bookblog.ro

Delir

Scris de • 7 January 2010 • in categoria

0 Delir recenzie
Autor: Laura Restrepo
Rating: Delir rating - rating - recenzii carti
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2006
Traducător: Gabriela Ionescu
280 pagini
ISBN: 978-973-50-1344-4

(ediţia în limba engleză)

Într-o lume fără G.G. Marquez, cartea Laurei Restrepo ar fi apreciată cu mare entuziasm. Însă cum această lume tristă nu există, romanul Delir primeşte recenzii cu ton moderat, în care se amintesc preferinţele literare ale autoarei, care au influenţat-o vizibil, implicarea ei socială şi reţeta realismului magic pe care o aplică fără cusur. Ştiind acestea, am început să citesc cartea cu o perspectivă nu prea bună, astfel că surpriza a fost cu atît mai mare: Laura Restrepo construieşte o poveste coerentă, chiar dacă apare sub forma mai multor mărturisiri intercalate; personajele evoluează pe linia dintre cotidian şi fantastic, fără să fie extravagante. Dacă ar fi să rezum într-o frază sardonică acest roman, aş spune că Delir este o carte despre normalitatea nebuniei.

"Nebunia este un compendiu de lucruri neplăcute, de exemplu, este pedantă, este odioasă şi este chinuitoare. Are o importantă componentă de irealitate şi poate că din acest motiv este teatrală...", spune Aguilar, soţul Agustinei, pe care, la întoarcerea dintr-o călătorie, o găseşte "transformată într-o creatură înspăimîntată şi înspăimîntătoare", rătăcită în interiorul propriei minţi. Deşi obişnuit cu bizareriile ei, care l-au atras încă de la început, chiar împăcat cu ele, Aguilar se trezeşte neajutorat în faţa izbucnirii violente a bolii. Orice explicaţie pe care şi-o dă, orice acţiune cu intenţii bune eşuează, tocmai fiindcă sunt raţionale. Încercarea de a înţelege ce se petrece cu soţia lui duce povestea înspre trecut, în copilăria acesteia.

Cu o predispoziţie către obsesii şi ritualuri, copila Agustina se refugiază în ea însăşi din calea unei realităţi pe care nu o înţelege, impenetrabilă şi uneori ostilă. Incursiunile în copilăria ei, plină de ritualuri de protecţie pentru fratele mai mic, de temeri iraţionale, întîmplări miraculoase, constituie "tributul" adus realismului magic. Sunt, în acelaşi timp, şi unele dintre cele mai emoţionante pasaje ale cărţii. Provenită dintr-o familie al cărei statut este bazat pe afaceri ilegale, şi a cărei aparenţă de familie se fundamentează pe minciună şi pe negarea evidenţelor, Agustina este o rătăcită. Nici după părăsirea caselor părinteşti nu reuşeşte să facă faţă lumii, iar încercările ei de a pune ordine în lucruri o ajută doar pentru scurt timp.

Prinse în delir sunt şi celelalte personaje ale cărţii:

Aguilar, care apare ca un profesor sedus tocmai de apariţia ireală şi atît de diferită a Agustinei, nu poate renunţa la doza de fantastic din viaţa sa. Încercarea lui de a se întoarce la o viaţă liniştită, comună este spulberată de o apariţie furtunoasă a Agustinei (scenă de un umor teribil).

Personajul Nicolas Portulinus, bunicul Agustinei, este un exemplu bun pentru felul în care nebunia şi spiritul creator se amestecă. Povestea acestui compozitor bizar este cuceritoare datorită amestecului de tragedie şi ridicol.

Midas McAlister, îndrăgostit de Agustina în adolescenţă, este captiv în lupta lui acerbă de băiat sărac care vrea să fie cel mai bogat, astfel că, odată ce i se împlineşte visul, devine neatent şi pierde tot. La fel ca Agustina, el este prins în propria rătăcire, sunt idei care revin şi îl torturează într-un flux al conştiinţei de necontrolat.

McAlister este personajul de legătură între realismul magic şi romanul sicaresc, orientări opuse. Talentul Laurei Restrepo constă şi în a îmblînză contrariile, astfel încît povestea traficanţilor de droguri şi cea a fantasticei nebunii a Agustinei sunt integrate în roman fără stridenţe.

Cu toate că misterul care îl macină pe Aguilar pe tot parcursul romanului îşi găseşte explicaţia, nimic nu este rezolvat. Impresia mea a fost că toate întîmplările, din trecut către prezentul povestirii, converg către aceeaşi idee: Nu există speranţă în nebunie, nu există scăpare pentru nici unul din cei implicaţi. Impăcarea celor doi soţi şi revenirea la "nebunia lor obişnuită" seamănă mai mult a resemnare decît a happy end.

Chiar dacă pe parcurs v-aţi putea întreba "cine a scris cartea asta?", fiindcă asemănările cu scrierile lui Marquez, Saramago şi Antunes sunt izbitoare, romanul merită citit: este captivant, înspăimîntător şi trist în unele fragmente, cu un umor sardonic în altele. Mai mult decît atît, Delir spune ceva despre cum arată lumea fără aparenţele pe care se sprijină, nu este doar un exerciţiu de stil.

Scris de Mihaela Butnaru

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. C.SÎRB spune:

    Şi pentru că am citit de curând cartea asta, pot spune fără temeri că este una dintre cele mai bune recenzii pe care le-ai produs în ultimul semestru.

    Dat fiind faptul că, în multe rânduri )din câte obs. în recenzie), ideile noastre asupra romanului Laurei Restrepo se întâlnesc în mod fericit, pot îndrăzni să spun că ai/am “prins” miezul cărţii. Că, vorba aia, când doi oameni îţi/îşi spun că o carte e bună ar fi bine ca şi al treilea să o citească… :)

    Inclusiv pasajul citat de tine, despre dimensiunea teatrală a nebuniei, mi l-am notat în jurnalul meu de lectură, la vremea respectivă! :)

    raspunde

  2. cata spune:

    imi pare rau dar eu n-am reusit sa termin cartea, atat de plictisitoare mi s-a parut…

    raspunde

  3. C.SÎRB spune:

    Nu-i aşa mare baiul! Nu toţi rezonăm la aceleaşi lucruri. Unora li se întâmplă (spre oripilarea arogantă a altora) şi cu autori de talia lui Borges. Asta nu ne face automat retardaţi sau inculţi, ori insensibili.

    Nici eu nu am fost extrem de entuziasmat de Delir, dar romanul este reuşit!, trăieşte prin el însuşi, în ciuda asemănărilor (cred eu, asumate) cu marii scriitori enumeraţi de Mihaela în recenzie.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro