bookblog.ro

De la Smaranda Creangă la ,,mama lui Luca’’

Scris de • 17 December 2011 • in categoria

Titlu: Cum mi-am petrecut vacanţa de vară
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2011
Numar pagini: 288
ISBN: 978-973-50-3199-2.

Pe când anumiţi jurnalişti dezbat şi ,,sexualizează’’ cu morgă la tv, însă fără pic de emoţie, fără a găsi pricinile (ba încă şi generalizând extrem şi periculos cazuri singulare), criza familiei şi a şcolii de pe la noi, o lectură gen ,,Cum mi-am petrecut vacanţa de vară’’ este ca nicicând altcândva mai binevenită.

Aflat la a treia-meritată- ediţie şi cu o copertă arămie, ademenitoare, cel mai cunoscut roman al lui T. O. Bobe a reprezentat o plăcută descoperire mai târzie pentru mine. Trebuie să mărturisesc -penitentă- prejudecata cu care am ocolit această carte inteligentă vreme de câţiva ani. Preconizam, ghidându-mă după titlu, că aş avea de-a face cu un fel de ,,roman al formării’’ care ar sensibiliza mai mult pe cei adolescenţi. La această eroare contribuiau şi nişte experienţe nefericite de lectură, acelea din proza începutului anilor 2000, etapă în care a predominat tema ,,copilului din noi’’ ori a copilăriei ca matrice psihologică şi care au (de)căzut pe alocuri într-o literatură de-a dreptul infantilizată.

Apărut în 2004 la Polirom, reluat acum de către Humanitas, romanul în discuţie este ,,relatat’’ de un puşti care tocmai ia vacanţa de vară. Perspectiva naratorială este savuroasă, autorul neuitând nicio clipă de datoria sa faţă de un băieţel inteligent, ochelarist, dintr-o familie de intelectuali cu vilă în construcţie. Micul reporter imaginat de T.O. Bobe, Luca, ajunge naratorul simpatic a numeroase scene de viaţă familială în care personajele descrise se contruiesc extrem de convingător. Produs a cinci surse de educare: bunica (tradiţia cumpătată), mama (femeia de televiziune un pic egoistă), tatăl (de meserie ,,Vicepreşedinte’’, corporatist pe cale de prosperare), şcoala( ,,d-ra învăţătoare’’) şi gaşca de ,,verişori’’ adolescenţi, micul Luca se descurcă cum poate în lumea celor mari şi istoriseşte neobosit despre o percepţie numai a lui în care există mici nefericiri şi câteva mistere. Umorul negru, umorul inteligent şi intriga excelent construită, de un dinamism fermecător, ţin cititorul nedezlipit de carte, iar delectarea provine din inocenţa aceea specifică relatării picilor inteligenţi care fac spirite fără să vrea. Martor conştiincios, doar ştim ce atenţi sunt copiii la detaliile semnificative, Luca nu încetează să povestească numai ceea ce i se întâmplă şi din acest jurnal familial se evidenţiază în primul rând Mama şi Tata. Mereu grăbiţi, deşi responsabili, încordaţi, glumind foarte rar, cei doi părinţi îşi consumă viaţa de familie dintr-o planificare în alta. Mama este o carieristă tipică zilelor noastre care trăieşte perpetua frustare de a trebui să facă faţă la două provocări: creşterea lui Luca şi slujba solicitantă din televiziune. Niciodată relaxată, copilul o percepe ca pe o ocrotitoare nevăzută cea mai mare parte a zilei, cea care îi lasă instrucţiuni, mâncare în frigider, haine curate, un program precis şi pe care o mai vede cândva târziu, spre seară.

Criza familiei contemporane în care copilul apare ca o ,,chestiune’’ ce trebuie rezolvată fără ca drumul profesional al genitorilor să fie afectat, el fiind crescut mereu de ,,alţii’’, în absenţa unor părinţi oricum extenuaţi, o găsesc cu mare fineţe redată în acest roman subtil. Copilul nu reproşează niciodată nimic familiei sale, iar inocenţa sa jucăuşă absorbind o dată cu oxigenul scene de viaţă şi de conflict familial mocnit face din Luca un personaj fermecător, de neuitat. Particularitatea de stil a povestirii (greşelile de ortografie voit inoculate), apoi răbdarea, curiozitatea şi ,,etica copilărească’’ fac din fiecare pagină un punct de interes al lecturii: ,,Numele Luca num-i place foarte mult însă mama şi tata zic că e mai bun decât Robert pentru că e un nume de-al nostru românesc şi decât ţăranii îşi botează numele copii Robert.’’ Sau ,,iar mamaia e puţin moldoveancă. De exemplu în loc de tare ea spune tari. Dar nu contează pentru că am început să o înţeleg de când eram mai mic. Apucându-se de cafeluţă ea trebuie neapărat să stea picior peste picior pe spate în şezlong de zici că-i paşa de la Roma. Iar dacă îi spune cineva ceva răspunde că:

- Am muncit o viaţă întreagă am şi eu dreptul.

Şi pe urmă mai zice că:

- Uite aşa aş vrea să mor.’’ Prejudecăţile, convingerile, manierele, mentalităţile celor care îl cresc-fără a fi total prezenţi în viaţa lui- se regăsesc în Luca şi angrenează devenirea sa. Învăţând ce e Bine şi ce e Rău strict de la Mama, Tata şi Mamaia, pe căile indirecte ale imitaţiei, Copilul îi copiază şi întârzie să se desprindă de modelul familial pe care îl va depăşi, sau poate nu, într-o bună zi.

  • Plusuri

    Un roman antrenant, inteligent, ingenios. Una dintre cele mai bune scrieri româneşti ale deceniului trecut.

  • Recomandari

    Textul stratificat, complex fără a fi complicat, se adresează unui public de vârste diferite convergând spre acelaşi mesaj: a iubi înseamnă a fi ,,acolo’’.

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Simonique spune:

    Pe mine m-ai convins :)

    raspunde

  2. anca giura spune:

    Mulţumesc, Simonique.:)

    raspunde

  3. Eduard spune:

    Am citit cartea de la prima la ultima fila, regret profund. Genul acesta de lecturi ar trebui semnalizat cumva, cu un cap de mort rosu pe coperta, de exemplu. E macabra. Oribila. Odioasa. Si cred ca autoarea acestei scurte cronici a citit “decit” alte cronici, daca spune ca personajul principal, copilul, nu reproseaza nimic familiei. In carte sint trei crime odioase, iar autorul nu e prea clar pina la final, iar la final se insinueaza din text ca ar fi chiar pustiul, adorabil in majoritatea lucrarii. Crimele? Bunica, vara si mama. Yes! Daca va plac fotografiile cu copii morti aruncati la canal premiate la Pulitzer, luati cartea, daca nu, nu!

    raspunde

  4. Dragoș spune:

    Eduard, și eu am citit, recent, romanul! Poate că ai dreptate, însă te-ai gândit că, în fapt, opera este o alegorie la lumea secolului al XXI-lea? Sunt multe cazuri de părinți precum cei înfățișați de T.O. Bobe în romanul său, copii cu o imaginație bogată, macabră chiar, care sunt condamnați, fără voința lor, la această societate condusă de oameni corupți. Mie, unul, chiar mi-a plăcut romanul iar ideea de a fi scris din perspectiva unui puști de zece ani a fost chiar excelentă!!!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro