Titlu: Orașul Închis
Autor: Viorica Răduță
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2017
Numar pagini: 314
ISBN: 978-973-46-6827-4

Vreau sa încep această recenzie prin a-mi exprima o opinie personală: cred că nu se vor scrie prea curând suficiente cărți despre ceea ce a reprezentat tragedia închisorilor comuniste din anii negri ai istoriei noastre, 1950-1960. Abdicarea și plecarea forțată din țară a Majestății Sale Regele Mihai în acel fatidic ianuarie 1948 a dat semnalul de început al încarcerării și distrugerii elitelor politice, culturale și intelectuale ale României. Închisorile comuniste şi lagărele de muncă au fost cumplite locuri de exterminare, iar cei care au scăpat cu viaţă sunt adevăraţi supravieţuitori. Datoria noastră este să scriem, să citim, să cunoaștem tot ceea ce se poate știi despre această pagină a istoriei României. Este o formă de a onora memoria celor care au murit în închisorile comuniste și au plătit astfel principiile morale, onestitatea, eforturile pe care le-au depus pentru a construi România solară a anilor de dinainte de instaurarea dictaturii comuniste.

Romanul Vioricăi Răduță, Orașul Închis, încearcă și reușește să ridice o redută în calea uitării, a ștergerii provocate de trecerea implacabilă a timpului și a alterării memoriei oamenilor, supuși și ei circumstanțelor și prezentului acaparator.

Orașul Închis vorbește despre realitatea închisorii de la Râmnicu-Sărat, cea despre care Corneliu Coposu spunea în 1991, că a fost cea mai dură. „Ea a depășit prin duritate toate vestitele închisori, zarca de la Gherla, zarca de la Aiud, închisoarea tereziană de la Suceava. Râmnicu-Sărat a fost cel mai oribil loc de detenție pe care l-au inventat comuniștii”. Corneliu Coposu mărturisea că și-a petrecut ultimii opt ani de detenţie într-o izolare și într-o tăcere absolute, astfel încât la eliberare nu mai știa să vorbească. În 1963, Mihalache a murit din cauza tratamentului primit în închisoare şi, asemenea celorlalţi deţinuţi decedaţi, a fost aruncat în pielea goală, într-un cimitir mlăştinos, motiv pentru care nu i-au fost niciodată recuperate osemintele.

Cartea Vioricăi Răduță este absolut suprinzătoare și solicitantă. Nu se citește ușor pentru că are o încărcătură emoțională pe care o dată ce ai experimentat-o, te lasă epuizat, pătruns de un amestec de sentimente – durere, șoc, vina de a face parte dintr-un spațiu spiritual care a permis asemenea atrocități. Imagini fruste în care mocnesc senzații dureroase, difuze, tensiune interioară contaminată cu fantasme, secvențe poetice ce pătrund în straturile interioare ale realității... toate acestea se combină în Orașul Închis pentru a reface istoria și a ne oferi imaginea netrunchiată a unei realități dureros de privit și acceptat.

Cele două voci narative, Mihăiță și Ilinca vin să creioneze două lumi diferite - dialogurile lui Mihăiţă cu sine sau cu spiritul deţinutului politic Ion Mihalache, mort în 1963 în acest penitenciar, punctează ororile universului concentraționar. Cealaltă voce a romanului, Ilinca, este mesagerul istoriei perioadei ceauşiste, când, în febra sistematizării, oraşul interbelic se transformă şi îşi pierde culoarea. Deasupra tuturor, Râmnicu-Sărat este locul în care binele și răul ocupă același spațiu creionat de vinovăția celor care asistă neputincioși la tragedia care se desfășoară zilnic sub ochii lor.

Vă recomand să citiți cartea Vioricăi Răduță. Dincolo de stilul narativ construit cu talent și inteligență, veți descoperi o voce a literaturii române care merită ascultată și care vine să ne ofere o prețioasă posibilitate de a nu uita.

• Plusuri

  O carte puternică, complexă despre ceea ce a reprezentat universul concentraționar al României anilor 1950 – 1960.
  Stilul narativ fotografic care ajută la „fixarea” unei realități greu de imginat sau de crezut.