0Autor: Jon McGregor
Rating:
Editura: Leda

Linişte! Acţiune...

Ne aflăm într-o lume cu totul... obişnuită. Oamenii se trezesc, îşi beau ceaiul, copii fug la joacă, mamele se apucă de trebăluit prin casă şi bărbaţii se uită la televizor. Bătrânii îşi continuă tabieturile şi tinerii încă dorm încolăciţi unii în braţele altora după o noapte de pomină. Acesta este portretul unei dimineţi engleze. Acesta este cadrul de desfăşurare al romanului lui Jon McGregor, Dacă nimeni nu vorbeşte despre lucruri deosebite.

Iar dacă până acum am fost obişnuiţi cu întâmplări inedite, cu vieţi trăite la maxim şi cu evenimente neprevăzute... ei bine, nu o să găsiţi astfel de evenimente în cadrul romanului acesta. Poate doar întâmplări ale unor oameni normali, cu vieţile lor normale... viaţă reală, aşa cum este ea. Ceea ce m-a impresionat la McGregor a fost faptul că viaţa descrisă de acesta este frustă, însă nu agresează cititorul. Conţine şi dramă, conţine şi fericire; şi tinereţe şi bătrâneţe. Însă nimic nu ofensează cititorul. Este viaţa cu toate ingredientele ei, fără însă a stârni reacţii adverse.

Dacă nimeni nu vorbeşte despre lucruri deosebite se desfăşoară în faţa cititorului pe două planuri: trecut şi prezent. Dacă trecutul înseamnă experienţele individuale ale locatarilor unei străzi dintr-o vară târzie, prezentul este narat de către una dintre tinerele care au locuit în urmă cu un an în acel trecut.

Experienţele individuale ale fiecărui personaj sunt importante pentru Jon McGregor şi asta pentru că acesta reuşeşte să le creeze portretul atât fizic, cât şi psihic şi comportamental al fiecăruia. Autorul reuşeşte să creeze un unghi de 360 de grade pentru fiecare dintre locatarii străzii respective, prezentându-ne nouă, cititorilor, gândurile, durerile, iubirile şi dorinţele fiecăruia dintre ei.

Ceea ce m-a impresionat la scriitura lui McGregor a fost fluiditatea acesteia. Prima pagină pe care am citit-o mi-a lăsat o puternică impresie de proză lirică. Şi mai apoi, la final, mi-am dat seama: Jon McGregor a scris proză lirică, este lirica vieţii trăite de fiecare personaj. Pentru că fiecare întâmplare, oricât de mică, are însemnătatea sa în viaţa fiecăruia, chiar dacă noi nu ne dăm seama de aceasta. Este aşa cum unul dintre personajele lui McGregor afirmă: "... şi dacă nimeni nu vorbeşte despre lucruri deosebite cum pot fi ele deosebite?"

Liniştea, sau mai bine zis larma zilei de vară descrise în Dacă nimeni nu vorbeşte despre lucruri deosebite este întreruptă pentru un moment de un eveniment neaşteptat pe care abia la final îl aflăm. Dar rolul meu aici nu este acela de a vă dezvălui secretele romanului.

Cu privire la prezentul romanului, tânăra, care cu un an în urmă era doar blonda tunsă scurt cu ochelari pătraţi, povesteşte evenimente din viaţa ei: cum rămâne gravidă şi ce se poate întâmpla din punct de vedere sentimental şi psihic cu viaţa acesteia în urma acestei întâmplări. Ceea ce m-a intrigat la acest personaj este felul acesteia de a accepta lucrurile care i se întâmplă, nu că a rămâne gravidă ar fi un lucru rău. Însă inerţia acesteia în a lua o decizie îşi are într-o oarecare măsură în întâmplarea nefericită din anul precedent. Sau cel puţin aceasta lasă se se întrevadă autorul.

Dacă nimeni nu vorbeşte despre lucruri deosebite este romanul vieţii reale. Este viaţa fără perdea, sunt evenimente obişnuite pe care fiecare dintre noi, cel puţin într-un moment al vieţii, le facem. Romanul lui McGregor a fost ca o gură de aer proaspăt pentru mine şi asta pentru că uşurinţa cu care se citeşte este extraordinară. Şi nu aş vrea să se înţeleagă din aceasta că romanul nu are substanţă! Ba dimpotrivă, densitatea întîmplărilor şi complexitatea construcţiei nu lasă loc de discuţii. Jon McGregor este un artist care a reuşit să creeze un cadru din banal, să realizeze o lume fascinantă din lucruri... obişnuite.

Iar Dacă nimeni nu vorbeşte despre lucruri deosebite este cartea pe care v-o recomand azi cu căldură, pentru că nimic nu este mai important pe această lume decât noi, decât viaţa noastră cu întâmplările mici care o compun.

Scrisă de Cristina Teodorescu