homosexuali de mascaradă, fumatul care dă impresia unor vedete înconjurate de valuri de fum scenice - şi exemplele pot continua. Cine nu a fost atins de ele? Cine nu a văzut elementele magice în religiile orientale şi în schimb nu a fost sufocat ideologic de aşa-zisele atitudini inchizitoriale ale creştinităţii?
Atmosfera best-sellerului lui Irving Wallace, Cuvântul, îl înscrie pe aceeaşi traiectorie cu cea realizată de Codul lui Da Vinci al lui Dan Brown. Este tipul romanului construit pe "Ce-ar fi dacă". La Umberto Eco - în Numele trandafirului - era de pildă ce-ar fi dacă s-ar găsi o a doua parte a Poeticii lui Aristotel? La Dan Brown în cartea sus-menţionată ce-ar fi dacă Iisus Hristos ar fi fost căsătorit? La J.K. Rowlins ce-ar fi dacă ar exista alături de noi un ţinut fabulos populat cu vrăjitori cumsecade şi care merg la universităţi de abracadabra?
Într-un fel, nevoia lui "ce-ar fi dacă" este firească. Suntem conştienţi de numeroasele posibilităţi pe care putem în fantezie să le întrupăm, dar din care nu vom putea alege decât una care să ajungă în realitate. Ca la jocul de loto. Deşi toate numerele au o şansă egală, doar unul iese câştigător. Toate celelalte posibilităţi au ratat existenţa, fiinţarea. Ar fi putut fi, dar...
La Irving Wallace acest "ce-ar fi dacă" este întruchipat de găsirea unei pseudo Evanghelii, cea de-a cincea, a unui Sf. Iacob cel Drept care ar conţine răspunsurile necesare la toate tainele din Biblie, explicaţiile lipsă, dovezile necesare lui Toma necredinciosul, cel cu milioane de trupuri de azi. O Evanghelie care ajunge însă pe mâna unor editori veroşi şi care au grijă ca puritatea mesajului şi implicit a câştigurilor lor să nu fie întinată în vreun fel, apelând - nu-i aşa! - la mijloacele detestate pe vremuri la Inchizitori - tortură, şantaj, crimă.
Să reamintesc şi de episodul cu Marele Inchizitor din Fraţii Karamazov al lui Dostoievski. Sumbra figură a Inchiziţiei ajunge să-l condamne iar la moarte pe Iisus Hristos, la o a doua venire a sa, fiindcă mesajul său era prea simplu pentru interesele lumeşti sofisticate ale ierarhiei ecleziaste. Aşa şi în cartea lui Wallace, acest "Cuvânt" de fapt neagă principalii stâlpi de susţinere ai creştinismului. De altfel, doctrinar această nouă Evanghelie spicuită din carte nu este decât o colecţie de erezii din primele secole actualizate în secolul 21. Iată câteva dintre ele:
- Refuzul acceptării învierii din morţi a lui Iisus Hristos. Consecinţa imediată - anularea naturii sale divine.
- Refuzul acceptării neprihănirii Fecioarei Maria. Consecinţa - Hristos ar fi putut avea o mulţime de fraţi fizici.
- Minimalizarea importanţei prezenţei lui Iisus Hristos - este definit ca un oarecare dintre numeroşii profeţii care umblau atunci prin Palestina - de parcă ar fi apărut ulterior nu unul, ci o sută de creştinisme.
- Afirmaţia că Iisus Hristos ar fi supravieţuit fizic episodului răstignirii şi că ar mai fi propovăduit încă un număr de ani ajungând inclusiv la Roma - asta sună de-a dreptul a fază SF. Sf. Pavel nu s-ar fi convertit în drumul spre Damasc urmare unei revelaţii, ci datorită unei şuete cu un străin care l-ar fi convins că este Iisus Hristos.
Uneori în pasajele despre Evanghelia 5 se aiurează de-a binelea. Ni se spune pe la ce şcoli a umblat Domnul, cu cine s-a însurat şi pe cine a părăsit, pe unde Iisus ar fi stat să cerşească la Roma, cât era de urât - contrar, nu-i aşa! tuturor reprezentărilor sale. Sau sunt răstălmăcite minuni precum cea cu Lazăr care nu s-ar fi sculat din morţi, ci dintr-un fel de comă. Mai mult, Wallace la pagina 247 din prezenta ediţie afirmă despre această "nouă" Evanghelie că Iacob nu fusese fizic martor la minunile dumnezeieşti ale lui Iisus Hristos, consemnând în schimb vindecări miraculoase, explicabile totuşi ştiinţific astăzi.
Simt nevoia să marchez acum în câteva rânduri subiectul cărţii, altfel un thriller bine regizat, cu mult suspans. Un anume Steven Randall, o figură prestigioasă în publicitate şi un fel de Don Juan american (prin patul său se vor perinda în acest roman un număr indefinit de femei) este contactat de membrii unei Societăţi Biblice Internaţionale pentru a-i ajuta să promoveze imaginea unui Nou Testament cu cinci Evanghelii în loc de patru, ultima fiind descoperită de un arheolog italian şi tradusă de un consiliu de experţi din zona protestantă în limba aramaică, varianta vorbită a ebraicii. După numeroase obstacole generate de nevoia de securitate a comisiei internaţionale, Steven Randall ajunge să citească noua Evanghelie şi să simtă că revine la o stare de credinţă pe care o pierduse undeva în adolescenţă. Dar, în dorinţa de a cunoaşte întregul proiect pentru a face o mai bună promovare, dă peste nişte indici care îi induc bănuială că toată această descoperire ar fi un fals. Numeroase pagini din text sunt dedicate revelaţiilor noii Evanghelii, dar spre sfârşitul romanului aflăm că acestea au fost doar rodul unei răzbunări.
Ce-a găsit protagonistul Randall, las asta în seama altor cititori. Soluţia aleasă care încerca să îndrepte lucrurile arată că de fapt nu există speranţă şi că oamenii mai degrabă se mulţumesc cu o minciună care să-i îndrepte spre credinţă decât să caute adevărul.
Eu am simţit în paginile de la mijlocul cărţii - care s-au dovedit cele mai greu de străbătut - că asistam la nişte atacuri urâte la adresa creştinismului. O Evanghelie cu episodul Învierii în care Iisus supravieţuieşte este un paradox. Înseamnă că este negată credinţa oamenilor în reînviere, deci în viaţa de dincolo. Înseamnă că raiul şi iadul sunt o iluzie, că totul se întâmplă pe acest pământ, că nu a avut loc nicio minune, ci doar o potrivire mai ciudată de atomi. Că de fapt creştinismul este "opiul popoarelor", de aceea vivat ateiştii (şi extremiştii lor - comuniştii) şi mai ales să fie îngăduite religiile minoritare. Şi mă gândeam că într-o ţară creştină despre Iisus Hristos poţi zice orice, uneori lucruri nespus de rele fără a fi pedepsit. În Orient, pentru o blasfemie care la noi pare inocentă, sunt spânzuraţi oameni. Asta şochează la creştinism şi a adus de altfel atâţi martiri - îngăduinţa. Şi marele său miracol, iubirea, a enervat întotdeauna pe toţi cei obişnuiţi să urască fără distincţie. Cum să-ţi iubeşti duşmanul? Este total antiştiinţific. Este inuman.
Cum aş recomada acest roman! Ei bine, e un roman uşor de citit, cu numeroase portrete doar schiţate, cu nişte teorii uşurele despre cum ar putea fi modernizată figura lui Iisus Hristos sau cum s-ar putea găsi o soluţie pentru ca biserica creştină să fie din nou una, indivizibilă, cu nelipsiţii spioni, cu milionari rapaci şi oameni de ştiinţă exaltaţi. Poate cartea asta m-a supărat pe mine personal fiindcă i-am bănuit efectul asupra celor nefamiliarizaţi cu doctrina creştină. Încep să aibă tot felul de scrupule legate de traducerea vreunui cuvânt, de cât de exacţi putem fi în hermeneutica textului biblic, ajung chiar să se se transforme cu încetul în noi farisei sociali, dar nu rezonează în ei mesajul creştin esenţial - Dumnezeu, adică iubire.
Părerea mea!
Scrisă de Gabriel Adrian Mirea
Categorie: Religie/Spiritualitate | Autor: Irving Wallace | Editura: LedaCiteste cele 13 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Mihaela Butnaru spune:
Eu nu cred că thrillerul religios poate influenţa atît de mult gîndirea şi simţirea religioasă, cum nici nu cred că serialele de pe National Geographic o pot face. Cred că e o doar altă formă de entertainment (ceea ce, e drept, nu agreez) şi nu văd de ce ar avea nevoie ortodoxismul de apărări şi luări de poziţie raţionale, cînd raţiunea îşi dă duhul de la înălţime în faţa credinţei.
Crezi în normele ortodoxe? Atunci nu te vor convinge sute de cărţi sau argumente.
Nu crezi? Atunci cartea e doar o altă ficţiune.
O fi mai complicat de atît (?)Plus, fiecare are ‘subiecte sfinte’, a căror luare în rîs sau minimalizare îi produce disconfort, mînie, neputinţă, revoltă. Religia e probabil cel mai evident.
-
Ovidiu Miron spune:
Religia poate schimba cu adevarat viata unui om. In bine, dar din nefericire si in rau. Fanatismul este ilustrarea pioasa a zicalei romanesti:”ce-i prea mult strica”.
Exista speranta. E adevarat ca uneori e directionata spre o pista falsa. Atunci devine iluzie. Dar, asta nu inseamna ca fericirea nu e pentru noi :) .
-
Silviu Man spune:
jen, nemultumirea ta isi contine in ea insasi raspunsul. tu scrii : “eu una m-am saturat de atatea recenzii si comentarii pro-crestinism/ortodoxie”. Raspunsul tot tu il dai: “romania e 90 si ceva% ortodoxa si cartile trateaza un subiect care ii intereseaza pe romani”. Ce sa fac in situatia asta? sa ma apuc sa scriu “contra” ortodoxiei, ca sa nu “jignesc” ateii sau pe cei de alte religii? Nu ma intelege gresit, nu arunc anateme asupra ateilor sau celor de alte religii – am prieteni atei sau deisti, sunt mai umani decat multi care se pretind “crestini”. Unul din autorii cei mai formidabili pe care i-am citit a fost J.F. Revel – filosof politic francez cat se poate de ateu. Tine cont si de o vorba formidabila a lui Steinhardt, care numai “fundamentalisto-extremisto-etc” nu este : “sa tot avem parte de atei precum Albert Camus”.
Cat despre observatia lui Gabriel, este cat se poate de intemeiata. Impotriva celorlalte religii se scrie infinit mai putin (atunci cand nu se combate religia in mod global, la gramada). Plus ca mi-e greu sa inteleg de ce cartea de mai sus nu ar fi un “atac” doar pentru ca ar fi “fictiune”… Daca vreau sa “demolez” ceva, fie o idee, fie o opinie, fie o dogma sau o institutie, am la indemna numeroase posibilitati. Pot face un eseu, pot scrie un articol sau chiar un poem-manifest. Pot chiar sa scriu o carte de “fictiune”. Scopul este acelasi, doar mijloacele sunt diferite.
-
Lidia spune:
Sunt de acord cu tine, Ovidiu M…se zice ca trebuie sa mergi pe mijlocul cararii…orice abatere la dreapta sau la stanga duce la extremism religios….
-
cristian sirb spune:
Eu găsesc că atacurile la adresa Creştinismului sunt infinit mai numeroase decât cele la adresa altor religii, confesiuni, de exemplu, să ne gândim cât de menajat este Islamul.
Nu cred că problema stă în multitudinea de apariţii, recenzii şi comentarii (pe bookblog) pro-ortodoxie sau pro-credinţă religioasă. Să apară câte or pofti! Deranjant e că apar autori din Ä‚ŞTIA care au pretenţia că pot aduce DEZVÄ‚LUIRI senzaţionale în subiectul Creştinism. Ä‚ştia care tratează problema Credinţei în termeni de roman de spionaj, conspiraţionişti, cu urmaşi presupuşi ai Mariei Magdalena urmărindu-se în Mercedes pe străzile Parisului. Zicea cineva aici pe bună dreptate, pe BB, că scriitori de-alde Dan Brown “jignesc inteligenţa” unor largi categorii de cititori. Bine scria Mihaela că asemenea documentare “incendiare” şi cărţi sugerate a fi “la marginea Adevărului” (Codul lui Da Vinci) nu sunt de natură a zdruncina caractere şi conştiinţe bine clădite. Îi zdruncină doar pe cei slabi de înger (mulţi şi ei, nu neg), pe cititorii de Libertatea sau pe cei care cred că, uitându-se frecvent la Discovery, se şi cultivă…
În schimba, DA, religia, Credinţa pot schimba viaţa unui om. Dar nu citind lucrări de teologie. Lucrarea asta se face Altfel.
NU suntem 90% ortodocşi! Nu induceţi în eroare oamenii. Şi dacă am fi, suntem doar în virtutea unei inerţii specifice. Aşa ne declarăm noi în sondaje, de spaima lui Dumnezeu şi a Judecăţii de Apoi.
Ficţiunea, în direcţia lui Man, poate fi considerată drept atac. Dar să nu ajungem să ardem cărţile de ficţiune “incorecte politic” doar pentru acest motiv! Constatăm asta, discutăm şi cam atât. Mi-e mai sfântă libertatea de expresie (ce mult i-am admirat pe jurnaliştii caricaturişti din Danemarca! pentru republicarea caricaturilor cu Mahomed). Singura “cenzură” care se impune este cea a bunul simţ. Nimic legalizat, din partea mea.
Cărţile de acest gen, şi “documentarele” (mult mai periculoase a penetra minţi slabe, că dau şi imagini, hihi) sunt doar nişte teribilisme care încă vând. Capete în gură date tradiţiei creştine de pe bătrânul continent. Avortul ostentativ, dacă se poate efectuat în piaţa publică, căsătoriile homosexuale, pedofilia, astea sunt “poruncile” noii religii.
-
scriitor-in-devenire spune:
@ CRISTIAN SARB
La Discovery, la care ma uit si eu cu nadejdea,iluzorie – abia acum am aflat de la tine, ca ma cultiv, s-a difuzat in repetate randuri un documentar care INFIRMA teoria lui Dan Brown -pe baza unei documentari facute urmarind chiar firul epic al romanului Codul… . Consider Discovery unul din canalele cat se poate de echidistante politically speaking. Acuma, na,poate ai dreptate, niciodata nu putem fi indeajuns de circumspecti…Probabil ca traim intr-o continua conspiratie a celorlalti impotriva noastra! Brrrr!
@SILVIU MAN
nu te inteleg gresit, dar nu imi imaginez cum ai putea arunca anatema asupra unor atei. Te rog sa imi ierti crestineste interventia, dar anatema inseamna “izgonirea din biserica” cum sa izgonesti din biserica un ateu care e deja in afara ei?! Anatema nu inseamna trimiterea la diavol, cum cred multi ci DOAR izgonirea din biserica. De obicei se arunca asupra celor ce spun ca sunt ortodocsi, catolici, protestanti dar nu accepta o anume doctrina sustinuta de un sinod.@GABRIEL MIREA
Atacuri la adresa crestinismului?! Pai cei care isi cultiva crestinismul si religiozitatea lecturand asemenea carti nici nu cred ca aspira sa devina crestini sau sa isi adanceasca credinta… exista o categorisire pentru ei: caldicei. eu le-as spune chiar mai putin decat caldicei. Pe mine cartile astea ma amuza pana la a le ignora.daca ar fi sa fiu de acord cu ceva din ce a zis Cristian Sarb as completa ce a zis el asa: Lucrarea se face altfel. Crestinismul nu se cultiva prin lectura, ci prin punerea umarului sub crucea celui de langa tine si ducerea ei impreuna.
-
cristian sirb spune:
Păi nu contest eu că tu consideri Discovery o sursa de infinită cunoaştere, doar tocmai de aia te-ai şi sesizat aşa, ca ars, mai sus. Nu pică bine, ha?, să ţi se amintească faptul că te uiţi, actually, cu maximă credulitate la un post de televiziune şi că nu poate asta să echivaleze consultarea unei biblioteci sau revelaţia religioasă.
În plus, nu l-ai completat deloc nici pe dl. Mirea, nici pe mine nu m-ai completat. Nu că noi am fi fost exhaustivi. Ci ai spus aceleaşi lucruri, cu simţitor alte cuvinte, dar numai simţitor. Şi-s Sîrb! Măcar mă semnez cu numele real, nu cu “nick”.
Noa, dar nu mă pun eu cu un ins altfel deosebit în devenire, care preferă Discovery channel cărţilor.
“Anatema” utilizată de Silviu nu ai avut destulă răbdare să vezi că era folosită cu sens un pic extins. Se poate puţină relaxare? Nu este Silviu omul care să nu cunoască sensurile cuvintelor.
Făptuirile cu caracter religios nu au nevoie de nici un “mers pe fir epic”. Nu au nevoie de investigaţii. De demontări, dezminţiri sau argumentări. Vorba aia, din topor, astea se simt şi se asimilează cu “alte organe”.
Oricum, în grup, mulţumim pentru corecturi, completări şi recomandările din programul tv din aceasta seara.
-
scriitor-in-devenire spune:
@ Cristian Sirb
Cristian, ma numesc Simona Vlad, ca blogger.
Nu imi pune cuvinte in gura, te rog.
Nu consider Discovery o sursa infinita de cunoastere… dar nici una de dispretuit. Nu iau mura in gura tot ce se spune la televizor, nici macar daca vine de pe Discovery. Totusi remarcam ca e o televiziune care se ocupa de promovarea culturii pe canale specializate… istorie, stiinta… nu ii putem da chiar asa cu tifla, lucreaza niste specialisti acolo… pai, la ce sa mai mai uit la TV, daca nici Discovery nu e tembeliziune serioasa?!Si nu am zis ca prefer Discovery cartilor. Fiecare mijloc de informare isi are rostul lui. Tocmai iti atrageam atentie ca Discovery sustinea exact ce ziceai tu…
si prin ceea ce am scris nu cred ca i-am aratat lipsa de respect d-lui Mirea. Mi-am exprimat o opinie legata de cartea respectiva. Da-mi voie sa il prefer pe Steinhardt lui Wallace daca vreau sa citesc despre crestinism.
scuza-ma si ca ti-am scris numele cu a in loc de i. Eu nu folosesc diacritice pe computerul meu. Dar ar fi trebuit sa fiu mai atenta si sa scriu macar Sirb. Te rog sa ma ierti.
Este pentru prima oara cand cineva imi face observatie ca semnez cu nickul. Daca nu trebuie asa, o sa ma corectez de acum incolo. O sa mai intreb si pe altii. Eu credeam ca in blogosfera fiecare isi ia cate o porecla. Asa in semn de salut haios si recunoastere. Nu ca trebuie sa iti dai si CNP-ul. Si Simona Vlad tot un nick e. CNP-ul nu il dau. Stii cum semneaza Vlad Petreanu? Someone. Numai oamenii celebri au voie? sau Florin Dumitrescu? – Textier. Scuze, daca pe blogul asta sunt alte reguli, o sa le respect.
Sper ca macar Silviu sa nu fie asa de suparacios, daca stie cu atat mai bine… nu imi sta in fire sa fac observatii de genul vezi-ca-ai-gresit…. ba chiar sunt anti… dar aia e o confuzie pe care am vazut-o la multe case mari… si incercam sa dau o mana de ajutor prieteneste…
Te rog sa nu fi suparat pe mine, Cristian. E pacat sa ne contrazicem aiurea. Daca vrei sa ne lamurim diferentele de opinii ai adresa mea de mail pe blogul meu. Ca aici e vorba de cartea de mai sus. Iti stau la dispozitie cu drag. Sunt un om ferm dar (aproape) intotdeauna pasnic. si imi place Bookblog. Si ce fac oamenii de aici. Doar ca uneori sunt de acord cu ce zic, alteori am pareri diferite.
-
Silviu Man spune:
@ scriitor in devenire : ai dreptate, insa eu incercasem o acceptiune mai larga, in sensul de “a blama”, nicidecum “trimiterea la diavol”. poate nepotrivita in context, asa ca – tot crestineste – imi fac “mea culpa”:)
@ cristian sirb : categoric, cartile de acest gen nu trebuie arse in piata publica (vezi ce tolerant am sunt? :) ). Insa nu vad cum libertatea de expresie ar putea fi sfanta atunci cand o pui sa traga rafale in Mahomed. Din coltul meu, celebrele caricaturi au fost un act imbecil, pentru ca nu amendeaza un comportament (cel terorist) ci iau in bascalie o credinta. O Europa bleaga care crede ca nu sunt decat doua alternative : hipertoleranta sau bascalia grosolana.
Sunt insa de acord ca replica nu trebuie sa vina pe calea legii. Un hohot de ras general, spontan – de la editor pana la ultima baba care a auzit si ea despre ce e vorba – ar amenda mai bine decat un pachet de legi acest gen de nesimtiri cu pretentii literare.
As vrea sa fiu de acord pana la capat cu Mihaela si cu tine in privinta celor “slabi de inger”, dar nu pot. E clar pentru oricine ca nu prea merge sa bati metanii in biserica si, dupa liturghie, sa-ti petreci o dupa-amiaza lecturand nazbatii danbrowniene. Pentru orice om copt cat de cat, e o cestiune de bun-simt. Insa mie imi pare rau de batalioanele de pusti derutati, hraniti de mici cu documentare destepte si cu astfel de volumase colorate, pentru ca ii indeparteaza de Biserica inainte ca ei sa afle ce e acolo. Si, din pacate, cand ti-e mai rau, nu ultimele descoperiri despre viata intima a lui Iisus te readuc pe linia de plutire si te orienteaza…
-
gabriel spune:
legat de discutiile referitoare la pozitii pro/contra religia crestina, si avind in vedere ca traim intr-un spatiu dominat de spiritualitatea crestina, cred (si am mai subliniat acest lucru) ca este nevoie si de un spirit critic, nu numai laudativ, asupra manifestarilor (cum sint si cele culturale) ce se fac (re)simtite in societatea noastra vis-a-vis de aceasta spiritualitate. a da la unison din cap si a imprumuta cu totii limbajul duhovnicesc, nu poate fi o stare de emulatie intelectuala si de deschidere spre intelegeri profunde ale spiritualitatii. si voi da in acest sens exemplul lui Richard Bach, care, folosindu-se de simbolistica nivelului profan de intelegere a spiritualitatii (vezi “Aventurile unui Mesia capricios”), reuseste sa puna niste pertinente accente punctuale, pe spiritul de turma care preia necritic tot ceea ce i s-a spus ca ar reprezenta Adevarul. iata de ce, dialogul pe marginea subiectelor, chiar si dogmatice (sau poate tocmai pt. ca sint dogmatice), carora mintea omeneasca le poate da suficient de multe intelesuri pt. a nu mai putea fi socotite axiome, nu poate fi in opinia mea decit binevenit. cu rezultanta de a se putea consemna diversitatea irefutabila de opinii si de credinte, diversitate ce contrazice insasi existenta dogmelor, si releva extrem de elocvent libertatea de exprimare atit pro, cit si contra, asupra temelor de spiritualitate crestina.
Jen spune:
1 iunie 2008 | 9:52 am
“Totuşi, iată un fapt paradoxal, nu găsesc pe acele rafturi decât cărţi care atacă doctrina creştină, nu şi pe cea a altor religii.”
nu e deloc paradoxal – romania e 90 si ceva% ortodoxa si cartile trateaza un subiect care ii intereseaza pe romani. islamul nu ma afecteaza cu nimic, deci cartile pe tema asta nu m-ar interesa atat de mult. in plus, sunt convinsa ca multe dintre ‘atacurile’ astea sunt false – de exemplu cartea de mai sus e fictiune, nu un atac.
iar asa-zisele legaturi dintre ateism si droguri sau comunism… hai sa fim seriosi. de unde si pana unde? a -> b nu e echivalent cu b -> a. “comunismul sustinea ateismul” nu e echivalent cu “daca esti ateu, sustii comunismul”.
eu una m-am saturat de atatea recenzii si comentarii pro-crestinism/ortodoxie.