bookblog.ro

„Dacă am învățat ceva de la viață, a fost puterea de a-mi folosi vocea”

Scris de • 27 February 2019 • in categoria

Titlu: Povestea mea
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Traducere:
Numar pagini: 624
ISBN: 9786063330087
Cumpara cartea

Să fie clar de la început: detest etichetele și clasificările. Sunt foarte utile când vine vorba despre fișe de securitate care însoțesc substanțele periculoase transportate din locul X în locul Y, sau dacă ești o persoană atât de organizată, încât dorești să-ți cataloghezi propria bibliotecă. Înainte să vă întrebați, am încercat numeroase variante de organizare, iar biblioteca este la fel de dezorganizată ca înainte – un lucru absolut necesar pe o listă individualistă și meschină ar fi ca toate cărțile să aibă același format.

Fiindcă detest etichetele și clasificările, nu mă pot caracteriza drept feministă și nici decide dacă sunt sau nu cu adevărat interesată de politică. Tocmai de aceea, autobiografia lui Michelle Obama s-a dovedit o lectură perfectă la început de an. Dacă ai dubii despre cum vor arăta următoarele luni din viața ta, dacă ai un proiect în minte și nu crezi în el, sau – de ce nu? – dacă ți se pare că viața ta personală se clatină, „Povestea mea” (în original, Becoming, un titlu dificil de tradus, însă, cumva, mai cu sens) te poate ajuta să îți limpezești mintea și să mergi mai departe.

Povestea mea” nu este o carte motivațională și, pe alocuri, nici nu aduce a autobiografie. Într-unul dintre multele sale interviuri cu Oprah, fosta Primă Doamnă a SUA (nume de cod: FLOTUS – iată ce lucruri utile am învățat citind cartea!) afirma: „Cuvintele contează; felul în care le spunem vor modela următoarele generații”. Afirmația ei se regăsește în cele 600+ pagini ale cărții și se reflectă în fiecare dintre ele. Michelle scrie într-un amestec de didactică și realism presărat ici și colo cu un dram de ironie sau un vârf de romantism, cât să amintească cititorului că își povestește viața. Dar, dacă ar exista o bibliografie recomandată pentru orele de istorie din liceu, aș așeza „Povestea mea” în capul listei.

De ce istorie? veți întreba. Doar este o carte autobiografică și știm cu toții că multe autobiografii exploatează latura sentimentală a persoanei, lăsând mai degrabă la o parte rațiunea și ariditatea domeniului în care este activă aceasta. Nimic mai fals în ceea ce privește „Povestea mea”! Chiar dacă urmărește fidel evoluția femeii Michelle Obama, de la copilăria în partea sudică a orașului Chicago la universitate și la succesiunea de slujbe pe care le-a avut, echilibrul dintre amprenta personală și revelațiile profesionale este puternic susținut. Fragmentele de istorie din carte nu descriu doar asiduitatea primelor campanii pro-Barack și a eforturilor de neimaginat din spatele ascensiunii sale, care părea atât de facilă când o priveai la televizor. Folosind cuvinte care „modelează generații”, Michelle ne arată cum a decăzut cartierul în care locuia în adolescență, atingând astfel o problematică încă vie, cea a segregării rasiale; ne povestește despre strădaniile de a se dovedi capabilă într-o lume care aparținea în primul rând bărbaților, și în al doilea rând bărbaților albi – cea a avocaturii corporatiste.

Cea mai intimă parte a „Poveștii mele” este, cum era și de așteptat, cea de mijloc; partea în care ne prezintă din interior cuplul de aur al politicii moderne, un power couple „de manual”. În condițiile în care copiii de pretutindeni au crescut dorindu-și să fie Michelle și Barack Obama, ex-FLOTUS ne arată și aspectele nu-atât-de-simple: și căsnicia lor a fost încercată, și ei au făcut terapie de cuplu, și ei s-au confruntat cu dificultăți de concepere a copiilor și au apelat la fertilizare IV. Michelle alege să „dea din casă” într-un chip atât de firesc, încât simți că ai ieși cu ea la o cafea. Iar eu, cu toate că i-am înțeles motivația și motivele pentru care s-a îndrăgostit și a continuat să iubească, recunosc că mi-ar fi greu, dacă nu imposibil, să fiu prezentă și mereu gata să susțin într-o relație în care există un dezechilibru atât de clar.

Acest dezechilibru, marcat de absențele prelungite și de obligațiile cruciale ale fostului președinte și senator, pare să se restabilească spre finalul cărții. Tonul lui Michelle pare ușurat, iar în momentul despărțirii de Casa Albă și de tot ce a însemnat timpul petrecut acolo pentru ea și familia ei, îmbrățișează un viitor mai simplu cu toată inima. Singura îngrijorare pe care o manifestă, și încă suficient de explicit pentru a-și ilustra clar convingerile politice, este legată de actualul președinte, Donald Trump, și de felul în care va funcționa țara ei cu el la pupitrul de comandă.

Într-un interviu acordat tot lui Oprah, după lansarea cărții în SUA, Michelle Obama declara că îi place propria persoană și îi place povestea ei. Că poate acela este răspunsul la întrebarea, cum reușește să interacționeze atât de ușor cu atâția oameni și să îi inspire, arătând și purtându-se atât de firesc. „Povestea mea” dă aceeași impresie generală: cu o atitudine deloc superioară, o femeie îți spune cum a crescut, cât de greu i-a fost să își vadă tatăl căzând tot mai mult pradă bolii, câte ezitări a avut în a-și începe viața alături de un bărbat pe care știa că-l va împărți cu înclinația lui spre realizarea unor idealuri, și cât s-a luptat pentru a-și păstra echilibrul în familie, deși această familie era departe de a fi una obișnuită – pentru public, cel puțin.

  • Plusuri

    Fotografiile, mare parte preluate din arhiva personală a fostei Prime Doamne, sunt absolut delicioase. Micile picanterii de culise dau viață și culoare Casei Albe, iar portretul lui Barack Obama, văzut prin ochii femeii care îl iubește, este unic.

  • Minusuri

    Nu mă pot gândi ca la un minus decât la faptul că (încă) nu există o continuare. Sau un film. Sau o mini-serie. Auzisem zvonuri despre o adaptare Netflix – voi știți ceva?

  • Recomandari

    A se introduce pe lista de lecturi pentru materia „Istorie contemporană” (deși unii ar argumenta că este un oximoron). În rest, se poate oferi cadou sau împrumuta dacă doriți să încurajați pe cineva, să le arătați că orice șut în dos poate fi un pas înainte, sau doar să le înseninați ziua cu niște cuvinte potrivite pentru orice împrejurare.

Categorie: | Autor: | Editura:

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Rodica Gavril spune:

    O recenzie “de suflet”, pe care Iulia a scris-o cu suflet. Ea deschide, pentru “Povestea mea” o altă carte, în interiorul nostru – cea pe care o va scrie fiecare cititor, in felul său unic, și pe care o va citi el însuși, o dată cu lectura poveștii. Care nu e doar o poveste, ci o cronică a unei perioade în care am trait și trăim, o istorie a vieții unui om și a devenirii sale, pe care fiecare o percepe prin prisma propriilor trăiri și probleme de confruntat și depășit.
    I-am urmat sfatul, am cumpărat cartea și o voi face cadou mamei mele (dar nu înainte de a o citi și eu)!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Ultimul canibal

Copyright ©2011 Bookblog.ro