Titlu: Amprenta omului
Autor: Sebastian Faulks
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Daria-Laura Birsan.
Numar pagini: 832
ISBN: 978-606-21-0069-8

Un roman istoric consistent care are în centru o întrebare fundamentală: cum funcţionează mintea? şi două teorii ca răspunsuri.

Cumpără titlul în engleză

La sfîrşitul secolului al XIX-lea, doi oameni caută un mod de a înţelege şi vindeca nebunia. Primul este Jacques Rebiere, un tînăr dintr-o familie săracă, care decide să devină medic pentru a găsi o cale spre fratele său, Olivier, pierdut în haosul propriei minţi. Olivier ar fi singura persoană care îi mai poate spune ceva despre mama lor moartă, iar dorinţa lui Jacques este de a avea acces la acele amintiri care nu sunt ale lui, dar au legătura cu naşterea şi copilăria sa. Această motivaţie îl face să studieze asiduu, să participe la conferinţele lui Charcot şi Bernheim, să evolueze în cariera sa medicală şi, în final, îi pregăteşte căderea.

Cel de-al doilea medic este Thomas Midwinter, pasionat de descifrarea minţii umane într-un mod mai abstract, netulburat de o motivaţie emoţională. El îşi face stagiul ca psihiatru într-un azil imens, condus de un doctor cu viziune, dar copleşit de numărul de bolnavi, peste 2000, şi de modul grosier de abordare, specific unei epoci în care boala mentală este o fundătură fără speranţă.

Cei doi se întîlnesc în tinereţe şi îşi promit să construiască ceva pe baza crezului lor comun, potrivit căruia mintea umană poate fi înţeleasă şi vindecată. Ei visează să trateze în loc să îngrijească, cea din urmă fiind menirea psihiatrului în epoca în care boala mentală era incurabilă. În acest timp, Jacques se îndrăgosteşte de sora lui Thomas, iar ea devine un sprijin constant pentru proiectul celor doi, care se materializează într-un centru de îngrijire a bolnavilor.

Dezvoltarea ideilor lor se petrece într-un timp al schimbărilor: Darwin publicase Originea speciilor, Lombroso făcuse profilul fizic al criminalului, dar şi o speculaţie asupra legăturii dintre genialitate şi nebunie, Charcot şi Bernheim prezentau hipnoza ca metodă de influenţă asupra bolilor mentale, nu în ultimul rând ideea existenţei unor aspecte inconştiente ale psihicului plutea în în cercurile intelectuale europene. Toate acestea se regăsesc în romanul lui Faulks, în special în discuţiile dintre cei doi medici pasionaţi de misiunea lor. De altfel, mai mult decît a fi personaje complexe, ei rămîn instrumente prin care se exprimă idei, teorii, speculaţii. Viaţa lor emoţională şi relaţională este dezvoltată cu zgîrcenie, preocupaţi fiind de misiunea lor, nu reuşesc să-şi analizeze propriile trăiri sau să cuprindă sensul acţiunilor lor. Cu toate că Sebastian Faulks oferă detalii care să sublinieze complexitatea caracterială, cele două personaje principale rămîn vehicule pentru nişte argumentări teoretice bine realizate, pasionante şi oglindiri ale curentelor de gîndire ale epocii.

Primul dintre ele, ilustrat de modul de abordare al lui Jacques, se bazează pe psihanaliză fără ca aceasta să fie menţionată ca atare. El este cel care interpretează simptomele psihosomatice pe baza unei istorii de traumă, abuz şi reprimare cu specific sexual. Prins în pasiunea demonstraţiei, într-unul din cazuri, el „uită” să mai fie medic şi să observe simptomele pacientei, iar interpretîndu-le numai, ajunge să facă erori medicale grosolane. Raportul său clinic pare să fie o aducere la extrem a teoriei freudiene, iar prin eşecul său, Jacques revine la gîndul că este un impostor, în ciuda eforturilor sale de a se profesionaliza şi a succesului său ca medic, şi că în final, metoda lui nu a vindecat pe nimeni, nici nu a explicat boala fratelui său.

Pe de altă parte, Thomas Midwinter îşi fundamentează gîndirea pe ideea că nebunia, în special schizofrenia, este preţul plătit pentru evoluţie, altfel spus, există undeva o utilitate a „defectului” pentru evoluţia creierului. El face o analiză cultural-religioasă a prezenţei vocilor în Biblie şi mitologie şi se întreabă cum se face că în timp numărul oamenilor care aud voci s-a diminuat şi ce poate însemna acest lucru pentru umanitate. Excentrică şi cuprinzătoare, teoria dezvoltată de el nu găseşte mulţi susţinători. Nebunia nu poate fi percepută ca o capacitate extrasenzorială sau ca o însuşire de comunicare pe care oamenii normali au pierdut-o. Astfel că Thomas se află şi el în faţa sentimentului eşecului, fiindcă nici el, cu toată frumuseţea ideilor sale, nu a vindecat pe nimeni, aşa cum visa în tinereţe.

Romanul este dens în referinţe şi speculaţii care vor încînta pe cei preocupaţi de istoria gîndirii, iar acestea sunt „umanizate” fără a-şi pierde calitatea plauzibilă. Totuşi, subiectele abordate pot fi aride pentru cititorii care doresc un roman viu, luxuriant, elaborat. Chiar dacă excursia lui Thomas în Africa este un exemplu de aventură intensă, palpitantă, iar călătoria lui Jacques în America relevă diferenţe culturale interesante, lectura este deseori blocată de pasaje eseistice, argumentative. De asemenea, fragmente care frizează romantismul de duzină sunt amestecate cu pasaje victoriene, cum este descrierea vieţii de familie a Midwinterilor, sau naturaliste, precum descrierea azilului în care lucrează Thomas la începutul carierei sale. Amprenta omului este un roman destul de eterogen din punct de vedere al stilului, iar impactul momentelor dramatice este anulat de senzaţia că toate piesele din această poveste se potrivesc într-un mod lipsit de tensiune sau imaginaţie. Cei doi psihiatri nu ajung să fie confruntaţi cu adevărat cu propria conştiinţă, de care sunt în mod teoretic atît de preocupaţi, nici să facă faţă vieţii reale, deoarece mereu există în preajmă cineva sau ceva care să-i protejeze. Viaţa emoţională este înceţoşată, diminuată de misiunea în care amîndoi sunt captivi. Aceste personaje nu trăiesc, doar raţionează, fiind portavoce pentru ideile exprimate de autor. Deşi bine documentat şi fascinant din punct de vedere intelectual, romanul nu străluceşte tocmai în aspectele sale ficţionale.

• Plusuri

  Un subiect istoric fascinant, care preocupă în continuare lumea ştiinţifică; Contrastul dintre cele două teorii propuse prin intermediul personajelor;

• Minusuri

  Stilul eterogen, pasajele demonstrative fiind extinse, personajele plate din punct de vedere emoţional, firul narativ inconsistent.

• Recomandari

  Cartea ar putea fi o bună introducere pentru cei care vor să se familiarizeze în mod informal cu istoria psihiatriei sfîrşitului de secol XIX.