bookblog.ro

De la renegat, la Președinte

Scris de • 29 August 2013 • in categoria

Titlu: Iarnă-n vară. Primăvară-n toamnă
Autor:
Rating:
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 334
ISBN: 978-606-588-518-9
Cumpara cartea

„Martin Luther a spus odată că Biserica ar fi Biserică doar atunci când s-ar înțelege pe sine ca ecclesia semper reformanda – o Biserică ce se reformează necontenit. Între timp, astfel înțeleg și eu libertatea și democrația: ca societas semper reformanda. Chemarea la o permanentă înnoire nu se adresează nicidecum doar instanțelor și organelor statului, ci, în aceeași măsură, și mai ales, fiecărui cetățean în parte. Dacă libertatea își pierde complet puterea de iradiere, se întărește ceea ce deja trăim ca fenomen de masă: omul își preschimbă existența de citoyen într-una de consumator. Nu mai merge să voteze, nu mai participă la nicio inițiativă cetățenească, se retrage din spațiul public, politic.”

Iarnă-n vară. Primăvară-n toamnă este în primul rând o autobiografie. Joachim Glauk – care, deși atunci când și-a luat angajamentul (față de editură) de a scrie această carte era departe măcar de a se visa Președintele Federal al Republicii Federale Germania, doar câțiva ani mai târziu fusese deja nominalizat de două ori și ales odată în această funcție – își relatează întreaga viață, retrăind toate acele personaje care a fost de-a lungul timpului: de la copilul al cărui tată a fost arestat de sovietici, îndepărtându-l astfel definitiv de comunism și de sistemul de guvernământ din RDG („Soarta tatălui nostru a devenit un buzdugan al educării. Datoria întru loialitate necondiționată față de familie excludea până și cea mai mică fraternizare cu sistemul. Asta n-o facem, ne transmitea mama fără echivoc. Asimilasem această interdicție într-o asemenea măsură, încât nu mă ispiteau nici măcar ofertele pentru petrecerea timpului liber din partea FDJ.”) la adolescentul încărcat de resentimente față de sistemul de guvernământ, la tânărul devenit pastor și apoi la adultul căruia i-au emigrat copiii în Vest, și până la „cel ajuns în toamna vieții”, când trăiește „sentimentul acesta: da, acum primești recunoștință pentru recoltă”. Evoluția este evidentă, iar pentru un om care își rememorează viața – respectiv unul care nu și-o consemnează într-un jurnal scris de-a lungul timpului – acest lucru este remarcabil. Joachim Gauck nu își justifică acțiunile prin naivitatea de care dădea dovadă la vremea adolescenței sau la vremea tinereții pentru că nu simte nevoia să justifice ceva, ci este practic aliatul personajului de la acea vreme, fiindu-i alături pentru fiecare decizie.

Așa cum explică spre final, biografia aceasta este (și) profund sentimentală. Deși a intenționat să facă doar o descriere faptică a ascensiunii sale politice, „s-a dovedit că și viața privată, întâlnirile și sentimentele trebuiau, vrând-nevrând să capete un spațiu mai mare”. Din acest motiv biografia este presărată cu analize sentimentale, cu justificări de ordin sufletesc (nu trebuie să uităm că Joachim Gauck a fost pastor foarte mulți ani), iar un loc aparte le este conferit membrilor familiei sale, începând cu mama și tatăl său și încheind cu copiii, fosta soție și actuala „parteneră de viață”.

Iarnă-n vară. Primăvară-n toamnă mai este și o analiză politică a Germaniei, de la căderea regimului fascist, la instaurarea celui comunist în Est și capitalist în Vest și până la căderea Cortinei de Fier al cărui simbol absolut în toată lumea a fost Zidul Berlinului. Privită prin această prismă, Iarnă-n vară. Primăvară-n toamnă are o valoare cum nu se poate mai mare, pentru că Joachim Gauck este sincer, după cum profesiunea lui de credință o impune. Sinceritatea cu care își analizează trăirile politice nu-i garantează neapărat și obiectivitate, dar cu siguranță oferă lucrării valoare. Nu se poate trece cu vederea peste părerile unuia dintre cei mai activi politicieni de după 1989 din cadrul fostei RDG.

Joachim Gauck este unul dintre cei care au inițiat proiectul Autoritatea Federală pentru studierea arhivei STASI, echivalentul german pentru CNSAS (pe care de altfel chiar a și susținut-o personal prin vizite în România în 1993 și în 1997 – potrivit supracopertei semnate de Ana Blandiana), unul dintre cei care, după ce au pus-o pe picioare, au inițiat proiectul de lege pentru funcționarea sa și unul dintre cei care a apărat-o chiar riscându-și siguranța atunci când a fost atacată de către foștii ofițeri STASI. Spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în România, în Germania de Est, imediat după Revoluția pașnică și după căderea Zidului Berlinului, cetățenii au știut să facă cel mai inteligent lucru cu putință: au ocupat sediile și arhivele STASI, așa încât doar puține dosare au reușit să fie distruse. Iar prin neobosita luptă și prin colosalul efort depus de Joachim Gauck, Autoritatea Gauck, cum avea să fie intitulată neoficial instituția timp de 10 ani de la înființarea ei (până când s-au încheiat cele două mandate de conducere pe care i le permitea legea), aceste dosare au ajutat efectiv la instaurarea unei democrații reale și funcționale.

Având în vedere că a călătorit foarte mult în fostele țări comuniste, că a urmărit îndeaproape procesele de preluare de către popor a arhivelor serviciilor de securitate comuniste ale respectivelor țări și că a oferit chiar – în mod oarecum neoficial – consultanță pe anumite teme ale problemei, este îndreptățit cred, la analiza din finalul cărții cu privire la felul în care a fost implementată procedura de schimbare a vechii elite cu una nouă, nepătată, pentru mai multe țări (nu neapărat comuniste), inclusiv Africa de Sud. Joachim Gauck este, practic, o autoritate în domeniu, în special pentru că a implementat singurul dintre aceste sisteme (autorități) care au funcționat. Este foarte adevărat că a beneficiat de un ajutor unic, anume ajutor logistic german din Vest (într-o Germanie unită), ceea ce nu este valabil pentru nicio altă țară fostă comunistă. Pe lângă aceste două avantaje – cel al rapidității preluării arhivelor și cel al ajutorului logistic extern – Gauck mai menționează câteva, dar în fiecare caz este vorba despre o determinare și o hotărâre extraordinare atât din partea fiecărui individ în parte, cât și din partea societății în ansamblu.

Iarnă-n vară. Primăvară-n toamnă mi-a deschis ochii cu privire la unele lucruri pe care, din cauza surselor din care mă informasem cu privire la RDG, eram într-o oarecare ceață. Dictatura de acolo este privită de către fosta RFG ca fiind una lejeră, așa încât, fără a dori neapărat minimizarea suferințelor unui popor (sau, de fapt, a unei jumătăți), anumite aspecte extrem de grave sunt aproape trecute cu vederea. Pe lângă acest lucru, cartea este lucrarea unui om teribil de sensibil și de sincer, de o simplitate care dezarmează, cu totul atipic pentru politicianul care în permanență deține controlul destinului său și al celor din jurul său.

  • Plusuri

    Iarnă-n vară. Primăvară-n toamnă privește viața ca pe o provocare a cărei esență este Dumnezeu, dar a cărei scop este adevărul, precum și respectul față de cei din jur. Nu sunt mulți oameni capabili să privească în urmă cu sinceritatea și în același timp cu simplitatea cu care privește Joachim Gauck. Autobiografia aceasta este foarte valoroasă mai ales că ea cuprinde o perioadă istorică în care s-a instaurat un regim politic ce a afectat și, din păcate, continuă să afecteze într-un fel sau altul aproape o cincime din populația lumii.

  • Recomandari

    Iarnă-n vară. Primăvară-n toamnă este o carte pe care o recomand practic tuturor cititorilor, indiferent de profilul care li se potrivește. De la adolescenți până la cei mai în vârstă, indiferent de orientarea politică sau de convingerile religioase, autobiografia lui Joachim Gauck este o dovadă că viața merită trăită din plin, într-o permanentă stare de activitate și fără a pierde nicio secundă speranța.

Autor: |

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro