bookblog.ro

Dalida, destin de femeie

Scris de • 29 March 2018 • in categoria

Rating:

Se poate întâmpla, chiar dacă mai rar, ca între două persoane să se nască o lume. Lumea aceasta devine apoi patria lor, singura patrie pe care cei doi mai sunt dispuşi să o recunoască. Un mic microcosmos în care ei se pot oricând refugia atunci când lumea din jurul lor se prăbuşeşte - Martin Heidegger

Cultura franceză a fost, din toate timpurile, predispusă unor suplicii de moralitate și de conformism mutual. Orice sclipire siderală de talent a fost, în fază inițială, condamnată la reticența maselor și doar după aceea acceptată și transfigurată la nivel de posteritate. Este și tristul caz al renumitei cântărețe Dalida, femeia al cărei destin a început și s-a sfârșit tragic.

Despre ea a fost primul film din lungul ciclu cinematografic organizat de Ambasada Franței la Chișinău cu ocazia inițierii Festivalului de Film Francofon în perioada 19 – 25 martie anul curent. De ce a fost ales anume filmul Dalida? Nu știu, dar dacă mă întrebați este o alegere mai mult decât potrivită pentru a incita interesul cinefililor basarabeni, deoarece pelicula Dalida produsă de către Liza Azuelos în 2017 este un omagiu de o valoare cu totul specială pentru figura unei femei emblematice.

Dalida, una dintre vocile de aur ale Franței anilor '60-'80, a văzut lumina zilei în Cairo, în îndepărtatul an 1933. Născută în întuneric, deoarece avea o problemă cu vederea, aceasta a crescut într-o permanentă fobie, într-o frică acută de singurătate, care și-a făcut simțită prezența chiar și la maturitate. Din fragedă copilărie, Dalida pe numele său adevărat Iolanda Cristina Gigliotti a fost marcată de absența tatălui care a fost închis într-un lagăr de concentrare și care se reîntoarce de acolo cu totul schimbat. La suferințele sale s-a adăugat și neputința în fața răutății copiilor din pensionul unde își făcea studiile. Filmul lui Liza Azuelos acoperă întreaga sa viață, conținând nu doar cele mai tragice momente ale destinului de femeie, ci și momentele cele mai pline de substanță.

Ascensiunea fulminantă a celei care cânta Je suis malade sau Bambino a venit la pachet cu o tristețe cronică, cu multe stări depresive, dar și lovituri date de soartă exact sub centură. De la un mariaj consumat în nefericire până la un șir de bărbați care fie din interes, fie din infatuare au folosit-o sau iubit-o în modul nepotrivit.

Dalida a fost aidoma unui fluture care a zburat prea aproape de foc, o femeie care și-a consumat materia într-o veșnică deziluzie. Doar munca i-a rămas ca alinare, ca remediu pentru o singurătate care i-a fost predestinată. Pelicula Lizei Azuelos nu este o dramă în sensul comun al cuvântului, este o biografie a la Freud, în care sunt dezvăluite cele mai mari frici ale eroinei. Deși, în mod franc, cea mai expresivă și concentrică frică este evident cea de singurătate, alimentată de o atitudine dificilă în dialogul cu bărbații, dar și cu familia care, la drept vorbind, o vede pe Dalida în ipostaza unei fabrici de bani pe bandă rulantă.

Dar așa cum talentul nu cruță, Dalida va jertfi cele mai sacre sentimente în favoarea unei împliniri profesionale. Împinsă la limita potențialului uman, aceasta se lasă pradă disperării, renunțând la a mai trăi și îmbrățișează cortina morții.

Să spun că mi-a lăsat un gust amar acest film este de parcă nu aș spune nimic. Tristețea, disperarea și epuizarea sunt trei caracteristici de bază ale acestei pelicule. Descoperiți o Dalida dincolo de imaginea cu care ne-am obișnuit. Descoperiți-o pe Dalida – omul!





    Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. cantaragiu andrei spune:

      Un talent de EXCEPTIE nerecompensat , in viata , pe niciun plan….macar dupa moarte are o statuie si o piata in MONTMARTRE cu numele ei…

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro